Buna dispozitie, aroma si savoare la Cutitu d'argint

TIPĂREȘTE

Dieta? Ce e aia?

Octombrie 2010, pe la inceputuri, zi frumoasa insorita, dupa cateva atat de ploioase incat iti venea sa iei ceva ascutit si sa-ti gadili venele de la mana. Impreuna cu alti cativa „pretini” cu care „incarcam timpul” la un „timbilding” destul de interesant, ne-am imbarcat catespatru intr-un vehicul si am purces la drum, destinatia Sinaia.

In mai putin de o ora, incarcata cu priviri admirative la adresa peisajului, mici injuraturi la adresa Ministerului Transporturilor si felicitari dj-ilor de la radiourile prinse in „zborul” masinii catre destinatie, am tras pe dreapta intr-o parcare din zona centrala a orasului, am batut palma cu taxatorul si ne-am luat inima in dinti, in directia unui restaurant care promitea multe, dupa cele relatate de un alt user care amaifostpeacolo.

Si uite-asa, mai greu la deal, mai usor la vale, am tintit si lovit restaurantul „Cutitu d’argint”.

La ora si ziua in care amfostacolo, respectiv intr-o miercuri pe la 14, nu prea multa lume calca pragul restaurantului, ba chiar am avut senzatia ca e „inchis pentru deratizare”, judecand dupa numarul redus (ca sa nu zic inexistent) de masini parcate (am pus-o si pe seama ideii ca unii turisti ne-ar putea urma exemplul sa lase masina in oras si sa bata cu talpa drumul dus-intors pana si de la restaurant) si de urmele talpilor impregnate pe podeaua terasei putin inghetate.

Emotiile au trecut in momentul in care am simtit ca onorata clanta a usii de acces a cedat insistentelor noastre si ne-am vazut intrati in interior.

Scanand dupa o masa libera (oferta cat cuprinde, doar doua mese erau ocupate de cativa turisti/localnici rataciti sau intorsi de la vizitarea Castelului), am ales una care sa fie nici prea aproape de mirosul mai mult decat imbietor venit din zona gratarului, dar nici atat de departe de acea zona, ca sa nu riscam sa mancam fripturile reci sau fasolea sleita.

Asezati confortabil la masa, rotind ochii ca girofarurile prin interior sa surprindem detalii interesante, ne-am trezit pe cap cu un chelner amabil, cu chef de vorba si plin de fun.

„Buna ziua, bine ati venit la Cutitu d’argint, ne bucuram de prezenta dumneavoastra aici (credem si noi, la cate mese sunt libere, chiar era nevoie de prezenta noastra), sunteti pentru prima oara? Cunoasteti sistemul acestui restaurant? ”

„Buna ziua, ne bucuram ca am gasit deschis, suntem la primul contact cu restaurantul dumneavoastra, insa suntem la curent cu sitemul, ne-am informat anterior si ni s-a parut interesant”.

„Pai, ca sa nu va tin prea mult de vorba, poate va e foame (cam da, recunoastem), va las lista de meniu si revin cand imi faceti semn, sa iau comanda. ”

Zis si facut, domnul chelner s-a retras discret catre coltul unde era incinsa o mica sueta impreuna cu ceilalti chelneri si bucatari, discutia lor fiind acoperita de un fond muzical popular foarte placut auzului.

Am luat la rasfoit meniul, stiam la ce calvar caloristic vom fi supusi, asa ca am hotarat sa „incingem” putin papilele gustative cu un coniac „multiinstelat” (cu parere de rau pentru unul dintre participanti, care s-a „adapat” doar cu racoritoare si apa plata), ba chiar doua, dupa ce am dat de gustul primelor bucate.

Fara a astepta prea mult (cred ca pret de vreo 4 melodii puse cap la cap), au inceput sa vina incet dar sigur platourile spre masa (in prima faza am rontait chips-uri facute in bucataria restaurantului, care cereau neaparat o bere rece).

Si uite-asa, masa a inceput sa fie acoperita de salata de varza, fasole scazuta (mare-n bob, dar gustoasa foc) si bauturile care sa tina companie momentului, functie de dorinta si preferinta fiecaruia.

La intervaluri mai mici sau mai mari, datorate bucatilor de friptura ce aterizau din varful sabiei pe platoul din fata, (deja) prietenul nostru chelnerul aducea ca un vajnic luptator „capturile” bine infipte si la fel de bine rumenite bucatile de carne, plecand de la carnati de porc, muschiulet de vita, ciocanele de pui, muschiulet de porc invelit in sunculita (bacon), aripioare de pui condimentate, si incheind cu... dar cu ce sa inchei, ca se plimbau aromele si savoarea prin stomac precum gondolele prin canalele venetiene, ca sa nu mai spun de micile „tsunami”-uri starnite de inghititurile generoase din paharele de vin.

Si cum friptura nu merge singura, am adaugat langa ea gustoasele boabe de fasole, atent infasurate in salata de varza murata, care nu-ti mai dadea ghes sa pleci de acolo.

In timp ce chelnerul distribuia atent bucatile catre noi, l-am mai ispitit cu cateva intrebari „de obicei e asa liniste aici sau am nimerit noi taman cand romanul tine post in zi de miercuri si renunta la carnea de pe sabii, in favoarea fasolei cu salata de varza? ”

„Aaa, nu, in week-end nu aveati norocul sa gasit masa libera, poate doar cu o rezervare prealabila, asa ca daca doriti sa reveniti pe sfarsit de saptamana, va ofer o carte de vizita cu numerele de telefon la care sa puteti face rezervarea, ca sa fiti siguri”.

„Dar daca vrei sa organizezi o petrecere, nu neaparat nunta, un botez, aniversare, zi onomastica, se poate? ”

„Fara probleme, puteti merge sa discutati cu sefu’, e aici si va poate da toate detaliile”.

„Dar cu revelionul? ” „Pai deja avem oferta, va aduc pliantul”.

Asa am aflat ca poti rezerva locuri pentru noaptea de anul nou, cu meniul asemanator celui prezentat noua, la care se adauga sampanie, tort, fistic alune, la pretul de 210 lei/persoana (a se lua in calcul si faptul ca restul bauturilor se platesc).

Si fiindca veni vorba de plata, meniul are pret fix, respectiv 49 lei/persoana, la care se adauga pretul bauturilor consumate.

Fiindca nu aveam niciun zor, am petrecut intr-o atmosfera placuta si relaxanta aproape 3 ore, dupa care am facut cale intoarsa catre masina, nu inainte de a bea cate o cafea si manca o prajitura la un cafe-bar intalnit in drum.

Mai grei cu cateva sute de grame acumulate dupa un pranz atat de tentant, cu o alcoolemie ce se incadra la limita rezonabila (repet, unul dintre noi s-a sacrificat pe altarul prieteniei si a baut doar non-alcoolice, dar nu despre subsemnatul e vorba), ne-am indreptat „fizicurile meseriase” spre locul team-buildingului, in asteptarea unei noi zi plina de expuneri si schimburi de pareri constructive.

Sa va spun ca si joi ne batea gandul sa repetam istoria? Dar am zis ca e prea mult si am hotarat sa asteptam un alt moment, la fel de placut si sa revenim la „Cutitu d’argint”.

Concluzie: un loc agreabil, atmosfera placuta, mancare si bautura pentru amatorii de renuntare la diete/regimuri sau pentru cei care au o ultima dorinta, inainte de a se apuca de respectivele diete, un loc pe care-l recomand cu incredere.

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus poveste-asa!

---

VIZUALIZĂRI: 2497 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI