Restaurant Figlmüller - sau acasă la șnițelul uriaș

TIPĂREȘTE

Am ajuns aici la recomandarea unui bun prieten care mâncase acolo undeva prin vară, fiind foarte încântat de calitatea și gustul preparatelor de bucătărie. Așa că, ne-a stârnit curiozitatea și ne-a sfătuit să ne facem o programare din timp, altfel exista riscul să așteptăm peste o jumătate de oră pentru o masă liberă.

Zis și făcut…Pentru că tot aveam să ajungem la Viena, la concertul lui Andre Rieu (vezi impresii), am accesat pagina de net a restaurantului (figlmueller.at) și am văzut că are două locații în Viena (la nici 50 m una de alta, dar am constatat asta abia la fața locului). Noi am dat cu banu (de fapt, ne-am uitat pe net la interioare) și am ales Figlmüller Beckerstraße apoi, după câteva click-uri, rezervarea era confirmată și printată.

Meniul este postat pe site, ceea ce îți dă posibilitatea să te familiarizezi cu preparatele specifice, de mare ajutor pentru noi care mergeam pentru prima oară în Viena, mari gurmanzi de felul nostru.

De pe site am aflat că restaurantul este o afacere de familie, încă din anul 1905, când Johann a deschis o mică vinărie în spatele catedralei Sfântu Ștefan, deci cam tot în zona unde se află și astăzi. Ceea ce-l definea atunci (ca și acum) era un meniu gustos bazat pe selecții de vinuri locale și propria rețetă de șnițel, foarte mare, subțire și crocant. Se pare că a făcut subiectul unor știri apărute la CNN, a unor articole în The New York Times, fiind o marcă a bucătăriei vieneze.

Deoarece primul restaurant de pe strada Wollzeile nr. 5 nu a reușit să ofere suficiente locuri, fiind mereu solicitat, s-a deschis în 2001, chiar după colțul străzii și locația de pe Beckerstraße nr. 6, care este mai încăpătoare și mai modernă. Clădirea este din 1860 și are camere cu tavane înalte dar și o pivniță frumos conservată, din cărămidă.

Și iată-ne ajunși în Viena, într-o perioadă în care am prins 13 grade, la mijlocul lui februarie (noroc chior), motiv pentru care ne-am permis să vizităm și vestita grădină zoologică Schönbrunn, după care ne-a apucat, desigur, o foame de lup.

Am găsit restaurantul relativ ușor, fiind situat central, foarte aproape de Stephanplatz, pe Beckerstraße nr. 6, rezervarea noastră fiind pentru ora 13.30.

Când am intrat înăuntru, am constatat că localul era aproape gol, la acea oră, așa că ni s-a permis să alegem oricare locuri din sală. Am observat că putem sta și sus, la nivelul intrării, dar și jos în subsolul celebru de cărămidă, pustiu la amiază. Am ales să nu mai coborâm, ne-am așezat într-un fel de separeu micuț, dar intim, privind cu atenție spațiile înguste dar interesante din jurul nostru.

În foarte scurt timp s-a înființat un ospătar în haine tradiționale, care ne-a luat comanda de îndată. Am optat pentru specialitatea casei, șnițel Figlmüller (după rețeta originală de peste 100 ani), 13,90 euro, salată de cartofi cu ulei de semințe de dovleac Styria, 3,80 euro, salată mixtă, porție mică, 3,80 euro, la care s-au adăugat găluștele Mozart cu sos de cireșe, 6,80 euro și berea Wiener Gold Fassl, 3,70 euro. În fine, deși nu e trecută pâinea în meniu, a fost adăugată la nota de plată și costa în jur de 3 sau 5 euro.

O să încep cu baghetele de pâine cu cereale, calde, abia scoase din cuptor, care ne-au fost aduse rapid pe masă într-un frumos coș de nuiele. Mirosul îmbietor ne-a făcut să devorăm câteva, chiar înainte de felul principal.

Doamne, când a venit șnițelul am exclamat UAU, în viața mea nu am văzut unul mai mare (diametru de 30-34 cm, 250 gr.), părea o pizza medie, cu blat subțire, cu un strat crocant roșcat-auriu, de-ți lăsa gura apă. Recunosc că nu sunt o mare amatoare de snițel, mi se pare prea familiar ca să-l comand, de regulă, la restaurant, dar acesta mi-a fost recomandat și nu mi-a părut rău deloc. Fără exagerare, cel mai bun snițel pe care l-am mâncat vreodată, fraged, gustos și imens pentru o femeie care încearcă să se mai abțină, suficient chiar și pentru două persoane. Dar asta nu era tot! Garnitura de cartofi dulci cu ulei de semințe de dovleac și salata aveau un gust sublim! Cartofii tăiați în cubulețe mici se topeau în gură iar salata din frunze de rucola și multă valeriană, combinată cu roșii și alte legume oferea un adevărat dezmăț papilelor gustative, mmm!

Ce mai, un adevărat festin culinar, cele mai gustoase preparate pe care le-am gustat vreodată pe afară, unde, de regulă, sunt mai mereu flămândă, neobișnuită cu multele combinațiile pe care le găsesc.

Desertul, format din două găluști cu sos de roșii și nițică ciocolată, a desăvârșit acest prânz delicios. Între timp, a început să se strângă lumea în restaurant, pesemne că prânzul se servește acolo mai târziu.

Ce mai experiență! Dacă aveți ocazia, încercați și voi, nu cred că o să pară rău, porțiile sunt generoase iar gustul excelent. Pentru noi, nu va mai exista Viena fără Figlmüller!

---

VIZUALIZĂRI: 10090 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI