ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.07.2012
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 13.02.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2012
DURATA: 2 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 12 [ani]

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
60.00%
Către satisfăcător
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
76.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 1 MIN

Cheia... Inapoi in viitor

TIPĂREȘTE

Am plecat intr-o sambata de inceput de iulie spre Cheia... dupa fiica-mea, fiica-mea mica karateka aflata in cantonament la Cheia. Vizitasem de mai multe ori micuta statiune de pe malurile Teleajanului pe vremea lui Ceausescu si chiar ma gandeam

cum mai este pe acolo... Un gand mai vechi si o presimtire ma bateau cu aripa lor... Oare exista un sit turistic ce poate sa fie la fel in ochii fiica-mii ca in ochii mei... din copilarie... la o diferenta de 33 de ani... Da, exista... !!! Cheia, Cheia este locul... Taramul uitat de timp... Romania profunda, dar in acelasi peisaj mirific!

Ce sa vezi... totul era in cheia calatoriei in timp, adicatelea ne-am cazat la Hotel Cheia 2 * (stiti hotelurile acelea gemene stil prajitura Caraiman). In mod nedrept portretul Carmaciului comunist lipsea de pe peretele receptiei. In rest cazarea si masa exact de 2 *... corect nu?! Stationica Cheia nu are decat 2 restaurante la liber ca sa zic asa, Cheia (prajiturile Caraiman...) si Zaganu amandoua fac parte din complexul Nicoltana... in rest mananci la pensiuni doar daca esti cazat acolo.

Privelistea insa, privelistea este minunata, drumetiile prin jur, drumetiile prin Pasul Bratocea si alte imprejurimi fac deliciul micilor excursionisti... Manastirea Cheia... superb loc al Divinitatii... Padurile seculare si cam netaiate comparativ cu alte locuri... Manastirea Suzana aflata aproape...

Cheia... a ramas the same... timpul nu are ce cauta in Pasul Bratocea... Loc de trecere cu peisaj mirific pe DN 1A inainte de Brasov... Va invit la poze... Multumesc...


[fb]
---
Trimis de costin1968 in 15.07.12 11:06:00
Validat / Publicat: 15.07.12 13:00:38
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CHEIA. A mai fost în/la: Putin mi-a ramas
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4307 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (costin1968); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hotel Cheia... stiti "Prajitura Caraiman" mostenire de la micul sconicestean...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 3150 PMA (din 6 voturi)

ECOURI la acest review

16 ecouri scrise, până acum

webmaster77 [15.07.12 13:00:29] »

Mutat la rubrica "Hotel Cheia" (deja existenta pe site); sters rubrica dublura introdusa de autor

commandorsteel* [15.07.12 15:42:30] »

se mananca si la unele restaurante din cadrul pensiunilor, chiar daca nu esti cazat la ei.

trebuie doar sa cauti/interesezi

Diaura* [15.07.12 17:26:31] »

Daca mai ajungi si ramai peste noapte in statiunesa stii ca exista si cazari mai ieftine in zona. 400 de lei pentru o noapte, la doua stele mi se pare enorm.

Un loc unde sigur poti manca la orice ora, fara sa fii cazat acolo, si unde eu de cate ori trec prin Cheia, ma opresc pentru un pastrav proaspat la gratar (au ei acolo in spate o pastrvarie) este Hotel Royal chiar la intrerea in statiune. Pacat ca nu ai intreznit sa cauti, gaseai precis lucruri bune in statiune. Ai intrat in Muzeul de Flori de Mina?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
costin1968 [15.07.12 18:12:36] »

@commandorsteel: am incercat la fata locului, si dupa vreo cateva refuzuri am luat masa la restaurantul comunist de la hotel Cheia, te cred in ce spui tu ca "se poate" dar dupa cateva refuzuri de a manca pe la pensiuni si vreo 4 ore de bananait prin Cheia mi se facuse o foame...

@diaura: o noapte de cazare in camera dubla la Hotel Cheia 2* a costat 120 lei. Costul de 800 lei reprezinta costul total al excursiei de doua zile. Foarte frumos Muzeul Florilor de mina

Cu toata sinceritatea statiunea Cheia mi-a facut impresia ca a ramas incremenita in acelasi aer rural pe care mi-l amintesc de copil de pe vremea lui C.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Diaura* [15.07.12 18:24:06] »

@costin1968:

Asa mai merge cu costurile.

E drept ca nu este o statiune de fite si pretentii, dar nici nu te calca " gipanele albe "prin statiune daca mergi pe langa trotuar si nici nu cred ca iti urla manelele vecinilor in urechi toata noaptea. Dar pentru fiecare vine un moment in care vrei doar putina liniste si aer curat si sa uiti macar doua zile de vacarmul unui oras.

Aaa ... mult succes pustoaicei; sa ii calce pe urme Alinei Dumitru.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
commandorsteel* [15.07.12 18:27:08] »

nu pot sa cred ca ai cautat 4h un restaurant. in fine...

oricum, cai de la restaurantul cheia se misca in reluare rau si dureaza masa foarte mult...

costin1968 [15.07.12 20:52:45] »

@commandorsteel: n-am spus/cautat un restaurant timp de patru ore prin Cheia, am bananait patru ore prin Cheia timp in care am fost refuzat sa iau masa pana am ajuns la restaurantul Hotelului Cheia, si acesta ne-a servit dupa 1/2 ora... pt ca aveau rezervari... Unii nu serveau decat mic dejun, altii decat turistilor cazati in pensiune, altii aveau copii in tabara (Bratocea, fii-mea), la altii... mancarea era aeroport de muste... Daca nu ma crezi... de ce ma mai intrebi?

@diaura: In primul rand multumesc... categoric Cheia este un refugiu de liniste, si o mare fericire lipsa manelelor... dar nu pare apartinand Europei... decat prin minunile geografice... Si gipane...din pacate...la greu...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ninih* [06.09.12 14:02:29] »

Nu inteleg cum de domnul Costin 1968 nu a gasit alt local unde sa ia masa, decat cele ale firmei Nicoltana. In chiar centrul Cheii, exista o terasa, Nico’s, unde se pot manca mici, fripturi, pizza foarte buna, precum si o minunata placinta dobrogeana (patronul, foarte simpatic si curtenitor, este etnic turc) la preturi rezonabile. La Royal, este pastravarie, accesibila tuturor - se pot lua pastravi si pentru acasa -, la multe alte pensiuni, se poate, de asemenea, manca bine. Daca edilii comunei Maneciu, de care apartine satul (repet, satul, ca nu are statut de statiune) Cheia, l-au neglijat total, cu toate ca incaseaza substantiale taxe si impozite, particularii si-au facut cu prisosinta datoria. La Cheia, exista o retea de magazine foarte bine aprovizionate, precum si numeroase pensinui, unde TOATA LUMEA poate manca fara restrictiile de care scrie domnia sa. Vorbesc in cunostinta de cauza, pentru ca, vara asta am stat 31 de zile la Cheia, mancand la diverse pensiuni.

Nini Hristodorescu

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
costin1968 [10.09.12 22:32:14] »

Draga Domnule Nini, atentie mare, va rog, la ceea ce am scris eu: "am bananait patru ore prin Cheia timp in care am fost refuzat sa iau masa pana am ajuns la restaurantul Hotelului Cheia, si acesta ne-a servit dupa 1/2 ora... pt ca aveau rezervari... Unii nu serveau decat mic dejun, altii decat turistilor cazati in pensiune, altii aveau copii in tabara (Bratocea, fii-mea), la altii... mancarea era aeroport de muste... "

Dumneavoastra scrieti: " particularii si-au facut cu prisosinta datoria. " In pofida aerului simpatic... particularii, si astea in cel mai natural mod mioritic actual, particularii au datorie catre... profitul lor... alta datorie, sau cel putin particularii sau, ma rog, cei din Patria noastra, repet DATORIE... nu vad ca ar avea... ! Mai mancam multa mamaliga, sau pasca, sau Kebab... pana la datoria privatilor din Romania catre comunitate...

In 31 de zile era chiar vital sa gasiti de mancare... Oricum situatia din Cheia, dupa umila-mi parere, deci ...situatiunea din " satul " respectiv ( aici imi permit sa va citez si va multumesc ) NU ARE NICI O LEGATURA CU TURISMUL... cel adevarat... bineinteles... Parerea mea...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ninih* [12.09.12 17:50:26] »

Domnule Costin 1968,

Patania dumneavoastra de la Cheia are si o morala: intotdeauna e bine sa te documentezi in prealabil - pe internet sunt prezentate o puzderie de pensiuni, cu tarife sub cele ale firmei Nicoltana si conditii de cazare superioare. E, de asemenea, bine sa te interesezi la fata locului. Eu nu neg cele patru ore de cautare, dar… Intreband din om in om, ati fi aflat o sumedenie de alte locuri unde puteati manca. Iata alt exemplu in buricul statiunii: Complexul “Ciucas”. Plus multe alte pensiuni care au regim de restaurant. Ma mir ca nu ati nimerit niciuna. Da, firma Nicoltana este dezamagitoare, restaurantele Cheia si Zaganul fiind (de) servite de niste chelneri tembeli, mototoi si avizi de ciubucuri mari, pe care, daca nu esti atent, si le opresc singuri. Cat priveste aspectul arhitectonic al Complexul Cheia, pe care dumneavoastra il ironizati, eu considerca este specific de munte. Ma rog, depinde de gust…

Nu inteleg ce pretentii aveti dumneavoastra de la patronii de gestiuni si magazine. Datoria lor fata de comunitate este doar de a-si plati impozitele si taxele (care, in paranteza fie spus, sunt excesive, ca niciunde in tarile civilizate). In rest, totul - inclusiv treaba cu datoria catre profilul lor - este reglat de cerere si oferta. Cine ofera servicii de proasta calitate, pierde, ajungand chiar la faliment.

Altele sunt hibele turismului la Cheia: dezinteresul edililor comunei Maneciu. Drumul pana la manastire si cel pana la cabana Muntele Rosu sunt distruse, astfel ca si cu tancul se circula greu; lipsa unui trotuar in partea noua din sudul satului, de la Valea Neagra pana la intrarea in Cheia traditionala; salubrizarea defectuoasa etc. etc.

Dar domnule Costin, Cheia - asa cum e acum - are foarte multa legatura cu turismul - frumusetea deosebita a Masivului Ciucas. Din pacate, cei mai multi dintre «turistii moderni» cauta cate o poiana, unde sa ajunga cu masina si sa intinda gratarul, eventual cu casetofonul dat la maxim. Eu tot mai sper ca stul Cheia va deveni, intr-un viitor mai apropiat sau mai departat, o statiune montana, nu simpu sat turistic. Exista proiecte de amenajare a unor partii de schi (din Varful Babesului in Valea Cheitei si la Muntele Rosu). Sper ca vor fi candva bani, fie de la stat, fie, mai degraba, de la un investitor strain.

Nini Hristodorescu

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
costin1968 [13.09.12 20:46:01] »

Draga Domnule Nini,

Va multumesc pentru amabilitatea Dvs. de a dialoga cu mine si cu publicul site-ului nostru iubit. Apreciez viziunea Dvs. si atasamentul pentru zona Cheia. Nu am vrut sa ironizez absolut deloc forma hotelului respectiv, era doar evocarea amintirilor din copilarie transpuse actual, forma unei prajituri de top din vremea cand eram un turist... pitic. Parerea mea despre turism in Cheia, va asigur sincera, este data de ocazia de a face comparatii cu alte destinatii turistice... de aceea poate ca pare un pic mai dura, dar este formata pe baza unei dorinte de a vedea o evolutie serioasa si in Patria Noastra... evolutie pe care am observat ca a demarat cu rezultate ce m-au facut mandru... anul acesta... pe Litoralul romanesc... Deci se poate... siga-siga... dar se poate...

Cu deosebit respect pentru Dvs. si dragostea Dvs. pentru Cheia, aceeasi Cheie si pentru mine ! Indraznesc sa urez impreuna cu Dvs. si colegii nostrii pentru un turism in care sa primim boiereste turistii... din occident... pentru un turism romanesc, dorit cu ardoare de Dvs. si de mine, un turism in care turisti din tari cu mare traditie in domeniu sa fie incantati... si sa nu zica precum un turist (cam expert) din Austria ca unele locuri din Romania nu au legatura cu turismul... ma rog cel adevarat... sau ce credea dumnealui... despre turizmus...

Va asigur, acum la final, de toata consideratia si respectul meu,

Al Dvs. Costin Stan

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ninih* [15.09.12 14:10:24] »

Domnule Costin, mi-a facut o reala placere sa dialoghez cu dumneavoastra, chiar contrazicandu-ne "pe ici, pe colo, prin partile esentiale". Imi place, de asemenea, ca vorbiti de "site-ul nostru (eu as scrie "saitul", considerand ca cuvantul a intrat, fiind nevoie de el, in limba romana; la fel ca foot-ball, devenit, in romana, fotbal, dar asta-i alta poveste). Eu, pe ascest sait, sint un smplu carcotas, dar, cum ati remarcat, iubitor de munte si (fost, avand o grava infirmitate) drumet in cateva masive.

Daca turismul nostru se va dezvolta (oare? cat de departe suntem de castigarea pariului cu turismul si agricultura de care vorbea candva Petre Roman!) si va fi cu adevarat civilizat, noi, in primul rand, dar si vizitatorii straine, vom avea de castigat. Exempolul vecinilor bulgari (da, da, bulgaroii "cu ceafa groasa") e de urmat, dar sa nu uitam ca ei au concesionat turismului unor firme nemtesti.

In fine, iata si o veste buna privitoare la Cheia - s-a asfaltat drumul pana la manastire si s-au plombat gaurile din - cum sa-i zic? strada, ulita - artera principala.

Toate cele bune si excursii frumpase, cu stima,

Nini Hristodorescu

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
costin1968 [15.09.12 20:19:54] »

Domnule Nini,

Va multumesc pentru cuvintele frumoase.

Sunt extrem de interesat sa va citesc parerile si in viitor, deoarece sunt convins ca aveti intelepciunea si expertiza necesara oricarei expuneri a unei destinatii turistice,

Cu deplin respect,

al Dvs C. S.

P. S. Incantat de vestea din Cheia, Manastirea Cheia si Manastirea Suzana sunt... divine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ninih* [16.09.12 13:53:44] »

Domnule Costin Stan, pentru ca spuneti ca v-ar face placere sa-mi aflati si alte pareri, imi permit sa copiez - renuntand la diacritice - doua articole publicate la o rubrica pe care o tin in saptamanalul ploiestean «altPHel» (sunt gazetar pensionar) - data aparitiei («altphel » are si editii on-line) este specificata sub titlu. Când era bunica fată

--

Povestea „Vilei Anca” din Cheia (24 august 2012)

A fost şi a ramas cea mai elegantă vilă din Cheia. Se afla la intersecţia străzii principale din satul-statiune, cu cea care duce la vilele foste speciale, numite aşa pentru că erau ale Judetenei de Partid. Altfel spus, vizavi de Expozitia „Flori de mina”, pe o latura şi de blocurile Statiei sol, pe cealalta.

Proprietarul vilei a fost generalul Gheorghe Mihail, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri in Guvernul Ion Gigurtu (4 iulie - 4 septembrie 1940), seful Marelui Stat Major al Armatei Romane, imediat după actul de la 23 august 1944. Avea doi copii: mezina Anca şi Marius - compozitor de muzica usoara, plecat în lumea umbrelor nedrept de tanăr, la numai 29 de ani, in anul 1955. Cei trecuţi de prima tinerete isi mai amintesc, dintre melodiile anilor ’50, slagarele sale „Bat iar drumul catre tine”, „Mi-a batut primavara-n fereastra”, „Te-am suparat şi-mi pare rau” etc.

Vila a fost construita prin anul 1937 si, cand a fost terminată, a capatat, dupa obiceiul vremii, un nume - cel al de mezinei Anca. Realizarea vilei a fost incredinţată bine-cunoscutului, în epoca, antreprenor şi arhitect Liviu Ciuley, tatal genialului regizor de teatru şi film Liviu Ciulei. De fapt, si omul de teatru Liviu Ciulei este absolvent de Arhitectura.

Liviu Ciuley a proiectat vila într-un stil cu puternice influenţe brancovenesti. Cladirea are trei niveluri, parter şi doua etaje. Specificul de vila montana îl da placarea cu piatra pana la etajul intai (calcanul dinspre nord, in intregime). Fatada, cum este normal la munte, este orientata către sud. Accesul la cele două etaje se face pe o scara exterioara, si printr-o terasa. Etajul al doilea are pe latura apuseana un frumos balcon. Parterul era rezervat activitaţilor domestice: bucataria şi locuinta servitorilor, prevazuta cu grup sanitar propriu. La parter, se afla un vast salon, care dispunea de o sonerie în podea, pentru a fi chemaţi discret, cu talpa piciorului, servitorii - mare ciudăţenie pentru copilul care am fost, cand am vizitat pentru prima oara vila.

In perioada in care a fost construita vila Anca, Cheia era un catun, unde se aflau doar cateva vile ale orasenilor, iar curent electric nu exista. In treacat fie spus, accesul la Cheia se facea fie cu automobilul, pe soseaua nationala, care, de la Valenii de Munte până la Braşov, nu era asfaltată, fie cu trenul pana la Maneciu şi de aici, cu decovilul, cale de 20 de kilometri.

Aşadar, cum curent electric nu exista, in curtea vilei Anca s-a făcut o frumoasa constructie, exclusiv din piatra, pentru generatorul electric.

De numele lui Liviu Ciuley se leaga una dintre cele mai comentate povesti mondene ale perioadei interbelice. Deşi casatorit si tatal a doi copii, tanarul de 35 de ani a căzut în mrejele unei cocote de lux, „tânără atragatoare, dornica de viaţa şi în special de o viaţa de lux”, cum o descria presa vremii, pe nume, Tita Cristescu. Era fiica lui Gheorghe Cristescu-Plapumarul, unul dintre intemeietorii Partidului Comunist din Romania. Spre sfarsitul anului 1935, Tita a murit, otravita cu cianura de potasiu. Antreprenorul Liviu Ciuley a fost acuzat de omor, într-un proces inceput la 18 noiembrie 1936, in care acuzatul era aparat de un grup de avocati, condus de marele jurist Istrate Micescu. In final, Liviu Ciuley a fost achitat. Peste câteva decenii s-a aflat că Tita fusese otrăvită de catre servitoarea ei.

După instăpânirea comuniştilor in ţară, vila a fost nationalizata si, cum totul trebuia schimbat, i s-a spus vila Liliana.

N. Hristodorescu

----

Surghiun la Cheia17.08.2012

Amintiri din vacantele copilariei, insotindu-mi parintii, în concediu, la Cheia, cea de acum mai bine de 60 de ani:…decovilul… rarii orăseni, in afara copiilor din taberele aflate în vilele construite inainte de razboi, …doi batrani distanti şi distinsi – ea, ciudătenie in anii ’50, in pantaloni, el, inalt, îmbracat intr-un costum sport. Erau parinţii scriitorului de mare vogă Petru Dumitriu. …Serile la lumina lampilor cu gaz şi, deasupra tuturor acestor nostalgice imagini – si a altora, inca -, dominandu-le, figura Sfintiei Sale, în strana de onoare a manastirii, drept, demn, cu privirea pierduta deasupra celor lumesti, invesmantat în odajdii argintii. Despre El, rarii oraseni aflati in vilegiatura vorbeau putin, in soapta. Nu mai ştiu, era realitate sau pictura, precum sfintii din icoane? Era realitate! Episcopul dr. Nicolae Popovici, surghiunit aici, la Manastirea Cheia.

„Om rar, fin şi inteligent” – îl caracteriza, acum mai bine de 20 de ani, răposatul Constantin Pantazi, locuitor al satului. „Modest cu toată lumea, închis în sine, dar politicos cu toţi cei cu care intra în vorbă. Capatase incredere doar în familia noastra, altfel, era foarte prudent. Niciodata nu am avut discutii pe teme politice. Stia ca este urmarit, chiar şi de staretul de atunci”.

S-a născut in 1903, in satul Biertan, din judetul Sibiu. A urmat stralucite studii de teologie dogmatica si filozofie, în tara si in strainatate. A fost profesor la Seminarul Teologic din Sibiu. Pe când era profesor la seminarul sibian, publica lucrarea „Inceputul nestorianismului”; apoi, „Epicleza euharistica” – teza sa de doctorat. La 26 aprilie 1935, este ales episcop de Oradea. A fost inscaunat la 28 iunie, la Biserica cu Luna. Cu acest prilej declara, parcă având o premonitie: „Ma gasesc la inceputul unui drum pe care-l vad presarat nu cu flori si trandafiri, ci cu cruci”.

Vremurile sunt potrivnice ortodoxismului si romanilor. 1940 – Dictatul de la Viena sfarteca trupul ţarii. Episcopia pastorita de dr. Nicolae Popovici e şi ea sfartecata. În octombrie 1940, autoritatile hortyste il expulzeaza la Beiuş, impreunacu alti intelectuali romani, in vagoane de marfa. Dupa razboi, revine la Oradea. Istoria işi urmeaza tragicul ei curs. Se exprima, în predicile sale si in scris, impotriva pierderii pamantului romanesc al Basarabiei. Se opune inlocuirii din şcoli a icoanelor, cu noii idoli pamantesti si vremelnici, importati din Rasarit: „Dupa cum in trecut Biserica a iesit invingatoare, dupa cum Iisus a ingropat pe toti dusmanii Sai, tot aşa Biserica va ingropa pe toti aceia care vor lupta impotriva ei”.

Puterea şi ocupantul strain nu-l iarta. La 5 octombrie 1950, este demis din episcopat, „din motive de interes superior bisericesc”, cum glasuia hotararea Sinodului. E surghiunit la Manastirea Cheia. „Mi-am dat seama cât de mare om este, atunci când insusi prim-ministrul dr. Petru Groza l-a vizitat şi l-am văzut sarutandu-i mana” – isi amintea Constantin Pantazi. Ce au discutat cei doi, desigur, nu se stie. Singurul lucru pe care l-a spus a fost ca, in nici un caz, nu accepta sa nege afirmatiile care i-au adus surghiunul.

In octombrie 1960, insotit de un securist, se duce la Ploiesti, pentru un consult medical. Iese din spital, pleaca în graba în satul natal Biertan, unde, la 26 octombrie, isi da obstescul sfarsit, In Cheia, se zvoneste ca moartea s-ar fi datorat „tratamentului” din spital. Cat adevar poate fi în acest zvon? Cine mai ştie?!

N. Hristodorescu

---

Sper ca nu v-am plictisit pe dumneavoastra si nici pe cititorii saitului cu cele doua compuneri ale mele.

Cu stima,

Nini Hristodorescu

costin1968 [16.09.12 22:42:33] »

Exceeptional!

Draga Domnule, m-ati facut fericit... pasiunea mea pentru Istoria patriotica... Mai vrem!!! Despre Manastirea Suzana as vrea sa stiu, va rog !

Va rog, dragi colegi cititi articolele acestui Domn !

P.S.v-ati castigat un fan al Revistei Dvs., frumoasa realizare istorica din urbea Ploiestiului.

ninih* [20.09.12 10:28:39] »

Stimate domnule Costin Stan,

Observ cu intarziere ca unele fotografii va apartin. Din pacate, s-au stecurat niste greseli in explicatii. Astfel:

Fotografia P0676 cu explicatia „Pensiuni dragute”. Vilele respective, intr-adevar foarte frumoase. Sunt doar vile ale unor cetateni, nicidecum pensiuni.

Fotografia P6776 – 02 cu explicatia „Strada principala”. Nu este cea principala - aceasta strabate statiune de la campingul Mos Martin la Complexul Zaganul -, altfel spus, de la sud la nord - ci strada care duce catre vilele numite in trecut „speciale” care erau la dispozitia Judetenei de partid.

Fotografia P6776 cu explicatia „Restaurantul hotelului Cheia /…/ Celalalt la hotelul Zaganul, putin mai sus spre Brasov” Intr-adevar, restaurantul Zaganul e „putin mai sus” - la vreo 400 de metri -, dar de unde pana unde „spre Brasov”? Daca vrei sa mergi din Cheia la Brasov, trebuie sa o iei exact in directia opusa, pana intalnesti DN 1A, care ocoleste Cheia pe la est si nord. Da, pana sa se asfalteze soseaua Valenii de Munte - Brasov, la inceputul anilor ’70, vechiul drum megea prin Cheia, urca serpentinele care inca se mai vad, intersecta linia decovilului (pe al carui terasament s-a construit soseaua actuala) urca pana-n saua Balabanului, de unde in dreapta se continua drumul spre cabana Muntele Rosu, iar in stanga cobora soseaua, pana in Valea Berii, de unde se continua pe actualul traseu. Asadar, acum, intre asezarea complexului Zaganu si drumul de Brasov e oarece distanta.

Toate cele bune,

Nini Hristodorescu

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
costin1968, Diaura*, ninih*
Alte impresii din această RUBRICĂCheia Hotel:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052462816238403 sec
    ecranul dvs: 1 x 1