ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.12.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 05.10.11
STATUS: PARTENER
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 6 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
TIMP CITIRE: 8 MIN

Mos Nicolae a venit la restaurant Champions-Marriott! Superveselie!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Restaurant Champions din Marriott-petrecere pt copii de Sf Nicolae

N.B. Review fara prea mare valoare turistica; rog, insa,aveti rabdare si ingaduinta si cititi-l,totusi.Cine stie...

La initiativa unei prietene, iata-ne cateva mamici/cupluri cu copii intre 1 si 6 ani sa-l intampinam pe Mos Nicolae, pretext pt a ne distra si noi un pic, a manca ceva bun, a chiuli de la serviciu si …copiii de la gradi.

Situat la etajul 1 al hotelului Marriott. pt cei ce nu stiu, Champions este un restaurant mai special, evidentiindu-se prin decorul cu specific sportiv, si aici ma refer nu doar la peretii captusiti practic cu poze, afise mai vechi sau mai noi, tricouri, dar chiar si cu aparate-o barna de gimnastica, un cal cu manere, un mini ring de box cu corzi si tot ce trebuie, o canoe pe perete (sau o fi fost un caiac? ca nu ma pricep) si multe altele, masa de biliard fiind chiar o banalitate, mese ca-n cafenelele americane din filme si multe-multe-multe plasme puse peste tot astfel incat sa nu-ti scape golul din nici un unghi, cunoscut fiind ca Champions este un loc in care in zilele cu transmisii sportive importante nu gasesti loc nici in picioare (aviz microbistilor!).

Meniul-tot spre american as zice, burgeri, aripioare picante, diverse steak-uri si sandwich-uri cu cartofi prajiti, salate, peste, de baut tot ce vreti, deserturi bune, dar bombe calorice, nu intru in detalii, mai multe puteti afla pe www.championsrestaurant.ro.

Ceea ce voiam sa spun este ca acest restaurant are o bogata traditie in a organiza petrecri pt copii, de ziua lor, de Halloween, Mos Nicolae, Mos Craciun, dupa cum spuneam, la cea de Mos Nicolae am participat si noi, spre deliciul fetitei mele de aproape 6 ani. Noroc cu rezervarea facuta cu vreo 10 zile inainte, pt ca in ziua respectiva nu aveai nici o speranta de gasit un loc, lume ca la Maglavit, copii -de la sugari la preadolescenti (ce, ei n-au voie sa chiuleasca, chiar daca nu mai cred in diversi Mosi?), sincer nu ma asteptam la atata lume entuziasta.

Meniul pt copii a costat 70 de roni si consta in: 2 sandwich-uri (2 triunghiuri) cu pui, salata si ce-or mai fi pus acolo, o lipie tot cu asa ceva, 4 bucatele de muslitos (picioruse de crab) pane, pe care fiica-mea le-a devorat dupa ce i-am spus ca sunt bucatele de pui, o salatica mica cu ceva bucatele de bacon crocant-f buna, ca pe-asta am mancat-o eu-, o prajitura aparent f buna, spun aparent pt ca n-am mancat-o nici eu, nici fie-mea si o chestie gen crema de zahar ars cu gem de visine pe deasupra, care a avut aceeasi trista soarta de a nu fi mancata si, deci, apreciata. Bun si proaspat, sau ma rog, semi-preparate, dar macar nu ti le aduceau reci la masa. Bineinteles, cei 70 de roni includeau si distractia copiilor cu animatorii aferenti, cadourile aduse de Mos, deci nu doar platoul cu mancare. Noi, parintii, ce ne poftea inima, aia comandam. Dupa pofte, dupa buget (renumeratie mica, monser) sau…dupa silueta: - (

Tot fun-ul zilei a constat insa in echipa de printese, motanel, spiridusi, etc, care i-a incantat pe cei mici aproape 4 ore fara sa oboseasca si fara sa se repete, greu de crezut!...

Apare intai o printesa cu parul roz, care se apropie de masa noastra, copiii o inconjura entuziasmati, redau pe scurt un fragment de dialog al ei cu fiica-mea: ”Vai, ce par ai!... Ce frumos e! Da…de ce e roz? E par de-ala cu elastic? ” (ca nu stie cum se cheama peruca) “Nu…” zice zana/printesa. ”Ia sa vad! ” zice fiice-mea si o apuca de crestet tragandu-i peruca, sa se convinga ea. Dupa un scurt moment de stupoare si ras, isi asaza fata parul la loc, dupa care iar o ia asta mica: “tu te-ai pictat? ”-adevarul e ca era tare frumos fardata; zano-printesa, crezand probabil ca se refera la pictatul pe fata pe care il face ea copiilor, zice-nu. ”Ei, zice fetita, ca doar nu te-oi fi nascut asa…”

Noroc ca i-au venit intariri, ca altfel…Intaririle constau in alta zano-printesa si un motan, Wizoo (am uitat sa spun ca prima printesa se numea Wizoolina, iar “sora” ei-nu stiu), extrem de amuzanti si bine antrenati in jocul cu copiii. Cine crede ca poate face niste copii de diferite varste, personalitati si educatie sa se distreze incontinuu timp de cateva ore fara sa se plictiseasca-ei bine, sa incerce, dar mai bine sa ma creada pe cuvant, ca nu e simplu deloc. Si ei tare bine au facut-o! A venit la un moment dat si un scamator, care i-a delectat pe astia mici cu diverse trucuri, stateau prichindeii cu gura cascata, erau tare haiosi. Nu putea lipsi nici spiridusul-spion, in fel de agent 007 al Mosului Nicolae (ca sa citez tot din tanara generatie, ca mie nu mi-ar fi dat prin cap, eu as fi spus poate Big Brother, de la George Orwell), adica cel care stie tot ce fac copiii, care e cuminte, care nu, care mananca, care nu, chestii de-astea, de-ale spiridusilor. Bineinteles ca toti au incercat sa-i zambeasca frumos, sa fie cat mai convingatori in postura de copil-model.

Nu mai stiu sa spun cu ce fel de jocuri i-au delectat pe pitaci, dar si pe parintii lor, trenuletul, Macarena, Menaito, sa prindem baloane, suflat baloane de sapun, pictat pe fata, cert este ca nu stiu daca am vazut-o pe fie-mea stand 5 minute adunate la masa.

Pentru toate astea, bravo celor de la Champions pt organizare, bravo celor de la echipa de animatori pt tot ce au facut. Ei, dar stati ca n-am terminat…pana n-a venit Mosu’.

Mosu’ de departe cel mai asteptat personaj al zilei, apare flancat de fetele lui cu parul roz, care il ajutau sa duca sacul cu daruri, in uralele copiilor entuziasmati si deloc obositi (sau da, dar n-ar fi recunoscut asta nicicum).

Mosu’incepe, cum era si normal, cu cei mici-mici de tot, tare dragalasi, unii speriati, altii nu, dar toti extrem de gatiti de mamicile lor (unele si ele gatite ca pt revelion: -)). Cadoul consta pt fiecare copil in acelasi lucru, evident, si anume o turta dulce in forma de inimioara, si o cizmulita rosie de catifea inauntrul careia erau un glob pt pom, o ciocolata Kinder Country, o portocala, cateva nuci si parca si un ou Kinder. Cum Mosu’ statea de vorba cu fiecare copil, greu sa nu-ti pierzi rabdarea pana iti venea randul. Fetita mea ii facuse un desen acasa si se tot inghesuia sa i-l dea., el tot ii spunea sa astepte, tare frustrant pt ea, pt mine a fost un alt moment f frustrant, pe care il reprosez organizatorilor si pe care o sa-l povestesc chiar acum: dupa ce s-a terminat cu copiii f mici, se aude la un moment dat o voce- “Sa vina cei doi Alexandru! ’, ciudat, ca pana atunci nu fusese chemat pe nume nici un copil anume. Si apar cei doi Alexandri, unul de vreo 5-6, altul de vreo 9, care isi spun repede ce-au de spus si primesc, pe langa cadoul standard, si ditamai sacul plin cu jucarii sau ce-o fi fost acolo, de-au ramas masca nu numai ceilalti copii, dar si noi, parintii. Comentez eu cu voce tare, ca-mi sta in fire sa fiu mai carcotasa “Nu ar fi trebuit sa permita organizatorii asa ceva” si constat ca tocmai un domn de langa mine care tot poza de zor, era cu cei doi Alexandri si-mi zice semi-tafnos: ”Am intrebat la telefon daca putem aduce si de-acasa si au zis ca da”, la care eu ii zic “Nici nu mi-ar fi trecut prin cap sa intreb asa ceva, e penibil, toti avem jucarii acasa! ”, ma rog, un moment jenant, copiii au inceput sa se intrebe ei cu ce au gresit de lor nu le-a adus Mosu’ decat asa putin, ca au fost si ei cuminti, etc etc, totul pt un moment de glorie efemer mai mult de-al parintilor…

Asta a fost de altfel si singurul moment stanjenitor, petrecerea a fost f. reusita, daca la anul mai sunt amatori, ma angajez sa ma ocup de rezervare si tot ce tine de asta pt colegii din AFA cu copii, bucuresteni sau nu: -)

Si pt ca tot incadram asta la rubrica de restaurante, sa va spun si ca eu am mancat o salata de …iarba cu iarba (adica salata, rucola, baby spinach si chestii de-astea verzi, cu ulei de masline si muguri de pin, tot iarba pana la urma), sotul meu o quesadilla delicioasa, am baut 2 sau 3 cola si cea mica o apa, cu tot cu meniul fetitei ne-a costat vreo 140 sau 150 cu totul. Nu e putin, dar nu ne-am dus acolo sa mancam, asta e cert…

Servirea: f buna de obicei, acum se cunostea ca era un pic de zapaceala, e adevarat ca fiecare cerea ce voia cand il taia capul, era multa lume, in fine, baietii s-au descurcat f bine in ciuda conditiilor de munca”extreme”, atenti la tot pasul sa nu se impiedice de cate un 4x4 (adica o mica vietate taratoare) cu tava cu tot sau sa nu fie impinsi de vreun poznas (alegau pe-acolo de ziceai ca mai aveau un pic si-i lua radarul).

Un mic moment un pic stanjenitor a fost cand au venit cu nota de plata, apareau mai multi copii decat meniurile aduse, dar repede s-a elucidat misterul, baietelul de 11 luni care nu avusese stare si plecase cu mamica lui dupa jumatate de ora a fost scutit de “amenda”, iar cativa copii cerusera altceva decat meniul, pe motiv ca nu le place ce-i pe platou, raspunsul celor de la restaurant a fost ca: meniul nu cuprindea doar mancarea, ci tot-animatorii, cadoul mosului, etc, iar cei care au mancat altceva…asta e. Adevarul e ca ei tot intrebau: sa va aducem meniurile? Sa va aducem meniurile? -ca sa fie calde, nu de alta. In fine, adevarul e ca aveau dreptate. Pana la urma, parintii au platit tot si si-au luat meniurile la pachet, toata lumea fericita, pupat piata independentei etc

Poze nu am facut decat cu telefonul, nu m-am gandit sa iau aparatul, o sa incerc sa urc cateva, evident de o calitate mai slaba.

Una peste alta, o zi pierduta la job, o minunata zi castigata in familie. Multumim, Champions! Venim si la anu’!


[fb]
---
Trimis de cristina65 in 19.12.11 10:19:55
Validat / Publicat: 19.12.11 14:02:17
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 3157 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cristina65); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Amuzantul Wizoo si Wizoolina
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22050 PMA (din 27 voturi)

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

Larissa
[19.12.11 15:04:32]
»

cristina, aș spune că, dimpotrivă, review-ul tău conține chiar informația care mă interesează pe mine, ca mamă a unui băiețel de 4 ani aproape la fel de frumos ca fetița ta, pe care am admirat-o îndelung la întâlnirea AFA de la romexpo, eu fiind cea cu care te-ai conversat despre Turcia și altele, împreună cu prietena ta arătoasă, dacă mai reții... În fine, important este că ai o idee minunată la care subscriu cu drag, aceea de a ne întâlni la anul cu copiii acolo, sperând că ai să te ocupi tu de anunțarea noastră din timp și de rezervări. Eu nu am intrat niciodată în Mariott, deși stau prin împrejurimi, pentru că am avut sentimentul că e total inaccesibil (ca prețuri) muritorului de rând. Dar 150 ron nu e chiar o avere iar bucuria copiilor și șansa de a ne cunoaște și conversa noi, colegele din AFA, ar fi chiar o plăcere pe care nu aș vrea să o ratez!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
cristina65AUTOR REVIEW
[19.12.11 21:00:20]
»

@larissa2011: larisa, sigur ca te retin, am stat ceva de vorba la targ; si multumesc pt complimentele la adresa fetitei mele si a " prietenei mele cea aratoasa": -)

Sa stii ca n-a fost o gluma, la anul chiar ma voi ocupa, si apoi chiar mai sunt ocazii, ce, noi fetele nu putem serba, de ex, 8 martie?

Multumesc mult pt aprecieri! Si de-abea astept sa-ti cunosc baietelul!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Larissa
[19.12.11 21:23:20]
»

Așa e, mai sunt ocazii, abia aștept o întâlnire afa în București, cât mai curând!

AndreeaG
[25.12.11 18:58:09]
»

Si eu consider ca este un rw foarte inspirat, si foarte frumos scris, multumim ca ne-ai impartasit detalii despre locatie si despre eveniment!

Serviabilitatea si modul in care au gestionat evenimentul mi se pare o mare bila alba pt restaurant, si merita recomandat daca este asa cum spui tu.

Mi-au placut mult detaliile amuzante, apreciez si eu ca pretul este unul suportabil.

Faza cu sacii de jucarii a fost neplacuta (presupun ca mult mai neplacuta decat ai descris tu), ma bucur ca ai avut curaj sa spui ceva, poate li se aprinde vre-un beculet (si nu ma refer la d'astea de Sarbatoare) lui nenea ala si altora ca el.

Defapt intrasem sa te caut pt a-ti ura toate cele bune astazi, de ziua lui Cristos si am vazut ca ai si acest rw pe care nu-l citisem.

Deci... sa ne traiesti draga (daca intr-adevar te numesti) Cristina, daca am gresit... sa ne traiesti oricum

In rest... goooo mancatorii de iarba! ader si eu la aceasta categorie

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
cristina65AUTOR REVIEW
[25.12.11 23:53:29]
»

Andreea, ce surpriza placuta! Multumesc de urari, da, Cristina ma cheama, nu sunt incognito pe site!

Multumesc si pt faptul ca ai apreciat review-ul meu, ma bucur ca ti-a placut; referitor la povestea cu sacul de cadouri, sotul meu zicea ca s-a simtit ca in scoala, in vremurile acelea de care multi nu vrem sa ne aducem aminte, cand venea cate un coleg cu vreo banana si o manca in fata noastra si noi inghiteam in sec...

Craciun fericit, Andreea, iar la anul- la cat mai multe bucurii si... calatorii frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
MCM
[04.04.12 18:10:03]
»

Si iata ca gasesc un stil asemanator. Funny, istet, ager. BRAVO. Si pentru rw si pentru initiativa.

webmaster13
[14.04.12 19:49:25]
»

Melodia postata se poate sterge/schimba!

cristina65AUTOR REVIEW
[15.04.12 16:02:51]
»

@webmaster13: Esti, ca intotdeauna, cel mai tare: -)) !! Multumesc!

luciaoradea
[22.03.15 12:15:33]
»

Câtă imaginație să îți botezi ambii copii Alexandru . Probabil că și pe tatăl lor, domnul cu pozele, îl chema la fel.

În rest toate bune, mi-a plăcut mult review-ul tău, povestești tare frumos. Felicitări!

cristina65AUTOR REVIEW
[22.03.15 12:53:19]
»

@luciaoradea - A, nu erau frati, unul din Alexandri era al domnului respectiv, celalalt probabil vreun var/vecin/prieten ceva...

Dar lucrurile astea se intampla, uite, am niste cunostinte, sunt 4 surori, doua din ele se numesc... Nicoleta Una Nicoleta Maria si alta Nicoleta Nustiucum. Cand mi-am exprimat stupoarea, mi-au raspuns ca au avut nase diferite si ca nici una n-a cedat

"Induiosatoarele" cutume romanesti, oare cand o sa scapam de chestiile astea...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
luciaoradea
[22.03.15 15:03:50]
»

@cristina65:

Foarte tare obiceiul nașilor de a da numele lor finilor . Orgoliu sau prostie? Greu de spus...

La fel de original ca și în cazul celor numiți Andrei Andrei sau Ion Ion . De parcă s-ar fi terminat prenumele sau nu a înțeles omul din prima cum îl cheamă pe respectivul.

cristina65AUTOR REVIEW
[22.03.15 15:58:43]
»

@luciaoradea: sau sunt parinții bâlbâiți :

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AndreeaG, cristina65, luciaoradea, MCM
Alte impresii din această RUBRICĂSugestii pentru timp liber în București și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065183877944946 sec
    ecranul dvs: 1 x 1