ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.07.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Braila
ÎNSCRIS: 20.05.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUN-2011
DURATA: 3 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Washington - oras muzeu

Ilustrație video-muzicală
02 SUPERTRAMP - BREAKFAST IN AMERICA
TIPĂREȘTE

Dupa ce am cautat variante de ajuns in Washington din Philadelphia, am ales autocarul. Cu Megabus, cu doar 28$ dus-intors, am avut drum de doar 3 ore. Plecarea din Philly e langa gara centrala (strada 30), iar sosirea in WDC este la o parcare la 10 minute de Union Station (gara principala). Autocarele au aer conditionat – pe care il folosesc din plin – asa ca trebuie sa aveti in bagaj ceva mai gros, deoarece toata lumea se imbraca dupa ce urca in bus! Circula foarte bine, cu o oprire langa Baltimore.

De la Union Station in DC poti lua o cartela de metrou de 10$, pe care o folosesti si se scade din ea fiecare cursa (difera ca distanta – deci pret).

Am planificat pentru Washington DC doar 3 zile si nu e suficient!

Turul cu bus turistic il poti lua din Union Station si costa 45$ in care intra tur de 48 ore si tur de noapte. Bus de tip Hop-on-hop-off, cu ghid pe banda pornit de sofer in functie de trafic.

Am separat in doua impresii capitala SUA, una cu comentarii despre punctele turistice clasice si una cu comentarii despre monumentele prezentate de Dan Brown in Simbolul pierdut. Aici doar despre cele clasice.

Washington DC este MARE! Este conceput pe principiul: cladirile statului sunt marete, impunatoare, cu multe coloane grecesti, trebuie sa mergi mult pe jos ca sa ajungi la ele. Mi-a dat senzatia de „ce mari suntem noi si ce mic esti tu”, „ca sa ajungi la noi trebuie sa faci efort, ca si noi am facut cand am construit”! Au multe parcuri, mult verde, dar mergi si mult pe jos. Intersectii mari, cu fantani sau statui, cu cladiri frumoase sau impresionante. Mi-a placut Du Pont Circle cu zona ambasadelor, linistita si cu mult verde. Langa catedrala gasesti indicatoare vechi de strada cu explicatii.

Ministerele au multe cladiri mari, cu coloane, cu statui, sunt facute sa fie impresionante.

Intrarea in Chinatown este marcata de poarta clasica. Aici poti gasi un Liquor Shop ieftin de unde poti cumpara bere si bauturi alcoolice.

Memorialul inchinat marinei americane are multe fantani arteziene, o statuie in bronz a unui marinar si harta lumii desenata pe asfalt!

Cand treci cu autocarul pe langa Pentagon ti se spune ca nu ai voie sa faci fotografii, dar toata lumea asta face.

Casa Alba se poate vedea doar de la distanta. Am inteles ca trebuie sa faci rezervare cu cateva luni inainte pentru a o vizita. Este frumoasa, se aliniaza pe acea cruce imaginara a Washingtonului, cu ea la nord, cu memorialul Jefferson la sud, cu Capitoliul la est si cu memorialul Lincoln la vest, iar in centru este obeliscul = memorialul Washington.

Si astfel ajungi la National Mall. Adica un parc imens, care se intinde intre memorialul Lincoln si Capitoliu, cu obeliscul la mijloc, care cuprinde cea mai mare parte din muzeele Smithsonian. Cladirea principala a muzeelor este Castelul, unde poti obtine infirmatii turistice. Toate muzeele sunt gratuite. Am reusit sa vad Muzeul de Stiinte Naturale (cautand scenele din filmul „O noapte la muzeu” – dar nu am gasit decat elefantul si dinozaurul, restul fiind scene in platoul de filmare), Muzeul de istorie americana (unde troneaza statuia lui Washington care fusese initial in Capitoliu) si un pic din muzeul de aer si spatiu. Exista 19 muzee Smithsonian in Washington DC, New York si Virginia.

In Washington DC exista multe monumente si memoriale inchinate unor personalitati. Se disting insa 3 ce trebuie vizitate si au statii de oprire la turul orasului.

Memorialul Jefferson, asezat pe malul unui lac (Tindal Basin), este o constructie impunatoare, rotunda (inspirata din Panteonul din Roma – Italia), cu faimoasele coloane inalte si cu o sala in care este expusa statuia lui Jefferson, unul din parintii fondatori ai SUA. Statuia are aproape 6 metri inaltime, iar pe pereti sunt gravate citate celebre si fragmente din Declaratia de Independenta.

Al doilea – in ordinea vizitarii – este memorialul inchinat lui Roosevelt. Este singurul care a scapat de coloane si cel mai frumos, dupa parerea mea. Conceput in aer liber, ca si cum ai trece prin niste incaperi fara tavan, are cateva ziduri pe care gasesti citate celebre. O serie de fantani arteziene si statui din bronz te introduc in perioada respectiva: un om care asculta la radio, o coada cu oameni care asteapta langa o usa sa intre la un interviu pentru o slujba etc. Si apoi dai peste statuia clasica a lui Roosevelt, in care sta pe un scaun (se stie ca era intr-un scaun cu rotile), scaun mascat de o mantie lunga de militar, cu catelul Fala langa el. Te impresioneaza, tot memorialul este placut, cu multa viata, nu doar o statuie mareata ca celelalte.

Al treilea este memorialul Lincoln, asezat pe o colina, in partea vestica a Capitoliului si a National Mall. Constructia este dreptunghiulara, inspirata din templele grecesti, mareata, impunatoare prin coloanele imense ce o inconjoara si prin multele trepte pe care trebuie sa le urci ca sa ajungi. Deasupra coloanelor sunt inscrise numele celor 48 state care apartineau SUA la momentul constructiei (completate ulterior cu inca 2). Treptele unesc platforma memorialului cu „reflecting pool” (era in reparatii cand am vizitat). Incaperea principala are 18 metri inaltime, iar statuia are aproape 6 metri. Lincoln sta pe un jilt si priveste spre cei din fata lui. Cine a vazut filmul „O noapte la muzeu” sigur isi aminteste cum statuia prinde viata si e imensa fata de oameni. Se pare ca proportiile statuii sunt astfel concepute incat, daca s-ar ridica in picioare, ar avea vreo 8 metri inaltime. Memorialul este deschis vizitatorilor permanent, zi si noapte, fiind luminat.

Evident ca am vizitat si cimitirul Arlington, mai ales dupa ce am citit ce a scris Michi. Desi accesul si vizita sunt gratuite, poti – cu 8$ - sa mergi cu un fel de trenulet cu ghid, pana la mormintele familiei Kenedy si apoi la monumentul eroului necunoscut. Pe drum poti vedea tot felul de pietre funerare (se pare ca acum sunt peste 320 000), ridicate in cinstea eroilor militari (militari, asistente de front, preoti militari etc). Asa cum preciza Michi, m-a impresionat simplitatea pietrelor familiei Kenedy. La mormantul eroului necunoscut (monument ridicat in 1921), garda se schimba vara la 30 minute. Ritualul e complex, garda care este deja acolo incepe plimbarea celor 21 pasi, sta 21 secunde, apoi se intoarce numarand tot 21 pasi. Si tot asa. Vine comandantul care anunta publicul ca asista la un moment solemn si cere ca toata lumea sa se ridice in picioare. Apare garda ce va intra in serviciu, ii este inspectata arma, apoi se face iar o plimbare in 3, respectand regula celor 21 de pasi si in final pleaca garda care a fost. E impresionant!

Washington DC este o capitala mare, impunatoare. Poti spune ca e un oras-muzeu, deoarece aproape orice cladire are o statuie, ceva coloane, sau pur si simplu iti spune ceva. Trebuie sa stai multe zile ca sa apuci sa vizitezi si muzeele. E multa liniste, multa istorie americana! Este orasul care mi-a placut cel mai mult pe coasta de est a SUA. As vrea sa revin sa stau mai mult timp ca sa-l pot vizita pe indelete!


[fb]
---
Trimis de delia58 in 06.07.11 23:08:12
Validat / Publicat: 07.07.11 06:26:02
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în AMERICA DE NORD
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3743 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (delia58); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Autobuzul Megabus intre Philly si Washington si soferul
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15950 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmaster13 [07.07.11 08:19:33] »

sper sa va placa melodia atasata!

Admin [07.07.11 08:28:28] »

Articolul a fost selectat ca MiniGHid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Washington:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.039637088775635 sec
    ecranul dvs: 1 x 1