Venetia,orasul indragostitilor iremediabili....

TIPĂREȘTE

Am vizitat Venetia la mijloc de luna mai, cand cu ocazia sarbatoririi unui numar de ani de la celebrarea casatoriei, sotul meu, fire romantica si mereu ,,la datorie'' cand vine vorba de a sarbatori ceva, mi-a facut aceasta frumoasa surpriza anuntandu-ma cu doar doua zile inainte ca 15 mai 2009 ne va gasi tot impreuna dar la Venetia!

Am zburat de pe aeroportul din Timisoara, avad niste emotii cumplite, fiind la un pas de a pierde avionul din cauza acelor lucrari interminabile pe tronsonul de drum Sebes Alba-Orastie. Am ajuns asadar in aeroport cu doar 5 minute inainte de a se inchide portile, imbarcarea facandu-se rapid si tot rapid aterizand pe aeroportul din Treviso, drumul durand doar 50 de minute.

Cazarea am avut-o la hotelul Carletto, hotel catalogat la 3 stele reale, amplasat intr-un cartier linistit la 1.5 km de centrul orasului, hotel ce m-a impresionat placut din toate punctele de vedere. O particularitate a orasului este aerul de prosperitate si comfort. In Treviso se afla imperiul de imbracaminte Benetton, care are un magazin impunator in spatele palatului Palazzo dei Trecento din centrul orasului.

Frematand de emotia intalnirii de a doua zi cu Veni etiam adica pana aici am venit eu, de unde se pare ca-si trage numele Venetia, seara a trecut repede, plimbandu-ne pe stradutele inguste, aliniate de case si maluri inverzite, salcii plangatoare, fantani si parculete cochete.

A doua zi, ne-am trezit dis de dimineata, din Treviso pana in Venetia fiind 35 km.

Desi aveam inchiriata o masina, am preferat ca mijloc de transport trenul, tocmai datorita spatiilor de parcare relativ putine si destul de aglomerate din apropierea Venetiei.

Dupa nici 30 de minute de mers Regina Adriaticii ni se infatiseaza in toata splendoarea ei... Portul intesat de vase de croaziera care mai de care mai somptuoase este primul care ti se arata in fata ochilor in acea imensitate de ape.

Imediat ajuns in gara Santa Lucia care se afla chiar in centrul istoric, in Cannaregio, pe unul dintre malurile Canal Grande, te afli pe un petec de pamant stingher inconjurat de o laguna desavarsita in acea lume arhaica invaluita parca in misterul unei povesti vechi de secole... Ma gandesc ,,Oare, cu ce poti compara Venetia pentru a-i putea pune in valoare frumusetea? '' si nu reusesc sa gasesc acel ceva care sa fie la fel. Este unul dintre lucrurile a caror poveste o spui pur si simplu, de fapt doar o soptesti timid...

Ne hotaram sa parcurgem drumul pana in Piazza San Marco pe jos tocmai pentru a putea descoperi mai bine orasul canalelor si al palatelor... Traversam podul din dreptul garii si pornim prin labirintul de stradute inguste lasandu-ne purtati de o bucurie nemaiantalnita inca.

Linistea desavarsita a acelei dimineti de primavara este intrerupta doar din cand in cand de sunetul valurilor care lovesc usor cladirile invechite de vreme. Colindam astfel pitorestile stradute cu micute magazine traditionale cu masti absolut senzationale si obiecte din sticla de Murano, urcam si coboram podurile scaldate in razele soarelui care abea se ivesc dupa cladirile vechi, privim gondolele ce plutesc feeric pe apele verzui ale intinsului canal...

Odata ajunsi in Piazza San Marco, piata principala a Venetiei, descoperim un spatiu urban altfel, dedicat in special artei si creatiei. Centru al orasului si loc de intalnire pentru turisti (de aici incepand practic explorarea Venetiei si a insulelor Murano, Burano), Piata San Marco are o atmosfera speciala, o istorie fascinanta si nu in ultimul rand o frumuete venetiana. Nu degeaba este numita inima orasului, aici intalnind cele mai importante institutii ale statului venetian si cele mai importante cladiri din Venetia: Basilica San Marco, Turnul San Marco, Palatul Dogilor, Biblioteca Marciana, Muzeul de Arheologie dar si numeroase cafenele si restaurante.

Inca de la intrarea in piata privirea iti este furata de Basilica San Marco, cel mai bun exemplu de arhitectura bizantina. Deasupra usii centrale, prin care se face accesul in basilica, se afla un mozaic poleit cu aur ce reprezinta Judecata de Apoi, stalpii decorati cu marmura policromata strajuiesc intrarea, pentru ca in momentul in care iti ridici ochii sa observi statuia lui San Marco care vegheaza parca si acum asupra orasului... Accesul in biserica este permis doar daca esti imbracat corespunzator, nu iti este permis sa fotografiezi si nici macar sa ai asupra ta bagaje voluminoase.

Despre porumbeii care inunda Piazza San Marco nu pot sa va spun decat ca sunt extrem de prietenosi si indrazneti mai ales cand le intinzi palma plina cu bucatele de paine sau chipsuri. Ne-am riscat si noi si i-am hranit (cu riscul unei amenzi destul de consistente) si bineinteles, nu am ezitat sa imortalizam cele mai haioase momente cand nu mai conteneau sa ni se aseze pe cap si umeri.

Porumbeii in lumea lor stiu doar un lucru-ca trebuie sa manance- si nu inteleg de ce venetienii vor cu orice chip sa-i concedieze.

Parasim piata si ne indreptam spre Podul Rialto. Din Piazza San Marco urmarim indicatorul ,,Rialto'' si ajungem relativ repede in fata celui mai vechi pod peste Marele Canal (1591) si probabil cel mai cunoscut din oras. Acesta a fost singura modalitate de a traversa marele canal pe jos timp de 260 de ani, pana cand a fost construit Podul Academia (1854). Furnicarul de pe podul Rialto este unul perpetuu pe toate cele 3 sensuri de mers: 2 benzi pe langa balustrade si o banda de mijloc care serveste ca spatiu pentru comerciantii ce vand diverse bijuterii, sticla de Murano precum si alte suveniruri pentru turisti.

Lasam spre final Puntea Suspinelor (Ponte dei Sospiri) si pentru ca legenda spune ca daca treci cu gondola pe sub ea si in acel moment saruti persoana iubita, dragostea va invinge toate obstacolele si va fi eterna, ne comformam traditiei si urmam intreg ritualul in timp ce gondolierul canta cu pasiune ,,o sole mio''. Puntea Suspinelor ne duce cu gandul la suferinta lui Casanova, vesnicul indragostit care a iubit 132 de femei.

Drumul de intoarcere l-am facut cu vaporetto, de la bordul caruia am putut admira in voie deosebitele cladiri venetiene cu balcoane incarcate cu flori colorate... avem impresia ca suntem in alta lume sau poate intr-un film.

Insiruite in laguna, stau tacute cladirile sprijinite pe coloane dantelate. Unele sunt recent renovate si sunt transformate in hoteluri, restaurante si cazinouri iar altele isi asteapta triste randul. Din cand in cand apare cate o gondola sau cate o salupa ,,trasa'' la mal, langa ferestrele palatelor. Idilic... dar adevarat!

In acest timp, privind cu ochii sufletului realitatea venetiana, un singur lucru este cert: daca orasul se va scufunda asa cum se preconizeaza, lumea toata va fi mult mai saraca!

---

VIZUALIZĂRI: 3317 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI