În buricu' târgului Neos Marmaras

TIPĂREȘTE

De această dată mă voi referi strict la cazarea din Neos Marmaras, rezervându-mi spaţiu şi timp pentru o postare mult mai amplă despre Halkidiki, Sithonia şi turul de pe Kassandra.

Locaţia Papatzikos House o găsisem pe Internet, deci nu mi-a fost recomandată de nimeni şi, în consecinţă, nu aveam nici cel mai mic habar, nici despre Noes Marmaras şi cu atât mai puţin despre acest Papatzikos. Puţinele ilustraţii postate pe pagina de web erau interesante, dar, o ştiţi şi voi, pe afară-i vopsit gardu', înăutru-i leopardu'. Soţiei îi plăcuse o anumită cameră, de unde se vedea marea şi oraşul, o panoramă demnă de orice pliant turistic. Ne-am spus că n-ar strica să ne încercăm şansa, trimiţându-i un e-mail proprietarului, solicitând disponibilitatea pentru perioada 5 - 14 septembrie şi, desigur, tariful. Mi-a răspuns în decursul a câtorva ore, punctând clar că pentru perioada solicitată este liberă camera respectivă, iar tariful este de 30 euro per noapte. Am confirmat rezervarea, fără nicio reţinere.

Papatzikos House este chiar în centrul orăşelului Neos Marmaras, cea mai importantă staţiune turistică de pe braţul Sithonia a peninsulei Halkidiki. Deşi solicitasem în prealabil numele străzii pentru a o introduce în GPS, în Neos Marmaras nu ştiu dacă sunt două străzi "botezate", iar cea pe care se afla această casă nu figura printre ele, motiv pentru care mi-am notat câteva repere mai importante din jurul locaţiei. Am ajuns la destinaţie nesperat de uşor, fără prea multe bătăi de cap, dar nu cu ajutorul GPS-ului, ci cu ajutorul vecinilor.

Am fost întâmpinaţi de parcă ne-am fi cunoscut de-o viaţă. Un tip cald, elegant şi jovial, marcat de o oarece timiditate. După un protocolar schimb de cuvinte, am fost conduşi la camera rezervată, la ultimul etaj. De fapt, nu a fost un etaj propriu-zis, ci chiar terasa clădirii. Ştiam asta, deci n-a fost o surpriză. Am fost însă surprinşi de panorama ce ne era oferită. Tot golful şi portul principal al oraşului, cu complexul de lux Porto Carras în stânga şi cu braţul Kassandra în dreapta. Practic, aveam tot oraşul la picioare. Toată terasa (să fi fost de vreo 150 de metri pătraţi) ne aparţinea. Nu era amenajată în mod deosebit, dar era curată, îngrijită, vopsită şi dichisită ca pentru oaspeţi. Oriunde întorceam ochii aveam ceva de văzut: culmile munţilor Itamos şi Tragoudeli, oraşul dinspre şoseaua principală (Perimetriki Sithonia), portul mare, centrul oraşului, biserica din inima urbei (Sfinţii Arhangheli), plus alte multele.

Mobilierul camerei nu depăşea cu mult standardul cunoscut, însă, pe ici, pe colo, mici elemente de artizanat local ambientau mai prietenesc casa. De altfel, întregul cămin este ornamentat cu un gust deosebit, iar "cauza" aveam să o aflăm mai târziu, la o discuţie de seară, ca între, deja, prieteni, cu bere şi cu UZO, chiar pe terasă. Domnul Papatzikos a fost unul dintre arhitecţii implicaţi în proiectul Porto Carras, complex în care a continuat să lucreze până la pensionare. Camera era dotată cu televizor, aer condiţionat, aparat impotriva ţânţarilor şi... un balcon. Mai aveam la dispoziţie o bucătărie în toată regula, atât ca dimensiune, cât şi ca utilare: aragaz (electric), frigider, masă, scaune, absolut toată vesela necesară, detergent pentru vase, cârpe, mănuşi de protecţie tot, tot, tot. Nici din baie nu lipsea ceva, iar curăţenia a fost impecabilă.

Curtea interioară era precum grădina botanică. Un palmier de toată frumuseţea trona în centru, iar la umbra sa a fost aşezată o masă şi scaunele aferente pentru odihna turiştilor, sau, pur şi simplu, pentru o seară de şuetă la comun. Seara, farmecul era amplificat graţie luminilor amplasate strategic, pentru efect maxim.

În fiecare zi ne era dereticată camera, golit coşul de cunoi, schimbat prosoape, curăţat bucătăria. Nu s-a întâmplat, dar, cu siguranţă, şi vasele ar fi fost spălate dacă, din întâmplare, le-am fi uitat în chiuvetă. La modul sincer, nu cred că mi-aş fi dorit altceva din punctul de vedere al cazării. Parcarea nu a ridicat nicio problemă, poate doar faptul că unghiul de rampă al străzii cred că depăşea 10 grade.

Totuşi, inconvenienţa locaţiei s-ar numi... plaja. Până la "Plage", adică plaja din sudul Neos Marmaras, traversam oraşul, iar după circa 10 - 15 minute puteam considera că stăm tolăniţi pe nisipul uşor roşcat, destul de grunjos, dar plăcut pentru picioare. Fiindcă nu am prea stat locului, plaja a fost întotdeauna departe pentru noi, aşa că nu a contat în mod capital. În schimb, eram în centrul distracţiei. Doar coboram din casă, iar animaţia oraşului ne înghiţea cu totul, pentru că tot ceea ce înseamnă bună dispoziţie, promenadă, viaţă de noapte sau o masă copioasă, se concentra aici, practic, la parterul lui Papatzikos House.

Despărţirea a fost mai mult decât amicală. S-a lăsat cu cadouri de ambele părţi şi cu promisiuni de a ne revedea cât mai curând. Ajuns acasă, i-am remis prin e-mail câteva fotografii, iar după scurt timp am regăsit una dintre creaţiile mele pe site-ul său de promovare, evident, cu acordul meu.

---

VIZUALIZĂRI: 4780 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI