O drumetie relaxanta pe potecile Bucegilor

TIPĂREȘTE

Muntii Bucegi sunt probabil cei mai cunoscuti munti de la noi, printre altele un rol important in crearea acestui renume avandu-l adevaratele “simboluri nationale” pe care acestia le gazduiesc – Sfinxul, Babele, Crucea Caraimanului. Din punct de vedere turistic, masivul se caracterizeaza printr-un numar mare de cabane si o vasta retea de trasee marcate, de la cele mai usoare pana la cele deosebit de dificile, care necesita o foarte buna pregatire fizica si o minima experienta in catararea libera. Pentru cei ce mi-au citit pana acum review-urile, nu cred ca mai exista vreun dubiu cu privire la faptul ca suntem iubitori impatimiti ai drumetiilor montane. Astfel, aproximativ jumatate (poate chiar mai mult) din aceste trasee nu imi mai sunt straine, de-a lungul timpului pasii calauzindu-ma pe aceste carari, in special pe cele din zonele stancoase, ceva mai dificile dar in acelasi timp spectaculoase.

Cu trei saptamani in urma nu am putut sa nu profitam de timpul liber si de vremea frumoasa, asa ca ne-am echipat si am pornit la drum, intr-o excursie de doua zile. Si cum mi-am propus sa va povestesc despre cat mai multe trasee (marcate) iar de aceasta data am mers prin alte locuri fata de cele prezentate anterior, iata-ma in fata calculatorului, pregatit sa va descriu aceasta drumetie. Sper sa va faca placere sa cititi acest review, care impreuna cu cel anterior si cu cele care sper ca vor mai veni, sa va ajute, in cazul in care va veti decide sa plecati la drum, in alegerea unui traseu potrivit.

Cel despre care va voi povesti de aceasta data este unul nu foarte solicitant fizic, cu un grad de periculozitate redus, foarte bine marcat, respectiv usor de urmarit si care se poate face, fara nici o problema, doar intr-o singura zi. Noi am tinut neaparat sa-l impartim in doua deoarece am vrut sa innoptam pe munte si mai ales, sa avem timp sa mai lenevim, sa ne destindem un pic dupa o tura destul de obositoare si inainte de a ne intoarce pe calcarele solicitante ale Craiului (intre timp, deja am mai fost de doua ori).

Prima zi a insemnat urcarea din Sinaia catre Cota 2000, mai exact catre cabana unde urma sa ne petrecem noaptea. Prima portiune a drumului a constituit-o strabaterea orasului. Din fata garii am urcat scarile de piatra ce ies in strada principala, unde am facut stanga si am mers pana la prima intersectie, loc in care ne-am inscris pe strada ce duce la Cota 1400 (exista in aceasta intersectie o sageata ce indica drumul). Am parasit rapid aceasta strada, marcajul nostru orientandu-ne brusc spre stanga, pe un gang. Am urcat apoi inca o serie de trepte, ce ne-au scos din nou in sosea. Practic, am evitat o serpentina. De aici ne-am deplasat pe soseaua pe care am urcat-o domol pana la un mic sens giratoriu. Am uitat sa spun ca pana in acest punct marcajul nostru, adica banda rosie (BR) a fost insotit si de banda albastra (BA). Imediat dupa acest sens giratoriu, aceste doua trasee se despart. De la gara si pana la aceasta bifurcatie, am facut o jumatate de ora. Urmand BR, ce aici paraseste soseaua, am urcat timp de 10 minute pe un drum pietruit, printr-un mai nou cartier de vile. In capatul acestuia, am gasit prima sageata informativa, cu detalii despre acest traseu. De aici incolo putem spune ca am avut de-a face cu o drumetie montana. Am inceput sa urcam usor, traversand mai intai o poiana, dupa care am intrat in padure. Am castigat in continuare altitudine, din cand in cand traversand drumul Cotei 1400, ale carui serpentine poteca noastra le “taia”. La o a treia iesire la sosea, am mai intalnit o sageata cu informatii despre poteca noastra. Dupa o noua portiune de urcus prin padure, am trecut pe langa o cabana ce parea inchisa. Inainte de a reintra intre arbori am citit pe un panou ca zona este frecventata de ursi. A urmat o urcare mai sustinuta, inainte de a ne vedea in dreptul hotelului Alpin, chiar sub statia de telecabina. Din acest punct, marcajul ne-a condus catre curtea din spate a hotelului. Problema a fost ca aici s-au facut modificari si nu se mai putea trece in fata. De sub statia de telecabina ar fi trebuit sa urcam direct catre aceasta. Nestiind despre acele modificari, am fost obligati sa intram si sa trecem direct prin hotel. Astfel am ajuns la Cota 1400. Trecuse o ora si 40 de minute de cand parasisem zona garii.

Dupa o lunga pauza, am plecat mai departe catre Cota 2000, pe drumul forestier ce porneste din fata statiei de telecabina, chiar langa cea a telescaunului. Defapt, toate punctele de plecare/sosire a instalatiilor pe cablu sunt localizate pe o raza de aproximativ 50 de metri, deci este foarte simplu de orientat. Acest drum forestier se inscrie mai intai intr-un serpentina ce ocoleste un releu, trece prin fata cabane Valea cu Brazi si pe langa o statie meteo (dupa 15 minute de la plecare), apoi isi continua urcarea, cand mai domol cand mai accentuat, serpuind prin golul alpin. Dupa o ora si 45 de minute de la plecarea din zona Cotei 1400, am ajuns la o bifurcatie de trasee, prevazuta cu placute indicatoare. Eram in Curmatura Varfului cu Dor. Din acest punct am parasit BR si ne-am abatut 90 de grade le dreapta, calauziti de aceasta data de banda galbena (BG). A urmat un urcus destul de accentuat de circa 10 minute, inainte de a poposi in fata CABANEI MIORITA locul unde urma sa ne petrecem noaptea. Intre timp o ceata densa a acoperit intreaga zona. Peste inaltimile muntelui se lasa incet, incet seara.

Pentru a doua zi planurile erau partial facute: desteptarea la 6, pentru ca cel tarziu la 7 sa fim plecati. Unde? Ramasese pe dimineata de hotarat. Alarmele au sunat la ora stabilita, desteptarea insa... ! Inca somnorosi, ne-am gandit ca daca tot fusese pana acum o tura usoara, relaxanta, de ce n-ar putea fi toata drumetia la fel. Asa ca am mai dormit putin, apoi ne-am plimbat prin zona, urmand ca de abia pe la zece si jumatate sa ne luam ramas bun de la cabaniera, indreptandu-ne catre Piatra Arsa.

De la cabana am plecat pe aleea ce urca spre telecabina. Dea aici a inceput si marcajul BG, ce ne-a insotit. In portiunea dintre Salvamont si Varful Furnica am vazut ceva ce nu am mai intalnit: pe un drum cat se poate de evident si cu o inclinatie mica, intr-o zona fara vegetatie, cu puncte de reper foarte multe, mai pe scurt, intr-o zona unde este imposibil sa te ratacesti, stalpii de marcaj au fost “plantati” la distanta de maxim 5 metri. Nici in cele mai dese paduri sau in alte locuri unde orientarea se face greu si poti pierde poteca nu am vazut asa o densitate de marcaje. Cel putin din punctul meu de vedere, explicatia este una cat se poate de simpla: intr-o tara cu multi “oameni de afaceri” milionari, binenteles ca trebuie sa existe si afacerile iar asta este una dintre ele. Dar sa revenim. Dupa ce am trecut de antenele de pe Furnica, am mers cativa zeci de metri pe curba de nivel dupa care am coborat destul de sustinut in saua ce separa muntele Furnica de Piatra Arsa. Dupa o alta urcare, in fata ne-a aparut “marea” de jnepenis ce domina aceasta zona. Inainte cu 10 minute de a ajunge la Complexul Piatra Arsa, la fix o ora de la plecare, din dreapta primim traseul marcat cu BA, acelasi ce cu o zi inainte fusese comun in prima parte cu al nostru.

Am ajuns la Complexul Sportiv Piatra Arsa, la altitudinea de 1950 de metri, complex caruia unii inca se incapataneaza sa-i atribuie termenul de “cabana”. Nu am zabovit in acest loc si ne-am vazut in continuare de drum. De aici, marcajul s-a schimbat. BG si-a continuat drumul catre Babele iar noi ne-am orientat spre dreapta, pe o poteca ce razbeste prin jnepenisul des. In primii zeci de metri marcajul lipseste dar drumul este evident. Pana la urma, desi rar, isi face aparitia si triunghiul albastru (TG) marcaj ce urma sa ne calauzeasca pana la Busteni. Dupa 15 minute ajungem pe marginea platoului, la un vechi canton, in prezent intr-o stare de degradare avansata. In fata noastra se deschide o frumoasa panorama cu valea Prahovei iar zona din stanga este dominata de muntii Jepii Mici si Caraiman.

De la Cantonul Jepi urmeaza o coborare continua pe fata estica a muntelui. Dupa o serpuire scurta printre jnepeni poteca iese intr-o zona inierbata. Dupa aproape o jumatate de ora de la plecare am ajuns intr-o portiune asigurata cu cabluri metalice. Pasajul nu este foarte dificil iar in unele locuri cablurile chiar sunt inutile. Urmeaza o coborare sustinuta in care pe rand, depasim golul alpin, intram in padure, traversam cateva vai, pentru ca dupa aproximativ doua ore de la parasirea platoului sa ajungem pe firul unei vai, unde in aval apa isi face auzita prezenta. Noi ne-am schimbat planurile intre timp si dupa cateva minute de la traversarea vaii, ne-am abatut pe o poteca nemarcata, coborand pe firul apei spre CASCADA URLATOAREA . Din locul unde noi am parasit marcajul, poteca isi continua coborarea inca o jumatate de ora inainte de a ajunge la poalele muntelui (la limita padurii), in ultima parte fiind comuna cu traseul marcat cu punct rosu, ce vine de le cascada. Din acest punct, poteca este inlocuita de un drum ce coboara pe langa statia de telecabina, iese in drumul national 1 si dupa 20-25 de minute ne lasa in fata garii din Busteni.

Aceasta a fost descrierea sumara a drumetiei noastre. Sper ca va placut si poate va convins ca merita sa descoperiti frumoasele carari si minuni ale muntelui. Dar, chiar si daca traseul nu este unul dificil, nu uitati sa: nu plecati la drum fara un echipament adecvat, fara o documentare despre traseul pe care urmeaza sa il parcurgeti, nu va abateti in nici un caz de la traseul marcat si, mai ales, fiti foarte atenti. Muntele va primeste cu bratele deschise dar este foarte probabil sa nu va ofere sansa de a gresi a doua oara

Va doresc tuturor carari insorite.

---

VIZUALIZĂRI: 2773 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI