ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.03.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Buzău
ÎNSCRIS: 03.09.11
STATUS: PRETOR
TIMP CITIRE: 5 MIN

Trei zile si trei nopti, petrecere ca in povesti

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Cred ca sint prima care a ajuns acasa dupa ce "gasca AFA-istilor " si-a luat ramas bun cu imbratisari si noduri in git. Al meu e inca mare si trebuie sa fac cumva sa il reduc. M-au emotionat nespus de mult cuvintele lui Admin, la despartire.

Povestea mea incepe-asa...

Joi, 8 martie, am ajuns la Tirlungeni, dupa un drum foarte dificil (multe curbe care mi-au creat o stare de rau, teribila). Ajunsi in fata Complexului, am zarit prin geam statura firava a lui Cornel imprejmuit de citeva doamne. Am stat citeva clipe sa imi alung emotiile, parca nu aveam curaj sa intru. Frigul de-afara m-a facut sa uit si de emotii si de tot si am pasit inauntru. Nu a trebuit sa ma prezint. Toata lumea a strigat in cor "adri-nico". Oh, doamne!!! Ce ma fac? Nu stiu de ce, primul pe care am vrut sa il salut, a fost Dragos. Un domn galant si timid (asa a fost parerea mea si in cele 3 zile nu mi-am schimbat-o). Nu imi parea Zmeul Zmeilor de care eram pur si simplu inspaimintata. Dupa ce mi-a sarutat mina... (si nu m-a mincat) mi-a venit inima la loc si am vrut sa ii cunosc si pe ceilalti: Cornel, Sinziana, Amero, Ileanaexperta (singura pe care am recunoscut-o, in afara de admin), Larisa, Arinuca si Cristina65 impreuna cu sotul si fetita. Cam asta a fost gasca de la primire.

Dupa ce am dus bagajele in camera si m-am schimbat pentru petrecere, am gasit o multime de persoane in sala restaurantului. Am stat locului si m-am uitat la fiecare sperind sa mai recunosc vreo figura noua si dupa ce am constatat ca nu am in memorie nici un chip, m-am indreptat spre ei si le-am luat ecusoanele de la git ca sa ii identific. Unii erau emotionati ca la clasa intii cind nu stiau cu cine vor sta in banca. Asa am simtit in privirile lor, doar emotii. Nici un pic de aroganta sau ceva de genul asta.

Am cautat-o cu ochii pe Violeta. Nu era in sala, dar am aflat ca si ea a intrebat de mine si nu a durat mult pina ne-am imbratisat. Sotul dinsei a facut un gest foarte frumos si a intimpinat toate doamnele cu cite o floare. Noroc cu Adminul care a dat startul petrecerii dupa o scurta cuvintare si toata lumea a venit pe ringul de dans. Parca ne cunosteam de cind lumea... Mult dupa miezul noptii abia ne-am rupt din sala de dans fiecare catre camerele noastre... cu speranta si dorinta ca a doua zi sa ii cunoastem si pe ceilalti.

Vineri, dupa o plimbare prin imprejurimi, l-am gasit pe Cornel la receptie si l-am rugat sa imi dea un job, ca pe ecusonul meu scria "organizator". Cred ca era bun sa fie invatator. Are talentul sa capteze toata atentia si vocea atit de calda invit nu crezi ca vine de la un barbat asa "puternic". Doar e tatal AFA, nu-i asa?

Am orinduit citeva placinte pe niste platouri si dupa ce am stat putin la povesti (de-ale mele, bineinteles) am reusit sa il conving ca o sa ma descurc singura cu primirea invitatilor si el sa plece sa se odihneasca.

Am avut onoarea ca sa o intimpin pe "nambaroana" site-ului si pe Cristian 3000.

Am predat stafeta la biroul de primiri si m-am dus sa ma pregatesc de a doua petrecere si focul de tabara.

Chiar daca a fost ger nu ne-a pasat si am iesit cu totii la un vin fiert si o cintare in gura mare. Ne-am mutat "cu cortul" in restaurant unde ne-am incins la hore, sirbe pina dupa miezul noptii.

Simbata, dupa vizita la stina, calarie si toate cele, ne-am adunat in sala de ceremonii unde am participat la inminarea unor diplome pentru care eu sint foarte recunoscatoare. Citiva premianti au primit si cupe. Nambaroanele au fost norocoasele acestor trofee. Emotii, emotii si iar emotii. Asa as putea descrie aceste momente. Si nu in ultimul rind, la aceasta ceremonie, Domnul Costi a tinut sa mentioneze special ca Dorgo trebuie reprimit printre noi. Am fost multi care am sustinut aceasta propunere asa ca speram ca suspendarea sa se scurteze cit de curind.

Seara festiva a debutat cu multa veselie si a culminat, pe linga spectacole de dans, prezentare de moda, si tombola (unde nambaroana a cistigat un miel de la patronul hotelului - deh, pe unii nu-i lasa norocul mai deloc) cu un cenaclu ad-hoc. Colegul Bog68 ne-a incintat cu o voce minunata, cu o muzica plina de sensibilitate... pina ce am descoperit si alte talente mai explozive. Si aici as numi-o pe Ileanaexperta pentru rock si voce extraordinara. De dans nu mai vorbesc, e o neobosita. Domnul Costi ne-a incintat cu vocea lui puternica si deosebit talent in ale cintatului iar Sinziana cu vocea ei melodioasa. Si Dananecula are o voce faina, la fel si o doamna al carui nume nu l-am retinut. Nu in cele din urma si-au etalat talentele si afonii: eu, Georgiana, Violeta. (sper sa nu se supere ca le-am bagat la aceasta categorie, dar pe linga vocile celor de mai sus... noi eram VARZA, dar o varza "savuroasa")

Am avut de transmis un mesaj si un pupic din departare de la Sirbuvio pentru Iulianic dar cum n-am avut onoarea sa o cunosc personal, o fac aici, prin intermediul acestor rinduri.


Citeva cuvinte si despre locatie:

Hotelul se afla situat intr-un peisaj frumos, stina cu animale face toti banii. Nu am vazut in viata mea in jur de 100 de mieluti si ieduti la un loc. Am avut ocazia sa ma joc in iesle la fel ca un copil in locul de joaca special amenajat in cine stie ce mall. Numai ca aici jucariile erau niste gingase ghemotoace de blana a caror inimi bateau in causul palmelor mele.

La fel si caii. Am calarit-o pe Indiana si mi-am invins teama de cai si calarie.

Camerele au avut toate dotarile necesare: apa calda, caldura (desi caloriferele au fost reci tot timpul, am suferit de cald si a trebuit sa deschid geamul pentru a se face racoare) saltele confortabile care, din nefericire, nu au reusit sa mi-l aduca pe Mos Ene. Mobilierul, televizorul si "alte alea" erau din generatia moderna.

Personalul... n-am cuvinte! Atent la cerintele clientului (cel putin la ale mele). As fi mincat ceva dulce la micul dejun si am intrebat daca au un cornulet, un chec. Baiatul blond (nu stiu cum in cheama) s-a scuzat si a spus ca pentru dimineata urmatoare imi va pregati un chec. Asa a fost. Si nu numai pentru mine, ci pentru toata suflarea.

E un loc unde m-as intoarce cu placere si... poate chiar de Paste. Sint destule posibilitati de recreere, de distractie iar la capitolul "bucatarie" am constatat ca e chiar mai bine "ca la mama acasa".

Mi-am eliberat nodul din git... asa ca pot merge linistita la odihna.

Pe curind, prieteni dragi!!! Simt ca o sa sune cit de curind clopotelul. Cei care Am Fost Acolo stiu de ce!!!


[fb]
---
Trimis de adri-nico in 11.03.12 16:52:45
Validat / Publicat: 11.03.12 20:04:12

VIZUALIZĂRI: 3767 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

42 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Mesajul de bun venit al lui Admin,in seara de 8 Martie
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 2000 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

42 ecouri scrise, până acum

webmaster15 [11.03.12 20:02:47] »

Mutat la rubrica "Intalnirea AmFostAcolo, 2012 Grand Hotel Perla Ciucasului [Tarlungeni, jud. Bv]" (nou-creata pe site). Sunt convins ca vor urma si alte review-uri din aceasta intalnire si ele merita grupate intr-o singura rubrica.

bog68 [11.03.12 20:16:42] »

Ca intotdeauna, un review deosebit de frumos si usor ,,saltaret", precum te stim, si citindu-l, ai reusit sa-mi ,,pui" nu unul, ci doua noduri in gat, aducandu-mi aminte cu placere, ca si eu Am Fost Acolo.

Felicitari!

roth [11.03.12 20:23:55] »

Este clar si dovedit ca tu esti precum "sampania" cu cat mai veche cu atat mai valoroasa.

Ai fost o aparitie efervescenta in fiecare clipa, asa cum mi te imaginam din povestile scrise, pot spune acum dupa ce am avut onoarea sa te cunosc personal, ca esti... vesela, tonifianta, si frumoasa de ce sa nu o recunoastem. Fiecare are o frumusete aparte, totul este sa o poti vedea...

Abia astept povestile celorlalti participanti, pozele, ca eu am venit la... spartul targului. Am pierdut lucruri minunate insa pe viitor voi fi mai atenta la anunturile de la "mica publicitate"

Cu o imensa bucurie in suflet va urez o vara plina de vacante frumoase, sa avem ce povestii la urmatoarea... adunare.

PS

cu siguranta ca locul e minunat si are "pe vino incoa" fiindca eu am uitat geaca si ...se cere o noua vizita, sau un colet prin cargus?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
commandorsteel* [11.03.12 20:26:14] »

frumos. asteptam cu interes si cateva poze.

adri-nico [11.03.12 20:31:37] »

Dragii mei,

As fi vrut sa scriu cite ceva despre fiecare insa mi-a fost tare teama ca voi uita pe cineva, asa ca am luat in condei doar pe cei care au facut ceva spectacol.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
adri-nico [11.03.12 20:49:18] »

@commandorsteel:

Citeva? Usurel, o sa fie tone de poze. Numai ca la mine in calculator nu mai e loc pentru poze si astept vreun expert (un copil de-al meu) sa isi faca mila sa mai dileasca ceva de pe aici. Ca am o gramada de poze si filmari.

iulianic [11.03.12 20:57:25] »

Asadar, v-ati intors acasa! Bine ati revenit si pe site!

Ma bucur ca v-ati simtit bine si va sunt recunoscatoare tuturor acelora care m-ati simtit alaturi. Regret din nou ca imprejurarile au fost de asa natura ca nu am putut participa. Te asigur, @adri ca aveai de numarat inca o voce buna (a mea), precum si un foarte bun dansator (in jurul sotului meu se face intotdeauna spatiu cand danseaza rock).

Speram ca viitorul va tine cu noi si ne va oferi si alte ocazii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
ionut73 [11.03.12 21:10:24] »

@adri-nico: Felicitari pentru cuvintele tale!!! M-am simtit, pentru o clipa alaturi de voi... Din motive cunoscute doar de Georgiana, nu am putut participa la aceasta reuniune, dar nu a intrat vremea in sac si vreau sa va cunosc pe toti!!!

Ma bucur ca v-ati simtit bine si v-ati distrat la maxim!!!

Mai am cateva zile de refacere si o iau din loc pe cararile patriei. Va pup si va imbratisez pe toti, cu drag!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
dananecula CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [11.03.12 22:30:01] »

Adri-nico te imbratisam cu mare drag din Ploiesti. Am ajuns si noi cu bine acasa! Sincera sa fiu mi-as fi dorit sa va transmit si eu repede impresii la cald de la intalnire, dar... nu am putut rezista tentatiei: pozele si filmuletele din cele 3 zile (si 3 nopti) de-abia asteptam sa le vad imediat ce am ajuns acasa. Deja mi-e dor de-o brasoveanca sau un meneaito, de depanat povesti la o cana cu vin, o cantare la focul de tabara alaturi de voi, prieteni dragi.

Cat despre cenaclul AFA ce l-am creat ad-hoc aseara (traiasca si chitara trubadurului Bog68), dupa miezul noptii... ce sa mai zic: am avut niste surprize muzicale nebanuit de frumoase si de talente artistice cu adevarat valoroase. Felicitari tuturor!

P.S. Daca-mi permiti, as propune inserarea la review-ul tau a melodiei lui Hi-Q, Am fost acolo, imnul AFA.

adri-nico [11.03.12 22:46:25] »

@ Iulianic, sint sigura ca ti-ar fi facut placere sa fii alaturi de noi. Speram sa gasesti rezolvare pentru problemele tale si sa ne putem intilni la urmatoarea adunare.

@ Dananecula, am atasat citeva poze pe site dar cred ca toata lumea e obosita si nu mai are cine sa le valideze. Sper sa facem schimb de poze si astept sa scrii impresiile la rece, daca la cald ai avut alta ocupatie.

@Roth - Merci pentru starea de bine pe care mi-ai insuflat-o...

Cit despre geaca, daca ajungi acolo sa o recuperezi, poate gasesti si stickul cu poze de la Machu Pichu pe care mi l-a daruit Arinuca si pe care l-am uitat pe masa. am sunat la hotel si recpetionera nu stie nimic. Sper ca sa se trezeasca baietii care au " dormit in papusoi" si sa imi spuna ca l-au gasit si l-au pastrat.

@bog68 - tu vorbesti de noduri in git? tu... care ne-ai facut sa plingem, aseara... cu ibricul si merele coapte?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
balasa violeta [11.03.12 23:14:35] »

"Iubita mea, sa ne aruncam in mare

Si sa traim in mare neinfrant

Sa ne luam, daca voiesti, la vara

Trei saptamani concediu pe pamant. "

Foarte multe de spus despre aceasta minunata intalnire!

georgiana [11.03.12 23:45:35] »

Hi. hi... aseara, parca (sau mai bine zis azi dimineata, pe la 3) parca nu stiati versurile acestei melodii?

spezam [12.03.12 00:26:49] »

@adri-nico. Super review-ul! M-ai ambitionat sa scriu si eu desi sunt franta de oboseala!!

In privinta gecii, este cumva vorba despre o geaca alba, uitata pe primul scaun de la rpima masa din restaurant?? Daca da, sa stii ca inca era pe acel scaun cand am plecat noi, in jurul orei 12.30-13. Chiar m-am mirat cand am vazut ca geaca inca era acolo...

Sper sa iti gasesti si stick-ul, cu siguranta sunt poze f importante!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
roth [12.03.12 10:12:21] »

@spezam: @all

geaca vine prin posta, am vb la hotel si au fost draguti pana la final.

@adri-nico sper sa ai noroc sa gasesti stik-ul daca nu pozele cu siguranta le vei mai primii.

mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [12.03.12 10:23:25] »

Verva cu care ai descris atmosfera de la ultima întâlnire AFA m-a făcut să oftez încă o dată că nu m-am putut afla și eu alături de voi. Sper că voi mai avea ocazii de-astea și atunci mă voi putea bucura și de cunoștința cu tine. Cred că ești o persoană care dinamizează atmosfera și cu care n-ai cum să te plictisești. Pentru că în astfel de împrejurări eu însămi sunt o prezență discretă, cu atât mai mult îi prețuiesc pe cei ca tine, care știu să facă atmosferă și să se bucure de orice moment.

PS Faptul că în fotografia P03 ne-o prezinți pe Georgiana în postura de "nambaroana" site-ului (ocupanta locului 2 din câte îmi aduc aminte), este

-o referire la clasamentul anului 2010,

-propia ta percepție asupra celui îndreptățit să ocupe locul I în 2011, sau

- doar o eroare nevinovată și întâmplătoare?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
TraianS [12.03.12 12:31:06] »

@adri-nico

Dupa personalitatea pe care o ai pe site, ma asteptam sa fii cea mai buna dansatoare.

Nimeni insa nu a putut-o intrece pe @ileanaxperta.

Ma bucur ca am reusit sa ne "ciocnim" pe la etaj

Super reviewul si pozele.

Sanziana [12.03.12 13:08:01] »

deci ai retinut treaba cu " popusoiii"

de unde ai gasit literele alea din ultima ta poza? esti foarte creativa... si datorita faptului ca stii sa calci am avut si noi ocazia sa avem un cenaclu ad hoc de toata frumusetea, drept care iti multumesc, esti o draguta

ileanaxperta* [12.03.12 15:32:55] »

Draga mea Adina, ma bucur nespus ca am reusit sa te cunosc si "live". Esti, intr-adevar mare sufletista si stii sa te distrezi la maxim. Deci, ca si ceilalti nou veniti pt. prima oara la petrecerile noastre, fii binevenita in gasca noastra cea mare de prieteni de pe AFA.

Ma bucur enorm ca am cunoscut si legat noi prietenii si ca m-am revazut cu atata drag cu cei deja cunoscuti.

Eu, personal, nu pot lega deocamdata niciun rand despre intalnirea de la Tarlungeni; sunt inca prea "drogata" de eveniment, ma simt prea coplesita de atatea sentimente umane pozitive si atatea stari traite la maxim, incat practic ma simt "muta" sufleteste... Nu pot scrie sau vorbi, pt ca eu inca traiesc acolo, cu voi toti, efectul intalnirii noastre se deruleaza pt mine si acum... Inca simt si acum, citind randurile acestea, enorm de multa fericire si bucurie, simt ca ne-a legat pe toti cel mai incantator si unic sentiment: PRIETENIA! Asta conteaza pt mine cel mai mult din tot ce am trait si inca traiesc cu/prin/ impreuna cu voi si datorita voua, tuturor!

Habar nu aveti voi cat de bine mi-a facut mie aceasta intalnire, m-a repus mai bine pe linia de plutire, prin fericirea si bucuriile pe care le-am trait-o alaturi de voi toti. Nu-mi pasa ca resimt oboseala fizica. Dar cata fericire si implinire sufleteasca este acum in mine! Si cata nevoie aveam eu de toate acestea! Gata, ma opresc caci deja simt ca nu-mi mai pot infrana starea mea de nostalgie amestecata cu multe noduri in gat ce mi-au creat niste "ceva-uri" in ochi!...

Va iubesc si va imbratisez absolut pe TOTI!!!

PS. am facut-o si de data asta lata, lunga si rotunda; ne-am distrat, am dansat si am cantat cu totii perfect, suntem o gasca de mari entuziasti, de vesnic tineri si nebuni in sensul cel mai bun! Asa sa ramanem intotdeauna: uniti, buni si toleranti unii cu ceilalti, dornici de multe calatorii, scrise apoi aici cu toata forta si dragostea noastra. Sa fim intotdeauna PRIETENI!!!

Numai bine tuturor si la cat mai multe intalniri in marea noastra familie AFA!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
pepsi70ro CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [12.03.12 19:45:49] »

@adri-nico, imi pare bine ca te-am (re) descoperit, esti putin diferita de cum mi te-am imaginat din reviewuri, nu din poze .

Am descoperit in tine o fata sensibila si cu foarte multa daruire fata de aceasta comunitate, iti multumec pentru faptul ca existi si te identifici cu AmFostAcolo!

Din pacate n-am reusit sa stam la povesti asa cum mi-as fi dorit, data vitoare voi incerca sa fiu simplu user, si atunci va fi mai simplu.

Iti multumesc pentru acceptarea invitatiei la Tarlungeni si pentru faptul ca ai adus o nuanta de culoare acestei Intalniri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
adri-nico [12.03.12 22:38:00] »

Dragii mei,

Iata-ma's acasa, dupa 14 ore de munca. Si "ce dor mi-a fost... de ochii vostri... " sa vin si sa vad ce ati mai executat pe aici. Pai nu v-ati revenit? Slabute miscari. Unde-s clipurile, tonele de poze???

@violeta, cu strofa asta m-ai pus la pamint... promit sa invat cintecul cap coada si sa nu mai fie la-la-la-uri in scenele viitoare. vreau si eu la cafea si clatite, chit ca nu beau cafea, da' stiu unul care ar schimba-o cu clatita lui...

@spezam- fata frumoasa... mi-a facut placere ca te-am cunoscut si sper ca te-am condus bine la Brasoveanca...

@roth, sper sa nu se supere Arinuca. azi n-am mai avut timp sa sun la hotel, am avut multa treaba. sper sa imi aduc aminte miine.

@mariana-olaru -imi pare nespus de rau ca nu ai putut simti ceea ce am simtit toti la un loc, ca vom fi prieteni pe viata.

in ceea ce priveste "nambaroana"-ia vezi tu cine se situeaza pe aceasta pozitie in clasamentul general?

@Traian. S- mie imi pare rau ca ciocnirea aia n-a fost si cu un "cucui"... sau ceva de genul...

mi-ai zis-o si pe scari dar erai grabit, cum adica nu sint asa cum iti inchipuiai? pai unde moasa'ta pe gheata ai fost in noaptea de 8 martie cind am dansat pina m-au dat ospatarii afara? din pacate, a doua zi, un eveniment neplacut mi-a stricat tot cheful de petrecere asa ca... daca n-am mai fost eu, e din cauza unor alte probleme, n-are legatura cu AFA.

@sinziana- cind faci un CD sa mi-l trimiti? sau daca mai ai clipuri in care cinti, te rog sa ma fericesti si pe mine!!!

treaba cu papusoii nu se putea uita, e in dialectul copilariei mele.

literele din ultima poza? pai intreaba-l pe nen'tu Costel daca i-a ramas ceva nescotocit de mine...

cit despre camasa aia... daca stiti voi cite cute i-am facut si refacut ca sa aveti voi parte de cenaclul ala...

@ileana -nebuna mea frumoasa!!! felicitari!!!

@pepsi- si eu sint onorata ca te-am cunoscut. n-am vrut sa te deranjez prea mult ca tare mi-ar fi placut sa stam de vorba, dar erai cu de-ale organizarii.

poate imi spui cum te asteptai sa fiu si cum ti-ai imaginat ca sint. mor de curiozitate.

sa iti traiasca fetele, toate 3, ca si sotia e tot o "fetita"-sora cu celelalte. aia mica a fost mortala. a dansat fara retinere... da-o la dans ca il are in singe.

Multumesc tuturor pentru ca m-am simtit admirata, respectata, iubita.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
balasa violeta [12.03.12 22:44:25] »

adri-nico, citeste printre randuri.

Cuvinte cheie: mare, vara, concediu, trei saptamani... ce spui?

adri-nico [12.03.12 22:46:09] »

@balasa violeta: nici in cele mai frumoase fantezii n-as putea avea 3 saptamini de concediu... dar, citeva zile, ma bag!!!

sunflower [13.03.12 14:23:18] »

Frumoase cuvinte, frumoasa petrecere, frumoase fotografii si mai ales... frumosi oameni!! Felicitari!

magdalena [13.03.12 20:51:52] »

@adri-nico, jos palaria pentru entuziasmul de care dai dovada! Daca nu era o "adri-nico", trebuia inventata... N-am sa mai ajung prin Buzau, fara sa dau de tine!

Cat despre litere, @sanziana, dupa ce le-a gasit adri si s-a pozat cu ele, am sarit toti pe ea sa facem la fel si apoi cautam unele sa putem face AFA, dar nu erau...

station5* [13.03.12 21:36:08] »

Bravo dragilor! mai da'frumosi mai sunteti toti-toti! ma bucur ca v-ati simtit atat de bine! Dne ajuta sa fie cu repetir!

urjanclaudiu CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [14.03.12 14:06:20] »

Dupa un sir atat de lung de ecouri nici nu stiu daca ar mai fi ceva de spus. Eu unul ma bucur foarte mult ca am avut ocazia sa o cunosc pe adevarata adri-nico, o persoana sensibila, sufletista dar plina de entusiasm. Nu ma feresc sa recunosc faptul ca a fost unul din membrii pe care tineam neaparat sa ii cunosc si ca mi-o imaginam cu totul altfel, dar realitatea a tinut mortis sa ma contrazica.

P. S. Sper ca a fost bun vinul ala!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
adri-nico [14.03.12 21:27:39] »

@sunflower -multumesc pentru aprecieri!

@magdalena - te invit cu placere la o prajitura, cind ajungi prin Buzau. tu ai fost cam retrasa... de ce? congratulations pentru sotul tau!

@ station5- ai vazut cit m-am tinut de capul tau sa vii si sa vii... na, acum stai si roade-ti unghiile pin' la prima urmatoarea intilnire!!!

@urjanclaudiu- mai, mai, mai!!! toti v-ati inselat in privinta mea. sper ca nu v-am dezamagit prea tare...

cit despre vin, sta frumusel in vitrina. nu m-am indurat sa il beau asa singura si fara muzica... astept o "ocaziune speciala" ca sa il deschid. sper ca nu o sa ma doara capul dupa el. de unde ziceai ca e? de la Zoresti?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
bog68 [15.03.12 17:09:35] »

Brașoveanca AFA-istelor:

click aici

adri-nico [15.03.12 20:34:22] »

@bog68:

Merci de video. Vreau si celalalt film.

@ dananecula - tu cind le postezi pe ale tale? vreau si eu sa ma vad cintind...

bog68 [15.03.12 21:15:10] »

Bucurați-vă până la următoarea revedere! :

Dansul ,,pinguinițelor ,,AFA

click aici youtu.be/CBOeIRUrqAk

... și ,,Lambada ,,- AFA-istelor

click aici youtu.be/VhN9Kiuuq-U

adri-nico [15.03.12 21:32:33] »

@web 13- unde disparusi, bre? nu-mi bagi si mie o melodie la review?

stii tu care-mi place mie...

Admin [17.03.12 10:31:29] »

Am primit multe mesaje (multe dintre ele chiar de la autori) prin care ni se sesiza ca reviews-urile despre Intalnirea AFA 2012 nu ar trebui totusi sa fie punctabile.

Totul provine de la o greseala a noastra (nascuta dintr-un precedent), prin care rubrica a fost creata la o sectiune turistica, si nu la una cu discutii libere, mai mult sau mai putin turistice.

Am reusit abia astazi sa gasesc timp pentru corectarea acestei greseli:

- am mutat rubrica intr-o sectiune noua, INTALNIRILE AFA, nepunctabila

- toate punctele obtinute au fost anulate - cu exceptia superbonusului

Cu multumiri pentru intelegere

elena_iasi [17.03.12 22:27:44] »

Desi eu n-am fost acolo am citit cu sufletul la gura toate review-uriile si ecourile, m-am uitat la poze si pentru o ora m-am simtit in mijlocul vostru.

Sper ca la viitoarea intalnire sa putem veni sa va cunoastem pe toti.

dananecula CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [25.03.12 01:50:37] »

@adri-nico

Daca tot n-ai primit o dedicatie muzicala la acest review (pe care azi ti l-am recitit inca o data cu placere mare, dar si cu nostalgie tare ... ), poate surpriza mea te va bucura si pe-un Bade (cu) palarie noua il vei asculta youtube

Auditie placuta!

adri-nico [25.03.12 01:54:14] »

Nici nu stii cit de fericita sint! Multumesc!!! Stiam eu ca ai ceva si pentru mine...

adri-nico [25.03.12 01:57:31] »

@dananecula:

Nu merge... ai putea sa imi dai un link pe mesaj privat?

webmaster10 [25.03.12 08:53:26] »

La noi merge linkul, l-am atasat, sper sa fie in asentimentul tuturor, altfel schimbam

adri-nico [25.03.12 11:12:24] »

@webmaster10:

Sper ca pe dna sotie a lui Costi sa nu o deranjeze acest clip caci tare frumos a cintat si dumneaei.

Multumesc!

dananecula CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [25.03.12 13:17:34] »

@adri-nico

Am trimis link-ul si pe PM. Cred ca azi noapte (era trecute 2 fix) intrase site-ul in mentenanta si cred ca acela era motivul de nu-l puteai accesa. Ti l-am trimis si prin PM.

Oups! In ceea ce priveste aparitia d-nei Stanescu (sotia d-lui Costi) imi cer scuze daca am deranjat cumva si n-am cerut inainte acceptul dansei pentru a publica videoclipul. Si eu sper sa nu se supere.

Mai am o inregistrare super faina si cu melodia Ma dusei sa trec la Olt intr-o interpretare remarcabila, in care ne-a surprins extraordinar de placut dl. Costi. O voi posta numai cu acordul domniei sale.

Domnule profesor aveti o voce formidabila, iar d-na dumneavoastra la fel! Felicitari!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Michaell [25.03.12 14:06:20] »

foarte amuzant clipul postat. asa-i ca doar eu ma-i lipseam acolo?? ce mi-ar fi placut sa va ,,zic ,,si eu una. glumesc bineinteles... - nu stiu nici sa dansez si nici sa ,,zic ,,deci sa cant.

ma bucur ca v-ati petrecut bine.

adri-nico [25.03.12 16:27:08] »

@Michaell:

Asta nu e cel mai amuzant dintre toate cele postate... Intr-adevar "ne-am petrecut" foarte bine si mare pacat ca nu ai fost acolo sa te bucuri si sa te distrezi alaturi de noi.

adri-nico [16.04.12 19:55:03] »

Nu stiu care web s-a ocupat sa puna clipurile la acest review dar tin sa ii multumesc foarte mult.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
16 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, balasa violeta, bog68, dananecula, elena_iasi, georgiana, ileanaxperta*, iulianic, magdalena, Michaell, roth, spezam, station5*, sunflower, TraianS, urjanclaudiu
Alte articole din această RUBRICĂ2012 Întâlnirea AFA - Grand Hotel Perla Ciucașului [Tărlungeni, BV]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.091333866119385 sec
    ecranul dvs: 1 x 1