ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.08.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Drumul spre Vulcanii Noroiosi

TIPĂREȘTE

Pe E85, drumul care duce din Bucuresti spre Moldova, am trecut de nenumarate ori si de tot atatea ori am vazut indicatorul spre Sarata Monteoru. Imi spuneam ca va veni o zi in care vom vizita si aceasta statiune.

De curand, citind review-ul Adryanei referitor la Sarata Monteoru si Vulcanii Noroiosi, am hotarat ca a sosit momentul. Duminica trecuta, bunul si dragul meu sot – nedumerit de atatea atentionari prealabile privind directia de mers, m-a condus la vulcanii de noroi ai muntilor Buzau.

Atentionarile privind traseul si-au avut rostul lor, cu toate acestea, orice calator aflat in zona pentru prima oara - chiar inarmat cu harti, GPS si notite - va avea momentele lui de deruta. Traseul nu este marcat suficient, iar faptul ca din E85 intrarea pe caile laterale este anevoioasa, face si mai dificila abordarea lui.

Voi descrie drumurile facute de noi atat la dus cat si la intors. Intamplarea a facut ca ele sa fie diferite.

Dus - drum nemodernizat. La iesirea din Buzau spre Ramnicu Sarat, imediat dupa trecerea podului peste rau, la intrarea in localitatea Maracineni, se vireaza la stanga (nu e niciun indicator). Se strabat satele Malesti, Sapoca, Valea Nucului, Plescoi, Plesesti, Berca. De aici sunt doua indicatoare pentru Pacle: cel spre dreapta (5 km) este un drum prost (surpat si carpit cu pietris), nerecomandat de localnici. Al doilea indicator, spre stanga, conduce la vulcani pe un drum putin mai lung, dar bun pentru autoturisme.

Trei panouri va vor atrage atentia din departare, indicand stanga spre Paclele Mari si inainte spre Paclele Mici.

Intors – acelasi pana in Berca, apoi drum modernizat. Paralel cu calea ferata Buzau - Brasov (chiar sunt pe aceasta portiune doua treceri la nivel cu calea ferata), se trece prin Satuc, Candesti, Vernesti. Dupa intrarea in Buzau, drumul continua pana sub podul cel nou, construit peste o intersectie. Virand la dreapta, se ajunge in soseaua de centura a Buzaului, spre Spataru, cam la 100 km de Bucuresti.

Traseul este frumos, prin sate cu case si gospodarii ingrijite si printre dealuri verzi, pe alocuri ingalbenite de arsita verii. Raul Slanic, cu valea larga, marginita de diguri pentru vremurile cand vine involburat din munte, acum susura firav, doar pe mijlocul albiei. Dupa Berca, Joseni (nu acelasi cu polul frigului din Romania) si Policiori, spre Scortoasa peisajul este si mai frumos, drumul trecand numai printre dealuri cu fanete.

Aflasem ca in zona sunt vulcani noroiosi la Paclele Mari, Paclele Mici, Beciu si Fierbatori. Am ales sa vizitam Paclele Mari, iar de la marcaj, dupa 2 km de drum sinuos, am oprit in parcarea din fata pensiunii.

Pentru escaladarea inaltimii pana la platoul cu aspect selenar, ma pregatisem cu incaltaminte speciala, dar in exuberanta mea, m-am vazut la intrare, cu biletul in mana (4 lei/persoana), incaltata tot cu papuci. Cei de la intrare m-au asigurat ca – nefiind pietris si nici alunecus - nu voi avea probleme. Asadar, fara sa ma mai intorc la masina, am pornit spre necunoscut, inarmata doar cu sticluta cu apa si aparatul foto.

Pe platoul arid, brazdat de crapaturi uscate, printre micile cratere cu noroi bolborosind, privind atatia oameni in extaz, m-am simtit eu insami ca un copil in fata bradului de Craciun feeric luminat. Bucuria primara, aceea care izbucneste brusc si pe care n-o poti controla, a pus stapanire si pe mine. Am cercetat rand pe rand fiecare crater de la Paclele Mari, am asteptat cu sufletul la gura bulboana exploziva, am pozat, am filmat, m-am simtit libera ca intotdeauna cand sunt pe o inaltime sau pe un camp deschis.

La marginea platoului, acolo unde santurile sunt mai adanci, m-am apropiat cat am putut scrutand zarile si crestele impadurite. In departare, pe un deal, se vedea scris cu alb pe verdele natural "VULCANII NOROIOSI". Alaturi am deslusit platoul Paclele Mici cu Hangarul din vale. Acolo erau multe masini stationate, semn ca – in acea zi calduroasa - erau vizitatori si la Paclele Mici.

Cum pe platou era multa lume care poza si filma, ma astept la o avalansa de review-uri privind strania bolboroseala a bulelor de gaze de la vulcani, asa ca ma grabesc sa scriu. Nu sunt de acord cu cei care – in curiozitatea lor - se apropie prea mult de crater lasand amprenta incaltamintei pe pamantul jilav din jur si nici cu cei care fac mici deschideri in conul vulcanului pentru a determina o prelingere masiva, mai aspectuoasa, a noroiului format din apele freatice si solul argilos din strafunduri. Aici, natura trebuie lasata sa evolueze cum stie ea. De fapt asta cautam si asta ne bucura cel mai mult: natura curata, in fireasca ei manifestare.

La unul din cratere, mai inalt, bolboroseala adancurilor era atat de mare, iar eruptia la 1 m inaltime atat de nervoasa, incat a surprins pe multi. Este un motiv in plus pentru care oamenii de ordine indica sa nu te apropii prea mult de crater. Vrea cineva ca pamanul sa-l scuipe cu noroi?

Am ramas pe platoul selenar de la Paclele Mari, in bataia soarelui, pana cand foamea ne-a dat ghes spre terasa pensiunii, acolo unde - conform unei inscriptii care intampina la venire - sunteti invitati sa "Serviti ciorbita si carnati si nu o sa regretati! "

Cum timpul a avansat neasteptat de mult, Sarata Monteoru a ramas si de asta data nevizitata. Acum, cand stim drumul, vulcanii de la Paclele Mici si Sarata Monteoru au un loc prioritar pe lista noastra de asteptare.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 08.08.11 17:56:35
Validat / Publicat: 08.08.11 21:29:19
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MĂGURA & BERCA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 16256 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Vulcanii Noroiosi - Bulboana creste, creste...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14150 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

iulianicAUTOR REVIEW
[08.08.11 18:57:44]
»

Webmaster, poate fi atasat un filmulet sugestiv, in legatura cu subiectul (un avi de 3,97 MB) ?

Admin
[08.08.11 19:49:21]
»

Filme nu pot fi atasate direct pe AmFostAcolo; daca sunt incarcate insa pe site-uri specializate in astfel de continut (video, ca de exemplu youtube sau trilulilu), ele se pot apoi ingloba pe amfostacolo, ca ilustratie.

iulianicAUTOR REVIEW
[08.08.11 20:10:55]
»

Multumesc, am luat nota!

Qvadratvus
[08.08.11 23:42:59]
»

Alternativa mai comfortabilă pe Centura Buzăului cu ieșire pe DN 10 și apoi la Berca cu trecere peste pod este net de preferat.

Și apropo, la Pâcle nu se merge pe Valea Slănicului, ci pe ce a a Sărățelului. Slănicul se varsă în Buzău la Săpoca.

La faza cu lipsa de indicatoare îți dau dreptate, situația era cam aceeași și anul trecut.

adryana
[09.08.11 07:31:58]
»

@iulianic, felicitari pentru impresii, ma bucur ca mi-ai calcat pe urme caci din ce am citit ai mers spre Vulcani exact pe drumul nostru. Chiar daca, asa cum spuneam si eu, drumul pe alocuri era neasfaltat, totusi si noua ne-a placut sa trecem prin acele sate. Acolo ati luat-o spre stanga, asa si recomandasem sa mergeti toti spre Paclele Mari, caci e mai frumoasa zona si lucrul cel mai important-se ajunge la aprox. 100 m de vulcani cu masina. Totusi sa stii ca si dincoace e frumos, la Paclele Mici. Pana in varf unde trebuie urcat doar pe jos se trece printr-o poiana superba cu flori, deci si aceasta zona are farmecul ei. Dar e greu de urcat acolo, fiind si panta, poate cand o fi mai rece afara, caci cararea aceea e destul de alunecoasa datorita pietrelor de pe carare. La Sarata Monteoru se ajunge repede, totul e sa nu te ratacesti caci asa cum ai zis, nu prea sunt indicatoare, dar noi am intrebat si ne-am descurcat. E important sa ajungi la Hales de acolo, caci de la Hales se vireaza dreapta spre statiune.Daca cineva se va rataci, sa intrebe pe unde se ajunge la Hales.

Cel mai important lucru este faptul ca excursia se poate face doar intr-o zi si e destul de interesanta.Un filmulet interesant am si eu, se aud cum bolborosesc vulcanii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[09.08.11 07:51:57]
»

Qvadratus, nu am spus ca am mers pe valea Slanicului pana la Pacle. In drumul nostru de la Maracineni spre Berca am trecut podul peste raul Slanic. Altfel, ai dreptate, Paclele sunt pe Saratelu. Am vazut si pe harta.

Daca as mai face aceasta destinatie, as merge pe varianta modernizata (Buzau, Vernesti, Candesti, Satuc si Berca).

iulianicAUTOR REVIEW
[09.08.11 09:23:47]
»

@adryana, da, am luat notite din review-ul tau si am incercat sa-ti calcam pe urme. Multumesc pentru sugestie si pentru detaliile referitoare la drum!

Pentru Paclele Mici, tot pentru perioada de vara as opta. Mai spre toamna, daca se umezeste solul, cum ar fi cararea? Totusi, am citit ca atunci cand e frig afara vulcanii sunt mai interesanti.

adryana
[09.08.11 13:29:42]
»

@iulianic, sa stii ca o buna parte din cararea care urca la Vulcani are niste pietre mari si rotunde pe care aluneci destul de bine si e destul de incomod de calcat pe ele. Dar nu toata cararea are pietre, se vede si din poze. Mai sus aproape de varf e pamant simplu, ori daca solul este mai umed... nu stiu cum e de mers pe acolo. Sa stii ca as recomanda urcarea mai tarziu, cand e racoare afara, caci pe caldura , la 35 grade cum am mers noi, e f. greu, nu e nici umbra, am crezut ca ne iese sufletul pana sus, si tot timpul ne-am gandit ce bine stau palariile noastre acasa in dulap.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[09.08.11 19:52:41]
»

Aaa, cum Adryana? Ati plecat fara palarioare sau sepcute la asa o drumetie?

Te rog sa privesti poza ta P19 si poza mea P17. Nu-i asa ca parca am privi una la cealalta de pe doua dealuri diferite? Sau, altfel spus, Paclele Mari privesc spre Paclele Mici si invers.

adryana
[10.08.11 07:44:10]
»

@iulianic, frumos... sigur ca da.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, iulianic, Qvadratvus
Alte impresii din această RUBRICĂVulcanii Noroioşi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057315111160278 sec
    ecranul dvs: 1 x 1