ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.02.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 08.05.11
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JAN-2011
DURATA: 2 zile
team-building

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

DOMUL - mereu de veghe asupra Berlinului

TIPĂREȘTE

Berlin, oraş cu o istorie tumultoasă, martor tăcut la ororile războiului, distrus aproape în întregime şi renăscut din propria cenuşă!

Iată-mă coborând din trenul de Oranienburg (vezi impresii), în stația Friedrichstrasse, în apropiere de ambasada noastră și luând-o la plimbare pe celebrul bulevard Unter den Linden. Numele său este dat de teii falnici care îl încadrează de o parte și de alta, de a căror măreție nu ne putem bucura din pricina iernii și a gerului de afară, lipsa frunzelor făcând ca totul să pară o umbră palidă a ceea ce ar trebui să fie. Bulevardul străbate orașul de la est la vest, noi o luăm spre est la pas grăbit, zgribuliți de frig. Pe străzi erau doar urme de zăpadă îngheţată şi totul era cenuşiu şi cam sumbru.

Străbatem o bună parte din bulevard, uşor năuciţi de mărimea lui şi de faptul că suntem singuri, fără prea multe repere. După două zile urma ca un coleg de la ambasadă să ne ia într-un tur al oraşului, cu opriri la cele mai semnificative obiective. Acum însă, de capul nostru și fără o hartă, pe la orele 16.00, am tot mers până am dat de un pod frumos, străjuit de statui, de pe care am zărit impresionanta clădire a Domului iar dincolo de ea, în zare, turnul de televiziune.

Şi cum nu există pentru mine oraş european vizitat fără o intrare la cel puţin un locaş de cult, îmi conving colegul să mă însoţească într-o mică vizită. Catedrala arată impunător, în stil baroc, cu o faţadă bine conservată şi, deşi se lăsa întunericul, am stat câteva minute bune să-mi bucur privirea de aspectul ei maiestuos.

Urcăm treptele scării de granit de la intrare şi dăm de un ghişeu cu un afiş pe care se putea citi că, pe lângă preţul biletului de 7 euro, puteai cumpăra bilete reduse la 4 euro pentru studenţi (pensionari, șomeri, grupuri de mai mult de 20 persoane). Profit de carnetul meu de doctorand şi i-l bag sub nas femeii, arborând o mină sigură şi impasibilă, de student fără griji. Nu ştia engleză mai deloc aşa că o prind în offside, cum îşi deschide gura pentru un comentariu dar şi-o închide la loc; cred că procesa rapid situaţia „asta nu arată ca o prospătură, nu poate fi studentă, o fi carnet de student sau altceva? Dar ce ţară e asta, ah, e româncă, s-o cred pe cuvânt? Hm, nu prea, nu sunt sigură... ”. În fine, până la urmă o zoresc cu banii pe ghişeu şi îmi dă biletul (nu-mi vine nici acum să cred, chestia nu a funcţionat la Viena, de exemplu, unde aveau şi ei reduceri asemănătoare la unele dintre obiective).

Cumpăr repede un pliant cu 3 euro şi dau pe un audioguide în engleză tot 3 euro. Trebuie să știți că în prețul biletului intră și tur cu ghid în limba germană, de care eu nu am beneficiat necunoscând limba. Aud că podul de pe care vizualisem domul a fost construit în timpul domniei împăratului Wilhelm al II lea, de către arhitectul Julius Carl Raschdorff. Cupola domului se poate vedea din multe zone ale Berlinului, fiind sfinţită şi dată în folosinţă în 1905. Ca să ajungi în vârful cupolei trebuie să urci 270 trepte, dar merită, pentru că oferă o frumoasă panoramă asupra Berlinului. Din păcate nu am urcat, nu mai reţin motivul.

O orgă construită de Wilhelm Sauer mi-a atras atenţia. Îmi aduc aminte că prima orgă pe care am văzut-o şi am ascultat-o a fost cea din Biserica Neagră, la Braşov. Deşi eram un copil pe atunci, m-am aşezat în tăcere ascultând înfiorată acordurile unice. Aici nu am ascultat-o dar am ataşat un fond sonor care să ne introducă în atmosferă...

Orga aparţine Domului încă din 1905, fiind cea mai mare orgă din Germania acelor vremuri, cu 7269 fluiere şi 113 registre. Nu că m-aş pricepe dar pare mult şi bine. Astăzi este singura orgă rămasă din perioada romantismului târziu.

În timp ce ascultam explicaţiile, ridic privirea şi admir imaginea din interior a cupolei, de o frumuseţe aparte, situată la 70m înălţime. Disting în centrul ei imaginea porumbelului, semnificând prezenţa eternă a Sf. Duh păzind oile mai mult sau mai puţin rătăcite. Cele 8 mozaicuri care înconjoară imaginea sticlată a porumbelului reprezintă fericirile din predica de pe munte iar ferestrele care le înconjoară măsoară 10m.

Nu omorâţi mesagerul dar mă uitam prostită şi încercam să înţeleg ce sunt fericirile, nici acum nu ştiu prea bine dar mi se dă un exemplu precum „Fericiţi cei milostivi”. Sigur că, în timp ce aud, îmi vine în minte „Fericiţi cei săraci cu duhul” dar înţeleg, ulterior, că deşi e o mare fericire pentru respectivii, totuşi Domnu nu se gândise la ea. Fiecare dintre mozaicurile cu fericirile au 39m2 şi sunt compuse din peste 500.000 pietricele în cca 2000 de nuanţe. Frumos spectacol coloristic pentru ochiul meu umbrit de gri-ul murdar al iernii în Berlin. 7 dintre mozaicuri au fost complet distruse în timpul atacurilor cu bombe, fiind refăcute de firma Ferrari&Bacci. Ultimul dintre mozaicurile distruse a fost dezvelit şi inaugurat în 2002.

Apropiindu-mă de coloanele impunătoare remarc patru statui care îmi atrag atenţia, a celor 4 mari reformatori ai bisericii: Martin Luther, Melanchton, Zwingli şi Calvin. Pe piedestal e trecut numele fiecăruia, eu zăbovesc mai mult la Luther, primul reformator protestant al Bisericii Catolice. Îmi place Luther, preot fiind se căsătorește cu o fostă călugăriță, deci sfidează canoanele impuse. Până la un punct, mă regăsesc în dilema care l-a determinat să pună bazele unei noi concepții, adică, cum se poate reconcilia imperativul de a urma legile lui Dumnezeu cu incapacitatea oamenilor de a le urma?

Se spune că în prea puţine biserici din lume îi găseşti pe cei patru la un loc, probabil nici reprezentările lor nu se pot înţelege perfect asupra viziunii ezoterice asupra lumii şi divinităţii.

Coloanele cu cei patru grei străjuiesc altarul care îţi atrage atenţia prin culoare şi strălucire. Un covor roşu te invită să urci cele 7 trepte ale scării, lungă de 7 metri, dar, în ciuda atâtor şeptari, nu îndrăznesc să calc covorul roşu, strălucitor ca la o noapte de Oscar! Altarul e din marmură albă cu onix şi există un sertar din aur al apostolilor, realizat de către Karl Friederich Schinkel. Fereastra principală a altarului este, de fapt, o pictură cu reprezentarea Naşterii lui Hristos, încadrată în ambele părţi de alte două superbe picturi cu crucificarea şi învierea. Zăbovesc mai mult în dreptul lor pentru că sunt proiecte realizate de Künstlers Anton von Werner, de care nu am auzit, dar m-a impresionat măiestria cu care a învârtit penelul. Pe la jumătatea încăperii observ că pot ieşi din sala principală a domului şi dau de scări care coboară către capela regală, unde familia împăratului venea pentru rugăciune şi alte evenimente importante ca botezuri, cununii etc. Privind atent în timp ce coboram pe urmele familiei regale, remarc felurite tipuri de marmură roșie şi candelabre din bronz aurit.

Intru în cripta Hohenzollern şi trec pe lângă sarcofagul împărătesei Sophie Charlotte, cu o statuie aurie înfăţişând moartea scriind ceva într-o carte mare, probabil epitaful bietei femei. Dincolo de frumuseţea pardoselii de marmură şi a coloanelor cu arcade frumos îmbinate, mă înfior înaintând în locul unde zac morţii familiei regale, adunaţi de câteva secole, odihnindu-se în sarcofage de toate dimensiunile din piatră, metal, lemn, combinaţii, tapițate cu catifea, brocart, cu încrustraţii, scrieri şi alte zorzoane, care nu pot îndulci gândul că toţi vom pieri cândva, fără să ne mai pese de carcasa în care ne aşează osemintele... Mă impresionează îndeosebi sarcofagele micuţe, în care stau copiii decedaţi prematur şi nu mă pot opri să mă gândesc la secolele trecute, la bolile care curmau nemilos viaţa şi care acum au leac, la condiţiile insalubre de viaţă, chiar şi a celor foarte bogaţi, pentru care camerele închise, neaerisite, luatul sângelui şi baia săptămânală (mai demult, chiar anuală) erau un mod natural de a trăi şi de a preveni sau trata afecţiunile.

Acum îmi amintesc că moartea de pe sarcofagul împărătesei nu scria epitafuri, ci numele decedaţilor în cartea veşniciei şi acum înţeleg de ce e cartea aşa grea şi mare, pentru că nici acum, probabil, nu a terminat de scris cele 94 de nume corespunzătoare mormintelor, adunate de la sfârşitul sec. XVI până la începutul sec. XX. Mă uit la 500 de ani de cultură brandenburgo-prusacă, care îmbină stiluri artistice de la goticul târziu încoace şi care se regăsesc în picturile, scrierile, ornamentele şi modelul sicrielor. În timpul celui de-al II-lea război mondial, sala mortuară a fost grav afectată de bombe şi multe din sicrie au fost avariate. În urma lucrărilor de restaurare, a fost inaugurată în 1999.

Îmi dau seama brusc că sala asta e imensă şi corespunde cu alte săli extrem de simple unde se făcea botezul pruncilor regali sau alte activităţi conexe, pe care le străbat în fugă, dorind să scap de senzaţiile pe care mi le-a stârnit cripta.

Am simţit nevoia să ies repede la aer curat şi m-am oprit doar un minut să aprind o lumânare micuţă în memoria mamei şi a tuturor morţilor mei, la fel de importanţi pentru mine ca şi familia regală pentru istoria neamului lor.

Afară era noapte deja iar gerul pătrunzător m-a adus la realitate, la urma urmei, sunt norocoasă că sunt vie, sunt în Berlin pentru prima oară în viață și mă pregătesc să văd și alte locuri care fac parte din farmecul orașului!

Domul este un obiectiv pe care vi-l recomand şi pe care nu ar trebui să-l ocoliţi când aveţi drum prin Berlin!


[fb]
---
Trimis de Larissa in 19.02.12 12:32:57
Validat / Publicat: 19.02.12 13:47:30
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în GERMANIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3533 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Larissa); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Imaginea podului, a Domului, a turnului de televiziune, a iernii...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37550 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

LarissaAUTOR REVIEW
[19.02.12 12:37:16]
»

Dragă WM, te rog frumos, atașează o melodie cu muzică de orgă, ceva care să-mi aducă aminte de orga din dom. Mulțumesc mult! Poate Bach sau ce consideri tu relevant!

webmaster
[19.02.12 14:01:33]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

webmaster13
[19.02.12 14:55:14]
»

Melodia atasata se poate sterge/schimba!

station5*
[19.02.12 19:34:29]
»

Felicitari! am votat un rew. valoros, scris elevat si cu umor!

LarissaAUTOR REVIEW
[19.02.12 20:31:32]
»

@station5: Mulțumesc mult, e primul, pardon, al doilea ecou săptămâna asta. Noroc că ați votat dragii mei, altfel, pariam că nu mă citește nimeni...

Cristian_h*
[20.02.12 08:48:00]
»

am prieteni care locuiesc aproape de Berlin in orasul Brandenburg si ma tot cheama la ei in vizita, insa nu stiu daca pentru Berlin merita sa-mi sacrific cele doua saptamani de concediu la care visez un an sa le petrec undeva la o margine de mare, astept cu interes ce va urma, ... a inceput promitator . Am mai vizitat Berlinul acum multi ani cand apartinea DDR-ului si nu prea am fost impresionat.

LarissaAUTOR REVIEW
[20.02.12 09:02:02]
»

@Cristian_h: sunt de acord cu tine, imi pare o destinatie frumoasa dar greoaie, pentru mine a fost si interesant (Poarta brandenburg, Point Charlie, Zidul Berlinului) dar si deprimant, iar vremea nu m-a ajutat deloc sa asimilez pozitiv cele vazute. Iti recomand destinatia vara, dupa ce te saturi de mare.

Michi
[20.02.12 17:11:29]
»

Exact cu un an inaintea ta am vizitat si noi Berlinul si trebuie sa precizez ca nu era nicio diferenta intre trotoarele lor inzapezite si ale noastre. Cat despre review este excelent, mi-a completat cu informatii noi vizita pe care am facut-o la Dom.

LarissaAUTOR REVIEW
[20.02.12 18:28:27]
»

@Michi: Mulțumesc pentru aprecieri, am citit și eu review-ul tău foarte bun cu ce e de văzut în Berlin!

amero
[18.03.12 19:12:31]
»

foarte frumos scris, cu mult suflet iar orga, of, orga aceea face cat tot domul...

felicitari si note maxime

LarissaAUTOR REVIEW
[18.03.12 21:19:49]
»

@amero: Mulțumesc mult dragă amero, într-adevăr muzica de orgă are ceva aparte, păcat că nu am nimerit să ascultăm la biserica neagră!

Costi
[21.04.12 11:42:59]
»

@larissa2012

Constat că între timp, de când am fost eu, biletul de intrare s-a scumpit, de la 5 euro, la 7.

Ai greşit că nu ai urcat pe cupolă, deşi, după cum văd în fotografii, vremea nu era favorabilă şi vizibilitatea era destul de redusă.

Nu am înţeles totuşi de ce spui că:

... pentru mine a fost si interesant [... ] dar si deprimant...

pentru că, după mine, Berlinul nu este cu nimic mai prejos decât alte mari capitale europene...

Poate vremea să fi fost de vină. Pentru atmosferă, Berlinul merită vizitat vara.

În ce domeniu îţi dai doctoratul?

Şi, în final, o întrebare pentru webmaster:

Pot încărca fotografii din acest obiectiv, dacă nu scriu un review? Asta pentru că, după acest review, nu ar mai fi prea multe de spus şi nu aş vrea să scriu un review în care să repet lucruri spuse deja de larissa2012.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
LarissaAUTOR REVIEW
[21.04.12 22:54:39]
»

@Costi: Domnule profesor, deprimant din cauza iernii și a frigului, orice culoare închisă a cerului afectează serios deschiderea pe care o am pentru diverse activități în aer liber. Doctoratul e în psihologie.

Și da, puteți încărca poze, chiar dacă nu scrieți. Vă mulțumesc pentru că m-ați citit și pentru ecou!

webmaster26
[11.02.18 10:47:11]
»

@Larissa: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

===

Mutat în rubrica "Catedrala din Berlin (Berliner Dom), BERLIN" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
amero, Costi, Larissa, Michi, station5*
Alte impresii din această RUBRICĂCatedrala din Berlin (Berliner Dom):

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060328006744385 sec
    ecranul dvs: 1 x 1