Chiojdu - vremuri din prezent (dar si din trecut)

TIPĂREȘTE

Foarte mult timp turismul in judetul Buzau s-a limitat la vizitarea a cateva obiective, cel mai important constituindu-l Vulcanii Noroiosi. In ultima perioada, plaiurile buzoiene au inceput sa iasa din anonimat, sa atraga atentia unui numar din ce in ce mai mare de turisti, atrasi in special de turismul rural, de natura, de liniste. Una din destinatiile ce se incadreaza in aceasta categorie dar inca foarte putin cunoscuta este comuna CHIOJDU. Noi AmFostAcolo in toamna acestui an (nu pentru prima data) si cu aceasta ocazie doresc sa va impartasesc cate ceva despre meleagurile chiojdene, mai ales ca nu prea s-au scris multe despre aceasta zona.

Comuna Chiojdu este localizata in depresiunea cu acelasi nume, in nord-vestul judetului Buzau. Nu stiu daca este adevarat sau nu insa am auzit un zvon cum ca ar fi singura comuna care se invecineaza cu nu mai putin de trei judete. De Chiojdu apartin cinci sate, doua dintre acestea (Basca-Chiojdu si Lera) impreuna cu “resedinta” comunei fiind insiruite de-a lungul paraului Basca Chiojdului. Celelalte trei (Plescioara, Catiasu si Poinite) sunt amplasate la o altitudine mai mare si sunt izolate, neavand legatura unul cu altul.

Accesul in comuna se face doar cu transport auto. Din Brasov (130 de kilometri distanta) si din Buzau (70 de kilometri) se urmeaza drumul national 10 pana in comuna Cislau, de unde incepe drumul judetean 102B. Se urmeaza acest drum, care trece prin satul Basceni si face legatura cu Valenii de Munte, astfel ca si cei ce vin dinspre Ploiesti (55 de kilometri) vor urma acelasi 102B pana in satul amintit, loc din care se desprinde DJ 102L, ce duce pana in Chiojdu. Am inteles ca ar mai fi o varianta, prin Starchiojd (tot dinspre Valenii de Munte), traversand “muchia” ce desparte cele doua comune, pe un fost drum forestier asfaltat recent. Pentru cei ce folosesc transportul in comun trebuie sa mentionez ca desi vorbim de o asezare relativ izolata, exista curse regulate ce asigura transportul catre/dinspre cele trei orase aduse in discutie, plus Bucuresti. Intre Chiojdu si Brasov sunt trei curse dus-intors in fiecare zi. Pe noi biletul ne-a costat 18 lei/persoana si am strabatut distanta dintre cele doua locatii in patru ore (cu tot cu popasuri).

Despre istoricul acestei comunitati nu am putut afla nimic. In schimb, chiojdenii cunosc mult mai bine legenda locurilor. Se spune ca un barbat pe nume Chiojdu, suparat ca isi pierduse mai intai toata agoniseala apoi si familia, si-a luat lumea in cap si a plecat unde a vazut cu ochii. Cand a ajuns pe aceste meleaguri neumblate inca, i-au placut atat de mult incat s-a hotarat sa se stabileasca aici si sa ia totul de la capat. Mai tarziu s-a casatorit cu o fata numita Basca si a denumit noua asezare dupa numele lor: Basca-Chiojdu. Pe langa bunastare viata le-a oferit si trei copii: o fata si doi baieti. Fata a fost prima care s-a casatorit dar a plecat departe de casa, unde localnicii au fost atat de impresionati de frumusetea si harnicia fetei incat s-au hotarat sa-si numeasca satul la fel ca pe ea – Chiojdeanca (Actuala comuna se numeste la fel si se gaseste in judetul Prahova). A venit randul baiatului cel mare sa se aseze la casa lui dar si el a plecat de langa vatra parinteasca, stabilindu-se insa mai aproape ca sora sa de cei care ii dadusera viata, “peste muchie”, numind acel loc Chiojdu Mare (E vorba despre actuala comuna Starchiojd, pe care satenii o stiu si o numesc Chiojdu Mare. Nu am auzit nici macar unu care sa foloseasca denimirea oficiala). Doar fiul cel mic a ramas aproape de parinti si a pus piatra de temelie a Chiojdului Mic, asezare ce a ramas pentru totdeauna alaturi de Basca-Chiojdu, alipite una de cealalta.

Interesandu-ma de unitati de cazare am aflat de trei pensiuni, pe la care am si facut o vizita rapida. As fi vrut sa intru pe la fiecare in parte, sa cer mai multe informatii dar timpul nu mi-a permis. Pot oferi doar cateva detalii despre amplasarea lor, in ordinea in care se gasesc, dupa intrarea in Chiojdu.

- Pensiunea La Caramidari, prima intalnita, este situata langa drumul judetean, pe partea stanga, in asa-zisul Centru al comunei. Mai simplu, este prima casa dupa ce se trece de primarie si magazinul universal, pe aceeasi parte cu acestea;

- Pensiunea Tata Lice este localizata tot in stanga soselei dar “peste garla”. Din drumul principal, ghidati de o sageata informativa amplasata la aproximativ o suta de metri de centru, se traverseaza Basca, urmand apoi cateva sute de metri de drum neasfaltat, paralel cu firul apei;

- Pensiunea Melania se gaseste tot langa drumul judetean dar pe partea dreapta, aproape de limita dintre Chiojdu si Basca-Chiojdu. La poarta este si un magazin mixt iar locul este cunoscut printre localnici sub denumirea “La Musoiu”.

Mentionez ca noi am avut de-a face cu una din ele si ne-a placut insa deoarece ne-am dus impreuna cu alte persoane, rude (prin alianta) cu patronii, nu imi pot da seama daca am avut sau nu parte de un tratament preferential, asa ca sper sa imi respectati decizia de a nu nominaliza locatia despre care este vorba.

Pentru cei ce vor veni in cautarea unor obiective turistice rezulatatele vor fi dezastruoase. Chiojdu nu se poate lauda cu asa ceva dar poate sa faca turistului cunostinta cu natura in toata splendoarea ei, si cu viata rurala, indiferent ca vorbim despre satul romanesc “adaptat” vremurilor in care traim ori despre locuri izolate, unde trecerea anilor si-a pus amprenta doar pe ridurile si umerii batranilor ce isi duc traiul in aceleasi conditii ca si atunci cand s-au nascut. Poate pentru unii pare banal insa noua ne plac astfel de locuri, unde nu ai altceva de facut decat sa mergi si sa privesti in jur, de cele mai multe ori vegheat de privirile curioase ale vreunui localnic iesit la bancuta de la poarta sa se odihneasca putin sau sa mai afle ultimele “zvonuri” ce se imprastie prin vecini. Mergi, mergi, dar pe unde? Se poate incepe cu drumul principal sau, si mai frumos, pe malurile apei, se poate alege o plimbare prin plantatiile de pomi fructiferi, o drumetie prin padurile, pasunile din imprejurimi sau, de ce nu, pe cele doua formatiuni mai spectaculoase ce poarta denumirea de Pietriceaua Alba si Pietriceaua Rosie, sau nu in cele din urma, se pot vizita satele ce intra in componenta comunei. Desi noi hotaraseram sa mergem sa vedem cat mai multe, planurile ne-au fost zadarnicite, un rol decisiv avandu-l vremea schimbatoare. Nu am apucat sa vedem decat Chiojdu, Basca-Chiojdu si Plescioara.

Chiojdu, asa cum am mai spus, este resedinta comunei si spre deosebire de satele din jur, aici sunt prezente primaria, politia, posta (la parterul singurui bloc existent), un magazin universal, caminul cultural, plus o cladire “polivalenta” unde sunt grupate cabinetul medical, farmacia, banca, agentia loto si ceva magazine. Mergand printre case iti dai seama ca si aici lucrurile au evoluat. Un localnic ne spunea “astea p-aci au fost case batranesti da’ au venit aia cu bani de afara si le-au facut frumoase”. Si se pare ca asa este, multe din case fiind destul de aranjate pentru o zona unde de abia de vreun an-doi s-a facut reteaua de apa si canalizare (pentru cine si-a permis). Dar mai sunt si destule darapanate. Cam aceeasi situatie o intalnim si la Basca-Chiojdu sau mai pe scurt “Pe Basca”. Dar chiar daca cei de aici si-au sporit confortul, viata lor continua in general cu aceleasi indeletniciri: agricultura si cresterea animalelor. Prin gradini deja incepuse agitatia de toamna, pe strada tropotele cailor, inhamati la carutele pline, rasunau cat e ziua de lunga, pe pasunile din jur ciobanii isi manau oile deja coborate de la munte, pe malul apei cardurile de gaste isi imparteau teritoriul cu suratele lor mai mici si mai galagioase –ratele, iar seara de seara se auzea mugetul vacilor ce stateau in fata portilor, anuntandu-si intoarcerea acasa. Era frumoasa toata aceasta imagine insa ce a urmat a fost de-a dreptul surprinzator.

Plescioara a fost locul ce ne-a captivat cel mai mult. Drumul comunal ce ne-a dus pana acolo incepe din Basca-Chiojdu, din locul numit Izvorul Plesciorii (exista indicator amplasat in acel punct). E un drum destul de abrupt si anevoios, care cred ca si unui sofer de masina off-road i-ar crea ceva emotii. Nici nu vreau sa ma gandesc cum arata pe acolo dupa o ploaie zdravana. In sat casele, unele mai ingrijite altele nu, sunt insirate de-a parte si de alta a drumului, au apa si curent electric (o sa vedeti imediat de ce mentionez acest lucru) iar unele mai au “in dotare” si cate o caruta pe la poarta. Ca la tara! Mergand insa mai departe, dupa o portiune de drum lipsita de case, am intrat parca intr-o alta lume, una fascinanta dar in acelasi timp greu de imaginat, o lume in care urmele civilizatiei nu exista, o lume care nu cunoaste ce inseamna betoane, masini, tehnologie, E-uri sau mai stiu eu ce lucruri deja banale pentru vremurile in care traim. Ei bine, probabil cu mai mult de un secol in urma, aici timpul parca s-a oprit in loc si doar povara batranetii ii face sa creada pe oameni ca el totusi a trecut. Casele sunt foarte rare si izolate, pitite printre copaci, nu exista curent electric, apa se cara de la o fantana cu cumpana, fiecare traieste dupa cum se gospodareste, din ce creste sau ce cultiva. Aici poti descoperi o adevarata lectie de istorie a satului romanesc. Nici nu ti-ai putea imagina ca in secolul 21 mai exista astfel de locuri, unde desi traiul este foarte greu (eu as spune la limita subzistentei), nimeni nu se plange de neajunsuri. Din vorbele grele ale unei batrane am aflat ca singura lor amaraciune este ca incepe sa-i mai “doara una, alta”, ca incep sa-i lase puterile si “ce sa faci mama, treburile sunt multe si tre’ sa le faci”. Oare noi o sa mai reusim sa spunem asa ceva la varsta de 83 de ani? Si la fel ca acea batrana, se pare ca toti cei ce traiesc acolo au depasit varsta de 80 de ani (unii chiar si pe cea de 90). Dar inca mai pot “sa tina” o gospodarie intrega. Si ca sa va faceti o idee si despre ce fel de oameni vorbim, trebuie sa va spun dupa ce i-am oferit batranei o paine (chiar am ramas uimiti de povestea lor si am fi vrut sa-i ajutam catusi de putin dar altceva nu mai aveam la noi) nu ne-a lasat sa plecam pana nu ne-a dat un borcan de dulceata.

Chiar daca ne-am fi dorit sa mai zabovim prin aceste locuri a trebuit pana la urma sa facem cale intoarsa si sa revenim in zilele noastre, nu inainte insa de a ne minuna si de roadele de toamna, de copacii gata sa cada de greutatea fructelor. Si cand te gandesti ca aici totul este natural, nu exista chimicale sau alte prostii care sa “ajute recolta” (deci se poate si fara). Pe drum, la intoarcere, incepuseram sa ne intrebam: Oare asa arata si celelalte sate? Din pacate nu am apucat sa le vedem si sa ne lamurim. Dar data viitoare cu siguranta nu le vom mai rata. Iar acea data viitoare sau (de ce nu) una din datile viitoare speram sa fie in luna septembrie, atunci cand are loc Targul Mariilor, o serbare campeneasca ce se desfasoara anual in data de 8 septembrie si cu care chiojdenii se mandresc. Si daca tot veni vorba de mandrie, ar mai fi ceva de adaugat: un produs despre care am auzit ca a castigat mai multe premii si medalii la concursurile de profil, un produs care este marca inregistrata si care se numeste exact asa: “Tuica mortala de Chiojdu”. Noi ne-am riscat sa o incercam si credeti-ne pe cuvant ca aceasta licoare de prune, suta la suta naturala, invechita si ingalbenita in butoaie de lemn chiar isi merita renumele.

Mi-ar fi placut sa ciocnim impreuna un paharel, …sau doua, …sau trei, insa daca nu s-a putut, asta e. Stati linistiti ca totusi am avut grija sa ma gandesc si la toti cei de aici, din comunitatea aceasta din care am onoarea sa fac parte si careia ii multumesc ca m-a primit cu bratele deschise. Cred ca o dau in sentimentalisme. O fi de la prea multe paharele?

Concluzia este ca noua ne-au placut aceste meleaguri si speram sa ne intoarcem cat mai curand caci suntem siguri ca ne mai asteapta si alte surprize, ca mai sunt multe de vazut, si mai ales, ca vom mai avea nevoie sa retraim clipele de relaxare de la Chiojdu.

---

VIZUALIZĂRI: 7802 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI