Gradina Botanica 'Dimitrie Brandza' - Cadou de 150 ani

TIPĂREȘTE

Dimitrie Brândză a fost un medic, naturalist şi botanist român, membru titular al Academiei Române. El avea un loc al lui, un loc ideal in care se regasea si-si intelegea rostul vietii sale. El ne-a daruit noua, romanilor, acest loc al sau. Noi stim sa-l intelegem?

-------------------------------------------------------------

Ploua de ore bune. Ploua a dezolanta. Asa e ploaia cand doresti s-o simti si tu, dar o privesti prin geamurile mate ale biroului. Doare la fel de mult ca in clipele in care Caraimanul imi zambeste prin cartile postale aducatoare de dor. Mi-e dor de racoare. Mi-e dor de tot ce-nseamna afara. Mi-e dor de stropi de ploaie cazand peste un Bucuresti gri… poate-l spala de griul sau. Poate dincolo de gri se ascund culorile. Eu le vad…si poate si voi reusiti sa le vedeti. Stropii de ploaie sunt stropi de speranta, speranta pe care orice bijutier si-ar dori-o. Stropii, asemenea diamantelor ratacite pe firele ierbii, ma asteapta sa le suprind stralucirea incolora.

Natura ma cheama, e timpul ca eu sa-i raspund prezent …si pasii mei sa ma poarte departe de blocuri insirate-n dezolanta, spre o insula verde. Gradina Botanica "Dimitrie Brandza"

Toate grijile din firescul cotidian parca se risipesc din momentul in care pasii mei trec de poarta Gradinii Botanice. Totul e verde, totul emana prospetime, e o racoare care ma alinta. Azi, e vorba despre mine si despre verdele meu. Inchid telefonul…vreau sa fiu un singur vanator de clipe, un culegator de minuni ascunse printre petale multicolore. Vreau sa inteleg fiecare zumzet de insecta, fiecare macanit de rata, fugind de mine, fiecare broasca testoasa lipita de trunchii ascunsi in locuri umede si umbroase. Natura, astazi, eu imi doresc sa te traduc …

Pe aleile Gradinii Botanice nu se aud multi pasi. Doar ai mei. Imi place singuratatea asta. La fel de mult imi place sa-mi fie intrerupta linistea de susurul cascadei siroind in locul unde ratustele devin prietene cu broastele testoase, cu libelule fugarindu-se jucause printre nuferii care prin simplitatea lor imaculata definesc perfectiunea naturii.

Pe-aici, multi pasi, de-alungul timpurilor s-au perindat. Unii vin aici pentru ca asa e romantic si asta ar trebui s-o impresioneze pe “ea”, altii, sunt studenti ce-si lasa camerele inchise de camin si cauta un loc, pe-o banca, la umbra, incercand sa invete pentru examenul ce va urma. Altii isi duc batranetile, pe cararile amintirlor lor, privind printre ridurile anilor, locul in care el i-a furat intr-un colt prima sarutare. Sunt cazuri si cazuri, unele bune, unele rele… dar oare cati vin aici nu doar pentru a vedea, nu doar pentru a admira…ci si pentru a intelege ce vrea natura sa spuna prin fiecare nuanta?

Ti-aduci aminte, dupa ploaie,

Ce albe straluceau la soare,

Brandusele albastre pe care le zarisem noi…

Si ne-am oprit...

Ne-a speriat doar un mic fluturas,

Dar, vroia si el sa zboare,

Iar tu mirata cu ochi mari,

M-ai privit brusc in ochi

Si mi-ai zambit...

Ganduri negre vin,

Ca grauri negrii-n zbor...

A moarte-ncep a plange

Si-o lume-ntreaga va pieri...

E lumea mea, intreg suspin,

Ca un castel de nisip... trist,

Distrus de-un val trimis...

Si totul meu se frange,

Raman doar Eu si-un chin...

Ma plimb pe alei,

Ma opresc,

Privesc in jos...

Apoi spre cer,

As vrea sa pot visa frumos,

As vrea sa pot sa sper...

-Sa speri, sa speri o vesnicie? M-a intrebat o floare…

De vei spera degeaba, gandit-ai, ca te doare?

Viata este scurta, invata s-o traiesti …

Usor vorbesti, tu floare, dar tu... tu nu iubesti…

Pierdut in lumea asta, candva si omul moare,

Tu uita-te la tine, tu vezi doar cinci petale.

Poate vad cinci petale, dar te vad si pe tine,

Crezi ca nu-mi dau seama de rau si de bine?

Si eu am iubit demult, si eu am iubit odata,

Dar era imposibil, eu am iubit o fata…

Simtindu-I mangaierea, cum ma stergea de roua,

Nu-mi mai pasa ca ninge, nu-mi mai pasa ca ploua

De m-ar fi luat din iarba, si m-ar fi dus in casa

M-as fi deschis usor, ca ea sa ma miroasa.

Dar a venit si vremea cand a plecat departe,

Lasand, sortite mortii, ale iubirii fapte,

S-a intamplat demult, s-a intamplat odata,

Cand brandusa albastra s-a indragostit de-o fata.

Tu, uita suferinta, las-o incet sa zboare,

Asculta si de mine, asculta de o floare.

Iubirea ce-am purtat-o m-a dus la nebunie!

Sa plang pe iarba asta si sa-mi vorbeasca mie?

M-am inecat in lacrimi, si m-am trezit in zori,

In Gradina Botanica

Sa imi vorbeasca flori?

LA MULTI ANI “Gradina Botanica "Dimitrie Brandza" pentru cei 150 de ani!

Autor: Catana Cristian-Alexandru

Fotografii: Catana Cristian-Alexandru

---

VIZUALIZĂRI: 1947 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI