GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La o taina si-o berula!- un sejur de poveste
Am plecat de acasa cu un sentiment ambiguu asupra acestei locatii. Pe net arata asa cum ne dorim noi, retras, linistit, cu iz de poveste de demult si posibilitatea de a servi masa cu bucate din zona. Si totusi propietarul ne-a sugerat ca e mai bine pentru noi daca ne vom cumpara si pregati singuri masa. Mie sincer nu-mi suradea deloc aceasta ideie. Nici sa cumpar de la supermarket nici sa gatesc dupa o zi de drumetie. La urma urmei si asta era un motiv pentru care plecam de acasa! Mai vorbim odata si oferta se schimba substantial si foarte rapid. Tot ce ne dorim vom gasi acolo. N-am inteles cum de s-au schimbat asa repede datele problemei dar nu mai conta, deja trebuia sa plecam. In secret aveam pregatit si planul II, sa cautam alta locatie desi era destul de complicat pentru ca incepea deja week-end-ul!
Prima impresie a fost buna asupra locatiei dar a fost un soc in privinta relatiilor de comunicare. Un suvoi intens de informatii rostit pravalit ca apa Jiului in munti. Un dialect oltenesc (de altfel superb, cum aveam sa constat mai tarziu) cu care m-am intalnit prima data si care m-a naucit. Ma uitam la omuletul micut si plin de energie si incercam disperata sa prelucrez informatiile ce curgeau cu darnicie. M-am declarat invinsa si am lasat pentru mai tarziu prelucrarea si stocarea informatiilor. Moldoveanca din mine incerca sa gaseasca o punte de comunicare cu acest oltean de poveste.
Dar sa revenim si sa aruncam o privire asupra conacului, asupra proprietatii. Conacul isi merita denumirea, ales cu mare rafinament de doamna. O casuta in stilul traditional oltenesc cu trei nivele, unul destul de jos acoperit cu piatra de rau in care se adaposteste camara gospodariei la racoarea pietrelor de rau, nivelul principal cu doua camere spatioase pentru oaspeti dotate cu doua bai generoase ce se incadreaza perfect in linia arhitecturala si avand in fata o veranda atent lucrata in lemn de stejar. In final ultimul cat are doua camere la mansarda intregind in mod fericit aerul de demult al acestei constructii. In lateral o bucatarie dotata cu toate utilitatile, un gratar zidit iar in fata un foisor si un leagan ajuta la intregirea imaginei gospodariei de la conac. Dar punctul forte este imensitatea propietatii, opt mii de metri patrati lasati intr-o asa zisa atmosfera salbatica demna de orice catalog profesionist de peisagistica. Tot felul de tufe de zmeura, de mure, cativa butuci de vie rataciti, cativa pomi fructiferi intr-o diafana diagrama nevazuta. Cativa braduti sau alti arbusti cocotati la inaltime si frumusetea coloristica a fanetii intregesc acest tablou de poveste. Proprietatea se intinde generos de la marginea drumului pana pe-o culme de deal, gospodaria si acareturile pierzandu-se cumva in prima jumatate a acestei locatii. S U P E R B!!! Sincera sa fiu as vrea ca acesti oameni de isprava sa nu mai faca nici o schimbare, sa nu modernizeze nimic, salbaticia virginitatea gradinii, aerul curat, vantul susurand usor prin faneata din dealul din spatele casei aducand miresme ce nu pot fi descrise in cuvinte, cantecul cocosilor in crucea noptii, talancile ce se aud bland de la gatul vacilor ce pasc alene in apus de soare, fuioarele de fum ce se inalta lenese de la gospodariile din sat iti dau sentimentul ca esti pe alt taram, toate acestea te fac sa visezi la anii copilariei si la povestile spuse de bunici la gura sobei... Satul este o bijuterie ascunsa intre dealuri impadurite, sau acoperite de fanete frumos mirositoare. Departe de civilizatie, departe de betoane, zilele si noptile urmeaza una dupa alta intr-o armonie perfecta cu natura.
Ei dar sa nu uitam de nea Doru si prea vrednica-i gospodina. Doi oameni rafinati si totusi integrati perfect in acest tablou idilic de tara. Doi oameni ce nu precupetesc nici un efort pentru a te face sa te simti bine. Au facut din turism un hoby si din turistii ce-i trec pragul, prieteni de durata. Au adus turismul in sfera in care propietar si turist stau de vorba ca doi buni prieteni, spatiile se intrepatrund, sentimentele se difuza, timpul sta in loc. Seara, ne asteptau din drumetii cu bucate traditionale si stateam ore intrgi pe inserat la o taina cu o berula in fata. Cum nu stiti ce-i aceea o berula? Atunci treceti pe la nea Doru si-o sa-l vedeti cu o cutie de bere in fata si atunci o sa stiti ce-i aceea o berula rece in arsita verii. FABULOS!!! -asta ca sa-l citez!
Trimis de cris31 in 23.08.11 19:49:23
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORȘOVA. A mai fost în/la: Neamt, Harghita, Bucovina, Maramures, Apuseni, Hateg
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cris31); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 44.74595400 N, 22.47615500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte bun (si chiar promitator, prin stilul aparte!) review de debut; @cris31: bine ai venit pe site si in comunitatea AmFostAcolo!
Multumim pentru impresii, te asteptam si cu alte recomandari din vacantele tale trecute sau viitoare
Am introdus coordonatele GPS ale pensiunii, rezultand urmatoarea pozitionare pe harta (click aici). Ne poti spune daca-i ok. ?
Multumesc!
Admin, multumesc frumos de primire. Cochetez de mai de mult cu postarea impresiilor de calatorie pe forum. Pentru mine calatoriile si povestile s-au impletit intotdeauna in mod armonios. Poate nu toata lumea agreaza acest mod de exprimare, dar mie imi place sa sper ca unii ar aprecia cateva de minute de relaxare si visare cu ochii deschisi in fata monitorului pe un fond muzical adecvat.
webmaster, cred ca este corecta localizarea, deci e la 4 km de soseaua Dr. Tr. Severin, Orsova, pe malul golfului Bahna.
Si multumesc pentru fondul muzical ales, cred ca se potriveste foarte bine cu povestea mea despre oameni adevarati, despre traditie si natura.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2021 Un sejur reusit — scris în 03.09.21 de over din BUSTENI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Locatie excelenta. Gazde de nota 10 — scris în 10.09.20 de adriancristea2 din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Prietenie — scris în 15.08.20 de ux116898 din HUNEDOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Sejur Conacul Grecului — scris în 19.11.19 de eu.vivi din PIATRA NEAMT - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Drept la replică — scris în 12.08.18 de doru grecu din DROBETA-TURNU SEVERIN
- Jun.2018 Un sejur de poveste — scris în 26.06.18 de anacojoc din BACăU - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Un concediu de vis — scris în 30.07.17 de Pantovici din ARAD - RECOMANDĂ