Propunere pentru un posibil traseu turistic de o zi în Roma

TIPĂREȘTE

Scriind despre Roma, orașul celor șapte coline, cetatea eternă, caput mundi, au curs la propriu râuri de cerneală, pastă sau orice altceva s-ar mai preta la tipărire. Și tot nu s-a scris totul, nu s-au epuizat cuvintele pentru a o descrie și nici epitetele spre a-i reda frumusețea, măreția și armonia. Cred de altfel că un astfel de demers este o utopie sortită din start eșecului, căci totdeauna Roma va descoperi fiecăruia dintre cei care îi trec pragul, ceva ce-i va încânta amintirile și-i va da imbold spre a scrie despre ele. Prin tot ceea ce dezvăluie călătorului, Roma este ca o monedă (firește de aur) cu două fețe, pentru că nicăieri în lume nu poți pipăi mai bine istoria încă de la începuturile ei și nu poți evalua evoluția civilizației omenești decât aici, trecându-ți pașii pe urmele împăraților și a papilor, apoi bucurându-te de ofertele modernității la vreo terasă din vecinătatea marilor lor capodopere de artă.

Vechi și totuși veșnic nou, nou dar cu rădăcini în vremuri de demult, cunoscut sau inedit, banal sau spectaculos, tandru sau vulcanic, orașul este gata în orice moment să ți se descopere într-o nouă imagine. Poate de aceea se spune că e imposibil să cunoști Roma în totalitate, chiar dacă dedici acestui demers timp mai îndelungat. Nici măcar localnicii nu se pot lăuda că-și cunosc orașul pe de-a-ntregul și nu e de mirare că cerând informații unui italian trecător, vei fi sfătuit cu bunăvoință să te adresezi unui punct de informații turistice, căci dânsul nu prea e în cunoștință de cauză.

Ei bine, în aceste circumstanțe am descoperit și eu Roma, câte puțin în fiecare dintre cele trei vizite pe care am avut șansa să le fac în cetatea eternă. Și de fiecare dată, s-a întâmplat (din cauze independente de voința mea) să petrec în Roma, fără Vatican, doar câte o zi!

Ce se poate face într-o singură zi în Roma? Conștient fiind de câte sunt de văzut acolo, vei putea gândi că e posibil să te bucuri doar de căteva ”firimituri” de la masa bucatelor turistice. ”Roma n-a fost clădită într-o singură zi”, spune un vechi proverb italienesc. În consecință, cum aș putea eu s-o cunosc doar într-o zi? !

Și chiar dacă într-adevăr acest lucru e cu neputință, nu e mai puțin adevărat că o singură zi la Roma poate fi suficientă pentru a-i cunoaște principalele atracții turistice. Și asta doar mergând pe jos, fără a cheltui niciun ban pe mijloace de transport sau pe bilete de intrare la obiectivele de pe traseu. Am descoperit această oportunitate în cursul ultimei mele escapade la Roma și trebuie să mărturisesc că meritul în alegerea acestui traseu aparține aceleași doamne ghid despre care am povestit în review-ul despre Maribor.

Vizita de o zi la Roma a debutat într-o dimineață senină și calmă de octombrie cu temperatură optimă pentru a porni la drum. Și dacă ”toate drumurile duc la Roma”, nu e mai puțin adevărat că în Roma toate drumurile duc la... Grande Stazione Termini! Acolo am ajuns și noi după ce am plecat de la hotelul ce ne găzduia, undeva la periferia nordică a Romei. O parte din drum am folosit rețeaua feroviară metropolitană, iar ultima parte am parcurs-o cu metroul. Întregul traseu l-am străbătut în baza aceluiași bilet ”metrebus” (BIT) cu preț unic 1 Euro, valabil în decurs de 75 minute consecutive pentru un număr nelimitat de călătorii, cu condiția să nu părăsești stațiiile subterane. Aici ar fi de spus că pentru cei care dedică Romei cel puțin trei zile, o opțiune demnă de interes este procurarea unui card ”Roma Pass”, care pe lângă multiple facilități de acces în obiectivele de vizitare, asigură beneficiarilor și dreptul de folosință gratuită a rețelei de transport în comun, pentru un număr nelimitat de călătorii. La data vizitei noastre, costul cardului era de 25 euro.

Era ora 9,00 când am debarcat în Stazioni Termini. De aici, traseul nostru a fost parcurs pe jos, cu oprire mai lungă sau mai scurtă la fiecare din obiectivele turistice întâlnite în cale. Permiteți-mi așadar să rememorez acest drum în ordine cronologică și spațială, întocmai cum l-a parcurs grupul nostru. Apreciez că este un traseu perfect pentru a servi ca model celor care poposind doar pentru o zi la Roma vor să facă cunoștință cu cele mai reprezentative repere turistice ale cetății eterne. În plus, foarte utilă pentru urmărirea traseului mi se pare a fi o hartă a Romei, procurabilă de la orice hotel, punct de informare sau agenție turistică.

Și acum să pornim la drum!

-străbatem Piazza del Cinquecento, lăsând în urmă Grande Stazione Termini – gara centrală a Romei. Ne îndreptăm pe Vialle Einaudi spre Piazza della Republica, depășind în trecere Termele lui Dioclezian. Băile se pot vizita, dar noi nu ne-am oprit decât în marea piață semicirculară mărginită de două șiruri simetrice de clădiri impunătoare. Admirăm în centrul pieții Fântâna naiadelor (Fontana delle Naiadi) , un ansamblu de fântâni arteziene și statui de bronz imaginat de Mario Rutelli, iar în extremitatea vestică clădirea din cărămidă roșie a bisericii Santa Maria degli Angeli, ridicată pe ruinele Termelor lui Dioclezian în baza planurilor arhitecturale ale lui Michelangelo. Bineînțeles că biserica este deschisă publicului, dar noi ne-am mărginit a o privi doar din exterior.

-părăsim Piazza delle Republica printre cele două grupuri simetrice și identice de clădiri. Parcurgem Via Nazionale până la intersecția cu Via del Agostino Depretris. În capătul acestei frumoase străzi, umbrite de siluetele unor clădiri impunătoare cu aer de palate renascentiste, se deschide Piazza Esquillino, dominată de la înălțimea dealului omonim de clădirea impunătoare a bazilicii Santa Maria Maggiore, una dintre cele patru biserici majore (proprietate papală din afara Vaticanului). Este apreciată ca fiind cea mai mare și mai frumoasă dintre cele 26 de biserici ale Romei dedicate Fecioarei Maria. Se cuvine deci a o cunoaște mai îndeaproape. Accesăm intrarea dinspre Piazza Santa Maria Maggiore, în mijlocul căreia veghează coloana dedicată păcii divine (Collona della Pace) . La intrare ne întâmpină statuia de bronz a regelui spaniol Filip al IV-lea, sponsor important al așezământului.

Pentru mine, reîntâlnirea cu această minunată bijuterie de arhitectură bizantină a fost una dintre cele mai emoționante. O mai văzusem cu câțiva ani în urmă, dar atunci nimerisem chiar în timpul serviciului divin, era cu neputință să o cercetez și să-i apreciez valoarea. Acum, în ciuda faptului că în interior predomină semiobscuritatea, am putut să explorez în voie întreagul naos central, mărginit de două șiruri de coloane ionice grațioase în spatele cărora se deschid intrările spre cele două nave laterale simetrice. Cu adevărat unice și impresionante sunt mozaicurile de pe podea (autor Jacopo Toritti) și casetele aurite de pe plafon (proiect al lui Giuliano da Sangallo). În fundal se zărește altarul principal, sub un baldachin impozant, iar în fața lui cripta relicvelor (Sacra Culla) , botezată ”mărturisirea”, unde sunt adăpostite o serie de artefacte sfinte, între care și fragmente din Crucea Răstignirii. Cripta este vegheată de statuia papei Pius al IX-lea, cel care a adus aici fragmentele Sfintei Cruci.

Pe partea stângă a naosului se pătrunde în Capela Paulină unde se săvârșește de regulă serviciul divin în afara celor oficiate ocazional de papă. Altarul său este străjuit din înălțime de icoana făcătoarea de minuni a Maicii Domnului, cunoscută sub denumirea de Salus Populi Romani, cea care dăruiește sănătate. Capela este minunat decorată și într-una din picturile sale murale este imortalizată și minunea zăpezii, cea care a fost ”izvorul” acestei construcții: se spune că Fecioara Maria i-a cerut în vis papei Liberius să înalțe o biserică chiar pe acest loc. Spre a se încredința că visul nu a fost un vis oarecare, papa i-a cerut Sfintei Fecioare să-l binecuvânteze cu o minune. Și minunea a venit când în plină vară, la 15 august (după unii ar fi vorba de data de 4 august) 352 d. Hr. , zăpada a acoperit dealul Esquillino. De atunci, această zi a devenit zi de hram și este sărbătorită în fiecare an cu mare fast, prin participarea a însuși papei.

Pe partea dreaptă a navei, la fel de strălucitoare este Capela Sixtină, care adăpostește mormântul monumental al papei Sixtus al V-lea. Afară, alături de intrare, descoperim și mormântul lui Bernini, artistul care a rămas în istorie ca fiind autorul conceptului arhitectural al Pieții San Pietro din Vatican.

Vizităm în fugă de această dată, baptiserul și muzeul, apoi părăsim basilica Santa Maria Maggiore. Va rămâne desigur un reper memorabil al vizitei noastre.

- pornim pe Via Cavour spre următorul obiectiv: basilica San Pietro in Vincoli. Nu este la fel de impozantă ca surata sa dedicată Sfintei Fecioare, dar ca plan arhitectonic sunt destul de asemănătoare: nava centrală este mărginită de coloane de marmură unite în calotă, iar altarul central este protejat de același tip de baldachin din lemn frumos sculptat. Plafonul însă nu mai conține casete, ci este acoperit de un medalion central pictat cu scene biblice, iar podeaua de marmură albă, șlefuită până la strălucire, este lipsită de orice desen. Deși decorația este mai sobră și în culori mai neutre, măreția bazilicii nu e cu nimic știrbită. Chiar dacă și aici stăpânește penumbra care te îndeamnă la meditație vecină cu somnul, câteva repere insolite atrag atenția vizitatorului fără pretenții de pelerin: unul este cripta de sub altar care adăpostește lanțurile cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru atunci când a fost întemnițat, se spune, din porunca lui Nero. Autenticitatea relicvelor nu a fost niciodată dovedită, dar adorarea lor de către credincioși se face cu sinceritate, poate și pentru faptul că izvoarelor istorice atestă că aceste lanțuri au fost recuperate de împărăteasa Eudoxia. Al doilea reper care ne stârnește interesul este statuia originală a lui Michelangelo, capodoperă finalizată în 1515 și care îl înfățișează pe Moise. Este amplasată aproape de altar, în partea dreaptă a naosului, în mijlocul Mausoleului lui Iulius al II-lea, un ansamblu de sculpturi cu alură de monument funerar. Pentru a-l admira întru-totul, e nevoie să introduci o monedă de 1 euro în locașul unei mașinării alăturate, pentru ca întreaga scenă să fie inundată de lumină și să fie pusă în valoare cu toate detaliile.

Părăsim bazilica Sfântului Petru și ne oprim timp de câteva minute în josul scărilor exterioare, în fața unui chioșc de ziare și reviste: este (după spusele ghidei) singurul loc din Roma, unde se poate cumpăra cu doar 5 euro ediția tipărită în limba română a albumului ”Roma și Vaticanul”.

- depășim Universitatea degli Studi di Roma ”La Sapienza” și facem un popas în imediata apropiere, la un mic pub, obișnuit se pare cu turiștii români: ghida și noi toți suntem salutați cu bucurie, nu pentru că suntem români, ci pentru că e rost firește de vânzare bună. Și așa a și fost: fiecare a comandat câte ceva, fie sandvișuri, fie paste, fie pizza, fie cafea, bere sau doar răcoritoare, la prețuri foarte, foarte îmbietoare (2-10 euro) !

- în sfârșit, goliți, dar și plini :), pornim mai departe, îndreptându-ne către Colosseum. Coborâm pe Via Cremona, pe lângă Parco Traiano, până la ruinele Domus Aurea, fosta casă de aur a împăratului Nero. Cei amatori de povești insolite și în mare parte adevărate despre obiceiurile, excesele și viața legendarului împărat nebun pot vizita Domus Aurea și pot explora ce a mai rămas din decorul vechiului palat. Pentru noi însă, mai important era Colosseumul, către care ne-am grăbit mergând pe Via Terme di Tito, o stradă mărginită pe ambele părți de ruine antice.

-zărim de departe imaginea ”amfiteatrului flavian”, denumire sub care Colosseumul era cunoscut la început, dat fiind că piatra de temelie i-a fost pusă de împăratului Vespasian, întemeietorul dinastiei flaviene. Vespasian nu a apucat să-și vadă capodopera terminată, căci a murit înaintea finalizării construcției, astfel că amfiteatrul a fost inclus în parcul lui Nero și desăvârșit de către acesta. Statuia Colossus aflată cândva tot acolo, înfățițându-l pe Nero în ipostază de zeu cu înălțimea de 36 m, a dat și denumirea sub care amfiteatrul este cunoscut azi. Colosseumul a fost și a rămas o construcție emblematică nu numai pentru Roma, ci pentru întreaga umanitate. Este amfiteatrul cel mai bine păstrat din vremea antichității și făcând abstracție de rostul său ca scenă a spectacolului udat cu sânge ” pâine și circ”, reprezintă o culme a geniului uman, prin inovațiile tehnice și arhitectonice pe care le-a consacrat.

O vizită în arena gladiatorilor de la Colosseum costă 10 euro. Dat fiind că-l mai văzusem în prima mea vizită la Roma, dar mai ales pentru că procurarea biletelor însemna așteptare de vreo oră la coadă, eu am preferat să rămân în afara zidurilor și să explorez zona din jur. Mai puțin de jumătate dintre componenții grupului nostru au ales să viziteze arena, așa că am avut răgaz timp de o oră și jumătate pentru propriul meu program.

-Mai întâi, am poposit lângă zidurile Arcului lui Constantin (Arco di Costantino), aflat în proxima vecinătate a Colosseumului. Este un arc triumfal cu trei arcade, ridicat spre comemorarea victoriei împăratului Constantin asupra lui Maxențiu în bătălia de la Ponte Milvio, victorie prevestită împăratului prin apariția pe cer a crucii martiriului. Cum știți probabil, semnul divin a fost atât de relevant pentru Constantin, încât l-a determinat să proclame creștinismul drept religie de stat în Imperiul Roman.

Arcul îmbină în arhitectura sa o mulțime de elemente de decor împrumutate de la alte construcții, între care și patru statui ale unor daci învinși într-un război care nu avea nicio legătură cu luptele purtate de Constantin. Care e rostul amplasării lor acolo, dacă e doar o întâmplare de conjunctură sau o idee bine gândită, nu știe nimeni, dar pentru mine, întâlnirea cu replica în piatră a strămoșilor noștri a fost o experiență emoționantă. Privind spre ei, cugetam cum că nu puteau să fi fost niște oameni obișnuiți, căci doar cei merituoși sunt demni de a fi imortalizați astfel pentru eternitate. Reveria mea a fost curmată în cele din urmă de mulțimea gălăgioasă a vânzătorilor ambulanți de origine indo-africană, care agasează fără odihnă grupurile de turiști. Și zău dacă le poți face față altfel decât părăsind zona! Așa că, nefiind interesată de achiziționarea umbrelelor, genților, mărgelelor, gumei de mestecat, ilustratelor și a altor mărfuri de doi bani, am pornit într-o scurtă plimbare pe Via di San Gregorio, până la Piazza di Porta Capena. Acest bulevard antic arată, cred, ca pe vremea împăraților romani: drept, pavat încă cu piatră cubică, mărginit de chiparoși, pini și măslini, ruine, și de ce nu, umbre nevăzute ale trecutului, încât cu ușurință ți-l poți imagina plin de cvadrigi în goană, soldați romani în uniforme colorate precum cei ce pozeză lângă Colosseum, senatori în robe albe și patriciene cu coafuri complicate….

-Mergând pe partea stângă la dus, am trecut pe lângă bisericile Santi Giovanni e Paolo și San Gregorio Magno, pe care n-am îndrăznit să le vizitez interior, temându-mă de o criză de timp. Dincolo de Piazza di Porta Capena, un alt obiectiv turistic important pe care îl văzusem cu prilejul unei vizite anterioare, Circo Massimo, își aștepta oaspeții. Eu însă m-am întors la Colosseum mergând pe partea dreaptă a Viei di San Gregorio și admirând în trecere zona ruinelor Palatino. Tocmai la timp, căci colegii noștri care vizitaseră amfiteatrul începuseră deja să reîntregească grupul. De la ei am aflat despre unul din avantajele cardului Roma Pass: poseseorii acestor carduri puteau vizita și subsolul Colosseumului, ceea ce nu era posibil pentru turiștii cu bilete obișnuite de 10 euro. La vremea când eu însămi vizitasem arena, nu existau ”privilegii” de niciun fel: accesul în subsol era restricționat pentru toți turiștii.

- Părăsim zona Colosseumului și o apucăm pe Via dei Fori Imperiali, de-a lungul unui zid antic pe care sunt reproduse hărțile Imperiului Roman de la începuturile lui și până la cădere. Bineînțeles că ne-am oprit cu toții în fața hărții care includea în hotarele marelui imperiu și Dacia noastră. O mică lecție de istorie și o mică întoarcere în timp la originile poporului român….

-Ajungem curând în zona Forumului Roman (Foro Romano), o zonă de ruine antice, resturi din construcțiile strălucitoare ce formau cea mai mare piață civilă a orașului: temple, palate, biserici, monumente, străzi. Facem câteva scurte popasuri de-a lungul Forumului și identificăm cu ajutorul ghidei cîteva din construcțiile reprezentative: basilica lui Maxențiu, Templul lui Antonius și a Faustinei, Arcul lui Titus, Templul lui Castor și Polux, casa Vestalelor, Curia, Arcul lui Septimius Sever, Templul lui Saturn. Pentru cei care nu se tem că vor avea de furcă cu …timpul, aici este locul unde pot explora autenticele ruine romane, căci situl, ca și toate celelalte, este deschis vizitării.

-În capătul nord –vestic al Viei dei Fori Imperiali ne oprim în Piazza del Foro Traiano. Două biserici impozante străjuiesc extremitățile deschise ale pieții: Santa Maria di Loretto, proiectată de Antonio da Sangallo și Biserica Sfântului Nume al Mariei – Santissimo Nome di Maria al Foro Traiano (în Roma mai există o biserică omonimă pe Via Latina). Deși nu le-am vizitat, ghida ne-a asigurat că ambele merită să fie văzute, căci expun adevărate comori de artă.

-Peste drum de cele două biserici se deschid privirii ruinele din Foro Traiano (Forumul lui Traian) . Știam deja că a fost proiectat de același genial Apollodorus din Damasc, care a semnat și arhitectura podului peste Dunăre de la Drobeta-Turnu Severin. Atenția tuturor este captată, cum altfel, de Columna lui Traian, aflată chiar în margine: ea ne vorbește fără cuvinte despre istoria noastră și despre faptul că parcă suntem mereu sortiți a fi cuceriți, în ciuda bravurii legendare. Coloana spiralată ce povestește despre eroii învinși ai neamului nostru, pare mai degrabă un monument închinat curajului lor care iată, i-a făcut nemuritori.

-Nu zăbovim prea mult timp lângă Columna lui Traian, căci o mai văzusem într-o vizită fulger și-n seara precedentă, iluminată feeric și parcă mai frumoasă decât în lumina orbitoare a soarelui. Traversăm Piazza Venezia prin fața Monumentului lui Vittorio Emanuele II, primul rege al Italiei unificate, admirând din această perspectivă imensa piață considerată inima Romei, pentru că aici este punctul de confluență al celor mai importante artere rutiere ale orașului: Via del Corso, Via Quattro Novembre, Via del Plebiscito, Corso Vittorio Emanuele și Via dei Fori Imperiali.

Piazza Venezia este mărginită de clădiri impunătoare, adevărate palate. Dintre ele se distinge Palazzo Venezia, capodoperă renascentistă atribuită lui Leon Battista Alberti, a cărui istorie a fost deosebit de tumultoasă, fiind pe rând reședință papală, ambasadă a Republicii Venezia, sediu al administrației franceze îm perioada ocupației napoleniene, sediul guvernului fascist al lui Mussolini. În prezent, aici ființează un interesant muzeu cu colecții unice de tapițerii, arme, porțelanuri, podoabe și obiecte de uz casnic confecționate din aur și argint.

Monumentul lui Vittorio Emanuele II ne este și el prezentat de ghidă într-o scurtă descriere, doar atât cât să înțelegem ce semnifică cele două havuzuri laterale (Marea Tireniană-la dreapta și Marea Adriatică-la stânga), Postamentul statuii ecvestre a lui Vittorio Emanuele II, decorat cu sculpturi simbolizând cele mai importante orașe ale Italiei, imensa colonadă din fundal încununată cu două atelaje de bronz imaginând Victoriile Înaripate și, în sfârșit, Altarul Națiunii, mausoleul eroului necunoscut.

Piața Venezia are de asemenea un aer deosebit de pitoresc după lăsarea serii, când toate clădirile din jur sunt scăldate în lumina reflectoarelor.

-Ocolim Monumentul lui Vittorio Emanuele II și pătrundem pe Via del Teatro Marcellio. Trecem de impunătoarele trepte ce duc spre biserica Santa Maria in Aracoeli, ea însăși un important obiectiv turistric datând din secolul 6 și după nici douăzeci de metri ne aflăm în josul scării ce urcă pe dealul Capitoliului. Cunoscută sub numele de Cordonata, această scară cu trepte largi, decorată cu statui din granit înfățișând lei în viziune estetică egipteană, încununată la nivelul superior, pe dreapta și pe stânga, de statuile legendarilor frați Castor și Polux, ne conduce în Piazza del Campidoglio . Aici a fost și în parte a rămas centrul politic al Romei. Forma actuală a pieței și arhitectura clădirilor ce o înconjoară se datorează viziunii lui Michelangelo, deși proiectul inițial nu a fost respectat 100%.

Ghida ne face cunoștință cu cele mai împortante repere ale Pieței Campidoglio: în centru - copia statuii ecvestre a împăratului Marcus Aurelius (originalul se află alături, în Palazzo Nuovo), în față - Palazzo Senatorio, actuala primărie a Romei, la stânga -Palazzo Nuovo, unul dintre Muzeele Capitoline, care găzduiește importante colecții de sculptură clasică, iar la dreapta -Palazzo dei Conservatori. Făcând și el parte din elita Muzeelor Capitoline, acest palat adăpostește printre multe alte comori de artă, și statuia originală a lupoaicei alăptându-i pe Romulus și Remus.

Apoi binevoitoarea doamnă ne conduce lateral, undeva în partea stângă a Palatului Senatorial, o zonă de belvedere despre care domnia sa ne asigură că puțini turiști au cunoștință: e un fel de terasă amplă care ne prilejuiește în prim plan o întâlnire neașteptată cu copia statuii lupoaicei capitoline, expusă sus, pe o coloană antică, iar în plan mai îndepărtat, cu încântătoarea panoramă a Forumului Roman, văzută de la înălțimea dealului Capitoliului. Cât de ușoară ne-a fost de data asta identificarea principalelor construcții care cândva făceau fala capitalei lumii, iar acum ne vorbesc din ruine despre strălucita civilizație romană!

-părăsim Campidoglio și ne îndreptăm pe Via d'Aracoeli spre Corso Vittorio Emanuele II. În drum, facem un popas de 10 minute la Chiesa del Gesu, biserica mamă a ordinului iezuit, o construcție pe cât de obișnuită pe exterior, pe atât de specială și copleșitoare prin frumusețe în interior.

-străbatem cu pași obosiți o bună parte din Corso Vittorio Emanuele II, în direcția Tibrului (vest), până la intersecția cu Corso del Rinascimento. Mergem pe acest bulevard nu mai mult de 100 de metri și facem stânga pe o străduță laterală care se deschide chiar în Piazza Navona, poate cea mai populară piață publică din Roma și în orice caz, preferata mea!

După o istorie sumară a locului, primim cu toții o oră jumătate de program liber. Bucurie mare, mai ales printre gurmanzi, căci ce minunate arome răzbat din toate părțile, dar și printre cei pur și simplu, flămânzi. Așa că ne-am împrăștiat care încotro pe la numeroasele terase de care piața era plină. Eu m-am mulțumit cu o porție de lasagna, (foarte gustoasă!), iar setea mi-am stins-o cu o bere la halbă, n-am habar ce tip era! Nu e de mirare că timpul afectat prânzului a fost atât de scurt, încât m-am putut răsfăța pe îndelete apoi cu explorarea pieței și chiar a împrejurimilor ei. Deși zona este una extrem de atractivă din punct de vedere commercial, eu însămi nu am cheltuit decât 16 euro pentru prânz, 15 euro pentru un Memory Stick foto și 10 euro pentru un CD cu canțonete italiene…. dar, Doamne, bani să fi avut, că atât de multe lucruri îmi făceau cu ochiul!

În fine, după ce m-am eliberat de coșmarul cumpărăturilor, am făcut rondul pieții, oprindu-mă și fotografiind fiecare dintre cele trei havuzuri, minunate fântâni arteziene împodobite cu statui: în centru Fontana dei quarto Fiumi (Fântâna celor patru fluvii –Gange, Nil, Dunărea și La Plata, fiecare emblemă a câte unui continent), iar în cele două extremități, Fontana del Moro (Fântâna maurilor) și Fontana del Nettuno (Fântâna lui Neptun). Sunt opere ale unor artiști renumiți (Bernini, Della Porta, Antonio Della Bitta, Giovani Mari), care și-au semnat astfel pașaportul spre nemurire.

Față în față cu Fântîna celor patru fluvii, pe latura de vest a pieței, se înalță biserica Sant'Agnese in Agone (Sfânta Agnese în flăcări), ridicată întru cinstirea Sfintei Agnese, cea care fiind condamnată pentru credința ei să fie expusă goală în public, a fost salvată de la rușine printr-o minune: o creștere rapidă și bogată a părului. Am trecut și eu pragul acestui lăcaș și am odihnit preț de câteva minute pe una din bănci, copleșită de liniștea cu care se rugau oamenii de toate vârstele și națiile și de frumusețea bisericii. Singurul regret: aici fotografierea era interzisă, lucru de altfel rar întâlnit în bisericile italiene, motiv pentru care am fost obligată să …fur câteva imagini.

Am revenit însă în piață și acolo m-am ”răzbunat”: am imortalizat tot ce mă înconjura, cu frenezia unui copil care se află într-un parc de distracții și vrea să încerce toate mașinuțele. Pictorii care expuneau tablouri care mai de care mai colorate sau îți creionau portretul din zece mișcări, cântăreții și trubadurii ambulanți care în toiul spectacolului mai vindeau și CD-uri, artiștii de pantomimă, acrobații sau iluzioniștii (unul ne-a demonstrat cum se poate elibera doar într-un minut dintr-un cufăr încuiat și legat cu lanțuri), sculptorul unor minunate flori din rădăcinoase (morcovi, pătrunjel și țelină), toți aceștia au făcut subiectul fotografiilor mele, fragmente de poveste care îmi vor reaminti mereu atmosfera aceea de perpetuă sărbătoare, pe care am întâlnit-o mereu în Piazza Navona.

-după reconstituirea grupului, pornim pe strada Via degli Staderari, depășind în trecere Senatto della Republica (Palazzo Madama) și biserica Sant' Ivo alla Sapienza. Mergem înainte pînă la Via della Rotonda și curând pătrundem în Piazza della Rotonda. În mijlocul ei se înalță sobru, întunecat la culoare dar maiestuos, Panteonul (Pantheon) , o megastructură veche de 18 secole, templu păgân la început, apoi, din anul 609 d. Chr. , biserică creștină.

Pătrundem în interior și suntem cu totul tulburați de imensitatea interiorului, care nu se lasă nicidecum ghicită de afară. Atmosfera e întunecată, doar de sus, imensul Oculus, o deschidere circulară liberă către cer, lasă să se strecoare un snop de raze solare ajunse și ele la asfințit, iar lateral, absidele monumentelor funerare sunt discret iluminate electric. Ghida ne descrie soluțiile tehnice ingenioase folosite de făuritorii acestui colos și ne face părtași la uimirea dumneaei și a întregii lumi cum că în ciuda marii deschideri din cupolă, neprotejată de geam sau de altceva, în interiorul Pantheonului nu plouă și nu ninge niciodată.

Trecem în revistă micile abside ce înconjoară peretele circular, descoperind pe rând mormintele unor membri ai familiei regale italiene (Vittorio Emanuele II, Umberto I și Margherita), precum și cele ale unor artiști italieni celebri (Rafael Sanzio, Caracci, Vignola și Peruzzi).

Acustica este extraordinară. Deși oamenii vorbesc în șoaptă, o rumoare ca de stup de albine răsună în marea sală, obligând din când în când căte un oficial să strige: Silenzio, per favore! Silence, please!

Atmosfera de sobrietate nu ne părăsește nici după ce ne întoarcem în Piazza della Rotonda. Poate și pentru că soarele s-a ascuns în spatele clădirilor și penumbra înserării a cotropit deja piața. Mai facem totuși câteva fotografii în jurul fântânii centrale cu obelisc, apoi părăsim piața plină ochi de turiști din toate colțurile lumii.

-pornim pe Via del Seminario, străbătând zona cuprinsă cândva în Câmpul lui Marte (Campo Marzio) . Traseul ne propune întâlnirea cu o altă biserică iezuită, Chiesa Sant'Ignazio di Loyola, despre care ghida noastră ne spune că e o adevărată bijuterie. Intrăm și ne convingem singuri că avem cuvinte prea puține pentru a descrie și a lăuda frumusețea copleșitoare a acestei biserici, împodobită din belșug cu aur, argint și pietre prețioase. Caracteristică acestei construcții este falsa cupolă, de fapt o pictură murală atât de reușită, încât dă impresia de spațiere. La acea oră târzie biserica era pustie, doar organistul ne-a făcut cinstea unor acorduri impresionante, care ne-au însoțit pașii până spre ieșire.

-ajungem în Via del Corso și după ce parcurgem câteva zeci de metri spre nord, facem dreapta pe Via delle Muratte. De aici, străduțe înguste, pline de tarabe stradale și boutiquri cochete, la care n-avem timp să ne oprim, ne conduc la Fontana di Trevi, probabil cel mai faimos loc din Roma. Căpătăm și aici ”bilet de voie” treizeci de minute, până la ora 19,30, oră considerată optimă pentru a admira fântâna în nocturnă. Între timp, amestecați printre cetele nemaivăzute de turiști, ne îngăduim să mâncăm o înghețată iatlienească, dăm o raită într-o doară pe străduțele cu comerț stradal din apropiere, ne reîntoarcem și iată, suntem cu totul copleșiți de frumusețea fântânii, cu cetele ei de zei și creaturi marine încremenite în piatră în poziții pe cât de firești, pe atât de grațioase, cu apele colorate de reflectoare țâșnind într-un evantai de stropi, cu comorile de monezi aruncate în apă spre a căpăta o șansă la reîntoarcere și a ți se împlini o dorință, cu blitzurile luminând intermitent scena ca la o veritabilă paradă de vedete. Fontana di Trevi sub reflectoare este un spectacol de neegalat, pe care nu trebuie să-l ratați dacă vă aflați la Roma.

- e deja întuneric bine la această oră de început de octombrie, iar oboseala începe să-și spună cuvântul. Ne îndreptăm spre Via del Tritone, până la intersecția cu Via dei due Marcelli, pe care o străbatem până la cap. Am ajuns la Piazza di Spagna! Este cald ca vara și deși este întuneric, piața freamătă de agitație, scările ce urcă la Trinita dei Monti, o frumoasă biserică franceză din sec. 15, sunt pline de tineri gălăgioși și exuberanți. Mai multe acorduri de chitară răsună de pe trepte, în timp ce altora li se pare decorul perfect pentru a asculta rock sau muzică electronică ce ne trimite cu spiritul pe alte planete. Decorul nu este foarte luminat, așa încât nici cel mai ridicat ISO nu face față pentru a reda imagini bine definite. Totuși, imortalizăm scena cu Fontana della Barcaccia (operă a lui Bernini) în prim plan și Trinita dei Monti în plan depărtat, apoi pornim mai departe. Nu foarte departe, căci o privire mai atentă merită și palatul ce adăpostește Ambasada Spaniei la Sfântul Scaun și Colonna dell'Immacolata (Coloana neprihănitei zămisliri), aflate în aceeași piață.

-drumul nostru continuă în linie perfect dreaptă pe Via del Babuino. La capătul bulevardului se deschide amplă și elegantă Piazza del Popolo. Zeci de reflectoare cu lumină galbenă pun în valoare obeliscul central care comemorează cucerirea Egiptului de către romani. Datează din jurul anului 1300 î. Chr. , fiind adus de învingătorii romani de la Templul Soarelui din Heliopolis. O fântînă arteziană cu patru lei egipteni completează acest ansamblu arhitectornic de o admirabilă simplitate.

În capătul sudic al pieții, atrag atenția două construcții aproape identice: sunt bisericile Santa Maria dei Miracoli și Santa Maria in Montesanto, ele încununând de-o parte și de alta capătul nordic al celui mai cunoscut bulevard roman, Via del Corso, precum limita lui sudică este definită de Piazza Venezia.

Traversăm piața și pășim pe sub Porta del Popolo, o imensă poartă de piatră ce pare mai degrabă un arc de triumf. Decorațiunile arhitecturale actuale îi aparțin, cum altfel, tot lui Bernini! Poarta marca odinioară locul de unde începea Via Flaminia, cel mai important drum ce lega Roma de Marea Adriatică. Nu e de mirare deci, ca dincolo de poartă să găsim o altă piață, mai mică, numită Piazzale Flaminio, punct de intersecție al mai multor artere rutiere. Pentru noi, este punct terminus al plimbării de o zi prin Roma, căci de aici putem accesa stația de metrou spre a ne reîntoarce la hotel, la orice hotel!

Iată dar, că pentru călătorul doar în trecere prin cetatea eternă, o zi poate fi suficientă spre a-i cunoaște cele mai importante repere din oferta turistică. Desigur, lista celor posibile și interesante de vizitat este mult mai lungă, dar să nu uităm că oricând putem reveni la Roma, pentru a adăuga o pagină nouă în albumul nostru de amintiri.

Pentru turul ce vi l-am propus, ar trebui să mai rețineți că programarea lui ar fi de preferat să se facă primăvara sau toamna. Asta pentru că iarna eclipsează de obicei frumusețea construcțiilor și ar fi păcat să nu le puteți contempla din plin, iar vara vă va copleși atât de mult cu temperaturile toride, încât sigur nu veți duce drumul până la capăt, chiar dacă fântîni publice cu apă potabilă foarte bună sunt la tot pasul și nu costă nimic. În plus, încălțămintea confortabilă este obligatorie!

---

VIZUALIZĂRI: 10601 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI