Mestre, hotel “Trieste”, 3*: asa si-asa

TIPĂREȘTE

Comparativ cu Roma, Venetia e mult mai scumpa. De aici tentatia multor vizitatori ai Venetiei de a locui in Mestre. Compromisul e rezonabil, dar trebuie sa fie singurul. Adica hotelul trebuie obligatoriu sa fie situat in proximitatea garii. De aici se poate ajunge comod si ieftin in oras cu trenul sau autobuzul, timpul alocat calatoriei fiind de maxim 15 minute.

De la aeroportul “Marco Polo” pana la “stazione” se poate folosi linia de transport in comun 15. Eu am preferat insa linia expres a companiei ATVO care pacurge traseul in doar 20 de minute fara statii intermediare. Asta deoarece am aterizat spre seara si imi propusesem ca dupa preluarea camerei sa fac o plimbare pana la Piata San Marco, ceea ce am si reusit.

Contrar prognozelor pe care le citisem, nu a trebuit sa deschid umbrela imediat. Asadar prima surpriza a fost placuta. A doua mai putin. Calatoria a decurs in liniste pana cand niste pietoni ce pareau concetateni de ai nostri si a caror vestimentatie trada apartenenta la o anumita etnie au traversat in fuga printr-un loc nepermis. Cu toate ca distanta era destul de mare si nu era pericol iminent de accident, soferul a actionat nervos claxonul si a spus ceva printre dinti, declansand o rumoare aprobatoare a celorlalti pasageri. Lipsa de simpatie (ca sa nu spun repulsia) fata de romani pluteste in aer, astfel ca atunci cand m-a intrebat cineva de unde sunt, am avut cateva momente de ezitare pana sa–i dau un raspuns evaziv. Asta nu prea e in regula, pentru ca o oarecare fractiune din salariul receptionerului arogant si nesimtit provine si din banii (nu putini!) lasati de mine. Dar noi am venit aici cu scopul declarat de a vizita Venetia.

Dupa ce am coborat din autobuz, in cateva minute eram la poarta hotelului. Dupa cum sugeram si in titlu, hotelul e cam la limita in ceea ce priveste calitatea serviciilor. Pozitia e excelenta (de la fereastra se vede gara), curatenia e la standarde acceptabile (am gasit in fiecare zi camera aranjata), exista aer conditionat, frigider, TV cu plasma. Dulapul pare recuperat din zestrea bunicii, iar podeaua din lemn e brazdata de frecusul valizelor. Ferestrele sunt dublate de un alt rand de ferestre opace din lemn masiv care se inchid cu un zavor orizontal ce inspira mai curand austeritate decat siguranta. Ele izoleaza totusi bine camera de zgomotul stradal. Patul e mare si comod. Micul dejun tip bufet e standard si e servit doar pana la ora 9.30. Am venit intr-o zi cu putin inainte de ora 9. Platourile cu sunca si cascaval se golisera. Dupa care au disparut de tot. Cu siguranta s-au dus sa mai aduca, am gandit eu cu naivitate. Dupa un timp am facut un semn intrebator spre cel ce parea ca dirijeaza intreaga activitate. Mi-a spulberat nedumerirea cu unul din putinele cuvinte pe care le stia in engleza: “ finish! ”.

Langa hotel e o tutungerie, de unde trebuie procurat abonamentul pentru transportul in comun. Biletul e mai scump daca e cumparat de la sofer, iar o calatorie simpla cu “vaporetto” costa 6,50 euro, asadar se impune procurarea unui abonament adaptat perioadei de sedere.

La mica distanta de hotel se afla un supermarket de unde se pot procura cele necesare. Zona garii Mestre are un iz periferic. Seara incep sa apara figuri oarecum dubioase, cu trasaturi orientale si dificultati in pastrarea verticalitatii. Nici ofertele de placeri lumesti nu lipsesc. Totusi nu m-am simtit nici o clipa in nesiguranta, fiecare isi vedea de treaba lui, nu am fost martorul nici unui confict, cu toate ca reveneam la hotel seara tarziu. Intr-o seara am mancat la un restaurant in zona si am plecat multumit, cu toate ca preturile sunt comparabile cu cele din Venetia, adica mari.

Prima destinatie a unui turist sosit in Venetia nu poate fi alta decat Piata San Marco. Deja se inserase de-a binelea. Am traversat strada, am intrat in gara, am cumparat bilete si m-am indreptat spre platforma indicata de vanzatorul de la ghiseu. Dupa ce am urcat in tren, mi-a venit ideea sa intreb pe cineva unde trebuie validate biletele. Omul mi-a indicat amabil un aparat galben situat pe peron. Numai ca in aceeasi clipa usa vagonului s-a inchis ireversibil. “Prea tarziu” – mi-a zis cu compasiune italianul ridicand din umeri. (se referea la faptul ca nu exista aparate de validare in tren). “E posibil sa platiti amanda”. Bun asa! – mi-am zis. Parafrazand o vorba din popor, eram si cu biletul platit, si cu statutul de blatist roman in Italia si stresat de o iminenta umilire in public. Nu s-a intamplat insa asa, spre norocul meu nu a venit controlul in cele 10 minute de calatorie si am folosit biletele la intoarcere, avand lectiile deja facute.

Plimbarea de la gara “Santa Lucia” pana in Piata San Marco dureaza cam o ora. Sau mai mult, depinde de timpul folosit pentru a admira peisajul si a trai atmosfera. N-ai cum sa te ratacesti. La fiecare colt sunt indicatoare care te ghideaza spre destinatie. Am revenit pe acest traseu de nenumarate ori atat ziua cat si seara. Canalele inguste strabatute de gondole si strajuite de cladiri vechi ce se privesc de la mai putin de 3 metri, micile poduri de pe care poate fi vazut in departare Canal Grande, animatia, magazinele, agitatia turistilor, toate acestea ofera o atmosfera unica ce te atrage ca un magnet sa refaci acest traseu iar si iar. Descurajat de ceea ce citisem despre cozile interminabile de la Palatul Dogilor si Basilica San Marco, imi propusesem sa vad aceste obiective doar din exterior. Nu am rezistat insa tentatiei si bine am facut. Am trecut astfel Puntea Suspinelor, la care exista acces doar din interiorul Palatului.

O alta mare atractie este Podul Rialto, de pe care se poate admira canalul central strabatut de vaporase si gondole. Nici el nu poate fi ratat, indicatoare spre acest reper se afla la tot pasul. Pentru amatorii de suveniruri, aici e locul indicat.

Plimbarea cu linia 1 de vaporetto pe Marele Canal este obligatorie. In timpul celor 40 de minute cat dureaza parcurgerea traseului dintre Piazzale Roma si San Marco poate fi admirata intreaga Venetie, iar trecerea pe sub Podul Rialto este magnifica. Traseul continua pana la insula Lido, un loc exclusivist care merita vizitat. La fel si insula Murano, cu mesterii care produc sub ochii spectatorilor diverse figuri din sticla incinsa. Aici exista si un muzeu al sticlei unde pot fi admirate exponate superbe. De aici am luat vaporasul spre Burano, o alta insula linistita, renumita pentru casele colorate, broderii si dantele.

La Padova am ajuns dupa o calatorie de doar 30 de minute cu trenul. De la gara, am strabatut tot centrul si am ajuns la Basilica San Antonio, obiectivul pe care mi-l propusesem spre vizitare. In apropiere se afla unul din frumoasele parcuri ale orasului si o piata. Obosit dupa indelungata plimbare, m-am intors la gara cu tramvaiul. Atentie: automatul de bilete nu da rest! Reintors in Venetia, m-am indreptat instinctiv spre…Piata San Marco, desigur.

Dar sa revenim la hotel. Eu i-as da nota 7, dar aceasta nota provine dintr-o medie de note acordate pe baza celor descrise la inceput: o nota foarte buna pentru pozitie, una bunicica pentru curatenie si una la limita corigentei pentru micul dejun si amabilitatea personalului. Referitor la curatenie, poate ar merita o nota mai buna. Dar mobilierul si gresia fiid vechi, dau senzatia ca ar fi loc si de mai bine la acest capitol. Cu banii pe care i-am lasat aici, am stat in centrul Romei intr-un loc unde fiecare din cele 3 stele isi merita cu prisosinta locul pe sigla hotelului. Dar, asa cum spuneam, Venetia e scumpa.

---

VIZUALIZĂRI: 2881 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI