Salina Turda - tunelul timpului...

TIPĂREȘTE

Incep prin a va spune ca e prima experienta de acest fel si am avut ceva emotii inainte de a strabate coridoarele lungi si umede ale salinei. Dar cum obiectivul minivacantei la Turda era vizitarea salinei, am trecut la treaba. De la gazda noastra, cum bine am zis in rw-ul anterior, cale de-o jumatate de lungime de stadion de fotbal, am gasit intrarea veche in salina.

Am asteptat un pic, la intrare, era aglomerat pentru ca iesea un grup de turisti, si dupa achitarea biletelor (15 lei adult, 8 lei copil), am luat-o incet, la pas, pe un tunel lung si foarte alunecos. Aceasta intrare in salina nu este foarte spectaculoasa, ai impresia ca mergi intr-un tunel al timpului care nu stii unde te scoate si doar luminile insirate pe plafon iti dau convingerea ca nu ai parasit, totusi, lumea reala. Dupa cateva sute de metri bune, timp in care iti cam pierzi rabdarea, gasesti primul indicator catre coborare, la casa liftului panoramic.

Cu chiu, cu vai, pe niste trepte subrezite de trecerea timpului si foarte inguste, practic cu greu te strecori unul pe langa celalalt, ajungi la locul de coborare, unde daca ai putin noroc si nu e prea multa lume stai cam aproximativ 10-15 min, prilej bun pentru a admira lumea de dedesubtul tau. Liftul cu pricina este intr-adevar panoramic, dar de la atatea grupuri de turisti se cam duce panorama... Ajunsi jos cu greu iti faci loc prin multimea care asteapta la retur, sa urce, ideea e ca odata ajuns aici incepi sa vezi adevarat fata a salinei, privelistea pe verticala este uluitoare.

Mina Rudolf, este de departe locul de atractie al salinei, cu roata imensa care te urca aproape de peretele slefuit parca de mii de miini dibace, cu locul de joaca pentru copii (aici am avut parte de o chestie amuzanta cand in loc de nisip copila mea a gasit sare grunjoasa), cu jocuri de sah, table, minigolf, biliard si tenis de masa; cu locuri de relaxare unde poti sta si admira desenele formate de sare pe peretii salinei. Gasesti aici un loc de intoarcere la geneza, un loc de hodina si impacare cu tine insuti.

In subteran timpul trece altfel, are alte masuri nestiute, ideea e ca stand acolo practic te rupi de cotidian si doar rumoarea din jurul tau iti da senzatia ca nu esti singur, intr-o lume apusa de mult, in care cu unelte rudimentare si asprimea palmelor s-au realizat aceste minuni; cata jertfa umana a dus la slefuirea acestor pereti si cate lacrimi spalate de sange nu s-au prelins din tavanele imense in lacul de dedesubt.

Mina Maria Terezia este punctul final al coborarii, cu acelasi lift am ajuns la un fel de lac sapat in stanca de sare si amenajat pentru o mica plimbare cu barca.

Am renuntat repede la ideea plimbarii pe lac, din cauza aglomeratiei si ne-am retras intr-o filigorie de lemn pentru a zabovi pret de cateva minute. Lacul este interesant, luminile amplasate strategic ici-colo ii dau o senzatie aparte asa cum de fapt se intampla in toata salina. Jocul de lumini si decoratiunile luminoase frumos aranjate creeaza o imagine de film SF. Totul e bine si frumos pana cand dai piept cu mentalitatea romanului, dornic de mici trofee gratis si urme de trecere pe acolo a cuplurilor de indragostiti (gen x + y = love). Apoi in apele lacului, la iesire, plutesc vesele cateva "carduri " de peturi de toate speciile.

M-am interesat de ce nu exista un restaurant ca la Praid sau ca la Ocnele Mari, raspunsul a fost terifiant: 1. probleme cu ventilatia (la banii investiti un sistem de ventilatie mai eficient nu era o problema); 2. problema deseurilor menajere (in schimb fiecare turist cara dupa el ceva de mancare si apa sau suc, mai ales pentru copii este esential, si se mananca peste tot). Un loc amenajat pentru o mica gustare si un suc era binevenit, mai ales ca la locurile de joaca amenajate in afara de sarea de pe jos nimic nu este gratis (de bon fiscal nici nu se pune vorba).

Am iesit cu oarecare indoiala in suflet din acest " tunel al timpului", am strigat in zadar in Sala Ecourilor ca nu am primit nici un raspuns favorabil; am pasit inapoi cu teama prin acel tunel ingust si umed ca in poeziile lui Bacovia si am izbandit la lumina sa ne umplem ochii, cu nesat, de mangaierea blanda a razelor soarelui.

Cum foamea ne dadea ghes dupa atatea ore masurate doar de orologiul mut , din adancuri, am pornit spre urmatoarea destinatie, recomandata cu caldura de gazda noastra, la plecare, si anume restaurantul Talora, situat undeva la iesirea spre Cluj... (dar asta e o alta poveste).

---

VIZUALIZĂRI: 2909 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI