Mănăstirea Gai - o oază de liniște și frumusețe

TIPĂREȘTE

Deși am stat doar două zile în Arad, cu treabă multă, am găsit energia să accept propunerea de a vedea un locaș de tihnă și reculegere, descris ca fiind un loc deosebit, cu o istorie veche. Afară erau peste 15 grade și un soare frumos, așa că am decis să facem o vizită la Mănăstirea Gai sau Mănăstirea Sfântul Simeon Stâlpnicu. Recunosc că nu am mai auzit de ea, mai ales că eram în Arad pentru prima oară, dar se pare că este destul de cunoscută prin zonă. Se află în oraș, în partea de nord-vest, în cartierul cu același nume, la capătul străzii Dunării. Ni s-a organizat un mic tur având ca ghid o măicuță extrem de iute, inteligentă și cu o profundă cunoaștere asupra locului. Iată, pe scurt, unele din datele pe care le-am primit (informații locale, pe foi volante):

Mănăstirea a fost ridicată între anii 1760-1762 de catre episcopul Sinesie Jivanovici, ca reședință de vară pentru el și episcopii următori ai Aradului. Frumos este că ansamblul mănăstiresc a fost realizat de un arădean, meșterul Egidius Ioanovici, care a ridicat un conac (reședința episcopului, în stil baroc) o biserică și câteva anexe gospodărești. Întregul complex are forma literei “U”, conacul fiind atașat bisericii pe latura de nord. Complexul are o fațadă la intrare care te impresionează prin dimensiunea impunătoare și ornamentele bogate. La fel de frumos se înalță și turnul bisericii, cu un acoperiș piramidal, în al cărui ax este plasată ușa de intrare în biserică.

Biserica veche este ortodoxă, cu un altar de marmură roșie sub care a fost înmormântat episcopul Sinesie. Se pare că în altar se găsesc și rămașițele pamântești ale episcopilor înhumați în catedrala veche a Aradului, demolată în 1861. Pictura iconostasului a fost realizată de Ștefan Tenetchi în anul 1767, în stilul Renașterii italiene târzii.

În 1988 a fost adusă în incintă și o bisericuță de lemn din secolul al XVIII-lea, din Seliștea de Mureș (comuna Petriș) iar în anii următori a fost ridicat paraclisul de vară și un corp de chilii. Atât biserica veche de piatră cât și cea de lemn sunt considerate monumente istorice.

Actualmente este mănastire de maici, avand hramul la 1 septembrie când este sărbătorit Sfântul Simeon Stâlpnicul, odată cu începutul anului bisericesc.

Trebuie să mărturisesc că nu sunt o persoană foarte religioasă, care să meargă săptămânal la biserică, dar cred în Dumnezeu și nu se întâmplă să merg undeva, oriunde, fără să vizitez o biserică, o catedrală sau alte locașe de cult, indiferent de orientare. Nu neg nici posibilitatea ca, în viitor, să devin mai atașată de aceste valori spirituale, fiind singurele care mai au puterea să readucă speranța într-un suflet pustiit, greu încercat. De aceea, să nu vă supărați, dar habar nu aveam ce este un stâlpnic, așa că mi-am făcut curaj să o întreb pe măicuță, care m-a lămurit repede. Sfântul Simeon Stâlpnicul, patronul spiritual al mănăstirii, s-a născut undeva pe teritoriul Turciei de astăzi, din părinți creștini, luând calea călugăriei devreme și având predilecție pentru o viață monahală cât mai aspră, personal, nu pot să-mi dau seama de ce. Se pare că, la un moment dat, după un post greu de patruzeci de zile, Dumnezeu i-a dat darul vindecării, după care Simeon a continuat anual să țină Postul Mare, mai habotnic ca de obicei, douăzeci de zile rugându-se continuu în picioare, iar în restul de douăzeci de zile așezat, nemaiavând putere. Astfel, a început să fie căutat de lume pentru însănătoșire iar el, considerând că nu i se cuvine lui atâta cinstire din partea tuturor, a hotărât să ridice un stâlp iar în vârful lui să pună o chilie strâmtă în care să se retragă și de unde să nu iasă decât de două ori pe zi pentru a binecuvânta mulțimea, devenind, astfel, primul stâlpnic. Asta se întâmpla prin secolul V.

După ce am făcut turul complexului, vizitând locurile mai vechi, a venit și rândul bisericii noi, mândria măicuțelor, după cum mi-am dat seama, ale cărei odoare au fost bătute în aur prin Grecia, pictată artistic de Petru Botezatu și tinerii lui ucenici. Construcția a început în iarna anului 2002 și s-a finalizat anul acesta, fiind sfințită în luna septembrie de patriarhul Daniel. Am remarcat culorile vii și strălucitoare, candelabrele imense și icoanele aurite, totul acolo respirând prețios, fără pic de zgârcenie.

La început, nu am înțeles prea bine care este legătura între Mănăstirea Gai și părintele Cleopa, care este amintit acolo foarte des, apoi mi s-a explicat că e o coincidență de nume între vestitul Cleopa de la mănăstirea Sihăstria din Moldova, decedat de ceva timp, și duhovnicul bisericii Gai, Cleopa Jurj, care, deși destul de tânăr, înțeleg că este cunoscut pentru sfaturile lui înțelepte. Vă rog să-mi permiteți să citez aici două dintre acestea, care mi-au plăcut și pe care le-am reținut: „Orice copil plânge către tatăl lui dacă a fost bătut, tu de ce nu plângi către Tatăl Cel Ceresc când te bat dracii? ” și “Dacă aici nu te întâlnești cu Hristos, dincolo nici atât! ” Aș spune că mai multă psihologie ca aici, nici că se poate, defularea fiind unul dintre mecanismele puternice ale păstrării echilibrului interior.

Am încheiat vizita cu o plimbare lentă pe aleele îngrijite, respirând mireasma toamnei târzii, cu nostalgia vremurilor trecute și cu speranța că, in time…o să mai cumpăr timp pentru a-mi umple inima cu pace și liniște sufletească, pe care, dacă nu le găsești aici sau aproape de Dumnezeu, atunci UNDE?

---

VIZUALIZĂRI: 4395 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI