Tudela de Duero – “lacrima vesela a raului Duero”

TIPĂREȘTE

Vine vara si sangele spaniolilor incepe sa clocoteasca. Se apropie vacanta mult asteptata si, ce-i mai important in viata acestora, fiestele!!! Stim deja ca fiecare catun, cat de mic ar fi, are propriile sarbatori cateva zile pe an, de obicei cu prilejul sfantului care “patroneaza” localitatea.

Cu cateva zile inainte de inceperea oficiala a serbarilor din satul in care locuiesc, am tras o raita prin Tudela de Duero, un sat aflat la 16km distanta de Valladolid, spre est, cu ocazia sarbatorii asparagului. Este o localitate de aproape 9.000 de locuitori, cunoscuta si sub numele de “lacrima vesela a raului Duero” sau “oaza Castiliei”, datorita vegetatiei abundente si mediului inconjurator unic. Aici am incercat noi, acum cativa ani, sa le aratam localnicilor ce este un martisor, aici le-am povestit legenda babei Dochia si le-am oferit bucate de-ale noastre, ca sa ne cunoasca si altfel decat cum, din pacate, ne cunosc (asa, in general).

Tudela de Duero este cunoscut in Spania prin faimoasele-i “encierros” (cred ca ati auzit de San Fermines din Pamplona, cu “machos ibéricos” alergand… vitejeste, hehe, in fata unor tauri), despre care se pastreaza documente din sec. al XVI-lea. Se stie cu siguranta ca sunt cele mai vestite din comunitatea Castiliei si Leonului, pe langa cele din Cuellar.

Ne-am plimbat, in sambata respectiva, pe strazile Tudelei, lasand tumultul fiestei in centrul satului… Nu-i un sat deloc mic, insa stradutele inguste si pitoresti, atat de tipice aici si care mie-mi plac asa de mult, le gasim si aici. Si ce-mi place de fiecare data e ca marea majoritate a ferestrelor sunt impodobite cu flori colorate si vesele, ceea ce-i da un aer extraordinar de… proaspat si de primitor.

Turnul bisericii satului se vede din aproape orice colt al acestuia. Iglesia Nuestra Señora de la Asunción (multe biserici din Spania poarta acest nume) este destul de mare si are fatada renascentista si interior gotic. Constructia ei a inceput in secolul al XVI-lea si este destul de impunatoare. Piatoleta unde se afla incepuse deja sa se umple de terase (chiar si pe lateral, la umbra copacilor frunzosi), pentru ca vara e “la coltul strazii”, cum zic ei. In acelasi loc se afla si cladirea Primariei, care nu iese in evidenta prin nimic deosebit.

Ca si “monumente”, mai putem mentiona cele doua troite, una aflata dupa ce treci podul, in fata unui giratoriu mare si din nou plin de flori colorate, ceva mai departe de centru (Ermita del Humilladero de la Quinta Angustia, construita in stil hererian la sfarsitul sec. al XVI-lea) si cealalta in plin centru, mai micuta (Ermita del Santo Cristo), din acelasi secol.

Casa de la Cruz, construita in aceeasi perioada, a fost folosita ca inchisoare si ulterior a fost sediul Infratirii Crucii (Cofradía de la Cruz).

Virgen de la Guía este o fecioara (cu pruncul in brate) de stil gotic si autor necunoscut, din sec. al XIV-lea, si sub ea se afla un scut tudelan vechi.

Case cu scut. Pe strazile satului am vazut si cateva case cu scuturi care amintesc de trecutul lor nobil.

Casa de Cultura a fost construita tot in sec. al XVI-lea, si in ea au locuit cateva personalitati ale vietii sociale si religioase din Evul Mediu si nu numai.

Podul dateaza din secolul al XIX-lea, desi ai impresia ca este ceva mai vechi.

Ar mai fi ruinele Manastirii Santa María de Duero, biserica construita in sec. al X-lea la ordinele lui Ramiro II de León si donata Manastirii Silos de catre Sancho al II-lea de Castilla.

Stradutele pietruite te duc pana la zidurile de unde se vede raul Duero, care serpuieste linistit, satul fiind asezat exact pe una dintre cotiturile acestuia. De fapt, Duero inconjoara practic localitatea, Tudela avand un rol local important in timpul Reconquistei si fiind “aparata” in mod natural de raul prieten.

Iar strada principala a localitatii se ingusteaza si ea pe alocuri, intr-atata incat pe o bucata a ei sunt semafoare si nu se poate circula in ambele sensuri in acelasi timp.

Desi zona de campie (spre deal), datorita frumusetii locului, se pot face diverse rute prin imprejurimi. Cea mai cunoscuta este cea care insoteste canalul Duero, de 50km lungime, a carui constructie a inceput in 1882 si a durat patru ani. Despre flora si fauna cu siguranta gasim informatii pe net, insa cum nu ma pricep nici la specii de pasari nici la plante, nu insist. Oricum, Castilla “cea uscata” are un farmec propriu si singular, si veti vedea, la tot pasul, castelele (mai mari, mai mici) care-i dau numele, troitele din piatra, “los palomares” (constructii care adapostesc porumbei) … Si ce sa va zic, chiar si vara, cand campiile sunt galbene si uscate, acestea au farmecul lor.

Si acum cateva cuvinte despre sarbatoarea asparagului, care are loc, din 1983, in fiecare an, in ultimul weekend din luna mai. Asparagul (sau sparanghelul) este produsul cel mai tipic din localitate. Desi nu am vazut decat doua tarabe unde se vindea. Targul era destul de maricel, si gaseai fel si fel de produse, de la rochii si costume tipice spaniole, la machete de piete de tauri (foarte reusite si muncite), de la vase din lut pana la pahare si ceainice, lumanari si paini artizanale etc. Bineinteles ca nu lipseste muzica, cei trei muzicanti plimbandu-se in continuu prin targ si incantand lumea cu “dulzainas” ale lor. Auzisem ca se fac concursuri: cel mai frumos manunchi de asparag, cel de cea mai buna calitate, felul de mancare cel mai bine pregatit… Insa, cum am vazut doar doua tarabe cu legume, m-am intrebat daca aceste concursuri au avut loc de data asta. Oricum, nu am putut verifica, pentru ca nu am zabovit foarte mult la targ. Cel mic a luat la rand cele cateva tarabe cu produse naturale, pentru ca, de cateva luni, e innebunit dupa cascaval, si ca desert a mancat un biscuite pe care vanzatorul i-a “pictat” numele cu ciocolata. Cei mari am ales repede niste cartofi “a la importancia”, care se mananca in picioare, si cu scobitori. Asta ca sa ne potolim foamea putin.

Aceste targuri nu fac altceva decat sa scoata lumea din casa, din satul respectiv dar si din imprejurimi, pentru ca ei abia asteapta orice ocazie pentru a petrece. Semanam oarecum, asa-i?

Sarbatorile satului incep pe 14 august, ca in multe alte localitati, si, timp de cateva zile, strazile acestuia sunt luate cu asalt de mic si mare, de familia intregi, cu catel, cu purcel. Petrecerea si veselia ating atunci punctul lor maxim.

Incet-incet va apropii de ruta vinului, spre Peñafiel, leaganul Riberei de Duero. Seria “Spania rurala” va continua… :)

---

VIZUALIZĂRI: 1623 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI