Tabara de Sculptura si (cate ceva) despre Manastirea Ciolanu

TIPĂREȘTE

In copilarie, pe vremea cand incercam sa imi descopar talente si aptitudini luand parte la activitati ce se organizau in cadrul Casei Pionierilor, unul din cercurile la care am activat pentru o scurta perioada a fost cel de sculptura. Talentul pentru aceasta arta nu l-am gasit, in schimb am aflat sau mai bine zis am fost obligat sa aflu, printre altele, si despre TABARA DE SCULPTURA DE LA MAGURA. Mai tarziu a venit timpul sa o si vizitez. Asadar, nu este prima oara cand ajung in acest loc, insa parca de aceasta data l-am gasit altfel, l-am perceput altfel.

Tabara este localizata pe dealul Ciolanu, intr-o zona de pajiste, despre care am auzit ca s-ar numi Poiana Magurii. Trebuie mentionat ca aceasta zona apartine totusi de comuna Tisau si nu de Magura, insa faptul ca blocurile de piatra au fost aduse de pe raza celei din urma, numele taberei a ramas “de la Magura”. Iar cand vorbim despre aceasta tabara de sculptura, vorbim despre un adevarat muzeu, desfasurat pe hectare intregi de poiana, un muzeu in aer liber, unde nu exista restrictii, nu exista garduri de protectie, nu exista bilet de intrare, fiecare avand libertatea de a se plimba in voie printre opere, de a le admira, atinge sau fotografia.

Accesul catre acest loc se face fie venind dinspre Buzau pe DN 10 pana in comuna Vernesti, dupa care pe DJ 100 H pana in Hales, apoi pe DJ 203 G, fie dinspre Brasov (sau Buzau) pe DN 10, intrand pe acelasi DJ 203 G in dreptul Complexului Turistic Magura (despre care deja am scris un review), respectiv in locul numit “La monument”, in cazul acestei variante traseul facandu-se in sens invers fata de prima optiune. Cel mai simplu este sa se urmeze indicatoarele catre Manastirea Ciolanu. Personal, nu am inteles de ce pe panourile respective nu au fost mentionate si tabara, respectiv Schitul Cetatuia. Cei ce folosesc masina trebuie sa stie ca drumul este foarte bun, fiind recent reparat.

Noi am mers pana la tabara pe jos, plecand de la Complex, urmand artera rutiera. Rareori am intalnit pe cate un copac si un marcaj turistic (mai vechi) dar nu ne-am putut da seama daca mai exista vreo poteca turistica ce evita soseaua, asa ca nu ne-am abatut prin padure. Astfel, am inceput sa urcam pe drumul ce se incrie mai intai intr-o serpentina apoi serpuieste prin padure, am trecut pe langa Spitalul de Psihiatrie Nifon (peste drum de acesta am descoperit o curte cu o biserica veche, inchisa) si dupa circa o ora de la plecare am ajuns intr-o culme, unde exista un mic popas (o masa cu bancuta) si un indicator ce arata calea spre un alt obiectiv din zona si anume Schitul Cetatuia, din acest punct desprinzandu-se in dreapta un drum forestier catre destinatia mentionata. Din aceasta culme soseaua a inceput sa coboare si noi am urmat-o. Am trecut pe langa un lac (in stanga drumului) si dupa alte 45 de minute, socotite de la popas, am ajuns la destinatie mai exact la prima poiana, aflata in stanga drumului, unde am putut vedea primele opere. Cativa zeci de metri mai jos, pe partea opusa, se deschide o alta poiana mult mai mare, unse sunt amplasate marea parte a sculpturilor.

Inainte de a face o descriere sumara a ceea ce am gasit de aceasta data aici, voi da mai intai timpul inapoi cu opt ani, adica in vremea cand am mai vizitat aceste locuri. In 2003 am venit la sfarsit de saptamana, pe la inceputul toamnei. Ce am gasit atunci? Sculpturi -lasate in voia sortii, ce abiau se zareau de fumul zecilor de gratare, sute de persoane -din care o mare parte se relaxau rezumandu-se la prepararea micilor, etalarea decibelillor ce rasunau din difuzoare, scrilejitul sau alpinismul pe blocuri de piatra (fie ele si sculptate) si binenteles mizerie, gunoaie, ... multe gunoaie!

Revenind la prezent, nu stiu daca in week-end –uri imaginea este aceeasi insa noi, cum ne-am dus in cursul saptamanii, am avut parte de altceva, am descoperit adevaratul muzeu. Linistea era perturbata doar de fosnetul copacilor, cantecul pasarilor, sunetul aparatelor de fotografiat si binenteles de vocile noastre si ale catorva turisti nemti, ce se minunau de acest loc. Sculpturile, de aceasta data inconjurate doar de verdeata nu si de gunoaie, asteptau tacute sa fie descoperite. Intre timp, fiecare a primit o placuta cu un numar de ordine, pe baza caruia se poate afla autorul, numele lucrarii si anul cand a fost creata, aceste date figurand pe cate un panou, ce constituie un fel de opis al lucrarilor. Aici as avea de facut un repros, considerand ca ar fi fost mai bine ca in locul acelui numar sa fi fost postate direct datele operei, pe fiecare in parte. Dar cine stie, poate s-a ales aceasta varianta din diferite motive. Oricum, noi am fost incantati de ceea ce am gasit aici. E drept ca sunt cateva lucrari ce poarta urmele “civilizatiei” umane insa marea majoritate sunt intr-o stare foarte buna. Poate pana la urma ne vom destepta, ne vom civiliza si vom invata sa avem grija de valorile noastre. Pentru ca aceasta tabara este intr-adevar o valoare, fiind unica in Europa si ocupand un loc de cinste chiar si la nivel mondial.

Nu voi incheia inainte de a spune cate ceva si despre povestea acestui loc. Tabara a luat nastere din ideea de a marca cele 16 secole de la atestarea documentara a Buzaului. Planul era ca timp de 16 editii, cate 16 artisti sa creeze 16 lucrari in fiacare an, ceea ce s-a si intamplat. Fiecare artist era liber sa isi aleaga tema si dupa ce isi primea piatra prin tragere la sorti urma o luna de munca, urmand ca la sfarsitul fiecarei editii, cele 16 lucrari sa fie donate simbolic judetului Buzau. Astfel, din 1985 (dupa incheierea ultimei editii) Poiana Magurii este strajuita de cele 256 de opere cioplite in piatra. Acum 3-4 ani acestea au trecut printr-un proces de restaurare, tabara fiind in administrarea Muzeului Judetean Buzau. Se spune chiar ca acesta ar plati chirie pentru gazduirea lucrarilor, deoarece terenul pe care acestea se gasesc a fost retrocedat manastirii Ciolanu. Important este ca aceasta capodopera este inca acolo. Cat va mai dainui ea, cine stie! Sa speram ca omul si natura vor fi ingaduitori si ca aceste simboluri vor fi in acelasi loc peste un secol, peste doua sau, de ce nu, chiar peste alte 16 secole. Ar fi pacat sa se piarda un astfel de muzeu, pe care il recomand tuturor.

Chiar langa Tabara de Sculptura se gaseste MANASTIREA CIOLANU. Defapt, asa cum am mai spus, sculpturile de piatra sunt imprastiate chiar pe pamanturile manastirii. In principiu, asezamantul monahal este principalul obiectiv al zonei insa datorita faptului ca am avut parte de o intamplare nefericita ce a contribuit la imposibilitatea de a putea culege informatii de la fata locului, am preferat ca acest obiectiv sa il trec in plan secundar. Si cum nu am gasit intelegere, am fost obligat sa apelez la cea mai la indemana sursa de informatie pentru a afla mai multe detalii. Binenteles ca am gasit date insa nu am sa ma obosesc folosind copy – paste. Ma voi limita la a mentiona doar ceea ce stiam sau am aflat din cu totul alte surse (iar celor ce vor sa stie mai multe le recomand sa citeasca aici).

Acest sfant lacas dateaza din secolul al XVI-lea iar numele lui a fost dat dupa numele boierului care l-a ctitorit. Este usor de localizat, fiind amplasat chiar langa drumul judetean. In fata are o parcare destul de incapatoare. Poarta este din lemn masiv, frumos sculptat. Dupa ce se trece de aceasta poarta urmeaza o alee apoi a alta poarta (clopotnita) si se ajunge in curtea interioara. Aceasta, spatioasa si foarte ingrijita, este delimitata de jur imprejur aproape in totalitate de diverse constructii (chilii, bucatarie, sala de mese, biblioteca, etc.). In curte sunt si doua biserici. Una este mai sus, pe deal in stanga, aceasta fiind Biserica Veche, cu hramul Sf. Gheorghe. Cea de-a doua este mai mare si se gaseste chiar in fata clopotnitei. I se spune Biserica Noua sau Biserica din vale si poarta hramul Sf. Apostoli Petru si Pavel.

Ca o impresie generala pot spune ca totul arata frumos si nu as avea nimic de reprosat acestei manastiri insa nu acelasi lucru il pot spune si despre (cel putin una din) persoanele de aici. Am venit cu sufletul deschis si am plecat plin de amaraciune. Personal, nu am mai patit vreodata asa ceva, cu atat mai mult ca vorbim si despre un lacas sfant. Si din pacate, se pare ca nu suntem singurii care am avut parte de acest tratament.

Inainte de a intra in Biserica am facut un tur al curtii (am fost inspirati ca altfel nu aveam nici o poza). Trebuie sa recunosc pasiunea de a face fotografii oriunde m-as duce si ca, din obisnuinta, inainte de a folosi aparatul ma asigur ca nu exista vreun anunt care interzice sau taxeaza folosirea lui. Aici nu am gasit asa ceva, asa ca mi-am vazut de treaba (bine ca nu ne-a vazut careva ca cine stie ce scandal mai iesea). Inainte de a ajunge in fata Bisericii am bagat aparatul la locul lui, neavand de gand sa fac fotografii si in interior. Cand doamna ce vindea lumanari si alte obiecte religioase a vazut aparatul atarnat la gat (in husa) a inceput sa faca scandal. Totul a inceput cu fraza “Ce cautati cu ala? Ce, credeti ca noi ne jucam aici? ”. Ne-am cerut scuze si i-am explicat ca nu am stiut ca nu este voie sa avem asa ceva (daca ar fi stiut ca deja l-am si folosit... !). Credeti ca s-a oprit? Ba din contra, a continuat cu reprosurile, ajungand pana la cerut aprobari de la Patriarhie si chiar la amenintari cu chematul politiei. Am ramas socati. Ne uitam pur si simplu unul la celalat si nu ne venea sa credem ce se intampla. Pana la urma am inghitit in sec si ne-am vazut de ale noastre, adica am intrat in Biserica. Ce credeti ca a facut doamna? Si-a inchis ghereta (care era amplasata la usa Bisericii, in exterior) si a intrat dupa noi, probabil sa ne supravegheze. Nu am mai avut puterea nici de a spune o rugaciune, nu am mai avut smerenia necesara. Am facut cale intoarsa si am parasit locul, cu credinta ca daca am gresit, sa fim iertati de Cel de Sus. Nu sunt eu in masura sa critic sau sa judec dar incep sa inteleg vorbele unei batrane intelepte, cu privire la aceasta manastire: “E greu cand Dumnezeu isi intoarce fata de la tine”. Oare sa fie o coincidenta ca din zeci de calugari au mai ramas doar cinci? Nu stiu! Stiu doar ca eu voi incerca sa ocolesc de acum incolo acest loc (chiar daca poate gresesc) si ma voi indrepta catre un alt schit aflat in apropiere.

---

VIZUALIZĂRI: 3766 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI