ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.07.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
NOV-2007
DURATA: 5 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Circuit in ISRAEL – partea II

Ilustrație video-muzicală
Sarit Hadad - Sh'ma Israel
TIPĂREȘTE

Nota webmaster: Partea I a circuitului o puteti consulta aici

------------------------------------------------------------

La intoarcerea din Iordania, Dalila – ghida si Fayn – soferul, ne asteptau la granita, iar dupa imbarcarea in autocar, am fost condusi la Qumran, langa Marea Moarta.

Auzisem si citisem mult despre aceasta mare aflata la o altitudine surprinzatoare (400 m sub nivelul marii), cu o salinitate accentuata si imi doream foarte mult s-o ating, sa-i simt apa. Din pacate nu ne-a fost data aceasta bucurie, ghida preferand o vizita la un magazin de produse cosmetice realizate cu minerale extrase din Marea Moarta. Comision, bonus obtinut in urma incasarilor de la noi? Nu stiu, cert este ca a primit un pachet. Ce argument a avut? Solul din preajma Marii Moarte prezinta locuri amagitoare, in care esti tras in afunduri… chiar ei i s-a intamplat. Ne credea oare copii?

Pentru ca in Israel, in noiembrie, seara se lasa devreme si intunericul se instaleaza rapid, ne-am grabit la Hozeva, la Manastirea Sf. Gheorghe cu pestera Sf. Ilie Tesviteanul si moastele Sf. Ioan Iacob romanul. Din locul in care ne-a lasat autocarul, pe un drum sinuos, cu urcusuri si coborasuri, am grabit spre manastirea din stanca. De la inaltimea terasei, calugarul care ne-a fost gazda ne privea venind si ne-a primit cu bunavointa chiar daca am ajuns tarziu. Intoarcerea a fost de voie, pe intuneric, in grupuri de 2-3. Contra sumei de 5 dolari, localnici cu magarusi se ofereau sa ne diminueze efortul drumului.

Am fost condusi la Ierusalim, la Gate Hotel, unde urma sa petrecem ultimele trei nopti ale sederii noastre in Israel. De aici, cu deplasari scurte, am vizitat cele mai importante obiective istorice si religioase ale Tarii Sfinte.

Vizita in Betlehem (la 8 km sud de Ierusalim) avea sa ne aduca o surpriza in plus: trecerea in zona palestiniana. Am fost coborati din autocar si am trecut – la unda verde a unui beculet aflat deasupra unei porti infioratoare (grilaj gros de fier, cu zgomot de puscarie) - printr-un coridor ingust de la ale carui geamuri fumurii un glas ni se adresa sever in engleza.

Ghida noastra evreica nu ne-a insotit din motive politice, dar in Betlehem am fost asteptati de o alta ghida care ne-a prezentat orasul si ne-a condus la cele mai importante obiective.

Pentru credinta ebraica Betlehem este locul in care David a fost incoronat ca rege al Israelului, iar Evangheliile Noului Testament dupa Matei si Luca identifica Betlehemul cu locul de nastere al lui Iisus.

Biserica Nasterii Domnului, una dintre atractiile majore din Betlehem, loc de pelerinaj pentru lumea crestina, este amplasata in centrul orasului. Am vizitat Grota Laptelui - locul in care Sfanta Familie s-a refugiat in fuga spre Egipt si cripta unde s-a nascut mantuitorul. La steaua de argint cu 14 colturi, am ingenuncheat, am sarutat-o, apoi am cantat cu totii "O, ce veste minunata! ". A fost un moment emotionant care nu va fi uitat usor.

Cu o populatie majoritar musulmana care traieste alaturi de una dintre cele mai mari comunitati crestine palestiniene, in Betlehem turismul aduce cele mai mari venituri, in special la Craciun cand pelerinii crestini vin in numar mare la Biserica Nasterii Domnului. Am fost informati ca in oras sunt peste 30 de hoteluri si numeroase magazine care ofera obiecte de artizanat, condimente din Orientul Mijlociu, bijuterii si dulciuri orientale. Aici se vand sculpturile in lemn de maslin care au adus faima orasului. Realizate de artizanii locali, sculpturile sunt principalele suveniruri achizitionate de turistii care vin in Betlehem.

Ne-am intors in Ierusalim unde am vizitat, in aceeasi zi, Biserica Adormirii Maicii Domnului, foisorul “Cina cea de taina”, apoi mormantul lui David si Zidul Plangerii.

Ierusalim, vechi oras din regiunea istorica Palestina, este un loc sfant pentru trei religii majore ale lumii: islamul, iudaismul si crestinismul.

"Orasul Vechi" cuprins intre zidurile ridicate in sec. XVI in timpul Imperiului Otoman si domniei sultanului Suleiman Magnificul, are o suprafata de numai 1 km² din totalul de 130 km² ai orasului modern.

Ierusalimul este un oras eterogen, in care sunt reprezentate grupuri dintr-o vasta diversitate religioasa, nationala si socio-economica. Cetatea veche (sau orasul vechi) este impartita in patru zone: iudaica, crestina, armeana (de fapt tot crestini) si musulmana, fiecare fiind bine reprezentata de vechi edificii aflate la mica distanta unele de altele.

Ziua cu cea mai mare incarcatura emotionala, cand am calcat pe urmele lui Isus incercand sa ne transpunem in epoca si sa retraim scenele de atunci, a fost 7 noiembrie. Dupa ce am vazut panorama orasului de pe Muntele Scopus, pe Muntele Maslinilor, in gradina Ghetsimani, am vazut maslinii vechi, cu tulpinile pietrificate, martorii vremurilor lui Isus.

La Biserica Pater Noster, pe mari panouri de pe peretii coridoarelor, sta rugaciunea "Tatal nostru" transpusa in foarte multe limbi. In interior, in dreapta altarului, langa panoul cu "Tatal nostru" in limba romana, cu totii am rostit rugaciunea cu voce tare.

Biserica Dominus Flevit (Domnul a plans) si Biserica Natiunilor impresioneaza prin maretie si culoare. La Biserica Mormantului Maicii Domnului, parintele roman Anatolie de la Putna, ne-a intampinat si ne-a vorbit. Par foarte bucurosi slujitorii altarului din strainatate atunci cand intalnesc conationali.

In Cetate am patruns prin Poarta Sf. Stefan. Dupa ce am vazut casa in care a locuit Maria, am inceput urcusul pe Via Dolorosa. Usor in panta, pietruita si marginita de cladiri in care – total nepotrivit, in opinia mea – sunt pravalii, Via Dolorosa are marcate cele 14 locuri de oprire ale lui Isus in drumul spre Golgota. Din cauza aglomerarii de marfuri expuse, nu toate aceste marcaje se vad cu usurinta, asa incat a fost nevoie uneori de interventia ghidei. Toata lumea atinge locul unde mantuitorul, istovit, s-a sprijinit si unde se vede o adancitura in zid de forma unei palme. Pe urmele lui Isus, de-a lungul Viei Dolorosa, este cea mai buna modalitate de a vizita orasul vechi, loc sfant pentru mii de pelerini din intreaga lume care vin in grupuri mari aici, in cautarea mantuitorului.

Am urcat pe Golgota asa cum arata astazi si am vazut locul rastignirii lui Isus, apoi am ingenuncheat la Piatra Ungerii.

Locul unde a fost inmormantat si a inviat Isus Hristos, este in grija Bisericii Ortodoxe din Grecia. In lacasul in care se afla piatra Sfantului Mormant, intrarea se face in grupuri de patru. Pentru evitarea imbulzelii, aici exista oameni de ordine. Este de la sine inteles ca tinuta este decenta, se vorbeste in soapta, nu se mananca si nu se bea.

Cand mi-a venit randul, am intrat cu cele 33 de lumanari subtiri legate manunchi, iar la iesire le-am aprins, apoi le-am stins intr-un locas alaturat, special destinat acestui scop.

Aici nu am facut fotografii. Nu stiu daca era interzis, dar implicarea emotionala a fost prea mare pentru a ma mai gandi la asta.

De jur imprejur, in imensul lacas, sunt biserici ale diverselor natiuni. Le-am vizitat – singura – pe cele care erau deschise. La Biserica Egipteana Ortodoxa, barbati imbracati in intregime in negru si femei imbracate in intregime in alb, in port traditional, erau asezati de-o parte si de alta si asistau la slujba.

Un circuit in Ierusalim nu se poate incheia fara o vizita la Asezamantul Romanesc de la Ierusalim. Preotul ne-a primit cu bucurie, ne-a prezentat istoricul lacasului si picturile, apoi ne-a citit rugaciunea de calatorie.

In ultima zi, inainte de a ne prezenta la aeroport pentru plecare, am facut o scurta vizita la Ein Karem la Biserica Sf. Ioan Botezatorul si la Fantana Fecioarei Maria.

Dupa un tur cu autocarul in Tel Aviv admirand orasul si faleza cu plaja cam pustie la vremea aceea, ne-am straduit sa ne cheltuim ultimii sekeli in bazar.

La aeroport, dupa acelasi ritual al controlului vamal (se intreaba ce cadouri am primit, se desfaceau bagaje si se analizau amanuntit), la ora 17.50 am decolat spre tara. Dupa un zbor bun, la 16800 m inaltime, la ora 20.10 am ajuns la Bucuresti, in bratele celor dragi.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 29.07.11 18:36:17
Validat / Publicat: 29.07.11 20:17:30
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în ORIENTUL MIJLOCIU
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3564 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Marea Moarta la Qumran.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16850 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

iulianicAUTOR REVIEW
[29.07.11 20:34:20]
»

Mentiuni la final:

1. Desi nu am plecat in Israel intr-un pelerinaj propriu-zis, la incheierea vizitei am primit un Certificat de Pelerin. Semnat de ministrul turismului din Israel si de primarul orasului Ierusalim, cerificatul mentioneaza ca "Prin prezenta se atesta ca Dna... datorita faptului ca a indeplinit chemarea biblica, a ajuns la Ierusalim, Orasul Sfant, Capitala a Israelului si este prin urmare autorizat sa poarte titlul de Pelerin la Ierusalim".

2. Pelerinii ortodocsi obisnuiesc sa intre la Sfantul Mormant cu un manunchi de lumanari (33, dupa numarul anilor lui Isus). Achizitionate de la orice pravalie din apropiere, cele 33 de lumanari sunt bine legate si au aplicate chipul lui Isus. Cele din ceara naturala sunt mai scumpe (ajung la 10 dolari), dar cu numai 1 dolar se poate cumpara un manunchi cu lumanarele albe, din parafina. La iesirea de la Sfantul Mormant, in dreapta, o faclie mare asteapta credinciosii sa aprinda manunchiul de lumanari (fara a fi dezlegate), iar dupa cateva momente de rugaciune (nu prea multe pentru ca asteapta altii la rand), se sting cu usurinta apropiindu-le de un dispozitiv special in forma de palnie orientata in jos.

Aceste lumanari se iau cu grija in bagaj (pentru a nu fi rupte), si se duc acasa. In momente deosebite si la sarbatori, acestea se aprind una cate una.

webmaster13
[30.07.11 09:01:22]
»

Sper sa placa melodia postata!

iulianicAUTOR REVIEW
[30.07.11 18:41:31]
»

Multumesc, webmaster13! Melodia imi place foarte mult.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperind Israelul:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054563999176025 sec
    ecranul dvs: 1 x 1