Biserica fortificata Harman si foisorul La Sandu, intre sacru si profan

TIPĂREȘTE

Biserica fortificata Harman si foisorul La Sandu, sau altfel spus sacru si laic, despre acest amestec va voi scrie in prezentarea mea. Ce le apropie? Doar vecinatatea. Si satisfactia pe care o ofera turistului…

Dintre toate motivele pentru care merita sa vezi Harmanul, unul singur si sigur este stiut…Si dintre toate cladirile prin care se distinge, una singura e definitorie…A supravietuit cutremurelor, asediilor si timpului…Este biserica fortificata evanghelica Harman. Voi scrie cateva cuvinte despre acest loc sacru, apoi va voi retine atentia cu alte cateva vorbe despre un loc din apropiere, sigur necunoscut turistului, dar despre care merita sa afle... Ne hranim adesea cu ceea ce vedem, insa papilele gustative isi cer dreptul lor…

Am scris doar un review despre cele doua locatii, pentru ca aceia dintre voi care veti vizita fortificatia, sa stati apoi la o cafea, sau eventual pentru a lua masa, in vecinatatea ei, la un local cu mancare gustoasa – La Sandu. Nimeni nu va fi dezamagit!

Harman este un satuc, pe care eu l-am perceput dupa arhitectura ca fiind sasesc, aflat la aprox 10 km de municipiul Brasov, cu case aratoase si oameni harnici, in centrul caruia se ridica biserica fortificata, care astazi poarta hramul Sf Nicolae...

Am gasit-o exact asa cum mi-o imaginasem: austera, impunatoare, cu varful alb asemeni unui far, inconjurata de copaci si aflata intr-o oarecare stare de degradare a peretilor. Criza care le atinge pe toate, nu a lasat-o deoparte.

Scurt istoric

Constructia bisericii in stil romanic a inceput in secolul al XIII-lea, odata cu popularea localitatii cu colonisti germani, din initiativa cavalerilor teutoni. Dupa invazia mongola devastatatoare din anul 1240, a fost preluata de cistercieni. Majoritatea elementelor de constructie se pastreaza din aceasta perioada, insa in timp, edificiul a fost supus diferitelor transformari arhitectonice si decorative. Biserica este inconjurata de un zid gros de aparare, inalt de 4 -5 metri. Zidul interior este inalt de 12 metri. Pentru a rezista atacurilor au fost construite si 7 turnuri de aparare. Turnul clopotnita are 32 metri inaltime. Este impunatoare.

Prezentare generala

Din strada se patrunde in interiorul curtii bisericesti printr-o bolta zidita, cu un aspect destul de lugubru. Frig, tacere, doar zgomotul pasilor pe piatra inghetata, singuratate…La ora la care am intrat noi, era o pustietate deplina... am cautat ghidul, un om cu o usoara dificultate de mers, iar el ne-a spus cateva vorbe despre constructie si ne-a lasat singuri sa vizitam totul in voie. Am gasit-o austera, diferita cu mult de bisericile ortodoxe, cu care sunt obisnuita, dar m-a cuprins imediat ce am intrat inauntru un sentiment ciudat, inexplicabil, de adanca piosenie. De-o parte si de cealalata, aliniate cuminti, bancutele de lemn isi asteapta credinciosii. Pe ziduri si pe odoarele bisericesti sunt tot felul de inscriptii religioase in limba germana.O multime de covoare persane coloreaza interiorul, ele sunt puse pe ziduri, pe bancute, peste tot, doar pe jos nu.... In mijlocul altarului este Iisus crucificat, flancat de doua coloane cu apostoli. In partea de sus troneaza inscriptia: Gott is die Liebe, in stanga ei fiind o statueta intruchipandu-l pe Moise cu tablele legii. In dreapta se afla o alta statueta, dar nu stiu pe cine reprezinta. Am ramas putin timp in interior, era extrem de frig, tremuram la propriu. Am pasit apoi prin curtea interioara, unde pe langa ordinea nemteasca desavarsita, m-a impresionat fresca de deasupra intrarii laterale a bisericii, despre care am aflat ca reprezinta sacrificul suprem: un vultur care isi hraneste puii cu propriul sange!

Biletul de intrare e simbolic, costa doar 2 lei, iar programul de vizitare se incheie la ora 16.

Putina distractie

Dupa o vizita in cetatea Harman, pe un frig cumplit, acompaniat cu un cod galben de vijelie, care a impiedicat telecabinele sa urce in Poiana Brasov, ce sa fi fost mai bine decat…o masa copiasa la caldurica!!!

Pe straduta care duce la biserica, chiar la intrare, langa Caminul Cultural am gasit un restaurant care ne-a uns la inimioara, atat datorita preparatelor exceptionale, cat si amabilitatii gazdelor. Poarta un nume simplu: La Sandu. Am petrecut aici o seara minunata, presarata cu de toate: mancare buna, dans, ambianta placuta, ba chiar si o incercare de echitatie pentru cei curajosi –printre care noi nu ne-am numarat. Sala era pregatita pentru o petrecere privata, la care noi fusesem invitati, era ziua finutei noastre, “taiatul motului” la 1 anisor.

Pentru a intra in restaurant, trebuie mai intai sa patrunzi intr-o curte larga, unde am parcat si masina. In partea stanga, chiar dupa intrare e terasa, nefunctionala in momentul acela. Apoi, tot pe stanga este sala propriu-zisa, un foisor, din lemn. Langa, se afla gratarul, iar vis-à-vis sunt bucatariile. Proprietarii au folost din plin resursele naturale: lemnul si piatra. Foisorul este construit din lemn, atat la exterior, cat si interiorul. Curtea este pietruita.

Interiorul este spatios, mesele erau dispuse lateral, fiind loc suficient si pentru dans. Cei care doresc sa se uite la tv in timp ce servesc masa, o pot face linistit, deasupra barului e un LCD mare... Barul e “misto” – vorba baietelului meu, garnisit pe langa bauturile tipice cu stuf si stiuleti de porumb. Culorile sunt calde, interiorul este varuit intr-o nuanta de portocaliu-caramiziu, ambianta este romantica, rustica.

Ceea ce mi-a placut in mod deosebit, a fost mobilierul, executat din lemn masiv, atat barul, cat si mesele si scaunele. Masa era mai lata decat latimea palmei mele... Se vedea ca proprietarii nu au facut economie la nimic.

Fiind petrecere privata, nu pot sa va dau detalii despre preturile mancarii. Totusi un meniu, fara bautura a fost doar 50 de ron, mi s-a parut extrem de putin, nimeni, dar absolut nimeni nu a reusit sa dea gata tot ce si-a pus in farfurie! Si nu ca nu ar fi fost gustoase!! Nici gand!

Preparatele din carne sunt productie proprie, 100% naturale, m-am convins singura de asta, mezelurile erau uscate, simteai gust de carne. In apropiere, chiar vis-à-vis de biserica Harman, este o macelarie cu produse traditionale: carnati, sunca si fel de fel de preparate, pe care le-am regasit in meniu.

Meniul de 50 de ron a cuprins un aperitiv clasic: mezeluri, branzeturi, legume, chiftele, snitele, cateva soiuri de rulouri si fel de fel de preparate, nu le-am gustat pe toate, dar le veti admira in foto. Apoi a urmat gratarul mix: porc, pulpa de pui dezosata, doua feluri de carnati de casa si mici. Cu garnitura de cartofi taranesti si salata de varza. Portiile sunt foarte, foarte mari.

Se poate si dansa, fara nicio problema.

La un moment dat au aparut in curte, asemeni junilor, doi calareti, pe doi cai absolut superbi, pot spune cu mana pe inima ca in viata mea nu am vazut cai atat de masivi, am aflat apoi ca fiecare cantareste peste o tona! Caii erau blanzi si extrem de inteligenti, cei curajosi au putut sa ii incalece, baietelul meu a cutezat, desi eu m-am temut enorm, vazandu-i atat de impunatori.

In final, ce sa zic? Am petrecut La Sandu cateva ore remarcabile, recomand din toata inima acest loc, atat datorita locatiei deosebite, cat si datorita mancarii exceptionale. Iar biserica Harman este un edificiu care merita din plin ragaz de reculegere si vizitare, dar pe un timp mai bland decat cel care ne-a insotit pe noi!

---

VIZUALIZĂRI: 5411 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI