Aventuri spre Turcia (Canakkale)

TIPĂREȘTE

Cititi, luati aminte si mai ales…nu faceti ca noi!!!

Cum poti sa faci 16 ore din Bucuresti pana la Canakkale!

Turcia! suna destul de interesant, asa ca inca din februarie 2011 am hotarat ca in acest an sa incercam si altceva in afara de Grecia. Este o tara superba, pe care multi o iubim, dar vroiam si altceva. Asadar ne-am hotarat, ne-am facut pasapoartele si am inceput sa ne documentam inca din vreme in privinta traseului. Problema se punea in Bulgaria, caci aflasem de drumul acela rupt din zona Elhovo si fiindca aflasem acest lucru aproape de ziua plecarii, am stabilit alt traseu. Eram 2 masini-noi si cumnata mea cu sotul.

Asadar intr-o zi mohorata de marti, 14 iunie 2011, la ora 5 dimineata am pornit din fata blocului nostru din Bucuresti cu destinatia Canakkale. Aveam mari emotii, si groaza de drum si cate si mai cate, asa cum fiecare avem cand ne asteapta un drum mai lung.

Am alimentat la Petrom Giurgiu masina cu motorina 5,41 ron/l.

La ora 6.45 deja trecusem la bulgari si fiindca anul trecut avusesem experienta neplacuta caci luasem teapa cu vinieta de la un peco chiar de langa vama, am hotarat sa luam vinieta din alta parte. Asadar am mai mers spre Ruse inca 3 km si am luat de la Shell. Aici am avut surpriza sa nu gasim decat vinieta pentru o luna si a costat 20 Leva. Asta a fost, ce sa mai zicem?

In Ruse imediat cum am coborat podul am facut dreapta, am urmarit indicatorul spre Varna, si am mers mai departe Era un drum inca necunoscut noua, dar f. frumos, multe paduri, dealuri, campuri verzi cu maci rosii, superb, chiar am oprit de cateva ori sa facem poze. Din pacate aproape tot drumul, pana la Canakkale, vremea nu a tinut cu noi si era soare, ca apoi brusc sa se adune norii si sa ploua, dar ce ploaie, cu tunete si fulgere, ploua cu galeata, cu stropi din aia mari, ne venea de multe ori sa oprim intr-o parcare pane se mai potoleste ploaia...

Noi am avut GPS la masina, aveam toate obiectivele si orasele mai importante, toate inregistrate in memorie, la toate aveam coordonate GPS, gasite pe internet dupa indelungi cautari, asadar cealalta masina care era cu noi, ne urma aproape.

De la Ruse am mers spre Tsar Kaloyan, Osenets, centura Razgrad, Ushintsi, Struino, Targoviste. Asadar de la Razgrad nu am mers direct spre Targoviste caci aflasem de pe forum ca drumul avea lucrari, si deci am facut o mica bucla de 40 km, dar drumul a fost f. bun, nu am avut probleme, iar peisajul a fost de vis, verde, mult verde, un aer curat si proaspat, mai ales dupa ploaie, stiti cum e prin padure.

De la Targoviste drumul nostru a continuat spre Omurtag, Kotel, Gradets, Gorno Alexandrovo, am trecut pe langa Sliven, care se vedea frumos in dreapta undeva, Nova Zagora, Radnevo.

De la Radnevo spre Svilengrad, daca va uitati pe harta sunt 2 drumuri aproape la fel de lungi, doar ca unul e cu galben, mai prost, si e pe langa un rau, iar celalalt e cu portocaliu pe harta, deci mult mai bun.

Ei, de aici incolo a inceput marea aventura, caci in loc sa facem stanga si sa o luam spre Glavan, am mers din Radnevo tot inainte spre Galabovo, spre raul acela, Maritza, caci asa ne indicase GPS-ul. Mare greseala!!! care ne-a costat ore, nervi, motorina, tot... Nu stiam ce ne asteapta. Cand am vazut, era prea tarziu sa mai putem intoarce undeva. Sunt f. multe mici localitati, drumul e groaznic, cu adevarat groaznic, cu curbe, intortocheat, dar mai ales cu gropi mari in asfalt, adevarate cratere se cascau in fata noastra, nu stiam cum sa facem sa le ocolim. Am mers cu maxim 30 km/ora. Asa ne-am chinuit si noi si mai ales masinile, dar am ajuns intregi la Harmanli, un rau destul de mare, Maritza era aproape in paralel cu noi.

Din Harmanli am ajuns la Svilengrad, oras bulgaresc aproape de vama greaca, unde am alimentat masina cu motorina, 2,4 Leva/l. Apoi mai departe am intrat in Grecia, zona Hellas, la ora 15,30, aveam aici in total 487 km parcursi de acasa din Bucuresti. si am plecat spre Orestiada. De la granita cu Grecia si pana la Orestiada sunt 73 km. Dar fiindca ceilalti care erau cu noi ne-o luasera inainte, si probabil ei, in viteza mare care o aveam nu observasera indicatorul stanga spre Orestiada, au mers inainte, mai departe. Degeaba i-am claxonat si atentionat cu farurile, dusi au fost. Si dusi au si ramas, caci i-am pierdut definitiv in Grecia, intalnindu-ne cu ei de-abia seara tarziu in Turcia, cand am ajuns in fata hotelului nostru de tranzit din Canakkale. Si am ajuns si deodata. Sa vedeti de ce.

Din soseaua principala la un moment dat se vireaza la stanga si se merge spre Orestiada. Mare noroc cu GPS-ul caci ne-am zapacit de tot, ba faceam stanga, ba dreapta, ba iar dreapta, pana am ajuns la supermarket-ul LIDL din Orestiada, am intrat in zona Pyrgos, am trecut in stanga pe langa o scoala si de la LIDL sa fie inca 500 m si am ajuns in fata hotelului Estia unde aveam cazare la intoarcere, situat pe stanga, dar nu am mai intrat. Era ora 16.24 cand ajunsesem in fata hotelului. Ghinionul a facut ca celorlalti care erau cu noi sa li se descarce si telefoanele, asa ca nici telefonic nu mai puteam lua legatura cu ei.

Am pornit repejor mai departe, nu stiam cum sa iesim de aici din Orestiada inapoi pe soseaua pe care intraseram. Intr-un final am reusit, dar aici sus pe sosea in loc sa tinem stanga spre Turcia, sensul de mers spre Sufli, GPS-ul ne indica mereu sa o luam in dreapta. Incepuse furtuna, cu fulgere, tunete, o ploaie din aceea adevarata, caci va zisesem ca vremea a fost asa mai mereu. Ne-am oprit putin si am hotarat sa o luam dupa cum zice GPS-ul, caci oricum nu stiam drumul. Asa ca in loc sa ne apropiem de Turcia, ne indepartam, o luam spre Sofia, asa vedeam pe indicatoare ca scrie, dar ziceam ca e vreo scurtatura, ceva. , undeva. La un moment dat, dupa cum zicea aparatul, am facut stanga si am luat-o pe un camp cu grau, porumb, nu stiu ce mai era acolo, caci tuna si fulgera si eram doar noi si lanurile intinse, noroc ca drumul era bun pe acolo printre lanuri, asfaltat. Am mers asa vreo 40 km, pana am dat de un indicator de Turcia, ne-am tinut dupa el, am inchis suparati GPS-ul si la un moment dat am vazut ca iar la 30 km in fata vom intra in Orestiada. Practic ne-am invartit in cerc. Dar ce cerc! Am trecut mai departe, am vazut indicatorul de stanga spre Orestiada, de data aceasta am mers tot inainte, pe urmele celorlalti care sa zic ca aveau deja cam 2 ore avans in fata noastra. Drumul de la Orestiada spre Turcia este f. bun, se merge f. bine si am intalnit destui romani pe acolo. Am trecut pe langa orasul Sufli aflat in partea dreapta, apoi nu dupa multa vreme am intrat pentru doar 8 km pe autostrada Egnatia Odos. Era ora 18,40. Pe autostrada ai voie sa mergi cu maxim 130 km/ ora.

Am intrat, la ora 19 in Turcia pe la o vama mai mica, care se cheama Kipi. A fost relativ simplu de trecut, tin minte ca toate sarcinile si formalitatile i-au revenit soferului care a trebuit pe rand sa mearga la 3 ghisee, cu toate pasapoartele, la ultimul i-au verificat si cartea verde a masinii. Doar pe pasaportul lui s-au pus mai multe stampile, printre care pe una i s-a trecut si nr. masinii. Aici imi aduc aminte ca totul era ok, trecusem cu bine de cele 3 ghisee, dar cand sa pornim masina si sa o luam din loc, am observat ca jos pe sosea erau niste tepi in dreptul rotilor, pai daca ajungea cauciucul la ele, praf se facea. Am oprit imediat, ne-am dat amandoi jos din masina si am mers iar la ghiseu, unde in engleza am vorbit cu vamesul, i-am aratat tepii de jos si mi-a zis ,,no problem ’’. Am prins curaj si am pornit. Am observat apoi ca in momentul in care roata ajungea pe acei tepi, ei se culcau la pamant. Problema grava era deci din sens invers daca vroiai sa vii.

La iesire din vama turca aveam 695 km facuti de acasa. Am continuat drumul prin Turcia, primul din viata noastra, de o parte si de alta a soselei am intalnit multe orezarii, copilele intrebau mereu ce sunt acelea, acum au avut ocazia sa vada cu ochii lor orezarii si sa inteleaga cum si cat de greu se culege orezul. Am ramas uimita inca de la inceput de cum isi poarta turcii drapelul cel rosu, este practic cam peste tot, mi-am dat seama si mai tarziu ca ei, turcii, se mandresc cu el. Aproape de vama am trecut peste un pod si la intrare si la iesire era drapelul lor rosu, falnic, si granicerii, cu tinuta lor, costumatia era ceva nou pt. mine, i-am studiat atat cat am putut... La ora 19,20 am ajuns la Kesan, un oras frumos cu blocuri mai inguste ca ale noastre si totusi destul de inalte, care erau aproape de noi, de sosea, am vazut ca la ei la benzinarii 1 litru motorina este 3,61 Lire, deci practic e mai scumpa decat in Bulgaria si Grecia. Atentie deci!

Mai tarziu, la ora 20.05 am ajuns la Gelibolu, aici aveam 787 km parcursi in total. De la Gelibolu incolo ne-am intalnit cu marea, si am fost pur si simplu fermecati de peisaj, in mijlocul marii pe partea dreapta se zareau mici insule, iar din loc in loc vapoare uriase navigau linistite. Ce frumos!

Am ajuns apoi nu dupa multa vreme la Eceabat, stiu ca din sosea am virat la stanga, era un indicator mare in drum pe care scria spre stanga FERRY si am coborat o panta spre mare. Acolo am avut noroc ca deja era acostat un ferryboat si se urcau masinile. Asadar am mers si noi intr-acolo, am platit cu totii, fiind in masina nu am mai coborat, eram 4 persoane, 2 adulti si 2 copii, 11 Euro. Am urcat emotionati pentru prima data in viata noastra pe un ferryboat cu masina. Era multa lume si masini, si mari si mici. Am lasat masina jos printre celelalte, frumos aliniate, caci e cineva care dirijeaza totul, practic nu lasi masina unde vrei tu ci unde ti se spune. Am urcat sus pe punte cam la etajul 2 unde ni s-a oferit o priveliste de vis. Eram sus, doar noi, marea si pescarusii. In port la Eceabat am zarit o moschee, de unde la un moment dat o voce puternica si melodioasa chema la rugaciune. Sus pe deal am zarit o statuie uriasa alba pictata cred, a unui soldat, care tinea in mana drapelul, afisat sus pe deal cu mare mandrie. Era urias. Mai apoi am zarit si cetatea Kilitbahir, despre care mai citisem. Mai tin minte ca nu am pornit imediat pe mare, am mai stat pe vapor cam 20 min. , apoi intr-un tarziu a sunat sirena si am pornit. Am pornit pe mare si parca toate necazurile de peste zi se spulberau incet, incet.

Cate peripetii am avut, de dimineata de la ora 5 plecati din Bucuresti, nu pusesem geana peste geana decat copiii, dar si cat de frumos era aici, acum pe mare. Am luat de acasa pufuleti in speranta ca vom da pescarusilor, dar nu erau asa de prietenosi cu noi, practic nici nu se apropiau prea mult de vapor asa ca nu am avut nicio sansa. La un moment dat chiar ne amortisera degetele cu pufuletii in mana si tot degeaba. Pe punte sus era si un vant destul de puternic, am fost inspirata sa pun copilelor si o bluza de trening cu gluga tocmai pentru astfel de situatii... Ce m-a deranjat pe vapor a fost un puternic miros de transpiratie care era in jurul localnicilor, caci erau multi pe vapor, cred ca se plimbau cu treburi pe mare, miroseau atat de tare incat trebuia sa grabesti pasul in preajma lor. Erau si multi vanzatori ambulanti, care mai de care, cu diverse maruntisuri, parfumuri si tot ce iti poti imagina, care chiar daca nu te interesa sa cumperi, erau totusi destul de insistenti si agasanti. Am facut cred vreo 30 minute pe mare, caci nu e asa lung traseul vaporului de aici, de la Eceabat. Stiu ca a mers cumva in diagonala, spre dreapta, nu drept. La un moment dat in fata noastra am zarit luminitele orasului Canakkale, unde la hotelul Anzac situat aproape de port, ne astepta o camera calduroasa pentru odihna si relaxare.

La ora 21,15 am coborat de pe vapor si apoi in loc sa o luam la dreapta cum ar fi trebuit spre hotelul Anzac, am tinut tot inainte prin centru, pe langa tunul acela din parc, pe care multi il stiu. Am oprit undeva aproape, pe dreapta, am intrebat, am intrat pe o straduta, am trecut pe langa fast-food-ul acela renumit Boombaci Pizza si apoi am zarit in fata chiar in mijlocul drumului un morman de nisip. Nu aveam cum intoarce caci era sens unic. Am oprit acolo, am iesit si am luat-o pe jos spre hotelul mult cautat. Am ajuns la Grand Hotel Anzac, adica fratele lui mai mare, si la receptie am aratat voucherele. A fost f. politicos receptionerul de acolo, toate multumirile noastre, caci imediat a trimis un hamal la noi la masina, a urcat in masina si ne-a indrumat spre hotelul Anzac. Practic era imediat in dreapta dupa colt, cam la 100 m de celalalt. La intrare in hotel cu cine credeti ca ne intalnim noi? Cu cumnata mea si cu cumnatul, ajunsesera si ei dupa noi cu vreo 15 minute. Ne-am ratacit de ei la Orestiada si ei au stat undeva pe dreapta si ne-au asteptat, si ploua afara. Ei au intrat la ora 17 in Turcia, noi la ora 19, si cand colo tot deodata am ajuns la Canakkale. Ne-am bucurat de revedere, am avut atatea sa povestim, mai ales noi, pe ce campii ne-am plimbat cu masina pe furtuna, nu voi uita prea curand... Hotelul Anzac, caruia ii voi dedica un rw aparte, este f. aproape de port, undeva in dreapta, este intr-o piata unde se afla un turn cu ceas, practic turnul cu ceas este chiar langa hotel. A fost bine, dar marele dezavantaj este lipsa parcarii. Tot acel hamal ne-a indrumat undeva in fata hotelului intr-o curte interioara fara poarta, unde incapeau 3 masini una in fata celeilalte. Am mers noi in capat, imediat dupa noi au parcat alte 2 masini de RO. Am vorbit cu ei la ce ora vor pleca a doua zi, ca sa stim daca putem dimineata iesi cu masina de acolo. Am aflat ca pleaca chiar devreme, ceea ce era chiar bine pt. noi.

Ne-am cazat la etajul 2, aveam camera spre turnul cu ceas, deci spre piata, apoi am mers sa mancam in oras undeva. Era trecut bine de ora 22,30 si cautam de zor un loc. unde sa mancam caci eram sleiti de foame si oboseala, dar totusi bucurosi ca am ajuns cu bine la destinatia noastra... La un moment dat am ajuns iar langa acel tun, aflat in centru, am traversat pe cealalta parte a drumului si asa am ajuns la restaurantul –cafenea CAFEKA pe care vi-l recomand din toata inima, unde ne-am inteles intr-o romana mai stricata cu chelnerii dar au fost f. f. draguti. Am comandat snitel din piept de pui cu cartofi pai, ne-au adus la fiecare cate 2 bucati mari de snitel si cartofi, asa ca am mancat pe saturate. Din partea casei s-au pus pe masa masline, painea era calda chiar, era o lipie facuta dupa retetele lor, f. gustoasa, framantata cu cartofi. Ce m-a uimit cel mai tare a fost salata ceruta, era salata verde, dar si salata rosie, cu grisine prin ea, si alte diverse ierburi, f. f. gustoase si placute vedetii. Am comandat apoi si bere si inghetata la copii si toate au fost f. f. bune. Nota de plata nu a fost mare, asa cum ma asteptam, dar de foame poate nici nu mai conta, la ora aia si la oboseala care o aveam. A fost in jur de 6,5 E de persoana, caci am platit cu euro, dar a meritat.

Am mers apoi spre camere satui si multumiti si noi dar si cumnatii nostri, care au primit camera tot la etajul 2 unde eram si noi, doar ca eram fata in fata, la capatul coridorului. Am dormit destul de bine, doar spre dimineata am auzit orologiul de la turnul cu ceas de langa noi, cum bate la ora 4 si apoi iar la 5 dimineata, apoi mai tarziu de la o moschee s-a auzit destul de tare vreo 3 minute chemarea la rugaciune, era o voce puternica a unui barbat, se auzea in difuzor, si am simtit pentru cateva minute ca sunt intr-adevar in alta tara, straina mie pana atunci, dar pe care o voi cerceta atat cat voi putea...

Urma o noua zi, in care aveam sa mergem mai departe spre Kusadasi, destinatia noastra finala-Aqua Fantasy.

Va urma

---

VIZUALIZĂRI: 5325 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI