Marble Beach, sau ce iese când omul completează natura

TIPĂREȘTE

Cum nu ne propusesem să avem un sejur hiperplimbăreţ, şi era greu să facem o alegere din multitudinea de posibilităţi, am optat în final pentru vestita Plajă de marmură, tocmai pentru că o deosebea de celelalte intervenţia omului pentru completarea naturii.

Am ştiut la ce drum să ne aşteptăm, graţie unui filmuleţ postat aici, pe AFA, de un user, deci nu am avut surprize în plus în ce priveşte drumul. Am avut însă plăcuta surpriză să întâlnim două căprioare superbe, pe drumul acela! Am oprit maşina, ca să nu le speriem şi, am aşteptat, constatând cu disperare că avem aparatele foto în portbagaj, să se hotărască încotro s-o apuce. Am şi reuşit să le imortalizăm cu unul dintre telefoane, apoi am pornit fiecare pe drumul său, nu înainte de a observa că s-au întors speriate în direcţia noastră, pentru că o maşină închiriată şi apoi un jeep, au trecut în trombă pe lângă ele şi pe lângă noi, stârnind un nor opac de praf albicios...

Acesta a fost un caz (al câtelea oare?) în care omul a intervenit în mod intruziv în natură...

Am ajuns la Plaja de marmură cu convingerea că a fost o decizie bună aceea de a veni duminica şi nu într-o zi din cursul săptămânii, având amintirea proaspătă a drumului parcurs suprapusă cu imaginea unor camioane încărcate cu blocuri de marmură, întâlnite în oricare din cele două direcţii de mers ne-am fi aflat…

Am parcat... am intrat... Era spre 10 dimineaţa şi deja primul rând de şezlonguri era ocupat!

Ca idee... e încă o dovadă că grecii ştiu bine să facă turism! Interesantă ideea de a amenaja cele două - trei “separeuri” între stânci, în partea nord-estică, cu mobiler minimal - o măsuţă şi un scaun de lemn - vopsit gri, pentru a se integra în culoarea stâncilor, o pernuţă şi o saltea turcoaz, ce voia să sugereze un baldachin natural, printre aceleaşi stânci... Accesul este limitat de o frânghie albă, groasă, ca un odgon... Deasupra au asigurată umbra prin plase din acelea, ca de camuflaj, cu ochiuri mai mici însă, şi o culoare alb-bej-maroniu perfect integrată în peisaj.

Aceeaşi plasă se regăsea şi în zona “barului” (o rulotă mi s-a părut a fi!), în faţa căruia s-a amenajat o platformă-terasă, cu mese la care unii jucau cu râvnă table sau pur şi simplu admirau, panoramic, întreaga plajă, în compania unei consumaţii...

Nu ştiu care era regimul de ocupare al acestor separeuri, probabil că nu era suficientă doar consumaţia, ca în cazul şezlongurilor. Primul din stânga fusese ocupat de o familie de sârbi/ macedoneni (?), care aveau vreo trei copii, şi care păreau hotărâţi să petreacă acolo toată ziua, după desfăşurarea de forţe din arealul sui-generis...

Plaja nu mi s-a părut a avea nimic spectaculos, dar... la câte pietricele de marmură albă adună fiecare vizitator vremelnic, pentru veşnică posesiune, poate nu mai fac faţă bieţii oameni cu completarea, căci de rotunjit apa, clar nu mai e răgaz...

Stâncile însă, prelucrate în amar- de- timp de acţiunea apei, sunt spectaculoase! Le-am pipăit rotunjimile îndelung şlefuite de mare, le-am admirat formele şi culorile zămislite de natura însăşi şi am făcut o reverenţă în faţa măreţiei ei…

În acea zi, erau ceva valuri, apa era puţin murdară, şi fiind informaţi că e cam abruptă intrarea şi destul de adâncă încă de la mal, nu se aventurau mulţi mai departe de zona unde era cea mai mare aglomerare pe metru pătrat, ceeace presupunea oarecari ciocniri involuntare şi intempestive...

Oricum, totul a devenit prea mult din momentul în care au început să se aducă şezlonguri noi, fără umbrele, apoi au apărut cearşafuri puse direct pe pietricele, eliminând spaţiul necesar şi suficient pentru confort. Atunci ne-am zis că nu e cazul să fim egoişti, supraaglomerarea stricase farmecul locului şi cei care tooot veneau, în continuare, meritau să se bucure şi ei de privelişte…

Am avut sentimentul unei mici vinovăţii, aceea că, cei care agresează nepermis de mult natura, suntem noi, chiar şi numai prin adăugarea de ceva nou perfecţiunii ei native, din dorinţa de a ne bucura de toate frumuseţile ei...

Am plecat, concluzionând că tot natura este mai presus de intervenţia omului, în toată această creaţie numită Marble Beach, şi regretând în acelaşi timp jumătatea de zi de plajă pierdută în liniştita noastră Skala Panagia, cu nisipul ei fin şi auriu …

---

VIZUALIZĂRI: 3392 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI