Strandurile “Urmanczy” si “Banffy” de la Toplita

TIPĂREȘTE

In orasul meu, sezonul estival a debutat pe data de 30 Aprilie, prin deschiderea oficiala a Complexului de agrement si sport ”Muresul”, numit pe la noi si “Week-end”. Biciclistii de toate varstele si nationalitatile au luat parte la concursul numit “Primavara pe doua roti”, apoi pe 1 Mai, la Platoul Cornesti a avut loc o iesire in masa la iarba verde cu mici si bere si un nou concurs de biciclete.

Eu m-am bucurat ca am trecut in luna mai, pentru ca pot sa mai scriu inca 5 review-uri punctate pe AFA!

Asadar, traiasca 1 Mai!

Am vrut si eu sa fac o baie in piscina olimpica inaugurata si ea de primarie in Complexul de agrement si sport, in acelasi timp cu sezonul estival, mai ales ca se anunta un week-end insorit, cu 18-20 de grade Celsius la pranz, iar de luni, de la "meteo" am aflat ca va ploua cu galeata. Dar, soarele inca nu are putere, apa din piscina olimpica e cam rece, plus de asta, am scos capul pe fereastra si am vazut ca tot tineretul orasului se indreapta spre acel complex.

Asadar, m-am hotarat sa-mi fac baia undeva pe valea Muresului, la una din cele 3 piscine cu izvoare mezotermale, de 26 de grade fiecare, existente la Andreneasa sau la Toplita.

In mica statiunea Banffy (Bradul) din Toplita, mi-am petrecut multe cantonamente sportive. Statiunea este legata de numele catorva “grofi” care aveau in stapanire, in urma cu un secol si jumatate, intreaga vale a Muresului cu paduri si sate cu tot, e vorba de grofii Banffy, Urmanczi, Teleki si Rakoczi. Apoi urma sa poposesc la cabana amicului meu “Messi” din “Neagra”, care nu era "grof" ci doar "prof" de sport in Reghin. "Messi" vine de la Meszaros, amicul meu e nascut in judetul Alba, dar, in ciuda numelui, nu stie o boaba ungureste, fapt ce l-a dezamagit crunt pe primarul maghiar al comunei unde a fost el repartizat mai demult, care a crezut ca-i “sosesc intariri de la centru”.

Imi place mereu sa-l necajesc pe acest amic al meu nascut in judetul Alba si care acum traieste in satul Neagra de langa Toplita, pe care l-am considerat a fi singurul posibiil inventator al celebrului joc national cu care romanii au speriat Ociidentul, joc numit “Alba-Neagra”.

In apele mezotermale de pe dealul orasului Toplita, oras considerat un al doilea "pol al frigului romanesc”, dupa Miercurea Ciuc, s-a imbaiat insusi “maria-sa” principele Transilvaniei György Rakoczy, dar hai sa-I zicem doar Rakoczy, caci prima parte a numelui sau e greu de pronuntat. Pentru a scoate din plamani prelungul sunet “ööö”, trebuie mai intai sa-ti atingi cu buza superioara nasul si cu cea inferioara barba, si nu e usor pentru profani, nu e o bagatela, ai nevoie de antrenament, eventual pentru cei interesati sa asculte pronuntia sunetului, ii rog sa-mi dea un telefon.

Inca din anul 1870, baile mezotermale ale Toplitei, erau in proprietatea familiilor Banffy si Urmanczy, primele in deal, celelalte, in vale. Intre ele, curgea falnic raul Mures, fapt benefic, pentru ca intre cele doua familii foarte bogate, se derula un intens comert cu “capre de-ale vecinului”. Concurenta insa e mereu benefica si astfel, fiecare familie a incercat sa “rupa gura targului” si mai ales sa minimalizeze realizarile celuilalt, investind din ce in ce mai mult in produsul propriu. Cred ca atunci a inceput sa apara in oras conceptul de marketing si se mai pare ca in acest caz, “invidia” si nu aburul si electricitatea au fost motorul progresului... Groful Banffy, il privea cam ”de sus” pe groful Urmanczy caci strandul Banffy se afla situat pe o terasa inalta, verde, impadurita, aerisita, terasa situata la 200 de metri inaltime, deasupra orasului, pe malul stang al Muresului, dar, mai greu de abordat de catre bolnavii reumatici cu probleme la glezne, genunchi si sold. Noroc ca omul e alcatuit din doua jumatati, asadar, cei ce-aveau reumatism de la brau in sus, se tratau la strandul din deal iar cei ce-aveau aceeasi boala ”de la brau in jos”, se tratau la strandul din vale. Strandul Urmanczy era situat pe malul opus si avea doua bazine placate cu lemn de brad si stejar (groful detinea multe mii de hectare de padure), doua plaje, una cu iarba si alta cu nisip, plus o baie evreiasca langa el, acesta din urma dotata cu un strand mai mic si un pavilion cu vane. Strandul Urmanczy mai avea si un frumos parc de peste 15.000 de m2 situat langa centrul orasului, ceea ce-i conferea urbei un aer de statiune balneara de lux. Aleile parcului, vilele, verandele, “umbrarele”, pavilioanele pentru muzica de fanfara si restaurantele, erau construite in stil elvetian si semanau izbitor cu cele din alte statiuni vestite ce apartineau in acele vremi, Imperiului Austro-Ungar. Pe-atunci, Karlovy-Vary semana cu Toplita, Corund, Valcele, Sovata sau Borsec. Pacientii mai cu dare de mana, nu mai stiau daca se afla la Vichy, Karlovy-Vary sau pe malul Muresului. Dupa unele amintiri de-ale celor mai varstnici locuitori ai urbei, apa bailor era mai calda decat astazi, cand are 26 de grade, dar unii geologi infirma acest lucru. Probabil ca apa era in prealabil incalzita in cazane, asa cum se proceda la “baia evreiasca”.

Apa izvoarelor era folosita si in cura interna, in boli de rinichi, stomac, ficat, in parc fiind amenajate si cateva pavilioane cu buvete.

Familia Urmanczy a a avut grija sa prezinte apa izvoarelor ca pe-un adevarat elixir, care, odata baut din potirele “sfintite” ale statiunii, aveau sa vindece orice loc pe unde ele treceau. In anul 1970 parcul din jurul piscinei a fost distrus iar in locul lui a fost construit cartierul de locuinte “Izvoarele”. In anul 2008 strandul a fost retrocedat mostenitorilor familei Urmanczy. Apa bailor e intr-adevar valoroasa, ea contine unele elemente comune precum cloruri, sulfati, calciu, magneziu, natriu si potasiu dar si unele elemente rare, precum fluor, bor, fier, mangan.

Astazi, intrarea la strand, e usor de gasit. Venind dinspre Reghin, imediat ce-ai ajuns in centrul Toplitei, privind biserica catolica, zaresti si o tablita indicatoare fixata pe un zid, ce te indruma spre strand. Drumul pana la strand e rau dar scurt.

Am ajuns acolo pe la ora 14, era cald, in aer erau 20 de grade, imi pregateam deja slipul, slapii si prosopul. In anii 2003 si 2005, am mai fost pe-aici de 1 Mai, cand strandul isi deschidea portile. In vremuri de demult, el nu se inchidea decat iarna, timp de 3-4 luni.

Dar, n-am avut noroc. Strandul era inchis, la intrarea era o balta, cateva pungi de plastic si o ghena, inauntru se lucra de zor. O doamna foarte politicoasa m-a intampinat imediat. Mi-a zis ca strandul e deschis doar 3 luni pe an. “Nu mai aduce beneficii, nu renteaza, stam doar la linia de plutire, taxele si impozitele sunt mari iar Toplita e un oras rece". I-am vorbit de strandul mezotermal acoperit de la Ciuc sau despre strandurile din Bulgaria care se deschid odata cu sarbatorile de Pasti, aici, la Toplita, apa de la strand are totusi 26 de grade iar vara, soarele o salta usor la 28 de grade…”Ohoo, avem mult mai multe grade vara! …mi-a raspuns doamna, haideti, bazinul mic e plin cu apa, puteti face o baie, gratis! ”, apoi mi-a urat o zi buna si-a plecat.

Mai tarziu, aveam sa aflu de la amicul meu Messi, ca am stat de vorba tocmai cu sotia mostenitorului marii averi a grofului Urmanczy, caruia i s-au retrocedat 1000 de hectare de padure si strandul. Aoleu! …daca stiam cu cine am de-a face, i-as fi sarutat mana acelei simpatice doamne si nu m-as fi spalat o luna intreaga pe buze…

Partea proasta din toata aceast afacere, e pierderea parcului, comunistii l-au sacrificat pentru a construi un cartier de locuinte aflat insa prea aproape de strand, daca mai aparea inca un rand de blocuri, puteai sa sari din balcoane direct in piscina.

Plec, poate am mai mult noroc la cel de-al doilea strand. Orasul Toplita insa s-a schimbat mult si nu mai gasesc drumul spre statiunea “Bradul”, noul nume al bailor Banffy. , asa ca am inceput sa folosesc GPS-ul din dotare, adica sa intreb oamenii de pe strada. Fiind in judetul Hargita, i-am intrebat in ungureste, adica ”Legyen szives megmondanni, mere fele van a Banffy furdo? ”, ceea ce mai pe scurt si mai pe romaneste inseamna ”Fiti amabil, unde sunt baile Banffy? ” dar de fiecare data am dat peste romani care se uitau la mine ca la un strain si se luminau doar cand auzeau cuvantul ”Banffy”. Ei, dar m-am luminat si eu si din acel moment, am inceput sa-mi subtitrez in romaneste vorbele din ungureste, succesiv, nu sincron, si totul a fost OK.

Am gasit urcusul spre bai strabatand un drumeag cam peticit de cateva sute de metri si am recunoscut bariera de la intrarea bailor, aceeasi ca si in urma cu patru decenii. Statiunea era aproape pustie. Cativa localnici iesisera la iarba verde. O singura terasa era deschisa si se serveau mici. Bazinul mezotermal era gol. La intrare am recunoscut cele trei vile tuguiate unde ne cazam in tabara. Una era paraginita rau, se vedea prin acoperis camera de baie iar a doua sprijinea un brad sa nu cada. Intr-una din aceste trei casute, in fiecare seara, Adriana Ausch, ne canta la chitara. In acele momente, in jur, nu mai gaseai un loc pe pajiste, intreaga statiune se aduna acolo s-o asculte. Dar asta a fost odata, demult, in vremuri de restriste, cand la putere erau comunistii.

In urma cu un an, aici a fost o furtuna mare. Multi brazi erau cazuti la pamant. Oare de ce nu-i ia nimeni, in curand vor putrezi. Luam lemne de unde nu trebuie si nu luam de unde trebuie. Ceva mai incolo era pe vremuri o imensa vila in care mergeam la discoteca. Acum, in locul ei n-am mai gasit decat o mare gramada de crengi uscate. Pana si scarile de piatra ce-ti purtau pasii spre alte vile, erau invadate de vegetatie iar placutele indicatoare cu numele vilelor, erau acoperite de rugina. Statiunea avea doua camping-uri cu casute cochete din lemn. Acestea inca mai exista. Unul era inchis, al doilea insa functiona. O casuta cu doua paturi costa 30 de lei. Casutele sunt doatate cu curent electric dar n-au incalzire. Ai nevoie de sac de dormit. Trei dintre ele erau ocupate de niste tineri. Toaletele insa erau jalnice, in jurul lor e mizerie mare dar pe un perete mai atarna inca, victorioasa, o tablita cu “Pastrati curatenia”…sus pe deal recunosc o vila in care am fost cazat intr-un cantonament. Arata jalnic si ea. Nu stiu cum de-a rezistat furtunii. Apar insa si niste pensiuni moderne la 80 de lei camera cu mic dejun inclus. Intru intr-una. La intrare un Saint-Bernard sau un ciobanesc (la caini si la flori nu ma pricep), se ridica in doua labe in semn de bun venit. La plecare insa, acelasi caine pe care l-am alintat, vazand ca nu ma cazez, mi-a intors coada. I-am aruncat si eu o privire de dispret peste gard, chiar daca, e cunoscut faptul ca, omul, bine imblanzit, este cel mai bun prieten al cainelui.

Nimeni nu stia cand se va umple bazinul cu apa. N-am inteles niciodata cum de reuseste administratia actuala a bailor sa puna dop unui izvor natural cu apa calda...

Pe vremuri nu se facea economie la apa si cele cateva dusuri de la bai porneau cu presiune mare. In cantonament, dusul inainte de a intra in piscina si mai ales dupa antrenament, era obligatoriu. Era singurul lucru de care trebuia sa te feresti, era bine sa-ti faci doua noduri la slip, daca nu doreai sa te trezesti cu el pe la glezne...

Am parasit statiunea Banffy cam deceptionat, soarele era insa sus pe cer iar de la inaltime, orasul chiar si fara parcul Urmanczy, era parca imbracat in straie de sarbatoare. In lumina soarelui, parca si mizeria pare mai suportabila. Defileul Muresului, se profila in zare precum panza multicolora a unui pictor ce-a reusit, dupa mai multe incercari, sa surpinda curcubeul.

Dar aceasta preumblare de-a lungulul unui defileu plin de parfumul crud al unei primaveri tarzii, calatorie in care cu mana stanga tineam volanul si cu mana dreapta, aparatul foto, va fi o alta poveste…

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 20277 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI