O calatorie intr-o tara de vis ....

TIPĂREȘTE

In acel vis despre care este vorba in titlul meu... se facea ca un grup de savanti americani si unul roman, cu care eram in niste relatii foarte apropiate - jucam bridge impreuna la un club din Manhatan la sfarsitul fiecarei saptamani- mi-au propus sa devin cobaiul lor bineinteles pentru o suma frumusica, ce imi punea la adapost familia in cazul unui esec al experimentului lor... erau cu totii determinati sa incerce pe mine ceea ce le reusise cu niste animalute mici, soricei, broscute, carasei, nevastuici si corcodei... si anume, sa ma congeleze si sa ma readuca la viata dupa cateva decenii bune... uitasem sa va spun... amicii mei cartofori, erau specialisti in criogenie la un renumit institut de cercetari... si pentru ca nu mi s-a parut deloc o idee rea, curios fiind din fire si dornic sa fiu deschizator de drumuri, cad la invoiala si ma internez pentru analize preliminare care vor spune in final daca sunt bun sau nu pentru experiment... nu va mai dau nici un amanunt despre procedurile urmate... este o cale foarte lunga si chiar plictisitoare... asa ca ajung direct la momentul in care, fericit ca trecusem toate testele fizice si nu numai, ma invita baietii aceia simpatici pe care-i facusem zob la bridge in toata aceasta perioada premergatoare scufundarii in azot lichid (intre noi fie vorba, de vreo trei ori, impreuna cu partenerul meu din vis, @bubumaia, ii facusem pe ceilalti doi... " de mare slem "...), asa ca aveam un tonus teribil de fain cand mi-au injectat niste glicerina pe la incheieruri ca sa nu mi se rupa vreun madular la revenirea la starea initiala, peste cinci decenii... care decenii au trecut, nu stiu cand si cum, eu fiind in stare de "hibernatus "... dar la trezire, fac cunostinta cu niste figuri noi, bineinteles, cei ce ma preluasera de la inaintasii lor... ma repun dansii in functiune si ma tin in carantina de acomodare vreo doua saptamani, perioada in care ma frichinesc ei in fel si chip, cu fel de fel de teste fizice si psihologice, imi arata filme cu fel de fel de peisaje si oameni, strazi si locuinte, mijloace de transport si magazine imi aduc la cunostinta fel de fel de lucruri si fapte pe care le considerau necesar a mi le spune pentru o mai buna acomodare cu mediul pe care eram nerabdator sa -l cunosc... si... ma pun in libertate, in sfarsit... mare a fost surpriza cand am facut primii pasi in lumea pe care o parasisem in urma cu cinci decenii... aveam sub picioare, nu bitumul pe care-l stiti, cel de pe strazile oraselor... ci un fel de cauciuc spongios care avea mai multe culori, dispuse longitudinal pe trotuarele ce erau mult mai late decat cele pe care le stim... erau de fapt niste benzi de circulatie pe care nu stateai in picioare ci pe niste fotolii comode, ergonomice, parca umlute cu un lichid care-ti facea mai suportabil demarajul si franarea... erau un fel de benzi transportoare de diferite viteze, pe care le puteai schimba din mers fara nici o problema... totul era gandit si coordonat astfel incat intentia fiecaruia de a schimba o banda sau alta era transmisa telepatic sistemului care facea corectarile de rigoare, astfel incat sa poata deveni posibila schimbarea dorita...

oamenii nu vorbeau intre ei, toti comunicau prin priviri, mimica, gesturi, intr-un mod impresionant... figurile lor nu mai erau acelea pe care le cunosteam -fara expresivitate, suparate, nervoase, intolerante, rautacioase ci aveau intiparita plcerea de a face BINE, de intr-ajutorare, de dragoste si respect pentru ceilalti, erau pline de romantism la cei tineri si de compasiune si intelegere la cei mai in varsta... se vedea ca nu era nimeni preocupat de necesitatile primare ale vietii, nu se ingramadea nimeni sa treaca in fata altora... pe partea carosabila a strazilor erau vehicule al caror motor nu se auzea... aveau fel de fel de forme si culori, circulau in liniste deplina; pe chipul conducatorilor se vedea placerea de a conduce... la trecerile de pietoni inlemneau cu totii, semafoarele si semnele de circulatie nu erau ascunse dupa arbori ci erau vizibile de la mare distanta, toate erau suspendate deasupra soselelor... Nu va spun ca strazile aveau un aspect frumos, ingrijit, orasul intreg era un adevarat parc... copiii erau protejati in spatii inchise, erau indrumati de parinti si bunici cu o dragoste ce se vedea pe chipul lor, plina de responsabilitate, vorbeau cu cei mici in soapta, sa nu-i deranjeze cumva pe ceilati trecatori... Multa verdeata, se vedea preocuparea pentru natura... disparusera cainii comunitari, nu se vedeau boschetari niciunde, nu va spun ca nu erau resturi de gunoi, de ambalaje luate de vant... de fapt, mi-am si explicat de ce... magazinele erau pline cu fel de fel de marfuri: haine, obiecte de uz casnic, corpuri de iluminat, articole igienico sanitare, incaltaminte... tot ce vrei si ce nu vrei... dar mancare, nu... de ce? pentru ca toata lumea manca in niste frumuseti de restaurante de cinci stele care se gaseau la tot pasul... la parterul tuturor locuintelor care... trebuie sa va spun... nu mai semanau deloc cu cutiile paralelipipedice pe care le stim cu totii- acele blocuri facute cu ghiotura si care nu au nici un farmec nu sunt personalizate in nici un fel... nuuuu erau niste constructii ce aveau aspect frumos, colorate cu gust in nuante de crem, alb, gri deschis, ferestrele erau frumos ornate cu flori, care mai de care mai frumoase... mi se face foame si intru intr-un restaurant... de la intrare ma intampina racoarea aerului conditionat si o frumoasa melodie care parca era un susur de parau de munte... abia se auzea... nimeni nu striga dupa vreun chelner; mesele de cate patru persoane... fiecare mananca ceea ce-si alege din niste vitrine imense... acolo fiecare farfurie, ornata cu gust, contine atatea calorii cat ai nevoie ca sa nu te ingrasi cumva... sa-ti dea energie pana la urmatoarea masa, pe care o vei lua peste alte 4-5 ore... imi aleg o farfurie care mi se pare a contine o bucata frumoasa de peste si salata verde alaturi... caut cu ochii o bere... nu vad... in schimb niste sucuri, numai naturale, imi fac cu ochiul... aleg o combinatie da ananas si piersici... ; la terminare vreau sa platesc dar o domnisoara bruneta, cocheta imi spune ca nu este cazul sa-mi fac probleme... in urma cu doua decenii guvernul a hotarat ca toata lumea sa manance gratuit cat pofteste... hmmmm... ce chestie... imi spun... ce guvern destept! oare cine o fi primul ministru? merg spre casa si ma gandesc... oare cum arata apartamentul meu --cei de la institul de criogenie imi dadusera cheile unui apartament intr-o locuinta de pe strada mea... era apartamentul in care aveam s-o regasesc pe Delia, sotia mea, care ma zguduia de zor sa ma trezesc... visam urat?

Ma trezesc si-i reprosez... -De ce m-ai trezit? -Tu stii ce frumos visam?

As putea sa continui... dar acum trebuie sa merg la culcare... daca voi continua visul... va voi povesti cu alta ocazie, fiti siguri...

---

VIZUALIZĂRI: 1543 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI