Pe urmele lui Iisus (I)

TIPĂREȘTE

Planuisem pelerinajul la Ierusalim cu multe saptamani inainte astfel ca in Vinerea Mare ne-am intalnit in autogara Haifa pe la 10.30 dimineata si am pornit toti trei (eu, nepoata si nepotul) intr-un modern autocar spre marea aventura. Tineam mortis sa ajungem devreme ca sa putem intra in Biserica Mormantului Sfant si sa prindem momentul coborarii Luminii deoarece auzisem eu ca daca esti suficient de credincios poti vedea Lumina Invierii cum se pogoara asupra locului unde a fost inmormantat Iisus. Numai asta visam din 2000 de cand ratasem intrarea pe motiv ca ajunsesem prea tarziu dar si datorita faptului ca atunci nu fusesera decat vreun milion de pelerini dupa datele politiei israeliene, care oricum nu puteau incapea toti odata.

Ajungem in capitala dupa circa 2 ore si hotaram sa incepem pelerinajul de la Biserica Ortodoxa Romana asa cum sta bine unor crestini dar si pentru ca ne interesau noutatile. In curtea bisericii ne-am intalnit cu parintele David care tocmai facuse Drumul Crucii asa cum am vazut mii de oameni, adica mersese pe urmele lui Iisus cu o cruce in spate refacand traseul Mantuitorului condamnat la rastignire pe varful Golgota. I-am spus de intentia noastra de a ramane peste noapte la Mormantul Domnului si ne spune cu regret ca a auzit ca pelerinii vor fi scosi afara pe motiv de amenintare cu bomba. Motivul real era ca oamenii isi doreau atat de mult sa prinda un loc acolo incat intrau de joi si nu mai ieseau pana sambata sau daca li se facea rau pe targa. In acest timp nu mancau, nu beau, nu mergeau la toaleta si era greu si pentru politie sa supravegheze asa mult timp multimea.

Noi, hotarati, plecam optimisti pe jos, drumul intre Biserica si Cetate fiind scurt, pe langa o piata arabeasca. Intram pe una din porti – nu ma intrebati ca nu stiu denumirea, printre sute de oameni, cei mai multi arabi care incearca sa-ti vanda ceva, sau pelerini care incerca sa se conecteze cu Divinitatea. Hotaram sa facem si noi Drumul Crucii ce se strecoara printre stradutele aglomerate si pline de istorie ale Ierusalimului si ne indreptam spre Poarta Leilor de unde incep cele 14 opriri. Mergeam ingandurata incercand sa-mi inchipui cum arata Via Dolorosa acum doua mii de ani si cineva ma trezeste din reverie spunandu-mi ca vechiul Ierusalim s-a pastrat asa cum era atunci si ca e posibil sa calc pe aceleasi pietre pe care a calcat Iisus.

Ajungem la prima oprire – Manastirea Flagelarii – care se afla pe ruinele cetatii Antonia, acolo unde a fost judecat si biciuit Mantuitorul si unde isi avea fortareata Pilat din Pont. Continuam cu, Pretoriul (a-2-a) deasupra pesterii unde a stat intemnitat Iisus si unde iudeii l-au condamnat la moarte strigand "Rastigneste-L! " si I-au pus pe cap o coroana de spini. La a- 3-a oprire, traditia consemneaza ca Hristos a cazut sub povara Crucii, pentru prima oara, un basorelief marcand acest moment dureros. A-4-a oprire, aici Maica Domnului si-a intalnit Fiul, ingenunchiat sub povara Crucii. Capela armeneasca omagiaza durerea tuturor mamelor care si-au pierdut copiii. A cincea stationare este insemnata cu un paraclis franciscan, acesta fiind locul in care Simon din Cirene a fost silit sa-L ajute pe Hristos sa-si duca Sfanta Cruce. La al saselea popas este locul unde Sfanta Veronica a sters fata Mantuitorului cu o marama, chipul acestuia ramanand impregnat pe ea. La al saptelea popas al durerii cade Domnul pentru a doua oara, slabit de greutatea lemnului. La al optulea popas Hristos a mangaiat-o pe Maica Sa, pe femeile mironosite si pe toate femeile credincioase care plangeau pentru El. La mica distanta se afla cel de-al noualea popas, in capela Bisericii Copte (crestini etiopieni) unde se aminteste de a treia cadere a Mantuitorului sub povara Crucii. Urmatoarele popasuri sunt in Biserica Mormantului Sfant, dar Mishtaraua (politia) isi facea deja datoria si evacua pelerinii care intrasera.

Dezamagiti, ne-am intors spasiti la Biserica Romana unde se oficia slujba Prohodului si unde se adunasera peste o suta de crestini. Ne-am interesat de cazare, dar nu mai erau locuri de mult si tocmai cand ma gandeam ca o sa dormim afara pe bancuta, apar cele doua prietene din Bucovina si ne invita la ele unde stateau cu gazda. Eu, nu ca vreau sa vad Lumina, ele insistau si pana la urma cedez cu promisiunea ca la 3 dimineata ne intoarcem in Cetate. Pe la ora 22 gasim un taxi care ne ia pe toti 5, ne duce unde stateau fetele si care ne promite ca la 3 se intoarce daca-l sunam. M-am foit cele cateva ore pana a sunat ceasul, am dat desteptarea si telefonul dupa taxi si la 3.30 iata-ne in poarta Cetatii.

Noapte neagra, fara tipenie de om pe stradute, doar pasii nostri se auzeau in linistea aceea mormantala. Prietena mea ma intreaba daca stiu incotro mergem, deoarece ea fusese numai ziua si se lua dupa tarabe si buticuri ca puncte de reper. Si eu la fel, fusesem de 2 ori in viata, dar ziua, si asa mi se paruse ca ma ratacesc prin labirintul stradutelor, darmite noaptea cand doar un bec chior clipea la cate 5o metri. Le-am spus sa mearga dupa mine fiindca aveam certitudinea ca o forta divina imi calauzeste pasii si nu ne vom rataci. Dupa vreo zece minute intalnim primul baraj al politiei dar mi s-a parut ca e prea departe de Mormant si ii indemn sa ma urmeze. Ii mai plimb alte zece minute pe stradutele intortocheate si ajungem la piateta de dinaintea Mormantului unde erau vreo suta de oameni ce asteptau pe scaunele sau in picioare in fata gardului instalat de politie. Nici asta nu ma multumeste si ii indemn spre Biserica Copta pt ca are o usa ce da fix in fata Bisericii Mormantului. Nimerim din greseala intr-o biserica a arabilor (care erau sa ne ia la bataie ca le stricam rugaciunea) si intr-un final intram la etiopieni. Vreo 5 preoti oficiau slujba, alti 25 se rugau, noi hotarati traversam locasul de cult sa ajungem la usa. Ei saracii ne explicau ca e usa incuiata, noi ne faceam ca nu pricepem si cum insistam sa o deschid, aud un politist de dincolo de usa ca striga sa ma potolesc. Ce puteam sa facem decat cale intoarsa, la piateta unde se adunasera trei sute de oameni, acum. Ei, doamna, multumita, ca n-ai stat din prima aici cand era lume putina, te-ai plimbat pe la Biserica Copta ca esti mai cu mot, imi spuneam in gand.

Trecuse de 5 dimineata si incepea sa se crape de ziua. Hotaram sa ramanem acolo si pana la ora 10 am ajuns sa stam inghesuiti ca sardelele pentru ca oamenii continuau sa vina si ne impingeau in ideea ca poate se indura politia si ne da drumu. Soarele era deja insuportabil, apa nu prea mai aveam la noi, de toaleta nici nu putea fi vorba. De pe acoperisurile buticurilor, lunetistii isi faceau datoria si supravegheau zona. De vreo doua ori s-a lansat zvonul ca s-a pus bomba si ca n-o sa ne lase sa intram, dar n-a plecat nimeni. Dupa insistente, apar vreo 20 de mascati care formeaza un lant uman in spatele nostru pentru a nu lasa toti oamenii odata sa intre, sa nu ne calcam in picioare. Se ridica gardurile de fier si o porneste multimea la fuga spre Biserica de ziceai ca e urmarita de tauri la corida. Alergam si noi in virtutea inertiei si cand m-am vazut inauntru am crezut ca visez.

M-am infipt in fata Mormantului, sa am panorama buna, dar m-a linistit repede un politist, acolo stateau televiziunile sa filmeze. In spatele Mormantului nu mai era loc, se imbulzeau deja mii de oameni, asa ca ne-am indreptat spre o grota unde este o icoana cu chipul lui Iisus care pe mine m-a fascinat. Era mai liber acolo si urmatoarele patru ore aveam sa le stam tot in picioare, dar macar era racoare si se putea respira. Poate nu stiati dar la Ierusalim Lumina vine sambata la ora 14 - 14.10, nici acum nu am inteles de ce, de vreme ce Invierea e la 12 noaptea?

Pe la 13.30 incercam sa iesim din grota in Biserica dar era aproape imposibil, sus era un vacarm de nedescris, zeci de mii de oameni stateau inghesuiti, vorbeau, tzipau, lesinau, isi dadeau ghionturi, dar cel mai mult fotografiau. Inchipuiti-va mii de blitzuri care sclipeau fara incetare, fiecare incercand sa prinda momentul cand va veni Lumina. Din cand in cand cineva striga sa nu se mai fotografieze, ti-ai gasit, cine sa-l asculte? In astfel de conditii, logic, am ratat momentul venirii Luminii, m-am trezit ca intind mana cu manunchiul de lumanari sa le aprind de la persoana de langa mine, orbita de blitzurile imposibile. Am pus mana peste foc sa verific daca e adevarat ca nu te arde si asa era, nu simteam nici o arsura. De deasupra, politistii dadeau cu niste spray-uri peste noi sa nu ne aprindem hainele sau parul. Am incercat sa ajung la Golgota sau la Mormant dar practic era imposibil, eram directionati spre iesire de politie.

Am plecat cu un gust amar ca n-am fost destul de credincioasa sa vad Lumina, consolandu-ma cu ideea ca macar am incercat. De rugat la cele Sfinte am lasat pe alta data, cand o fi mai liber, propunandu-mi sa mai ajung la Ierusalim inainte de plecarea in tara. La ora 12 noaptea, grecii tin slujba de Inviere tot in Biserica Mormantului Sfant, mie insa mi-a ajuns aventura de peste zi. Daca vreti sa vedeti Lumina de Inviere, cumparati un CD, am inteles ca exista filmari (eu nu le-am vazut pana acum) pentru ca live sunt sanse mici sa reusiti. Daca vreti sa vizitati si sa va rugati la Locurile Sfinte, mergeti in cursul anului, cand nu sunt sarbatori importante si veti putea sa o faceti in liniste, civilizat asa cum am sa va povestesc intr-un alt review.

---

VIZUALIZĂRI: 3108 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI