Obiective turistice inedite ale Genevei

TIPĂREȘTE

Sediul ONU

Ca sediul ONU de la Geneva poate fi vizitat, am aflat, cu surprindere, de la sotul meu, care vazuse Geneva cu o luna in urma... La indemnul lui, in prima zi de sejur acolo, primul pe lista obiectivelor turistice a fost Sediul ONU.

Ultimul tur cu ghid fiind cel de la ora 16, ne-am grabit catre locul in care se afla institutia... intrarea este una somptuoasa... in fata, o piata cu fantani arteziene ce tasnesc, in coloane racoritoare si jucause, chiar din asfalt.

Un alt element de decor inedit e un scaun urias, cu numai trei picioare... e vorba poate de ideea de echilibru... sau poate e un simbol al luptei impotriva minelor antipersonal.

Apropo de echilibru, ONU e cea mai importanta organizatie mondiala, cu 191 de state mem si are aceasta menire, deloc usoara... aceea de a mentine un echilibru... Piata se numeste Places des Nations si poti ajunge acolo cu o semedenie de autobuze... e situata intre centru si aeroport, de aceea am ajuns acolo cu autobuzul nr 10.

Cateva zeci de steaguri nationale sunt ridicate in fata portii... este insa intrarea oficiala... cea pe care intra vizitatorii se afla mai departe, ocolind prin stanga, la aproape un km distanta...

Ocolim curtea ONU si din pura intamplare, gasim Muzeul Ceramicei si Sticlei, pe care ne propunem sa il vizitam a doua zi... mai incolo o statuie din bronz a lui Ghandi... si uite-asa, incet, incet parcurgem distanta pana la poarta secundara de acces.

Gasim intr-un final intrarea... nu e la fel de grandioasa, dar e impunatoare. E necesar sa trecem prin filtrele de securitate, unde ne sunt scanate bagajele. Ajungem in zona in care se plateste... costa doar 12 franci elvetieni pentru adulti, vreo 8 pentru elevi si studenti. Fiica-mii i se face chiar o legitimatie cu poza... e tare incantata, chiar daca pe legitimatie scrie cu litere mari de tot... V... de la vizitator... sau de VIP< cum completeaza ea, cu umor.

Suntem indrumati catre o alta cladire unde incepe in curand turul cu ghid in limba engleza... abia apucam sa luam o sticla de apa de la tonomat. Cladirea nu impresioneaza prin nimic, are o infatisare neutra, un amestec de otel si sticla pe care il au mai toate cladirile de birouri de pe planeta. Ma asteptam la ceva mult mai spectaculos... dar realitatea de la fata locului ma contrazice. Cuvantul de ordine e sobrietatea...

Ghidul ne aduna si se prezinta, dupa care ne inmaneaza niste snururi lungi, portocalii, sfatuindu-ne sa le purtam pe tot parcursul vizitei. Ne explica faptul ca aceasta culoare e rezervata vizitatorilor... delegatii si functionarii ONU au ecusoane si snururi de alte culori. Incepem turul ghidat cu cateva cuvinte despre sediul Organizatiei Natiunilor Unite.

Este o donatie a lui Woodrow Wilson, al 28-lea presedinte al USA, care, in schimbul generozitatii sale nu a avut decat doua pretentii, destul de originale. Prima cerinta a fost aceea de a fie inmormantat in curtea organizatiei, cea de-a doua, sa nu ii fie alungati de acolo paunii ce populau parcul in cursul vietii sale. Ambele doleante au fost indeplinite, astfel incat, pe peluza de pe malul vestic al Lacului Leman.

Cum era de asteptat, sediul Onu de la Geneva are in componenta sa mai multe cladiri... o pasarela de sticla le uneste pedoua dintre ele. Coridoare largi, pavate cu marmura, coloane inalte de granit. Ajungem, dupa un traseu destul de intortocheat, in sala Consiliului de Securitate. Dupa spusele ghidului, e sala in care se discuta conflictele. Sala e superb decorata cu picturi alegorice imense donate de Spania, ce ocupa trei din cei patru pereti de dimensiuni impresionante. Fiecare pictura in parte are o simbolistica aparte... una infatiseaza progresul tehnologic de-a lungul timpului, alta reflecta ororile razboiului. In mijlocul salii ce are forma unui amfiteatru, se afla, asezate in ordine alfabetica, cateva zeci de masute cu scaune. Sunt locurile pe care le ocupa reprezentantii fiecarei tari membra a acestui consiliu... Mobilierul este simplu si sobru, iar scaunul presedintelui este doar o idee mai mare decat celelalte... Ghidul ne explica de pe lateral sunt doua usi pe care se intra in sala de consiliu... Noi am intrat pe o a treia, situata sus, si ne-am asezat in scaunele de la “galerie”, destinate presei. Explicatia existentei celor doua usi e simpla... in caz de conflict, de regula cele doua parti beligerante nu doresc sa iasa pe aceeasi usa... asa ca in cazul in care negocierile de pace esueaza, fiecare se retrage pe usa pe care a venit... Cumva cam ca la gradinita... glumeste ghidul. Ne luam ramas bun de la Sala care a vazut atatea de lungul anilor si ne intoarcem, prin coridorul de sticla spre cladirea de unde am venit... prilej pentru a admira gradina si lacul.

Pe hol gasim cateva standuri ce comercializeaza carti in domeniul dreptului muncii... intr-o sala se tine o conferita pe acesta tema... ii vedem pe participantii la conferinta intrand in sala... sunt africani in haine colorate, indieni cu turbane, asiatici cu tunici sobre... de fapt asta inseamna ONU...

Asistam la o astfel de confrinta cateva sali mai incolo... stam cuminti in loja presei si ascultam in casti ce se vorbeste... e intocmai ca la televizor... cineva vorbeste, sala asculta si apoi se supune la vot... tocmai s-a votat o rezolutie...

Nu poate sa nu te miste faptul ca asisti la un vot ce maine va fi istorie. Ghidul ne explica faptul ca aici, la Geneva, e sediul Secretariatului ONU. aici sunt numai 5000 de functionari... Organizatia propriu-zisa isi are sediiile principale la New York si...

Vizita s-a terminat... ni se strang snururile portocalii si ghidul isi ia ramas bun de la noi, pornind grabit catre iesire... e ora 17, ora oficiala de inchidere...

Ne luam ramas bun de la ONU, plecand catre o alta organizatie cu rezonanta profunda in lumea organizatiilor mondiale... Crucea Rosie.

Muzeul Crucii Rosii

Organizatia Mondiala a Crucii Rosii isi are sediul in imediata vecinatate a ONU... e practic vis a vis de intrarea pentru vizitatori a ONU.

Muzeul este unul modern, structurat pe doua nivele... la parter se afla receptia, o sala de conferinte, magazinul de suveniruri si un mic bistrou-restaurant. La subsol se afla muzeul propriu-zis, un muzeu extrem de interesant. Taxa de vizitare-10 franci elvetieni pt adulti, 5 pentru copii, elevi si studenti.

E istoria ilustrata a Crucii Rosii, de la infiintarea sa, dupa batalia de la Solferino, din 1859, pana in prezent.

Sunt prezentate exponante unice, precum tratatul original de infiintare a Crucii Rosii Internationale... primele serigi si prafuri cu care erau tratati bolnavii... in secolul al XIX-lea. Sute de mii de fise ale prizonierilor din primul si al doilea razboi mondial care au beneficiat de ajutorul organizatiei... nume germane, franceze, italiene... marturii ale trecutului mai mult sau mai putin indepartat.

Intr-un colt se detaseaza cateva obiecte ciudate... sunt confectionate din resturi (foite de tigari, capace, resturi textile), de prizonierii din lagare... unele sunt de-a dreptul remarcabile prin ingeniozitate si executie... e pur si simplu arta in conditii extreme.

Deosebit de educative sunt o serie de filme ce ruleaza pe ecranele unor sali de cinematograf in miniatura. De la batalia de la Solfrino pana la cel de-al doilea razboi mondial este prezentat rolul celor ce au facut parte activa din Crucea (si Semiluna) Rosie.

Inceputurie Crucii Rosii sunt legate de destinul unui elvetian, Henri Dunant, care trecand pe langa campul de batalie presarat cu 40.000 de morti, ingrozit de suferinta ranittilor ce erau lasti pana atunci sa piara in locul respectiv, salveaza o mare parte dintre acestia, ingrijindu-i intr-o biserica in apropiere.

A fost doar inceputul unei idei, doar samburele actiunii ce va cuprinde in curand intreaga planeta, depasind granitele Europei si trecand oceanul catre proaspat eliberata America.

Milioane de raniti ridicati de pe campul de batalie, milioane de scrisori si de pachet trimise catre prizonierii de razboi... o munca titanica a sute de mii de voluntari anonimi. E o evocare a celor ce au pus mai presus de toate omenia si au reusit sa salveze vieti... uneori sfidand glasul propriului instinct de conservare.

Doua scene ma infioara cand ruleaza pe ecranul din una dintre salile de cinematograf improvizate... e batalia de la Stalingrad... prin zapada inalta de peste un metru, literalmente printre gloantele ce suiera in toate partile, o rusoaica imbracata intr-un palton lung si negru, cu o banderola cu crucea rosie pe brat, taraste cu disperare un ranit... Abia reuseste sa il miste cativa centimetri si e nevoit sa se opreasca... e mult prea greu pentru ea, in mod evident. Dar nu renunta, se incordeaza cade in genunchi, si iar se ridica... e imaginea insa a perseverentei si a indarjirii.

O alta imagine imi strange inima ca intr-o menghina... un copilas mic, mic de tot, abia are 2-3 ani, infofolit intr-o broboada mare, tremura si plange cu disperarea cu care numai copiii pot plange... tremura atat de tare incat hainele sar, literalmente de pe el... Deodata, cineva il ia in brate ca sa-l consoleze... e un alt copil, doar cu doua degete mai mare decat el... scena se petrece intr-un cort cu insemnele Crucii Rosii...

Nu credeam ca o sa plang intr-un muzeu... si totusi aici am facut-o... am lasat sa cada o lacrima pentru suferinta celor fara de aparare... si pentru generozitatea unor oameni ce nu au cautat gloria.

O sa credeti poate ca acum, aceasta organizatie este anacronica... ca si-a dovedit utilitatea in alte timpuri. Ei bine, lucrurile nu stau deloc asa... chiar si acum Crucea Rosie isi face simtita prezenta in zone calamitate sau de conflict... Mersul pe o saltea speciiala te ajuta sa intelegi cat de dificil este sa paseasca prin noroiul adanc cei ce locuiesc in zone inundate... pe un perete intreg sunt fotografii ale orfanilor din Africa, victime ale actualelor conflicte interne.

Parasim acest loc impresionant, cu o puternica incarcatura emotionala, coplesite de atatea dovezi de umanitarism cum nu am vazut nicicand... nu poti sa nu te inclini, admirativ, in fata acestui simbol absolut al generozitatii umane, numi Crucea Rosie...

---

VIZUALIZĂRI: 5007 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI