Gustul portocalei, gustul amintirilor
TIPĂREȘTEÎntr-un gest devenit firesc de ceva timp, acum câteva minute, am luat din coşul de fructe de pe masa din bucătărie... o portocală.
Simţind mirosul ei, brusc mi-au năvălit în minte, într-un amalgam iniţial neclar, o mulţime de amintiri...
Încet-încet, ele s-au limpezit şi s-au ordonat ca într-un album.
...
Era o vreme când portocale mâncam doar de sărbători, câteva numai.
Era vremea copilăriei şi-mi aduc aminte cum până şi curăţatul de coajă al portocalei era un adevărat ritual. Din când în când, din coaja strânsă între degete ţâşnea un mic jet de lichid, care împrăştia în jur un miros asociat întotdeauna cu sărbătorile de iarnă. Odată curăţată portocala, urma un alt ritual, cel al mâncatului. Mai întâi ciuguleam partea albă, apoi desfăceam portocala în felii, pe care le mâncam pe-ndelete, pentru ca miracolul să ţină cât mai mult.
Atât, o portocală pe zi, în zilele din jurul Anului Nou.
Pentru că atunci nu aveam Crăciun şi nu venea Moş Crăciun.
Portocalele ni le aducea unu', Moş Gerilă, de care nu mai ştiu decât că m-am speriat foarte tare când l-am văzut prima dată, aveam doar trei ani şi nimeni nu-mi povestise de moşul cu barbă şi plete albe, îmbrăcat într-un costum roşu, purtând în spate un sac plin de cadouri pentru copiii cuminţi. Sau poate nu-mi mai aduc eu aminte.
De Rudolf însă nu mi-a povestit nimeni niciodată, cu siguranţă, l-am descoperit singur, când copiii mei ajunseseră la rândul lor la vremea poveştilor.
La vremea copilăriei mele, sfârşitul anilor '50 şi anii '60, lumea se ferea încă să vorbească despre obiceiurile creştine, până şi bunica, cea mai credincioasă femeie din câte am cunoscut (nu vreau să spun bigotă, termenul ăsta are şi o conotaţie peiorativă) se ferea să ne spună prea multe.
Abia când am descoperit în podul casei bunicilor un manual de religie de-al tatălui meu, am mai aflat şi eu "amănunte". Asta, printre altele, pentru că manualul cu pricina era unul foarte frumos. Ca un abecedar. Cu desene colorate, cu poveşti scurte, nu plictisitoare, pe înţelesul copiilor, nu într-un limbaj arhaic, abscons, ca cele din manualele de-acum.
În schimb, propaganda ateistă lucra eficient. Nu ni se spunea să nu mergem la biserică, nici vorbă, subiectul nici nu era amintit, eram doar invitaţi la altceva, foarte atrăgător. Erau specialişti, nu glumă, ştiau şi ei de tentaţia fructului interzis...
La vremea când copiii ar fi trebuit să meargă la biserică, la împărtăşanie, sau cu colindul, noi, "pionierii dragi ai patriei" mergeam la activităţile pioniereşti: şezători, focuri de tabără, spectacole şi tot ce putea atrage mai mult un copil, mai puţin interesat, fireşte, să stea în fumul înecăcios de lumânare din biserică şi să asculte cum cântă popa pe nas un cântec din care, oricum nu înţelegea nimic.
Încetul cu încetul, de prin adolescenţă, farmecul portocalei a început să dispară. Altele erau acum gusturile şi plăcerile: o ţigară, o vodcă (sau votcă, după cum se scrie mai nou), mă rog, ştiţi ce vreau să spun.
A urmat apoi o perioadă, după '85, când portocala a devenit articol de lux (nu că până atunci era hrana săracului), pentru a o procura, trebuia ori să stai la o coadă imensă, ori să ai o "relaţie" la Alimentara, sau la un restaurant, mă rog, prin comerţul socialist, ca să ţi se dea "de sub tejghea". Şi asta, evident, numai în jurul sărbătorilor de iarnă (tot nu aveam Crăciun).
De banane, smochine şi curmale, nici nu mai vorbesc, aproape le uitasem gustul.
Şi a venit decembrie '89.
Cu tot ce a însemnat acea perioadă... şi cu portocale!
Prin ianuarie '90 am reuşit să cumpăr şi nişte banane.
Ajuns acasă, fiul meu cel mic, născut în '87, la un an după cel mare, exclamă încântat: aaa, uite castraveţi galbeni!
Era prima dată când copiii mei vedeau banane! A fost şi prima dată când, după multă vreme, nici nu mai îmi aminteam de când, mi-au dat lacrimile!
...
Am păstrat portocala mult timp fără s-o desfac, mirosind-o ca şi cum aş fi văzut pentru prima dată un astfel de fruct. Într-un târziu, după ce toate amintirile mi s-au derulat în minte, am desfăcut-o şi am mâncat-o, respectând întocmai ritualul din copilărie.
Un fruct ca multe altele, nu? Acum, portocala a căzut în dizgraţie. Se mănâncă mandarine, clementine, pomelo şi mai ştiu eu ce alte năsociri derivate din portocală.
Da, dar câte amintiri poartă cu sine banalul fruct... şi câţi dintre noi nu şi-l pot încă permite...
Mulţumesc bunului Dumnezeu că a făcut ca pentru copiii mei, portocala să fie un fruct banal.
Şi un gând pios pentru cei care, în decembrie '89, au crezut sincer că acest lucru este posibil, deşi n-au mai apucat să-l vadă realizat.
Trimis de Costi in 28.12.10 13:03:30
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@webmaster
Scuze pentru off-topic total.
Retrage, te rog şi punctele alocate automat.
Şi ataşează melodia următoare:
http://www.trilulilu.ro/PRINCESSE/e0f1b41570f900
Mulţumesc!
Rog așteptați...
costi, asa este, imi amintesc si eu tot acel "ritual"... noi puneam toate cojile pe calorifer, sa miroasa in casa a portocale... acela era atunci parfumul nostru de camera...
iar bananele... oho... le cumparau ai mei cu vreo doua saptamani inainte de Craciun si le puneau, invelite in ziare, in camara, sa se coaca, pentru ca erau verzi atunci cand le cumparau... in fiecare zi verificam daca nu cumva s-au copt bananele... ce delicioase ni se pareau, mie si fratelui meu, savuram fiecare bucatica, mancam pe indelete, sa ne ramana acel gust bine intiparit in papilele gustative...
da, si eu asociez sarbatorile de iarna cu mirosul si gustul portocalelor, al bananelor si al bomboanelor de pom...
@Costi, mare dreptate ai cu banalizarea portocalei, ca dealtfel si cu bananele, chiar si mandarinele.
pe vremea aceea stateam jumatate de zi la coada pentru cateva portocale sau banane, dar numai inainte de sarbatorile de iarna le gaseam.
copil fiind, ma duceam sa ajut vanzatoarea sa puna fructele in pungi si asa primeam cateva portocale in plus.
mancam si noi 1-2 portocale pe zi, dar neaparat opream pentru ziele de Craciun si Revelion.
si mai este o diferenta: nici portocala si nici banana nu mai au gustul de atunci. acum parca sunt din plastic.
intradevar, aceste fructe s-au banalizat. de exemplu, baiatului meu cel mic ii place kaki, un fruct relativ recent intrat pe piata romaneasca.
pana la urma, totul face parte din evolutia noastra. sa nu uitam ca inainte se mergea cu caruta la piata iar acum mergem cu masina, sau se scria cu pana de gasca si acum avem stilouri Mont Blanc, asa cum am evoluat de la abac la Ipad, despre care pana zilele trecute nu stiam nici macar ce este.
review-ul nu prea avea nimic in comun cu rubrica "Din viata comunitatii AmFostAcolo" unde a fost postat initial asa ca l-am mutat la alta rubrica de la OFF-TOPIC
Costi, randurile tale mi-au readus in memorie madlena (madeleine) lui Marcel Proust, celebra prajitura a copilariei sale, cea care ii provoca intoarceri in timp instantanee la maturitate.
M-au impresionat randurile tale. Simbolistica si emotia pe care le degaja m-au facut sa ma gandesc, atat la vremuri apuse, cat si la prea pretioasa noastra libertate.
Ma inclin!
Sa nu uitam ca inainte de '89 valorificam chiar si coaja portocalei, care taiate cubulete mici si date prin zahar si fierte parca, erau un fel de aromatizant pentru cozonaci si alte prajituri.
Multumesc pentru melodie, e una din favoritele mele.
da, coaja de portocala se folosea la cozonaci asa cum se facea si dulceata, foarte apreciata.
si acum se poate folosi coaja de portocala, dar la cat de injectata este, este bine sa te speli pe maini inainte de a manca.
Imediat dupa revolutie, un amic a dat o fuga pana in Germania. La intoarcere, a adus saracu' vreo 3-4 banane sa le dau copiilor. Fie-mea, cand a vazut-o, a spus ca ea nu mananca asa ceva. "De ce, taticule?!? " "Pai nu vezi? E de lemn!!!" Lasand la o parte faptul ca uitase de cand nu mai vazuse cum arata, culoarea aceea aramie a fructului copt ei ii inspira o... bucata de lemn, nu un fruct exotic!
Asta a ramas in arhiva de "lucruri trasnite" a familiei chiar si in ziua de azi...
PS acum, amicul e director de calitate la o firma din Canada. 
Dar despre ambalajul de hâtrie cu inscripţia ,,Jaffa'', nu-şi mai aminteşte nimeni?
Eu mi-am amintit de portocalele comuniste astă primăvară când am fost la Tel-Aviv (anticul Jaffa).
ba da, era un adevarat trofeu cand puneai mana pe un ambalaj din acesta, hartia era diferita (putin cerata, subtire, fosnea frumos sub degetelele noastre nerabdatoare, incercam s-o indreptam si s-o punem la presat in DEX) si isi pastra mult timp mirosul de portocala...
si portocalele erau inscriptionate cu acest cuvant, cerneala era mov... dar parca scria "Jaffa" pe portocale? ! ?
later edit : am vazut ca ai corectat :-)))
Ba eu imi amintesc, chiar intindeam si presam hartiile de la portocale intre filele unei carti. Cand se terminau portocalele, miroseam hartia! Si cand ma gandesc ca exista atatia nostalgigi dupa acea vreme...
Da, cam asta am trait noi cei trecuti de 40, acum cand ii vad pe ai mei cum lasa fructele sa se ofileasca, imi vine sa-i bat! Cum sa le explic ce sacrificii faceam sa avem o portocala sau o banana pe masa! Intr-un an a facut mama mea rost de un snop de banane dar verzi ca nici nu miroseau de crude ce erau. Le-am invelit in ziar si le-am pus pe sifonier sa se coaca, numai ca pana la Craciun au venit nepotelele in vacanta si nu stiu cum le-au detectat ca au mancat si coaja. A doua zi cand sa le pun sub brad disparuse si ziarul... Amintiri...
E adevarat, cand le povestesti asa ceva copiilor se uita la tine ca la un martian. Povesti de demult, parinti nostalgigi, care precis exagereaza! Nu putea sa existe o asemenea realitate!
Am cumparat banane... de la un supermarket, nu spun care... S-au innegrit, aproape s-au uscat... dar cand am desfacut o banana nu avea nici un gust, era fada... Oare de ce? Si totusi inainte de '89 cumparam banane verzi, le puneam pe un dulap, se faceau galbene si erau gustoase... ori acum nu mai au nici un gust... si nu cred ca asta este din cauza ca au devenit fructe banale...
”acum nu mai au nici un gust... si nu cred ca asta este din cauza ca au devenit fructe banale...
Nu au gust pentru ca... au devenit OMG-uri.
La ceaiuri, la petrecerile de revelion storceam coaja de portocala si dadeam inspre becurile aprinse, sa miroasa a portocola in casa.
Mirosea in toata casa a brad si portocala.
Multumesc ca mi-ai amintit despre acel parfum al portocalei.
Am stat si eu odata, jumate de zi la coada sa cumpar portocale la alimentara si cand am ajuns in fata tejghelei, mai ramasese una pe care a luat-o unul de langa mine.
Era ditamai coada in spate. Cumparatorii s-au scandalizat. Unu mai istet a propus sa formeze o comisie - a cumparatorilor, sa verifice tejghelele si magazia, ca sigur au ascuns vanzatoarele ceva dupa rafturi.
Au infiintat comisia, au verificat; eu am asteptat, dar nu s-au mai gasit. Mai visez uneori portocala aia care a cumparat-o ala inaintea mea. 
Nu ma asteptam sa fie atatea povesti despre portocale.
A fost o placere sa va citesc ecourile
Excelenta aceasta aducere aminte, desi am prins doar 7 ani din acesta perioada inca imi mai duc aminte de portocale... pacat intradevar ca tinerii din ziua de astazi nu realizeaza cum a fost o data, insa si mai trist mi se pare faptul ca multi care au trait acele vremuri regreta regimul de atunci.
Offff... de cate ori am povestit eu in ultimii ani celor de pe aici despre potocalele pe care le mancam doar de sarbatori... Ce bine ai descris totul, de la ritual la gust... ce insemna portocala aia pentru noi... Si eu ma mai trezesc din cand in cand ca degust pe indelete fructul dulce-acrisor, exact ca pe vremea aia!!
Offf, Doamne ce suflet, ce amintiri, ce nostalgie.
Toate momentele de atunci au navalit pur si simplu in mintea mea. Ochii s-au umezit instantaneu. Cred ca suntem generatiile cu amintiri, placute sau neplacute. Ma intreb oare ce-si vor aduce aminte si cum vor trai emotii copiii nostri? Ca bananele se stricau in cos? Ca portocalele erau mancate pe jumatate? Sper din tot sufletul sa-si faca amintiri. Noi avem, nu conteaza ca stateam cu orele sa luam portocala aia, noi avem amintiri.
Iata un cadou pentru un suflet frumos
@MCM:
Mulţumesc, mi-a făcut plăcere s-o ascult din nou pe Anda Călugăreanu.
Nu credeam că mai răscoleşte cineva prin "lada cu vechituri" a site-ului AFA
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 16 decembrie 1989 — scris în 16.12.23 de Michi din BUCURESTI
- Dec.2023 Ce simțim și cum privim 1 Decembrie — scris în 01.12.23 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV]
- Oct.2023 IUBESC — și respect! — româna! În câte alte limbi te-ai mai putea „juca” astfel cu cuvintele? (urmează câteva exemple) — scris în 29.10.23 de Admin din TIMISOARA
- Sep.2023 Traficul rutier din România, încotro? — scris în 22.09.23 de AZE din SIBIU
- Aug.2023 Drum lin spre Cer, Costyy! — scris în 27.08.23 de alinafulg din OţELU ROşU [CS]
- Jul.2023 La „vânătoare” de flori prin România — scris în 23.07.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI
- May.2023 Bujorul – floare națională a României — scris în 28.05.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată