Cascada Niagara

TIPĂREȘTE

După un drum de şapte ore şi 450 mile (725 km) parcurse, în care am traversat de la sud la nord partea răsăriteană a statului Pennsylvania, admirând frumoasele peisaje din Munţii Poconos, am ajuns în oraşul american Niagara Falls, destinaţia călătoriei mele.

Dacă nu ar fi Cascada Niagara, oraşul nu ar impresiona prin nimic, fiind cu mult mai prejos decât oraşul cu acelaşi nume situat pe partea canadiană. Dar nu ca să vizităm oraşul venisem, aşa că ne-am cazat rapid la Hotelul Best Western Summit Inn, hotel la care făcusem o rezervare pe internet cu câteva zile înainte, şi am pornit spre cascadă.

Formată pe râul cu acelaşi nume, Cascada Niagara este practic alcătuită din două cascade distincte, separate de Insula Caprelor (Goat Island): Cascada Americană cu o lungime de 330 m şi o înălţime de 30 m şi mult mai impresionanta Cascadă Potcoavă (Horseshoe Falls), denumită aşa datorită formei caracteristice, cu o lungime de 750 m şi o înălţime de 52 m. Cu un debit ce variază între 3.000 şi 6.000 m3/s (aproximativ debitul Dunării), Cascada Niagara este cea mai mare din lume la acest capitol.

Am parcat maşina în una din parcările hotelurilor din apropierea cascadei şi am pornit pe jos spre malul râului Niagara. Datorită debitului mare, a unei adâncimi mici şi a albiei accidentate, râul curge vijelios peste numeroase praguri şi cataracte. Ici colo, din tumultul apelor, răsare câte o stâncă acoperită de vegetaţie. Trunchiuri de copaci, purtaţi de şuvoaie din inima pădurilor seculare ale Americii sau Canadei spre apele nesfârşite ale Atlanticului se odihnesc în aşteptarea unei noi oportunităţi de a-şi continua drumul. Denumite asemeni celor două cascade, Cataractele Americane (American Rapids) şi Cataractele Potcoavei (Horseshoe Rapids) oferă un preambul perfect priveliştilor ce vor urma. Privind în depărtare se vede „capătul” râului, dincolo de el malul canadian. Ne apropiem. Zgomotul creşte în intensitate, tumultul apelor prăbuşindu-se în hăuri devine pregnant. Valuri de vapori se ridică purtaţi de curenţii de aer. Ajungem. Imaginea este impresionantă. Preţ de câteva minute nu ne regăsim cuvintele, de fapt găsim doar unul, uau! În scurt timp primim şi botezul cascadei, un nor de vapori trece printre noi, o combinaţie de apă şi culori de curcubeu. Ne trezim din visare, suntem la Prospect Point, pe marginea din dreapta a Cascadei Americane. Privim în jos. Apa se loveşte violent de stâncile ce au constituit în trecut pereţii cascadei, împrăştiindu-se în milioane de stropi.

Forţa apei macină neîncetat baza cascadei ceea ce conduce periodic la prăbuşiri ale pereţilor cascadei. Ultima oară, un astfel de eveniment s-a produs în 1954, când s-a prăbuşit inclusiv punctul de observaţie şi aleile adiacente. Din fericire nu a fost înregistrată nici o victimă. Prăbuşirea pereţilor este şi mai evidentă în cazul Cascadei Potcoavă unde cascada se retrage în fiecare an cu aproximativ un metru. Forma de potcoavă a cascadei se datorează chiar acestui fenomen natural. Deoarece debitul apei este mai mare în centru, implicit şi forţa de eroziune este mai mare în partea centrală. Apare astfel o eroziune diferenţiată între centrul cascadei şi malurile cascadei.

Revenindu-şi din zbuciumul cascadei, apa curge apoi liniştită prin canionul Niagara. Pentru a vedea mai bine Cascada Americană ne deplasăm la Turnul de Observaţie (Observation Tower) – taxă de intrare 1 $. De pe platforma betonată ce înaintează câţiva metri deasupra canionului Niagara, cascada se vede în toată splendoarea ei. Ne deplasăm către Rainbow Bridge, un pod în formă de arc (sau de curcubeu) ce traversează canionul Niagara, făcând legătura între SUA şi Canada. Numeroşi turişti traversează acest pod prin zona pietonală pentru a admira frumuseţea Niagarei de pe malul Canadian. Noi nu putem, suntem români şi avem nevoie de viză. Ne întoarcem la Observation Tower unde coborâm cu liftul la baza canionului, locul de îmbarcare pe vaporaşul Maid of the Mist (Domnişoara din ceaţă). Vaporaşele Maid of The Mist (au fost mai multe) au o istorie impresionantă ce începe în anul 1846, istorie presărată cu naufragii, cu îngheţul complet al cascadei, cu găzduirea unor personalităţi marcante ale vremii. Preţul biletului este de 13,50 $, în preţ fiind incluse şi pelerinele de ploaie (de culoare albastră). În aşteptarea următorului vaporaş, (frecvenţa de îmbarcare fiind de 15 minute, urmăm poteca amenajată ce te conduce spre baza cascadei. Văzută de jos, cascada este impunătoare. Un perete de apă de înălţimea unui bloc îşi manifestă impresionanta forţă la câţiva metri de noi. Pelerinele îşi fac treaba protejându-ne de valurile de apă sub formă de vapori ce se abat asupra noastră. Ne îmbarcăm pe vaporaş ocupându-ne un loc „strategic” pentru a vedea cât mai bine cascada. Trecem prin faţa Cascadei Americane ce apare în toată splendoarea ei. Mergem mai departe. Luptând cu un curent potrivnic vaporaşul pătrunde în centrul potcoavei. Suntem înconjuraţi de cascadă. Mă simt în mijlocul naturii dezlănţuite. Zgomotul este asurzitor. Rafale de stropi ne biciuie continuu. Suntem sub un imens duş natural ce ne stropeşte din toate părţile. Cu greu ţin ochii deschişi. Perdeaua de vapori nu ne permite decât rareori să vedem peretele vertical de apă. Reuşim să facem şi câteva fotografii. Ne întoarcem. Trecem pe lângă o stâncă solitară, un amfiteatru în miniatură, unde un grup de păsări urmăresc reprezentaţia cascadei. Debarcăm profund impresionaţi de cele văzute. Ne tragem sufletul şi plecăm mai departe. Traversăm pe podul pietonal braţul râului Niagara ce desparte uscatul de Insula Caprelor. Poposim preţ de câteva minute pe Insula Verde (Green Island – o mică insulă între uscat şi Insula Caprelor) amenajată ca parc cu arbori, gazon şi băncuţe. La fel este şi insula Caprelor, un imens parc unde totul este verde. Nu există nici o porţiune de pământ care să nu fie acoperită de gazon (în general americanii sunt obsedaţi de gazon). Veveriţele zburdă nestingherite prin parc. Câte una mai „isteaţă” îşi face curaj şi cotrobăie prin genţile turiştilor ce poposesc în zonă.

Proiectând hidrocentrala de la Niagara şi fiind unul din pionierii în domeniul energiei electrice, Nikola Tesla ocupă un loc marcant în istoria dezvoltării tehnologice a Americii. În cinstea lui, pe insula Caprelor, a fost amenajat Memorialul Nikola Tesla.

Ajungem pe partea stângă a Cascadei Americane, pe mica insulă Luna ce mai creează o mică cascadă – (Vălul Miresei) lângă Cascada Americană. Priveliştea este la fel de impresionantă. Ne hotărâm să vizităm Peştera Vânturilor (Caves of the Winds) o peşteră ce pătrundea în spatele perdelei de apă format de Bridal Veil Falls. Am spus „pătrundea” deoarece în 1920 tavanul peşterii s-a prăbuşit. Plătim taxa de intrare de 11 $, primind în schimb o pelerină de ploaie de culoare galbenă de data asta şi o pereche de sandale antiderapante. Coborâm la baza canionului cu liftul şi pornim spre cascadă pe poteca amenajată. Poteca şerpuieşte printre stânci, urcând spre baza cascadei Bridal Veil. Punctul de atracţie al acestui traseu este Huricane Deck – un balcon situat chiar la baza cascadei unde apele prăvălite din înalt trec razant pe lângă acest balcon. Abia când am ajuns acolo am înţeles semnificaţia denumirii. Apele cascadei nu trec chiar aşa de razant cum aveam impresia şi de multe ori ele lovesc în plin turistul aflat acolo. Am simţit asta pe pielea mea, făcând eforturi considerabile să rămân în picioare la fiecare „mângâiere” a cascadei. Cu tot cu pelerina de ploaie nu am reuşit să mă păstrez uscat. Fiind probabil adepţii umorului negru, autorităţile au amplasat în acest loc şi un afiş cu fumatul interzis. Albul apelor înspumate, verdele stăncilor şi culorile curcubeului creează o bogată paletă cromatică a acestor peisaje. Ne-am întors pe Insula Caprelor şi ne-am îndreptat spre Terrapin Point, locul de unde se vede cel mai bine Horseshoe Falls. În acest punct te afli la mai puţin de un metru de locul unde apele încep să cadă în marea cascadă. Admirarea peisajului implică unele riscuri, în special acela de a fi udat fleaşcă la cea mai mică adiere de vânt venind dinspre cascadă. Privind în ansamblu Horseshoe Falls de pe partea americană, pare ca un imens lac a cărui ape se prăbuşesc în centru şi revin apoi sub formă de vapori ca şi coloanele de fum ale unui vulcan.

Tot umblând în jurul cascadei ni s-a făcut foame. Cu o privelişte uimitoare spre Horseshoe Falls, Top of the Falls este cel mai important restaurantul de pe Insula Caprelor. Dar şi preţurile erau pe măsură. Cel mai ieftin meniu începea de la 35 $ de persoană fără a include băutura. Aşa că am ales să ne potolim foamea la unul din fast-food-urile din zonă.

Încet încet întunericul nopţii a cuprins zona cascadei Niagara. Dar întunericul nu estompează frumuseţea zonei. Cazinourile de pe partea canadiană îşi oglindesc reclamele luminoase în apele râului ce capătă o multitudine de culori. Cataractele Americane sunt luminate feeric, apele căpătând o culoare alb verzui fluorescentă. Dar cel mai impresionant, pot să spun unic în lume, este spectacolul de lumini ce conferă cascadei diferite culori. Roşul, transformă Niagara într-o cascadă de sânge, violetul într-o mare de purpură, iar când vezi cascada colorată în roşu, galben şi albastru îşi aduci aminte că eşti român.

Am plecat de la Niagara cu speranţa că poate vreodată vom reveni şi atunci poate vom avea şi viză de Canada sau poate nu vom mai avea nevoie de viză.

Fotografiile ataşate vor povesti poate ce au nu am reuşit să exprim în cuvinte.

---

VIZUALIZĂRI: 6092 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI