Drumul spre Vulcanii Noroiosi

TIPĂREȘTE

Pe E85, drumul care duce din Bucuresti spre Moldova, am trecut de nenumarate ori si de tot atatea ori am vazut indicatorul spre Sarata Monteoru. Imi spuneam ca va veni o zi in care vom vizita si aceasta statiune.

De curand, citind review-ul Adryanei referitor la Sarata Monteoru si Vulcanii Noroiosi, am hotarat ca a sosit momentul. Duminica trecuta, bunul si dragul meu sot – nedumerit de atatea atentionari prealabile privind directia de mers, m-a condus la vulcanii de noroi ai muntilor Buzau.

Atentionarile privind traseul si-au avut rostul lor, cu toate acestea, orice calator aflat in zona pentru prima oara - chiar inarmat cu harti, GPS si notite - va avea momentele lui de deruta. Traseul nu este marcat suficient, iar faptul ca din E85 intrarea pe caile laterale este anevoioasa, face si mai dificila abordarea lui.

Voi descrie drumurile facute de noi atat la dus cat si la intors. Intamplarea a facut ca ele sa fie diferite.

Dus - drum nemodernizat. La iesirea din Buzau spre Ramnicu Sarat, imediat dupa trecerea podului peste rau, la intrarea in localitatea Maracineni, se vireaza la stanga (nu e niciun indicator). Se strabat satele Malesti, Sapoca, Valea Nucului, Plescoi, Plesesti, Berca. De aici sunt doua indicatoare pentru Pacle: cel spre dreapta (5 km) este un drum prost (surpat si carpit cu pietris), nerecomandat de localnici. Al doilea indicator, spre stanga, conduce la vulcani pe un drum putin mai lung, dar bun pentru autoturisme.

Trei panouri va vor atrage atentia din departare, indicand stanga spre Paclele Mari si inainte spre Paclele Mici.

Intors – acelasi pana in Berca, apoi drum modernizat. Paralel cu calea ferata Buzau - Brasov (chiar sunt pe aceasta portiune doua treceri la nivel cu calea ferata), se trece prin Satuc, Candesti, Vernesti. Dupa intrarea in Buzau, drumul continua pana sub podul cel nou, construit peste o intersectie. Virand la dreapta, se ajunge in soseaua de centura a Buzaului, spre Spataru, cam la 100 km de Bucuresti.

Traseul este frumos, prin sate cu case si gospodarii ingrijite si printre dealuri verzi, pe alocuri ingalbenite de arsita verii. Raul Slanic, cu valea larga, marginita de diguri pentru vremurile cand vine involburat din munte, acum susura firav, doar pe mijlocul albiei. Dupa Berca, Joseni (nu acelasi cu polul frigului din Romania) si Policiori, spre Scortoasa peisajul este si mai frumos, drumul trecand numai printre dealuri cu fanete.

Aflasem ca in zona sunt vulcani noroiosi la Paclele Mari, Paclele Mici, Beciu si Fierbatori. Am ales sa vizitam Paclele Mari, iar de la marcaj, dupa 2 km de drum sinuos, am oprit in parcarea din fata pensiunii.

Pentru escaladarea inaltimii pana la platoul cu aspect selenar, ma pregatisem cu incaltaminte speciala, dar in exuberanta mea, m-am vazut la intrare, cu biletul in mana (4 lei/persoana), incaltata tot cu papuci. Cei de la intrare m-au asigurat ca – nefiind pietris si nici alunecus - nu voi avea probleme. Asadar, fara sa ma mai intorc la masina, am pornit spre necunoscut, inarmata doar cu sticluta cu apa si aparatul foto.

Pe platoul arid, brazdat de crapaturi uscate, printre micile cratere cu noroi bolborosind, privind atatia oameni in extaz, m-am simtit eu insami ca un copil in fata bradului de Craciun feeric luminat. Bucuria primara, aceea care izbucneste brusc si pe care n-o poti controla, a pus stapanire si pe mine. Am cercetat rand pe rand fiecare crater de la Paclele Mari, am asteptat cu sufletul la gura bulboana exploziva, am pozat, am filmat, m-am simtit libera ca intotdeauna cand sunt pe o inaltime sau pe un camp deschis.

La marginea platoului, acolo unde santurile sunt mai adanci, m-am apropiat cat am putut scrutand zarile si crestele impadurite. In departare, pe un deal, se vedea scris cu alb pe verdele natural "VULCANII NOROIOSI". Alaturi am deslusit platoul Paclele Mici cu Hangarul din vale. Acolo erau multe masini stationate, semn ca – in acea zi calduroasa - erau vizitatori si la Paclele Mici.

Cum pe platou era multa lume care poza si filma, ma astept la o avalansa de review-uri privind strania bolboroseala a bulelor de gaze de la vulcani, asa ca ma grabesc sa scriu. Nu sunt de acord cu cei care – in curiozitatea lor - se apropie prea mult de crater lasand amprenta incaltamintei pe pamantul jilav din jur si nici cu cei care fac mici deschideri in conul vulcanului pentru a determina o prelingere masiva, mai aspectuoasa, a noroiului format din apele freatice si solul argilos din strafunduri. Aici, natura trebuie lasata sa evolueze cum stie ea. De fapt asta cautam si asta ne bucura cel mai mult: natura curata, in fireasca ei manifestare.

La unul din cratere, mai inalt, bolboroseala adancurilor era atat de mare, iar eruptia la 1 m inaltime atat de nervoasa, incat a surprins pe multi. Este un motiv in plus pentru care oamenii de ordine indica sa nu te apropii prea mult de crater. Vrea cineva ca pamanul sa-l scuipe cu noroi?

Am ramas pe platoul selenar de la Paclele Mari, in bataia soarelui, pana cand foamea ne-a dat ghes spre terasa pensiunii, acolo unde - conform unei inscriptii care intampina la venire - sunteti invitati sa "Serviti ciorbita si carnati si nu o sa regretati! "

Cum timpul a avansat neasteptat de mult, Sarata Monteoru a ramas si de asta data nevizitata. Acum, cand stim drumul, vulcanii de la Paclele Mici si Sarata Monteoru au un loc prioritar pe lista noastra de asteptare.

---

VIZUALIZĂRI: 16256 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI