Nightflight to... Lisbon

TIPĂREȘTE

Ca urmare a activităţii mele pe acest site şi prin strădania celui care face ca el să funcţioneze (foarte bine), la sfârşitul anului trecut am primit un premiu. Nu o croazieră, precum clasata pe locul I, georgiana, eu clasându-mă pe un mult mai modest loc 12, dar unul care, în final, s-a dovedit a fi fost o foarte bună alegere pentru mine. Este vorba de două bilete dus-întors, pe orice rută operată de compania Blue Air, cea care a oferit premiul şi căreia îi adresez mulţumirile mele cu această ocazie. Aceleaşi mulţumiri le adresez şi lui Admin, adică domnului Cornel Bociort, masterul site-ului amfostacolo.ro.

După ceva timp în care am făcut diverse investigaţii, am hotărât ca biletele să le folosim pentru un sejur în Portugalia. La acestă decizie au contribuit decisiv două argumente. Primul este distanţa foarte mare. Deşi sunt un fan al călătoriilor cu autoturismul, de la Piteşti, unde locuiesc, până la Lisbona sunt vreo 3800 km, distanţă care îţi cam taie cheful de plimbare cu maşina. În al doilea rând, Portugalia era printre puţinele ţări din Europa unde nu ajunsesem.

Aşa că, după ce am stabilit în mare cam ce vrem să vedem, am căutat cursele pentru datele de plecare şi întoarcere şi am luat legătura cu compania Blue Air, comunicându-le datele necesare rezervării. Am primit imediat răspuns şi, după ce am confirmat datele, am primit, tot pe e-mail şi biletele de călătorie.

Totul a decurs rapid, astfel că, pentru a pleca, a mai rămas doar să facem rezervările la hoteluri, lista obiectivelor de vizitat şi, bineînţeles, bagajele.

Cu câteva zile înainte de plecare, am făcut check-in-ul online, care este util, dacă nu vreţi să plătiţi 5 € de persoană la check-in-ul la ghişeu. Acum, nu prea am înţeles rostul acestuia, de vreme ce oricum trebuie să te prezinţi la ghişeu, dar oricum, nu mi-a luat decât 1 minut să-l fac şi încă unul să imprim formularele. La check-in-ul online, se alocă automat şi aleator un loc, dar această alocare nu se respectă, la check-in-ul la ghişeu făcându-se alocarea finală, astfel că, dacă nu sosiţi ultimii şi la ghişeu daţi de o persoană amabilă, puteţi să-i cereţi acesteia să vă aloce locuri alăturate, dacă sunteţi mai mulţi, sau locuri mai în faţă, mai în spate, sau la mijloc, sau un loc la fereastră, dacă vă place să priviţi afară, sau spre culoar, dacă vă este frică. Nu trebuie să vă ruşinaţi şi nici să încercaţi să ascundeţi frica de zbor cu avionul, pentru că oricum nu veţi reuşi. De altfel, majoritatea personelor au această frică şi, de obicei, ea creşte cu vârsta. Pentru a o contracara, puteţi încerca diferite metode, cum ar fi ce a unei pastile de extraveral, dar cea mai sigură este următoarea: daţi repede pe gât conţinutul unei sticle din acelea de 50 ml cu whisky, efectul este garantat. Dacă îl cumpăraţi chiar din avion, la Blue Air costă 5 €, dar măcar merită, că e Chivas Regal, vechi de 12 ani. Puteţi să cumpăraţi aşa ceva (alte mărci, sau alte tării) şi din magazinul cu vânzare în euro, de după poarta de control, dar nu vă recomand. Să mă explic. Dacă în privinţa companiei Blue Air nu am nimic să le reproşez, în schimb aeroportul Băneasa arată precum o autogară dintr-un orăşel din fundul ţării. În schimb, preţurile sunt, ca să folosesc o expresie la modă, de-a dreptul nesimţite. O simplă cafea costă 5 lei, iar la automatul de după punctul de control, o sticlă de apă minerală de 0,5 litri costă 7 lei. Nu mai dau alte exemple, dar cei care au ajuns pe-aici ştiu despre ce vorbesc. Pe cei care nu au ajuns încă, dar vor ajunge în viitor, îi sfătuiesc să evite pe cât posibil să contribuie la umflarea buzunarelor unor escroci.

Culmea este că cei de la control au devenit "umani", lăsând unii copii să treacă cu sticle cu apă, încălcând astfel grav regulementele în vigoare. Tipic românesc!

Cam la aceeaşi oră la care pleca avionul Blue Air-ului spre Lisabona, mai erau vreo două alte curse spre Spania şi Italia, ale Wizzair-ului. Nu am zburat niciodată cu o cursă a acestei companii şi nu cred că o s-o fac vreodată, pentru că acum am aflat de ce i se spune RATA Wizzair. Aşteptând îmbarcarea, într-un spaţiu cu totul insuficient pentru cele câteva sute de pasageri, ne-am amuzat cu nişte copilaşi simpatici, a căror mămică (din Moldova) ne spune la un moment dat, în timp ce-şi strunea cei doi copii:

Mă scuzaţi, dar mă duc să mă aşez la coadă, că vreau să ocup un loc mai bun. Nu veniţi şi dumneavoastră? .

Crezând că e la primul zbor cu avionul şi nu ştie, îi spun că nu e cazul să se înghesuie la coadă, pentru că locurile le-au fost deja alocate la check-in.

A, nu se ţine cont, şi data trecută a fost la fel.

Pentru un scurt moment m-a trecut un fior rece. Din fericire, tot moldoveanca mă linişteşte, întrebându-mă:

Mergeţi în Spania, nu?

Ah, nu, răsuflu uşurat, noi mergem în Portugalia.

Între timp, am auzit şi de la alţii lucruri asemănătoare. Tipic românesc, deşi compania este maghiară!

Dacă la ducere avionul a fost complet plin, 171 de pasageri plus doi infanţi (majoritatea moldoveni de peste Prut, care se întorceau la muncă), la revenire acesta a fost mai gol, dar tot avea peste 150 de pasageri.

La decolarea din Lisabona, avionul face o buclă de 180 de grade exact deasupra oraşului iluminat ca un pom de Crăciun, iar podul Vasco da Gama, mărginit de două rânduri de luminiţe, se distinge clar pe fondul întunecat al apelor râului Tagus. Mai târziu, pe măsură ce înaintăm spre est, o urmă palidă de lumină începe să crescă şi la un moment dat, dacă nu te-a furat somnul, poţi vedea răsăritul soarelui din avionul ce zboară cu peste 800 km/h, la o altitudine de aproximativ 10.000 m, peste plafonul de nori albi şi pufoşi. Din păcate, condiţiile nu mi-au permis să fac prea multe fotografii, aşa că m-am mulţumit cu imaginile păstrate în memorie.

Dar să explic titlul review-ului.

Cursa Blue Air spre Lisbona pleacă exact la miezul nopţii şi ajunge, după un zbor de vreo patru ore, la ora 2 dimineaţa, ora locală. După o pauză de trei sferturi de oră (dacă nu are întârziere), exact cât să-şi tragă sufletul piloţii, avionul porneşte înapoi, aterizând pe "frumosul şi primitorul" aeroport Băneasa, pe la ora 9 dimineaţa. Acest sistem dă posibilitatea companiei să reducă cheltuielile la minim, fără a afecta însă standardele autorităţii aeronautice. De pe aeroportul din Lisabona, între miezul nopţii şi şase dimineaţa nu decolează decât cursa spre Bucureşti şi nu aterizează niciun alt avion şi, ca urmare, toate magazinele, restaurantele şi birourile sunt închise.

Pentru pasageri este totuşi puţin cam neplăcut.

În ce mă priveşte, eu venind de la Piteşti, am rezolvat problema transportului folosind maşina personală, pe care am lăsat-o la parcarea pe termen lung a unei firme din Otopeni (nu-i dau numele, că nu e voie, dar cine e interesat, mă poate contacta pentru amănunte pe privat). Tot firma a asigurat şi transportul până la Băneasa. La întoarcere, i-am sunat, au venit imediat, mi-am recuperat maşina şi am pornit spre casă, nu înainte de a constata că parcarea era complet plină, deşi are câteva sute de locuri, semn că facerea merge Erau acolo maşini cu numere din toate judeţele.

Pentru că în Portugalia hotărâsem să mergem prin mai multe locuri, am decis să închiriem o maşină. Lucru destul de complicat, pentru că e greu să alegi o variantă dintre toate ofertele destul de asemănătoare. Cei interesaţi ştiu că există destule firme, să le zicem de brokeraj, care intermediază între client şi firmele locale de rent a car. Evident, fiecare are un site pe internet şi toate se laudă cu calitatea serviciilor oferite. Greu să alegi. Vreme de o lună am tot căutat, comparat şi tatonat. Până la urmă, am încheiat afacerea cu firma pe care am contactat-o direct de pe amfostacolo.ro, dând click pe butonul Rent-a Car. Este vorba de Traveljigsaw, unul dintre cei mai cunoscuţi operatori internaţionali din domeniu.

Prima surpriză plăcută a fost site-ul în limba română. Nu că nu m-aş descurca în alte limbi, dar alta e când ţi se vorbeşte în limba maternă, nu? De fapt, lucrurile s-au întâmplat astfel: am căutat ofertele şi am cerut o cotaţie la cea care mă interesa (e un buton Cere Cotatie la fiecare ofertă). Cotaţia vine automat pe e-mail şi cuprinde toate condiţiile eventualei tranzacţii. Eu cerusem cotaţia de vreo două săptămâni, dar nu mă hotărâsem încă, pentru că mai aveam şi alte variante. Într-o zi, mă pomenesc cu un telefon de la firmă. Tânărul care mă sunase îmi spune:

Aţi cerut o cotaţie la noi. Mai sunteţi interesat?

În principiu, da. îi răspund.

Atunci, vă facem o nouă ofertă: o reducere de 10% faţă de cotaţie, sau, la preţul din cotaţie, o maşină de categorie superioară.

Eu cerusem cotaţia pentru o maşină din clasa mini, adică un Peugeot 107 sau similar. Categoria superioară este cea de economy, mai exact, mi se oferea un Seat Ibiza sau echivalent. Ca să mă convingă, tânărul supralicitează:

Şi aveţi şi clauza de returnare integrală a sumei, în caz de renunţare cu până la două zile înainte de termenul de închiriere.

Ei, cu asta m-a convins, pentru că aşa ceva, la închirierea de maşini, nu prea se întâmplă. Am zis Da, la care tânărul, care-mi vorbea de la sediul firmei, din Londra, trece deja la acţiune şi începe să-mi ceară datele. Când ajunge la cele legate de card (obligatoriu de credit, nu se acceptă cele de debit), îl opresc şi-i spun politicos că aceste date (nu-mi ceruse totuşi pin-ul) nu i le pot da prin telefon. La fel de politicos, tânărul îmi spune că acestă procedură este cea curentă, dar pentru că înţelege suspiciunile şi sensibilităţile românilor, acceptă să-mi trimită oferta pe e-mail. Zis şi făcut. Primesc oferta, plătesc şi primesc (tot pe e-mail) voucherul cu care trebuie să mă prezint la aeroport, ca să ridic maşina, de la firma locală Guerin.

OK. am rezolvat-o şi pe asta.

Singura mică problemă era că puteam ridica maşina doar la ora 6 dimineaţa, iar noi am aterizat la ora două. Ei, dar ce mai contează câteva ore petrecute pe scaunele unei cafenele (închise, ca toate celelalte), până la ivirea zorilor... Eram în Lisabona, urma să-mi iau maşina şi să pornesc în descoperirea unor noi locuri.

Dimineaţa, lucrurile au mers foarte bine. Pentru că optasem pentru varianta zero excess şi plătisem întreaga sumă în avans, nu mi s-a blocat de pe card decât suma de 100 €, pentru benzină, ea urmând a fi debloctă la returnarea maşinii cu rezervorul plin, aşa cum a fost ridicată. În plus, am mai plătit 33 €, asigurarea opţională pentru daune la roţi şi geamuri, care nu sunt incluse în asigurrea de bază. După câteva formalităţi, mi s-a dat cheia şi am fost trimis la parcarea de unde trebuia să ridic maşina. Tânărul de acolo îmi aduce în locul Seatului, un Fiat Punto (echivlent), cu 80000 km la bord şi ceva zgârieturi pe bare şi portiere. Când îl întreb de vesta reflectorizantă (care este, alături de triunghi, obligatorie în Portugalia), zice că e în torpedou şi dă să-l deschidă. Surpriză: nu se deschidea!

Oarecum descumpănit, mă întreabă:

Vreţi neapărat maşina aceasta?

Nicidecum, mi-e indiferent, numai să meargă, îi răspund.

Se scuză, dă un telefon şi dispare pentru 5 minute, după care revine cu o altă maşină şi cu noile acte completate, gata doar să le semnez. De data asta, maşina este un Renault Clio, aproape nou (8000 km) şi fără nicio zgârietură. Are chiar şi GPS integrat în bord (sistem TomTom), dar nu are şi cardul cu hărţile, pentru că nu optasem pentru aşa ceva, preferând să vin cu GPS-ul de acasă.

Ne-am urcat în maşină şi am plecat spre oraş, care este foarte aproape. Pentru că check-in-ul la hotelul din Cascais, unde urma să stăm două zile se făcea după ora 14, am decis ca până atunci să dăm o raită prin centrul Lisabonei.

Cu această ocazie am luat contact pentru prima dată cu traficul şi şoferii portughezi. Ei bine, m-am adaptat rapid, pentru că e ca la noi. Oricine are experienţa circulaţiei cu maşina prin Bucureşti, sau prin oricare oraş mare de la noi, se va adapta foarte uşor la circulaţia în Portugalia. Acelaşi trafic aglomerat, aceleaşi claxoane, flash-uri, treceri pe galben la limită, sau chiar pe roşu, forţări de intersecţii fără prioritate, blocări, ce mai, tot tacâmul, inclusiv înjurăturile de rigoare. Ce e drept, nu am văzut pe nimeni dându-se jos din maşină şi ameninţând alţi participanţi la trafic cu bâta de baseball sau cu pistolul.

În schimb, nu este nicio asemănare între noi şi portughezi în privinţa infrastructurii. În localităţi, toate intersecţiile cu trafic important au fost prevăzute cu sens giratoriu, rezolvându-se astfel multe probleme. Parcarea maşinilor se face numai în locuri marcate, deşi am mai văzut, e drept, foarte rar, maşini parcate pe trotuar, sau în locuri interzise. Mai des am văzut însă maşini cu roţile blocate, sau ridicate de unde fuseseră lăsate şi mulţi agenţi, înarmaţi cu carnete pentru amenzi. Lisbona dispune şi de numeroase parcări subterane.

Reţeaua de autostrăzi este foarte dezvoltată, acestea fiind foarte bine întreţinute. Limita de viteză maximă este 120 km/h, nerespectată însă de mulţi dintre şoferii portughezi. Cea mai cunoscută este autostrada A1, Lisbona-Porto, de aproximativ 320 km. Nu am văzut să fi dispărut gardul de protecţie de-a lungul autostrăzilor nicăieri. Deci, totuşi se poate şi la meridionali...

În Portugalia se plăteşte o taxă anuală (sau pe durate mai scurte) de drumuri, echivalentul rovinietei noastre, iar unele autostrăzi se plătesc, cu sistemul folosit şi în Spania, Franţa, Italia şi alte ţări (la intrare se ia un tichet, iar la ieşire, în baza acestuia, se plăteşte o sumă). De exemplu, pe A1, de la Lisbona la Porto, costă aproape 20 €. La plată, nu folosiţi în niciun caz intrarea numită Via Verde, marcată cu un "V" de culoare alb pe fond verde, este calea de trecere pentru cei cu sistem de plată electronică montat pe maşină. Folosirea acestei ieşiri fără un astfel de sistem este considerată infracţiune şi se sancţionează cu amendă.

Din toamna lui 2010, pentru că sunt în criză, portughezii au introdus plata şi pe unele din autostrăzile la care nu se plătea, în principal pe cele de pe coasta de vest. Probabil din motive de economie, nu au instalat puncte de plată, ci aceasta se face numai electronic, ceea ce complică destul de mult viaţa turiştilor veniţi cu maşina personală, sau de închiriat. Autostrăzile cu acest sistem de plată sunt semnalizate, dar trebuie să fiţi foarte atenţi, pentru că, odată intraţi, nu vă mai puteţi întoarce. Pentru cei interesaţi, iată de unde se pot informa: click aici.

Utilă este şi informaţia de pe wikipedia, de aici.

Eu am circulat şi pe autostrăzi şi pe şoselele naţionale, parcurgând aproximativ 1000 km şi am constatat că nu numai autostrăzile sunt foarte bune, dar şi celelalte căi rutiere, foarte bine semnalizate şi fără gropi în asfalt. În plus, am constatat că pe drumurile naţionale, şoferii portughezi respectă mult mai mult regulile, în special cele legate de limita de viteză, decât o fac românii la noi acasă.

Am observat că în oraşe, foarte multe străzi nu sunt asfaltate, ci pavate cu piatră cubică. La noi, până acum câţiva ani mai rămăsese o singură arteră principală stfel pavată şi unii se văietau de mama focului pe nişte forumuri că le clănţăne dinţii-n gură când merg pe-acolo cu 80 la oră. Şi troturele sunt de regulă pavate, iar bordurile sunt vechi, din granit, dar nu s-a gândit nimeni să le schimbe cu unele din beton, aduse din China. Totuşi, cum or fi ajuns portughezii în criză?

În concluzie, ca să nu lungesc prea mult vorba, pentru cei care doresc să ajungă în Portugalia şi să circule cu maşina pe-acolo, ideile ar fi următoarele (valabile, în cea mai mare parte şi în alte situaţii):

- mergeţi fără reţineri cu Blue Air, mai ales dacă faceţi o rezervare din timp, de exemplu, de-acum pentru 2012, la preţul de 15 € pe segment;

- dacă veniţi din provincie, folosiţi cu încredere serviciile parcării pe termen lung; are şi aeroportul Otopeni una, dar nu asigură transferul la Băneasa.

- dacă închiriaţi o maşină, folosiţi fără grijă serviciile Traveljigsaw, sunt de încredere (nu că alţii nu ar fi, dar v-am spus, ei au site în română şi birou românesc); tip: după ce cereţi o cotaţie, aşteptaţi să vă contacteze ei, poate vin cu o ofertă specială :)

- la modul în care se circulă în Portugalia, nicio asigurare nu e de prisos;

- atenţie unde parcaţi maşina; dacă aveţi ocazia, folosiţi parcările subterane, aici maşina e în siguranţă şi plata se face la plecare; la parcarea pe stradă, plata se face în avans, la parcometrele automate instalate din loc în loc şi trebuie să estimaţi exact timpul de staţionare, pentru a nu plăti în plus, dar nici să nu ieşiţi din intervalul orar plătit;

- informaţi-vă din timp care sunt autostrăzile cu plată electronică pe care intenţionaţi să circulaţi şi alegeţi modalitatea de plată, din variantele indicate pe site-ul recomandat mai sus.

- pentru autostrăzile cu plată clasică, păstraţi cu grijă tichetul de intrare, altfel, dacă l-aţi pierdut, va trebui să plătiţi o sumă corespunzătoare întregii autostrăzi, chiar dacă aţi mers doar câţiva kilometri pe ea.

Boa viagem!

---

VIZUALIZĂRI: 5163 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI