GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vacanta excelenta cu repetitie
Buna, as dori sa incep prin a preciza ca va voi prezenta impresii din 2 concedii la acelasi hotel in 2010 respectiv 2011.
Hotelul este unul frumos, vast, avand tot ce ti-ai putea sau mi-as putea eu dori, aici intervenind asteptarile si aprecierile fiecaruia.
Sa incepem cu inceputul, zborul a fost unul placut, lipsit de orice ‘zguduiala’ ca sa-i spunem asa. Tot respectul fata de piloti. Aterizare si decolare ca la carte, mai lin de atat nu cred ca se poate. Apoi a urmat acelasi traseu anost, arid si pe alocuri mizer (Antalya – Okucalar, cu exceptia diverselor hoteluri bineinteles). Dupa un scurt pitstop in Side un am lasat o familie si o alta ‘pseudooprire’ unde am fost poftiti bineinteles sa cumparam diverse ‘suveniruri’ am poposit la Mukarnas, hotelul de vecin. Este de regretat faptul ca insista pe aceste opriri, mai ales dupa un zbor de 2 ore si alte 90 de minute maxi-taxi. Din fericire am avut A/C, prea mult chiar…
Ajunsi acolo in jurul orei 19:15 la hotel am fost primiti cu sampanie si rahat apoi am demarat negocierile pentru cazare. Noi aveam camera rezervata in prealabil (5421, corpul Rose), insa cele patru familii care ne-au insotit nu au beneficiat de acest avantaj. Am ajuns la un consens, 3 dintre familii primind camere alaturate in corpul Orkide, etajul 2 (53XX) iar cealalta primind camera vis-à-vis de ‘odaia’ noastra.
Toate bune si frumose…am mers la masa de seara, iar apoi am facut o ‘excursie’ pe ponton. Intre timp a am vazut si focul de artificii de la Delphin Deluxe. Seara a continuat cu discutie aprinsa despre ce urma sa facem a doua zi.
Acu’-I acu’. Sa incepem cu descrierea hotelului:
Camera
Mai mica decat in alte parti, INSA foarte curata, prosoapele schimbate in fiecare zi, lenjeria a fost schimbata de 3 ori in 6 zile. Unele personae s-au plans de zgomot. Tin sa precizez ca, odata cu inchiderea usii termopan, chiar si muzica (vaitarea) de la Garden Bar din unele seri se auzea vag sau chiar deloc. Minibar care, in schimbul la 50 centi/ 1E, isi marea/dubla continutul si seif. De ce am mentionat seiful…La sosire am constat ca acesta era inchis, noi neputand sa introducem parola dorita. In mai putin de 5 minute a sosit un tip si a rezolvat problema. Stiind inca de anul trecut, dinainte sa vizitam Delphin Botanik, ‘caracteristicile camerei’, aceasta nu constituit un inconvenient, mai ales ca anul acesta s-a prezentat chiar mai bine decat anul trecut.
Restaurante/ Snack-Bar
Mancare a fost din belsug, la micul dejun puteau totusi sa mai adauge ceva mancaruri. Fructe din abundenta, preparate din carne deasemenea. Exista chiar si un stand cu produse dietetice. Langa Fantasy Bar se serveau burgeri si hotdogi intre 12:30 si 15:30 am impresia. Foarte gustosi, iar holul care duce spre restaurantele a la carte gaseai salate, fructe, spaghetti sau supe crema. Apoi incepand cu ora 17 puteam servi cartofi copti, avand la dispozitie diverse ‘garnituri’ sa le numim asa. De la cascaval, iaurt pana la maioneza. Cartofii foarte gustosi dealfel. Unul dintre prieteni a afirmat ca sunt cei mai buni care i-a mancat. De data aceasta am mancat doar la restaurantul Otoman, care ne-a facut aceiasi impresie placuta ca anul trecut. Ce-i drept, anul trecut am ‘vizitat’ toate restaurantele a la carte, mai putin cel unde se servea sushi (chinezesc, Italian, japonez, pescaresc). Alta surpriza placuta a fost bufetul de noapte din lobby care de data aceasta a fost plin, o veste buna pentru noi, mai ales pentru faptul ca aveam cursa de dimineata. Cam atat pentru gurmanzi.
Baruri
Sunt destule, 9 la numar. Captain Bart (Lobby), Island Bar (langa piscina de relaxare unde este mai liniste), Fantasy Bar (in apropierea restaurantelor a la carte), Beach Bar (pe plaja), Anfi Bar (langa amfiteatru), Aqua Bar (langa piscinele si toboganele noi), Vitamin Bar (langa restaurantul principal), Pool Bar (langa piscina de langa restaurant) si inca unul pe poton amenajat seara. Bauturile racoritoare cunoscute, nu are rost sa intru in detalii. Cat despre bauturile alcoolice, nu ma pot pronunta, nu consum.
Piscine/ Tobogane
Hotelul dispune de doua piscine de relaxare, una principala, una pentru copii si una cu jacuzzi. Relaxare doar pe hartie, deoarece la piscina de langa restaurantul principal era galagie. Nu am prea vizitat zona, decat pentru a ‘procura’ inghetata si chec (unul foarte gustos) cu toate ca aici exista un ‘bazinas’ cu jacuzzi. Cea mai mare parte a timpului am petrecut-o la piscina principala unde se organizau activitatiile. Era mai aproape si de o parte din tobogane si de Fantasy Bar.
Tobogane din abundenta. Un numar de 4 in apropierea piscine principale, ‘insotite’ de vestitul kamikaze, destinat persoanelor peste 15 ani si deschis intre orele 14 si 16. Alte trei tobogane NOI in spatele corpului Rose, langa terenurile de tenis. Aici se afla si piscina pentru copii, cu apa destul de rece pentru parerea mea, iar eu inot zilnic in apa de 27 de grade. La capitolul acesta stau chiar foarte bine, cel putin dupa parerea mea. Sa nu uit, exista si aici un stand cu prajiturele si checuri.
Plaja/ Marea
Plaja constituie cel mai slab punct al hotelului, fiind compusa din pietre si pietricele. Pentru mine (si familia) nu a fost un mare inconvenient, pentru ca pe mine ma interesa marea nu plaja, insa este bine de stiut pentru cei care nu agreaza acest lucru. Marea, superba, sarata din cala afara si limpede. Au fost zile in care a fost mai agitata, insa pentru mine a insemnat doar motiv de ‘balaceala’ in bataia valurilor. Intrarea este abrupta, insa la geamandura nu avea mai mult de 7-8 metri dupa masuratoarea mea. Nisipul de pe fund si pestii erau vizibili pana mult dupa geamandura.
Distractie
Din punctul meu de vedere, ireprosabil. A existat o olimpiada unde turistii erau supusi la tot felul de probe, fiind impartiti in doua echipe, rosie si alba. In celelalte zile am tras cu pusca (Air Gun), am jucat darts, boccia, polo si tenis de masa. Am fost prezenti la seara de gala, intr-o seara a fost si ‘Queen of Botanik’, unde din pacate nu am fost reprezentati. In fiecare seara dealtfel au fost spectacole frumoase. Perioada imediat urmatoare spectacolului o petreceam la Vitamin Bar unde serveam un suc de portocale sau un ceai. Aviz amatorilor, sucurile sunt naturale, proaspete. Din ‘animation team’ din 2010 au mai ramas doi membri, foarte buni amandoi.
Gradina
Gradina, cum bine a fost descris inainte, este deosebita. Mii de specii, trandafiri superbi si tot soiul de arbori. Exista deasemenea o multime de cactusi impresionanti. Nu prea are rost sa instist pe tema asta, voi cauta sa atasez niste poze.
In comparatie cu anul trecut calitatea servicilor este in usoara crestere, plus imbunatatirile de pe parcursul anului care a trecut (toboganele, piscinele si baldachine de langa terenurile de tenis). Au ramas de anul trecut Alexei (tipul de la relatii cu clientii, foarte de treaba si priceput, stie romana), Liudmila de la receptie si Ahmed, unul dintre barmani care ne-a tinut minte de anul trecut, foarte amabil tipul.
In concluzie, o vacanta extraordinara, anul viitor tintim Delphin Imperial.
Va stau la dispozitie pentru orice fel de nelamuriri sau intrebari.
Trimis de stefanSB in 21.09.11 19:52:39
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Miracle, Kervansaray-Kundu
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (stefanSB); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.65774300 N, 31.66246300 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Pai sa ne vedem sanatosi la Imperial la anu'!!!
Noi suntem fani declarati ai delphinului [acum trei ani am fost la pallace, anul asta in august la botanik]... si ne-am hotarit sa nu mai experientam altceva [am fost si la royal wings]... cit vom mai merge in turcia vom ramine in lantul delphin.
Felicitari pentru articol... foarte corect si la obiect!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Vacanță decentă - raport calitate-preț OK — scris în 09.08.23 de V3ga din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Botanik pe pandemie — scris în 26.07.21 de igi din BUZăU. - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Botanik Hotel & Resort — scris în 22.08.19 de mery0179 din GIURGIU - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Resortul... VERDE! — scris în 30.08.15 de TgvGroup din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Locatie Minunata — scris în 28.08.15 de curelea din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2013 Relaxare si rasfat — scris în 01.01.14 de mony_ka din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Primul concediu in Turcia — scris în 05.04.16 de giaserbu din GALATI - RECOMANDĂ