Rezervatia Vulcanii Noroiosi “Paclele Mari” - walking on the moon…

TIPĂREȘTE

Daca ar fi dupa mine, cred ca nu ar exista zi in care sa nu fug undeva, sa vad ceva nou, sa ma bucur de soare sau chiar de stropii de ploaie care, din fericire, nu au amenintat in vreun fel mica mea excursie la Vulcanii Noroiosi, desi eram super pregatita pentru cazul in care vremea ar fi luat o intorsatura neasteptata.

Astfel ca atunci cand am auzit-o pe fata mea cea mare ca urmeaza sa faca o excursie cu scoala la Vulcanii Noroiosi, pe care doream sa ii vizitez de anul trecut, dar fetita cea mica ne cam limiteaza miscarile, m-am oferit sa o insotesc in aceasta mica escapada, mai ales ca pretul platit nu a fost mare (iar intrarea a fost 4 ron/adult si 1 ron/copil) si nici drumul nu se anunta obositor, avand in vedere ca am avut la dispozitie un autocar destul de bun si un sofer la fel de bun.

Plecarea a fost la 7.30 dimineata din Bucuresti, iar sosirea a fost undeva in jurul orei 11, dupa un popas de o jumatate de ora pe drum, iar pentru cei care merg cu masina ii sfatuiesc sa isi construiasca traseul dinainte, caci te poti incurca daca nu stii drumul.

Poate ca ceea ce urma sa vedem pare unic, insa in lume exista peste 1000 astfel de vulcani noroiosi, unii dintre ei erupand destul de furtunos, iar la noi am inteles ca mai exista si in alte regiuni, insa la scara mai mica.

Totusi, « Rezervatia Vulcanilor Noroiosi Paclele Mari » din apropierea comunei Berca din judetul Buzau, aflata la o altitudine de 322 de metri si care se intinde pe o suprafata de 22 de hectare, declarata monument al naturii inca din 1924, reprezinta singurul loc din Europa in care sunt inregistrate astfel de fenomene (sursa wikipedia).

Vulcanii noroiosi au fost descoperiti pentru prima data la noi in tara in 1867, cu ocazia unor prospectari petroliere, de catre francezul H. Cognand, dupa cum se precizeaza pe panoul informativ de la intrarea in rezervatie. Tot aici se mentioneaza ca vulcanii iau nastere datorita eruptiei gazelor naturale, a miscarilor seismice si chiar a emanatiilor post vulcanice, de aici rezultand si o clasificare in cele trei categorii.

Inarmata cu impresiile pe care le-am citit pe site si cu sfaturile celor apropiati, am pasit curioasa si dornica sa ajung cat mai repede sa vad aceste minuni cu ochii mei.

Ceea ce am retinut inca inainte de a ajunge aici a fost faptul ca acesti « vulcani noroiosi», ce reprezinta o rezervatie botanica si geologica, sunt niste formatiuni nascute din acumulari de gaze care imping apa si argila amestecate din adancurile pamantului si ies la suprafata, lasand dare vizibile pe sol, iar din cauza concentratiei sulfuroase pamantul are aspect straniu, desertic, lipsit de vegetatie, fapt ce a facut ca unul dintre copii sa exprime: « Wow, parca am pasit pe luna! ».

Intr-adevar, in momentul in care am pasit in interiorul rezervatiei « Paclele Mari », parca am lasat la o parte lumea asa cum o cunoastem noi, iar solul uscat complet si crapat iti crea senzatia clara ca pasesti pe o alta planeta care numai Terra nu se mai numeste...

Din loc in loc « guri » vulcanice bolboroseau nestingherite, iar unde depaseau circumferinta lor, dare “vulcanice” se prelingeau in afara si o luau la vale adaugand alt strat de amestec namolos deasupra, formand cruste, intrebandu-ma cum arata zona cu zeci de ani in urma si cum ar putea sa arate peste alti zeci de ani si pana cand pamantul va striga sa iasa la suprafata.

Daca ar fi fost numai acesti mai mici sau mai mari vulcani, unii dintre ei adevarate cratere cu forme conice, concentrati pe o arie oarecum restransa, poate ca imaginea nu ar fi fost atat de spectaculoasa, insa in jurul dealului suparat ce isi varsa nervii era o intindere noduroasa si muntoasa de pamant ce mi-a adus aminte de peisajele selenare vazute de pe Transalpina.

Acolo unde gurile nu erau foarte distantate unele de altele incepeau sa se uneasca intre ele, sa se intrepatrunda, marindu-si astfel circumferinta.

Copiii erau pur si simplu extaziati, unii nu se puteau abtine si se apropiau foarte mult de cate vreun vulcan si il studiau indeaproape, altii chiar atingeau curiosi cu degetul masa vulcanica. Alergau, se zbenguiau, tipau, se rasfirau pe toata suprafata ascunzandu-se dupa unele « dune », amuzandu-se copios. Dupa ei, lumea incepea si se termina acolo, nu ar mai fi vrut sa plece, isi gasisera, in sfarsit, o suprafata potrivita pentru entuziasmul si energia de care dadeau dovada, se simteau liberi sub soarele arzator al dupa-amiezii, cand orele lor se desfasurau pe viu, in natura, o natura bizara, ce parea ca nu mai respira, dar care traia mai intens decat oriunde, prin lava care strapungea pamantul in incercarea de a se descatusa de stransoarea sa.

Se spune ca este totusi periculos sa ne apropiem prea mult atunci cand solul este umed dupa ploi, avand in vedere ca in jurul craterelor amestecul este mai mult noroi intarit si riscam sa ne afundam in ei.

Vremea fiind insa insorita si vara punand deja stapanire pe acea zi a facut ca pamantul sa fie deosebit de uscat si numai cateva dare vulcanice sa isi croiasca drum spre vale. Urmarindu-le cum se prelingeau, in acel loc, pe platoul vulcanic, am simtit o stranie relaxare, de parca toate grijile se duceau cu ele si se afundau in crapaturile dealului, facandu-le sa dispara, sa se evapore, ca si cand nu ar fi existat niciodata...

Macar o data in viata merita sa traiti o experienta similara!

---

VIZUALIZĂRI: 3139 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI