Ghetarul Scărişoara

TIPĂREȘTE

Episodul anterior il gasiti aici

Ploua?

Mda….

La naiba, nu s-a oprit?

No...

Ce facem?

Ce sa facem…doar nu am venit pana aici degeaba…si taras si tot mergem.

……... cam asa a decurs dialogul intre mine si sotia mea, dimineata…ploaia a curs toata noaptea, tacanind pe tabla acoperisului. Sorbind din cafeaua aburinda servita de gazdele noastre, faceam planuri, cu privirea aruncata hat departe, pe geam, catre soseaua unde din cand in cand mai trecea cate o masina.

Ne luam ramas bun de la gazdele noastre si iesim cu masina pe drumul catre Campeni. La vreo doi kilometri, indicatorul ne arata directia catre pestera. Un nene ce statea acolo... asa... ca din intamplare, ne intreaba daca vrem sa urcam…”da” zic eu foarte hotarat…”cu masina asta? ”…adica …cu a mea…. ”da”…pai daca nu aveti dacie sau gip nu puteti. Sa mori tu!!!... i-am raspuns plin de draci…binenteles in gand. Si am plecat. Spre norocul nostru ploaia se oprise si doar o pacla stravezie mai staruia desupra noastra. Drumul s-a dovedit, in ciuda previziunilor “binevoitorului”, bun. Nu era asfaltat…... :)) …. dar se putea merge, chiar daca ar fi plouat. Multa piatra marunta ….rosie…caramizie…. asa era si pamantul, tot caramiziu. Intreband un bun prieten cu studii in geologie am aflat ca…”solul seamana cu lateritele (care in mod normal sunt soluri subsahariene, tropicale, formate pe baza oxidarii foarte puternice a fierului din sol (hematite”). Am filmat tot drumul pentru ca inaintand doar cu viteza maxim a 2-a si fiind nevoit sa dau din maini mai ceva ca un dirijor, nu prea aveam timp sa admir peisajele. Incerc sa-mi maginez superbitatea peisajelor…vara…

Ajunsi la capatul drumului, parchez si intru in vorba cu un om care s-a dovedit a fi…ghidul. Nu am fost mirati sa aflam ca eram primii turisti ajunsi acolo in acea zi. Am luat pieptis cararea ce ducea spre intrarea in pestera... cam 10 minute de mers usor, panta fiind mai mult decat acceptabila. Sus ne astepta un lacat imens ce trona pe poarta de intrare. Inainte de a ne dezmetici, suntem ajunsi de ghidul nostru care, parc apasand un buton invizibil, incepe sa ne descrie zona cu lux de amanunte.

Aveam impresia ca intram intr-o lume pierduta in timp... doar scarile de metal dandu-ne siguranta ca ne aflam totusi in secolul 21. in avenul imens ce se casca inaintea noastra, zapada era stapana…. frigul incepea sa puna stapanire pe trupusoarele noastre. Ascultam indicatiile ghiduli cu gurile cascade, privind plini de uimire la ceea ce pamantul acesta extraordinar ascunde in maruntaiele sale.

(Un amanunt interesant... voind sa vada cum variaza temperatura in pestera, s-a organizat pe gheata din sala principala, …o nunta. Da, o nunta cu 120 de invitati, cu muzicanti…cu tot tacamul. Dupa ce a luat sfarsit evenimantul, diferenta de temperatura intre ora de incepere si cea de final era de…. un grad. Fara cuvinte.)

Totul in jur era incremenit…formatiunile de gheata sub forme care mai de care mai ciudate dadeau impresia unor cavaleri inghetati de vraja ce invaluia pestera si pe noi odata cu ea. Am avut privilegiul de a fi singuri in acest adevarat templu de gheata pret de aproape o jumate de ora. Iesind la suprafata simteam regretul ca nu locuim mai aproape sa putem reveni oricand cu un minim efort. Mi-au placut placutele ce te invitau sa nu lasi gunoaie…. stil original…. degeaba…romanul nu se dezminte.

Inchei aici …. parca cu parere de rau…. dar n-am incotro. As fi putut sa va insir aici tot felul de date stiintifico-fantastice despre ghetar, insa sunt lucruri pe care le puteti gasi foarte usor ..cu Google.

P. S. Ghidul ne-a povestit ca intr-un an, a venit un grup de turisti care... afland ca nu puteau intra pana in gura pesterii cu masina... au intors si au plecat... si erau romani.

Numai bine!

---

VIZUALIZĂRI: 2947 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI