Cataracta si satul nubian

TIPĂREȘTE

Intr-una din zilele calatoriei in Egipt, am facut o plimbare pe Nil cu felucca, sa vedem cataracta si sa vizitam un sat de nubieni.

Pe Nil sunt 6 cataracte. Acestea stau marturie formarii in milioane de ani a albiei raului, prin miscarile tectonice si actiunea de coroziune a apei in stanci.

Aici este o zona destul de periculoasa, cu ape repezi si multe stanci.

Dar marinarii sunt iscusiti.

Noi am vazut doar prima cataracta, cea de langa Aswan.

Plimbarea printre meandrele primei cataracte de pe Nil, admirand vegetatia si pasarile rare, este foarte pitoreasca. Multe stanci mai mari sau mai mici din granit cenusiu, ce amintesc de o turma de elefanti, sunt invadate de pasari in aceasta perioada a anului.

Pe maluri peisajul se schimba incontinuu: nisip cat vezi cu ochii, ici colo cate o coliba prapadita sau “insule” de verdeata in mijlocul carora se ridica case frumoase.

De pe pantele nisipoase strajuieste mausoleul lui Aga Khan, amintind de minunata poveste de dragoste dintre el si frumoasa sa sotie Begun Aga.

Pozele cred ca or sa descrie mai bine minunatiile vazute.

Sa va spun cateva cuvinte despre nubieni.

Nubia e un teritoriu la sud de Aswan. Despre nubieni aproape ca se poate vorbi la trecut. Nubia a fost un stat puternic, care la un moment dat a avut cativa faraoni stapanitori ai Egiptului. In prezent regiunea Nubia se afla in sudul Egiptului si in nordul Sudanului.

De curand, s-au facut noi descoperiri privitor la soarta nubienilor. In urma unui razboi cumplit, egiptenii au incercat exterminarea nubienilor.

Odata cu regularizarea Nilului si construirea barajelor, primul in anii ‘30, facut de englezi si al doilea, mult mai mare, facut de rusi prin anii ’60, mare parte din satele nubiene au fost inundate si zac acum la 60 m sub apele lacului Naser.

Nubienii sunt deosebiti de egipteni, ca fizionomie, cultura si traditii. Nefertiti, faimoasa regina, a fost nubiana, la fel si Nefertari, cea mai iubita sotie a lui Ramses al II lea. Nefer, tradus inseamna frumos. Deci nubienii sunt un popor de oameni frumosi.

Ajungem si acostam la mal pentru a vizita satul nubian, de fapt era vorba despre o familie.

Coboram din felucca, ajutati de marinarii nostri si urcam panta destul de dificila plina de pietre si nisip.

Soarele arde, noi gafaim si printre stanci ne urmam drumul.

Nu stiu unde si ce o sa gasim, totul pare pustiu si uitat de lume. Dupa ultima stanca in fata ni se intinde imensitatea desertului si… incremenesc.

Din departare, prin nisipul auriu, se apropie vertiginos de noi, un grup de femei cu galabee negre, fluturand in vant din cauza vitezei cu care alegau spre noi, scotand niste sunete …care mie cel putin mi-au dat fiori.

Am crezut ca ceva rau o sa se intample. M-au linistit cei ce au mai fost pe aici, sunt femeile nubianului pe care urma sa-l vizitam.

Ne-au iesit in intampinare, scotand acele sunete specifice, sa ne dea binete si sa ne convinga sa cumparam din produsele muncii lor. Ulterior am aflat ca fiecare membru al familiei trebuie sa aduca un venit in casa. Femeile mestesugeau diverse margele, papusele si alte nimicuri cu care incercau sa ne convinga sa le cumparam. Dupa ce le-am promis ca o sa cumparam cand iesim, intram in casa.

E greu de descris locatia. Un fel de coridoare inguste duc catre interiorul casei. Acoperis nu prea e, ca nu ploua la ei.

Suntem invitati in “living”. O incapere marisoara, cu banci de lemn sau zidite langa perete de jur imprejur. Are si o bucatica de acoperis, pentru a te proteja de soare. Din tavan atarna chiar si un ventilator. Peretii sunt decorati cu tot felul de picturi, sa le zicem naïve.

Apare si sotia principala.

E singura care are acces in casa cu masafirii, restul au ramas afara. Daca celelalte femei sunt imbracate in negru, ea este imbracata cu haine colorate. Are si ea rolul ei in aducerea de venituri in familie. Se ofera sa ne faca tatuaje cu hena.

Familia creste crocodili. Erau mititei si ne-am jucat un pic cu ei. N-am vrut sa aflu care le va fi viitorul. Erau mititei si simpaticuti si pot sa ma laud ca am pus mana pe crocodili.

Ne-au servit cu karkade rece si narghilea.

Copii aratau ca niste papusele vii si ne-au pozat ca niste adevarate manechine.

Si vizita noastra a fost tot o sursa de venit.

Alta lume, alt mod de a trai. Chiar daca mie mi s-a parut greu sa traiesti astfel, ei par a fi impacati si ciudat... pareau a fi chiar fericiti.

La plecare am cumparat un sirag de margele frumos colorat, pe care il port si azi in amintirea locurilor pe care le-am vizitat.

---

VIZUALIZĂRI: 3571 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI