Cartagina si Tunis, capitala Tunisiei – al treilea port in care am debarcat in croaziera pe Mediterana - partea a doua -

TIPĂREȘTE

Cartagina si Tunis, capitala Tunisiei – al treilea port in care am debarcat in croaziera pe Mediterana

- partea a doua -

(prima parte aici)

15.10.2011

Cartagina: cine nu a auzit despre ea? despre puni? Cine nu a auzit?

Pentru mine este spectaculos sa ajung, dupa ani si ani, sa vad locuri despre care am invatat la istorie. Istoria antica m-a pasionat si, ajungand pe rand la diverse cetati antice, nu am incetat sa ma extaziez in fata maretiei si a ingenioazitatii cu care au fost realizate aceste mari cetati: Efes, Petra, Roma, Masada… mai spun?

Acum eram in Tunis, in al treilea port in care am debarcat in croaziera pe Mediterana pe care am facut-o in septembrie 2009. Si aici ma astepta Cartagina, pe care nu puteam sa o ratez. Asadar am ales o excursie de pe vas care a inclus si acest obiectiv si, dupa ce am luat pulsul Tunis-ului si al Muzeului National Bardo – cel mai mare muzeu din Africa, urmatoarea oprire a fost la Cartagina.

In zilele noastre Cartagina este un cartier residential al Tunis-ului. In antichitate a fost intai o mare cetate si apoi, dupa cucerirea de catre romani, una dintre cele mai importante colonii romane. Aflat in patrimonial Unesco, site-ul arheologic al Cartaginei se afla aproape de malul marii Mediterane.

Am coborat din autocar si am intrat intr-un fel de parc plin cu alei marginite de palmieri. Am luat-o pe aleea centrala si dintr-o data, in fata ochilor nostril, mai jos cu cativa metri, a aparut cetatea… sau ce a mai ramas din ea. Imaginea este spectaculoasa si datorita faptului ca, aflata mai jos decat nivelul parcului, apare brusc in fata ochilor calatorului! Impactul a fost atat de puternic incat poate fi asemanat cu trecerea brusca de la intuneric – aleile umbrite ale parcului, la lumina – cetatea aflata in plin soare mediteraneean. Poti sa te plimbi ore in sir printre ruine… Ziduri intregi sunt inca in picioare. Multe arcade sustin sau departajeaza peretii. Eu si fiul meu ne-am ascuns printre aceste ziduri, uneori aveam senzatia ca suntem in labirint. Peretii, de piatra sau de caramida, faceau stanga sau dreapta dupa cum serpuise o strada antica demult…

Unele cladiri sunt construite din bucati mari de piatra alba. Altele au zidurile din caramida. Eroziunea timpului lasa sa se vada frumusetea acestor materiale de constructie. Apoi, cu cat patrundem mai adanc in cetate, apare o piata mare, o deschidere sub soare, uriasa. Aici constructiile, mult mai maiestrite demonstreaza ca era un loc important al cetatii. Coloane imense, dintr-o singura bucata de piatra, terminate cu capiteluri absolute spectaculoase.

Exista o multime de piese de piatra sculptate cu modele florale, cu o maiestrie iesita din comun. Incerc sa-mi imaginez cum ar fi aratat acele capiteluri si cat de impunatoare putea sa fie cetatea. Ghidul nostru ne-a povestit despre neasemuitul port al cetatii, port ce era ascuns vederii dinspre mare printr-un zid imens. Dealtfel acest zid a ajutat la rezistenta cetatii in fata atacului roman, timp de trei ani. Cetatea era alimentata cu apa printr-un apeduct imens, aflat la marginea Tunisului astazi, apeduct care aducea apa de la o distanta mare si o pastra in conditii excelente. A fost un alt atu in rezistenta cartaginezilor impotriva atacurilor romane.

M-am invartit prin acea piata alba, imensa, inconjurata de coloane si resturi de coloane. Am intins mainile, am inchis ochii si mi-am imaginat ca sunt undeva in trecut, in vremea de glorie a cetatii, cand punii, mari negutatori, au facut ca sa infloreasca comertul si au dus faima cetatii si a bogatiilor ei. Si invidia romanilor…

M-am invartit prin cetate de mai multe ori, parca in cerc, pentru ca mi-a placut sa ating capitelurile acelea. Erau si reci si fierbinti: acolo unde le atingea soarele piatra era fierbinte. In partea opusa, neatinsa de soare, piatra era rece.

Contrastul m-a izbit foarte tare, pentru ca m-as fi asteptat ca piatra, in intregime sa fie calda. Imi amintesc perfect aceasta senzatie de rece – cald, pentru ca am pus de mai multe ori mana ca sa ma conving ca e adevarat.

Caldura trecutului glorios se intalnea cu raceala prezentului apus, fara sa se amestece. Aceasta a fost senzatia pe care am avut-o atunci.

Mda… se poate sa fiu prea melancolica, visatoare, exagerata?

Nici nu conteaza! Senzatia de atunci si cu ceea ce am ramas in suflet, doar asta conteaza!!

Iesirea din cetate se face prin partea exact opusa celei prin care am intrat. Acolo un minibazar cu vanzatori avizi de cumparatori ne-a intampinat. Au acest talent oamenii aceia, sa te traga de maneca inauntru. Adevarul este ca ei vand acolo in majoritate lucruri facute manual. Eu aceste lucruri le apreciez in mod deosebit, iar pe cei care le realizeaza si mai mult. Mi-am cumparat numere din mozaic pentru pus la usa. Si … o cana. Caci sunt mare colectionara de cani si clopotei. Iar fiul meu are o adevarata colectie de magneti, colectie la care contribui si eu.

Trebuia sa vad Cartagina!

A fost mai mult decat imi imaginam!

---

VIZUALIZĂRI: 2838 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI