Două obiective învecinate: Muzeul Rodin şi Les Invalides (X)

TIPĂREȘTE

Continuare de aici

Mergând, în continuare, pe cheiul Senei, am ajuns la Palatul Bourbon, care este sediul Adunării Naţionale, camera inferioară a Parlamentului francez. Construit între 1722 şi 1728, palatul a fost destinat să-i fie locuinţă fiicei lui Ludovic al XIV-lea, Louise Françoise de Bourbon, de la care îi vine şi numele. A trecut în proprietatea prinţului de Condé, iar în 1791, în timpul Revoluţiei, a fost confiscat. În 1795 devine sediul Consiliului celor Cinci Sute şi, timp de peste două secole, va rămâne sediul camerei inferioare a Parlamentului, indiferent de numele pe care aceasta l-a purtat. În timpul lui Napoleon I, faţada palatului a fost modificată, pentru a semăna cu cea a Bisericii Madeleine. Astfel, au fost construite 12 coloane în stilul unui templu grec, deasupra cărora se află un fronton triunghiular, al cărui basorelief va fi schimbat, în funcţie de succesiunea regimurilor politice. Scările sunt flancate de două statui: Atena, simbolizând democraţia, şi titanida Themis, reprezentând dreptatea. În faţa palatului, se află statuile a patru mari oameni de stat francezi: Maximilien de Sully, ministru al lui Henric al IV-lea, cunoscut drept un mare reformator, Michel de L'Hospital, cancelar al Franţei în timpul ultimilor Valois, simbol al toleranţei datorită încercărilor sale de a-i împăca pe catolici şi hughenoţi, Henri François d'Aguesseau, cancelar al lui Ludovic al XV-lea, unificator al dreptului şi jurisprudenţei, şi Jean-Baptiste Colbert, ministru de finanţe al lui Ludovic al XIV-lea şi organizator al economiei.

În imediata vecinătate a Adunării Naţionale se află Ministerul Afacerilor Externe şi Europene. Ajunşi în faţa acestuia, am văzut o gardă de onoare, prezentând onorul, cu săbiile ridicate, unor personaje străine, care, ţinând cont de culorile alb şi bleu aflate pe steagul de la automobil, presupun că erau din Argentina. În faţa ministerului se află şi un monument al Păcii, operă a lui Paul Landowski, dedicat lui Aristide Briand, de 11 ori prim-ministru şi de 20 de ori ministru, inclusiv de externe, mare luptător pentru pace şi securitate colectivă în perioada interbelică.

Imediat după colţ, în dreptul Podului Alexandru al III-lea, începe întinsa Esplanadă a Invalizilor, lungă de 487 de metri şi lată de 275, în mare parte acoperită de iarbă. Noi am lăsat vizita la complexul Invalizilor pentru mai târziu şi am trecut pe lângă latura sa stângă, din direcţia noastră de mers, pe Strada Varenne, pentru a vizita întâi Muzeul Rodin, aflat chiar lângă Invalizi.

Muzeul Rodin se află într-un mic palat din secolul al XVIII-lea, aflat pe un domeniu care a avut mai mulţi proprietari de-a lungul timpului, unul dintre aceştia fiind mareşalul de Biron, de la care vine şi numele clădirii (Hôtel Biron). În 1916, Rodin a ajuns la o înţelegere cu statul francez, care tocmai cumpărase domeniul. Marele sculptor decidea să cedeze statului francez valoroasele sale colecţii, cu condiţia ca acestea să fie reunite într-un muzeu dedicat lui, aflat chiar în această incintă. Muzeul s-a deschis în 1919, la doi ani după moartea artistului.

Auguste Rodin s-a născut la Paris în 1840 şi a decedat în 1917 la Meudon, unde îşi avea locuinţa şi unde se află azi un alt muzeu dedicat lui. Este considerat cel mai mare sculptor francez şi unul din cei mai mari pe care i-a avut omenirea. Influenţat de creaţiile lui Michelangelo, după o călătorie în Italia, Rodin a revoluţionat sculptura modernă, reuşind, în operele sale, să redea toată gama trăirilor, de la seninătate până la deznădejde. S-a bucurat de deplina recunoaştere a meritelor sale, primind inclusiv distincţia de mare ofiţer al Legiunii de Onoare. Pe lângă sculpturi, a mai realizat picturi, desene, litografii, fiind şi un mare colecţionar de opere de artă, inclusiv de antichităţi. Numeroase realizări ale sale sunt conservate în acest muzeu, multe dintre ele fiind expuse publicului. Rodin a rămas celebru şi prin viaţa sa sentimentală foarte bogată, una dintre cuceririle sale fiind sculptoriţa Camille Claudel, ale cărei opere sunt expuse, parţial, tot aici.

În incinta clădirii, exponatele se află atât la parter, cât şi la etaj. Pe holul de la parter am văzut întâi câteva dintre sculpturile antice deţinute de Rodin. Aici sunt expuse şi câteva dintre capodoperele sale, cum ar fi "Sfântul Ioan Botezătorul" din bronz de culoare neagră, a cărei dublură o văzusem şi la Muzeul d’Orsay. Personajul, reprezentat nud, este mai înalt decât un om obişnuit, deoarece Rodin a căutat să înlăture orice fel de speculaţii, el fiind acuzat în cazul altei opere că ar fi executat mulajul pe un model viu. Altă capodoperă a sa aflată aici este "Sărutul", realizată din marmură albă. Aceasta trebuia, iniţial, să facă parte din opera sa monumentală "Poarta Infernului", inspirată din "Divina comedie" a lui Dante. Cele două personaje îmbrăţişate îi reprezintă pe Francesca da Rimini şi Paolo Malatesta, amanţi şi cumnaţi în acelaşi timp, ucişi de către fratele lui Paolo şi soţul Francescăi în timpul unui sărut. În cadrul muzeului există şi alte variante ale "Sărutului", de dimensiuni mai mici, realizate din ipsos, marmură sau bronz. "Vârsta de bronz", reprezentând un tânăr în mărime naturală din bronz, este prima capodoperă realizată de Rodin, atunci fiind acuzat că ar fi realizat mulajul pe corpul unui tânăr soldat belgian.

Alte opere rodiniene văzute în interiorul clădirii sunt: "Catedrala", reprezentând două mâini de marmură albă înălţate ca pentru rugăciune, "Fugit Amor", două siluete din marmură, una căutând să scape din îmbrăţişarea celeilalte, "Eternul idol", un bărbat îngenunchiat în faţa unei femei, cu capul aşezat pe pieptul ei, ca pe un altar, "Bellona", un bust al acestei zeiţe romane a războiului, "Omul cu nasul spart", un bust, portret al unui bărbat în vârstă, cu o expresie mâhnită pe figură, "Ugolino şi copiii săi", imagine a disperării, tatăl fiind surprins aplecat asupra fiilor săi, înainte de a-i devora de foame, câteva portrete ale unor personalităţi, cum ar fi Victor Hugo, Honoré de Balzac, Charles Baudelaire sau Georges Clemenceau. Dintre cele mai multe reprezentări ale lui Balzac, atrage atenţia mai ales una, în care marele scriitor este reprezentat nud, deşi era departe de a fi un Adonis.

Pe lângă numeroasele sculpturi ale lui Rodin, în muzeu sunt expuse şi câteva picturi de mare valoare, provenite din colecţia sa. Una dintre ele este "Moş Tanguy", realizată de Van Gogh. Tabloul îl înfăţişează pe un bătrân negustor de culori pentru pictură, prieten cu Vincent. Personajul, aşezat, cu chipul trădând multă bonomie şi modestie, este înconjurat de stampe japoneze, una din pasiunile lui Van Gogh. Alt tablou al lui Van Gogh este "Secerătoarele", în care lanul de grâu are acea minunată culoare galbenă pe care o ştim şi din alte picturi ale sale. Claude Monet, prieten al lui Rodin, are şi el o operă aici, "Belle-Île", reprezentând un peisaj cu stânci ieşind din mare. Un tablou foarte drag lui Rodin era un nud feminin al lui Renoir, care îl atrăgea prin sculpturalitatea sa. Altă lucrare, realizată de norvegianul Edvard Munch, are drept sursă de inspiraţie una dintre capodoperele rodiniene, numindu-se "Gânditorul lui Rodin în parcul doctorului Linde la Lübeck". Pe lângă acestea, câteva picturi, realizate de artişti mai puţin cunoscuţi, sunt portrete ale lui Rodin. La fel, câteva fotografii îl prezintă pe marele sculptor în diferite ipostaze.

Cu toate că interiorul este interesant, principalele capodopere pot fi văzute în timp ce faci turul curţii muzeului. În frumoasa grădină amenajată în stil franţuzesc, cu boscheţii modelaţi după forme geometrice şi bazinul rotund, operele lui Rodin sunt aşezate din loc în loc, printre rondurile cu flori în diferite culori. Una dintre cele mai appreciate realizări ale lui Rodin este "Gânditorul", reprezentând un bărbat atletic nud, aşezat într-o poziţie meditativă, părând că este absorbit de o mare dilemă. Opera a mai fost cunoscută şi sub denumirea de "Poetul", ea reprezentându-l pe Dante Alighieri meditând în faţa porţii Infernului, urmând să facă parte dintr-un ansamblu sculptural de proporţii, bazat pe tema "Divinei comedii". În lume există astăzi peste 20 de copii ale acestei remarcabile statui din bronz.

Una dintre statui îl înfăţişează pe Honoré de Balzac, înfăşurat în mantie, operă realizată la comanda Societăţii oamenilor de litere. Monumentul a stârnit un mare scandal, din cauza întârzierii executării sale şi pentru că Rodin avea intenţia iniţială de a-l reprezenta nud pe marele scriitor. O copie a statuii se află prin cartierul Montparnasse, unde noi, însă, nu am mai ajuns. Rămânând tot în zona scriitorilor, alt monument îl reprezintă pe Victor Hugo. Scriitorul este surprins în timpul exilului său, la Guernsey, aşezat pe o stâncă, având mâna întinsă deasupra mării, de parcă ar fi vrut să o îmblânzească.

În mijlocul bazinului se află grupul statuar al contelui Ugolino, personajul lui Dante, aplecat deasupra trupurilor copiilor săi. Aceeaşi "Divină comedie", care l-a fascinat cu adevărat pe Rodin, a generat o altă capodoperă a sa, intitulată "Poarta Infernului". Această operă monumentală este împodobită cu basoreliefuri înfăţişând scene inspirate din lucrarea lui Dante. "Poarta Infernului", deşi rămasă neterminată, cuprinde numeroase elemente care au devenit celebre ca opere independente. Dacă te uiţi cu atenţie pe suprafaţa sa, poţi vedea, la scară mai mică, lurări rodiniene precum "Gânditorul", "Ugolino" sau "Sărutul", toate inspirate din Infernul dantesc.

Unul dintre grupurile statuare celebre ale lui Auguste Rodin este cel numit "Burghezii din Calais". Monumentul este inspirat dintr-un eveniment dramatic din istoria Franţei, petrecut în 1347, în timpul Războiului de o sută de ani. Regele englez Edward al III-lea a asediat oraşul Calais, fiind pe cale să îl cucerească, după îndelungate lupte. Fiind enervat de ]ndelungata rezistenţă a francezilor, a promis că va cruţa viaţa locuitorilor oraşului doar dacă şase dintre aceştia vor accepta, de bună voie, să-şi sacrifice viaţa pentru salvarea celorlalţi. Monumentul îi reprezintă pe cei şase eroi, locuitori din Calais (termenul de bourgeois / burghezi având sensul medieval, de locuitori ai unui burg), prezentându-se în faţa regelui Angliei, cu cheile oraşului în mână. Atitudinea celor şase personaje trădează stări diferite: deznădejde, resemnare, revoltă. Impresionat de spiritul lor de sacrificiu, regele va da dovadă, până la urmă, de spirit cavaleresc, cruţând vieţile celor şase bărbaţi. Şi această capodoperă se află răspândită în lume în 12 exemplare, turnate după modelul iniţial, aflat chiar la Calais.

Alte sculpturi din grădină îi înfăţişează pe Adam şi Eva, ruşinaţi după alungarea lor din Rai, pe doi pictori francezi, Claude Le Lorrain şi Jules Bastien-Lepage, grupul statuar "Cele trei umbre", reprezentând trei personaje masculine aplecate, parcă, sub o grea povară, şi alte lucrări, mai mult sau mai puţin cunoscute.

Ieşind din incinta Muzeului Rodin, am vizitat complexul Invalizilor, aflat în imediata apropiere. Imensul edificiu al Invalizilor a fost construit în timpul lui Ludovic al XIV-lea, fiind destinat, aşa cum îi spune şi numele, soldaţilor grav răniţi în urma multelor sale războaie. Lucrările au început în 1671, fiind coordonate de către arhitectul Libéral Bruant, fidel canoanelor stilului clasic, la mare modă în timpul Regelui-Soare. Pe axul central al edificiului se află un lăcaş de cult format din două părţi distincte, Domul Invalizilor şi Biserica Saint-Louis, construite de Jules Hardouin Mansart. Ele aveau destinaţii diferite, domul fiind o capelă rezervată exclusiv familiei regale, în timp ce simplii soldaţi aveau acces în Biserica Saint-Louis.

Ne-am început vizita cu splendidul Dom al Invalizilor, a cărui faţadă este un model de elganţă, cu două rânduri de coloane suprapuse, deasupra cărora se află un fronton triunghiular. Domul, înalt de 107 metri, are formă ovoidală şi frumoase decoraţiuni aurite, care strălucesc de la distanţă în lumina soarelui. În interior, cupola este împodobită cu o pictură reprezentându-l pe Ludovic al IX-lea cel Sfânt înfăţişându-i lui Hristos sabia cu care luptase împotriva necredincioşilor.

Exact sub cupolă se află cripta în care se află mormântul lui Napoleon I, la care se poate coborî pe o scară interioară. Napoleon I a murit în 1821, pe Insula Sfânta Elena, iar rămăşiţele sale au fost aduse în Franţa şi înmormântate la Invalizi în 1840, ca semn al politicii de reconciliere dusă de Ludovic-Filip. Marele împărat îşi doarme somnul într-un sarcofag de cuarţit roşu de Finlanda, aşezat pe un soclu din marmură neagră. Cripta, de formă circulară, are pereţii împodobiţi cu basoreliefuri din marmură albă, în care sunt redate înfăptuirile lui Napoleon, prezentat în ţinută de împărat roman.

Domul reprezintă un adevărat Panteon militar, deoarece adăposteşte şi mormintele altor militari de vază, dar şi ale altor membri ai familiei Bonaparte. Astfel, la mică distanţă de mormântul împăratului, se află şi cel al fiului său, regele Romei, socotit de bonapartişti drept Napoleon al II-lea, mort în Austria la doar 21 de ani. Rămăşiţele acestuia au fost aduse aici din Austria în 1940, când se împlineau exact o sută de ani de la reînhumarea celor ale tatălui său. Cel care a hotărât întoarcerea fiului alături de tată a fost Adolf Hitler, ca un gest de bunăvoinţă faţă de Franţa, pe care o învinsese, şi faţă de aliatul său, mareşalul Philippe Pétain. Cu toate acestea, francezii nu s-au îndrăgostit brusc de ocupanţii germani, circulând atunci chiar şi o vorbă de spirit: "Germanii ne iau cărbunele şi ne dau, în schimb, cenuşă". Alţi membri ai familiei Bonaparte înmormântaţi aici sunt doi dintre fraţii lui Napoleon I, Joseph, rege al Neapolelui şi apoi al Spaniei, şi Jérôme, rege al Westfaliei.

Alte personalităţi înmormântate aici mai sunt: generalii napoleonieni Duroc şi Bertrand, dintre care ultimul l-a însoţit pe împărat şi pe Insula Sfânta Elena, Turenne şi Vauban, mari comandanţi militari ai lui Ludovic al XIV-lea, Marceau, general al Revoluţiei, dar şi Rouget de Lisle, autorul celebrei "La Marseillaise", devenită imn naţional al Franţei. Tot aici se află şi mormintele unor mareşali sau generali din Primul Război Mondial, precum Foch, Mangin sau Nivelle, sau din Al Doilea Război Mondial, precum Leclerc, Juin sau Giraud.

După ce am ieşit din dom, am vizitat Muzeul Armatei, aflat tot în incinta Invalizilor. În primele săli, am putut vedea mai multe vitrine în care se aflau mici soldăţei din diferite zone ale lumii, având uniforme şi arme specifice. Vitrinele sunt aranjate după epocile istorice, începând cu războinicii Antichităţii şi ajungând până la cei din epoca napoleoniană.

Am vizitat departamentul armelor şi armurilor, în care am putut admira, de asemenea, exponate din diferite perioade istorice. Expoziţia cuprinde câteva sute de armuri, lustruite atât de bine încât par noi, îmbrăcate, cu secole în urmă, de cavalerii Evului Mediu. Plimbându-te printre acestea, ai impresia că treci în revistă o armată tăcută, dar pregătită să înceapă o nouă bătălie. Printre armurile destinate oamenilor, am putut vedea şi câteva armuri cu care erau echipaţi caii în timpul luptelor. În două săli mici şi întunecoase, am văzut armuri purtate de samurai, precum şi de aprigii războinici ai stepelor din răsărit. Deosebit de interesante au fost şi vitrinele cu arme, în care am putut vedea diferite tipuri de săbii, lănci, halebarde, arbalete, muschete, pistoale, puşti. Sunt expuse şi numeroase tunuri, atât în săli, cât şi în curte, precum şi un mic tanc.

Muzeul cuprinde şi alte departamente, cum ar fi cele dedicate războaielor mondiale sau generalului Charles de Gaulle, pe care nu le-am putut vizita, fiind atunci închise. M-am mai plimbat prin Curtea de Onoare, vegheată, de la un balcon, de statuia lui Napoleon Bonaparte, în postură de "mic caporal", cu bicorn pe cap şi mâna stângă strecurată sub haină, la piept. Tot în balcon se mai află statuile unor ostaşi, precum şi diferite plăci comemorative, dedicate eroilor francezi din diferite campanii militare.

Părăsind complexul Invalizilor, am pornit la întâmplare pe diferite străzi, ghidându-ne după silueta Turnului Eiffel, pe care voiam să-l mai vedem o dată. Am ajuns pe Champ-de-Mars, care arăta destul de neîngrijit la ora aceea a serii, dar o ploaie torenţială, ce a început pe neaşteptate, ne-a silit să ne grăbim spre prima staţie de metrou şi să ne îndreptăm spre casă.

---

VIZUALIZĂRI: 5198 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI