Primavara la Venetia (I)

TIPĂREȘTE

Primavara nu-i ca vara! In luna martie, Venetia e cam trista, obloanele orasului sunt trase precum niste pleoape somnoroase, peste multe localuri, terase si magazine, piatelete romantice zac intesate de scaune goale.

E inca extrasezon la Venetia si turistii cu buzunarele pline, inca mai muncesc prin America, Germania, Japonia sau Australia, ei sosesc precum pasarile migratoare, de-abia prin iunie. Acum e bine pentru noi, romanii, preturile sunt mai jos, dar nu toate, o cafea in Piata San Marco la restaurantul “Florian”, costa 6 euro si-o bei dintr-o “dusca”, dar… cine-o sa “rupa” gura targului acasa c-a baut o cafea in Piata San Marco, nu departe de Palatul Dogilor. Armatori care au construit cu secole in urma celebra flota venetiana de comert “en gros”, care exporta oglinzi si sticla de Murano si importa piper, scortisoara si matasea viermisorilor albi din Chipai, ai caror oua au fost aduse pentru prima data in Europa, in mare secret, ascunse in carja unui preot. Exista spionaj industrial si prin acele vremi, doar secretul multicolor al sticlei de Murano, ravnit mai ales de turci si arabi, n-a putut fi niciodata “exportat”…

In fiecare dimineata, clopotele de arama ale Venetiei incep sa bata, e-un adevarat concert pe zeci de voci, fiecare alta, un cor al nostalgiei secolelor trecute, ei bine, atunci chiar ca te simti ca pe vremurile lui Vivaldi, cel mai meloman preot din lume, preot ale carui “anotimpuri” au ramas nemuritoare chiar daca la Venetia nu ninge…iar primavara mea rece si trista, pe muzica lui, devine acceptabila…@web, te rog sa pui o farama din “primavara lui Vivaldi” ca fond sonor, ti prego!

Daca Beethowen si Wagner, care a trait si el pe-aici, au compus muzica religioasa si recviem-uri greoaie (daca vrei sa ai o zi proasta, asculta un concert de Wagner pana la sfarsit), de ce sa nu compuna, in schimb, un preot venetian, unul dintre cele mai vesele concerte ale lumii? …Cred ca “primavara” lui Vivaldi e cea mai luminoasa si optimista partitura muzicala alaturi de French Can-Can-ul lui Offenbach. Latinii sunt un popor vesel, muzica lor emana caldura soarelui Italiei sau a Coastei de Azur! Primavara insa, in Venetia nu exista aglomeratie, si daca ai norocul si de zile senine si fara inundatii, e “molto bene”, poti sa-ti savurezi “gelato” de “nucetto” supraetajata, in liniste, apoi poti traversa Canal Grande cu un “traghetto” si sa te strecori pe stradutele inguste prin care Piedone n-ar avea ce cauta si sa cauti o pizza la “2 euro felia”…daca mananci 2 triunghiuri de pizza pe zi, sau o portie mare de “paste” cu sos de tomate sau cateva “misto fungi”, ciuperci asortate in otet, ai facut o afacere gastronomica!

Ciupercile sunt atat de bune ca merita sa mai vii odata la Venetia doar pentru ele! Eu le ziceam “mişto” fungi, ele-ti delecteaza limba pentru vreo "5 euro borcanul", caci Venetia nu e mereu ieftina, restaurantele iti golesc buzunarele rapid iar “palatele-hoteluri” de langa Canal Grande nu lasa pretul sub 80 de euro pe noapte, dar… ai dimineata intreg canalul cu galagiosii “baieti de la aprovizionare”, care aduc diverse produse, ai un rasarit de soare feeric ce trezesc la viata toate culorile lagunei, ai si cate o ambulanta acvatica ce zboara ca un fulger spre un client american care a baut prea mult aseara si-acum e plin de greata dar e asigurat “prin voucher” de-acasa, ai cafeaua si micul dejun “inclus” pe balconul a carei colonada din marmura incepe sa se incalzeasca la soare ca o soparla.

E marmura alba din Carrara din care Michelangelo l-a “scos” pe David si Moise si care rezista de sute de ani, caci, deh…la Venetia e igrasie mare, aici nu poti costrui totul numai din caramida sau mortar, decat acolo, prin canalale cele mici, unde locuieste populatia mai saraca a urbei. Daca vara Venetia miroase uneori cam rau, primavara, Venetia miroase a peste, a mare, a scoici, a pescarusi, a nisip umed. Miroase a proaspat... Caci marea nu e departe, doar acolo, la capatul ”viei”.

In Venetia n-ai nevoie de harta, pentru ca daca ai intrat pe stradutele-i inguste si fermecate, precis te ratacesti, mai degraba foloseste o busola. Reperul cel mai important e Canale Grande si Podul Rialto, care pastreaza inca si azi magazinase si tarabe fascinante de “nimicuri” ce-ti incanta ochiul. Intreaga Venetie e un mare bazar, in care magazinele de sticlarie mai ales, iti demonstreaza ca curcubeul are nu are sapte ci o mie de culori.

Pe canalele mici e inghesuiala mare, nu, nu e ca pe Magheru la o ora de varf, dar laguna prinde viata, gondolierii gesticuleaza, negociaza, vaporasele mai mari claxoneaza iar pescarusii te agaseaza cu tipatul lor prelung si strident…Sunt peste tot…Pe-un stalp de ancorare sta un pescarus intr-un picior, dar, nu, n-o face intentionat, e schiop de-a binelea, si-n Venetia exista copii rai care trag cu prastia in pasarele.

Gondolierii sunt cam smecheri, “trag pielea de pe tine”, chiar daca gondola e confortabila si-ti lafai picioarele pe un covor persan, e scump! , e 65 de euro pentru o ora, pentru a trece pe sub “punti de bucurii sau suspine” si pe sub conversatiile venetiencelor care-si vorbesc de la “ferastra la feresatra”, cred ca ele au inventat programul “windows”, nu Bill Gates, pe-aici n-ai nevoie de telefon mobil, Orange sau Vodafone n-au ce cauta… dar ma intreb oare ce lucreaza acesti oameni in afara de taximetrie acvatica, inchiriat camere si indopat turistii cu paste si pizza?

Ah, da! , aici exista si ghizi ai orasului, pe care poti sa-i comanzi inca de-acasa “on-line”. Poti negocia pretul cu gondolierii dar nu prea mult, caci munca asta nu e usoara, exista concursuri de selectie, o comisie exigenta, nu e usor sa dai ”la vasla” la o gondola de nici “un cal putere”, e-o anumita miscare de rotire continua a vaslei, si asta timp de o ora intreaga.

In august are loc la Venetia “turnirul gondolierilor”, un festival acvatic de anvergura carnavalului mascat din februarie si care atrage enorm de multi turisti. Seamana cu un turnir medieval, doar ca bidivii mascati au fost inlocuiti cu gondole mai mari, speciale, cu o punte inalta, unde, capatul unei sulite lungi si boante de lemn, va intalni fara indoiala pieptul unui alt gondolier care va cadea in apa, spre deliciul publicului si al televiziunilor ce transmit imagini in intreaga lume.

In Piata San Marco, totul e scump, acolo e bine sa te duci sa privesti pictorii “a la Montmartre” cum executa portretul alcuiva, sa nu cumperi nici macar o carte postala sau alt suvenir, pe care il gasesti la jumatate de pret dupa colt, sa admiri palatul Dogilor si Turnul Campanilei si sa privesti porumbeii obezi, care stau sa plezneasca si care nici macar nu mai stiu decola, se dau peste cap cand vor sa zboare, de-atatea seminte cate au bagat in ei. Dar macar s-au invatat cu turistii, se lasa fotografiati cu tine daca tii in mana cornetul cu seminte, si, apoi, drept multumire primesti si tu un suvenir, ti-l lasa exact dupa ceafa, acolo unde nu poti ajunge cu nimic, nici cu mana, nici cu batista. Daca te trezesti cu suvenirul pe chelie, considera-te un om fericit. Dar, ce? … poti sa refuzi porumbelului multumirea pe care ti-o ofera din intreaga lui inimioara si mai ales din stomac?

Pe plaja Venetiei, care se pare ca va fi aparata in curand de un “mega-dig” paralel cu tarmul, ce va regla cantitatea de apa ce patrunde in laguna, gasesti doar cateva scoici, apa e rece primavara, sufla un vant rece, toalete nu gasesti nici daca te plimbi un kilometru, daca ai o nevoie si n-ai pampersi pe tine…ce faci? Te duci dupa o tufa si astepti si speri, sarind de pe un picior pe celalalt, ca sa nu treaca nimeni pe-acolo, timp de cateva minute… (atentie la directia vantului!) …dar marea, chiar asa rece cum e, e frumoasa, valurile se sparg intr-una peste nisip, pescarusii se rotesc desupra ta, in departare vapoarele gem a plecare, scoicile puse la ureche iti soptesc povesti depre piratii din Adriatica si comorile lor fabuloase iar din departare auzi melodia “Blowing in the wind” a lui Bob Dylan si Janis Joplin, cantata de doua italience la chitara.

Deasupra ta, pe cerul senin, vezi avioanele ce decoleaza de pe Treviso, acum sunt rare dar vara…cerul pare o panza impresionist-cubista formata din multe linii albe ce se intretaie pe un fond albastru, pictura care, daca ar fi fost creata de Picasso sau Dali, ar fi fost fara indoiala cumparata cu bani grei la o casa de licitatie de catre cei mai mari cunoscatori intr-ale artei, de japonezi…

Aici pe aceasta plaje a fost turnat filmul ” Moarte la Venetia”, in regia lui Luchino Visconti, o trista poveste de dragoste obsesiva, iata si hotelul, inchis si el, locul actiunii, aici are loc si “Festivalul international de film” anual din acest oras. Dar Venetia nu e doare canale, piatete, pizza, gelato, Vivaldi, Marco Polo, Palatul Dogilor, clopotnita Campanila, inalta de 100 de metri, (distanta pe care omul o parcurge azi in 9,6 secunde pe teren plat si in 5 secunde, daca cere si ajutorul fortei gravitatiei), podul Rialto sau piata San Marco…Venetia mai e si cartierul de lux Lido, multe felinare ce se aprind seara la fiecare colt de strada, pontoane transformate in terase, trubaduri ce canta prin pietele publice, insulele Murano, Burano sau Igor Stravinsky …

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 5132 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI