Cheile Dimbovicioarei

TIPĂREȘTE

Eram cazati in Moeciu, eu si familia mea, la Pensiune Malina. Era o zi de primavara capricioasa aveam sa-mi dau seama si am indraznit s-o sfidam, avand in vedere ca in prima zi cand am ajuns, in prima parte a zilei a fost relativ soare, pe seara s-a pornit o ninsoare foarte puternica dar era de primavara. A doua zi am pornit in jurul prinzului sa vedem Parcul National Cheile Dambovicioarei. Peisajul pana acolo, este unul dintre cele mai frumoase peisaje romanesti, zic eu. In stanga crestele Muntilor Bucegi si in dreapta Masivul Piatra Craiului.

Pe drum am oprit de nenumarate ori, ca sa facem fotografii, sau sa vedem ce vand negustorii de pe marginea soselei, care erau o mare ispita pentru sotia mea! La un moment dat, la Podul Dambovicioarei, apare si indicatorul care te informeaza ca la dreapta este Pestera Dambovicioara. Am urmat drumul si in scurt timp ne-am si trezit in chei si inca…ce chei! Sunt foarte inguste in unele locuri, incat era nevoie sa folosesc claxonul, cand era o curba. Peretii inalti si drepti de stanci te impresionau, gandindu-te ca ar fi facuti de mana omului, nu de natura!

Era inceput de primavara si inca nu era totul inverzit. Incerc sa-mi imaginez ca vara este si mai frumos. In partea dreapta curge Raul Dambovita. E un loc frumos, in care esti uimit la fiecare curba pe care o vei face. Bineinteles ca am condus foarte incet, ca sa pot admira si peisajul. Erau si cativa biciclisti si deja ne intersectam din sens invers cu niste masini.

Cheile Dambovicioarei imi amintisem eu ca le mai vazusem intr-un film cu Florin Piersic si ca de atunci imi doaream sa le pot vedea. Au lungimea cam de 2 km. Va spun cu tristete in suflet ca nu venise caldura si urmele turistilor deja se vedeau peste tot in zona, prim multimea de gunoaie aruncate unde nu trebuie

. Intrarea in rezervatie se plateste cu 1leu de persoana. Am trecut prin satul Dambovicioara, nimic special, doar un sat de munte! Dar poate ca are farmecul sau, daca te cazezi acolo si patrunzi in tainele locului. Cateva pensiuni nu prea aratoase si cam atat.

Mai departe drumul se ingusteaza tot mai mult, dar este frumos. Ajungem la pensiunea’’La Pestera’’, care este pe partea dreapta a drumului, chiar lipita de Pestera Dambovicioara. Sus, este un indicator galben, care ne informeaza ca aici este pestera. Cautam loc de parcare si constatam ca nu-i lucru usor. Cu chiu cu vai am reusit sa pandim pana ce au plecat niste turisti si iute le-am ocupat locul. Aveam experienta asta, invatat cu parcarile aglomerate din Bucuresti.

Urcam cele cateva trepte si intram in pestera, zambind, sub directa indrumare a unui ghid, care era de varsta baiatului meu, deci de scoala generala! Am platit 5 lei de persoana, biletul de intrare. Pestera este frumoasa, nu se poate vizita decat vreo 200 de m. Exista o anumita ramificatie. Nu era frig, spre mirarea noastra, cred ca erau peste 12 grade acolo. Am urmarit elementele carstice pe care apa le-a format pe pereti in anumite locuri.

Apoi ghidul nostru cel bine documentat ne-a prezentat denumirile unor zone care purtau nume de animale si Salonul Pustnicului Pavel, care se refugiase si dormea candva in aceasta pestera, unde anumite formatiuni calcaroase semanau cu o masa, un scaun, un mic pat si un altar pe care el si-l facuse pentru a se ruga.

Pestera mai avea un mic loc, unde trebuia sa intri taras, unde se zice ca s-ar fi gasit candva si oase de urs. Tot ce este posibil, deoarece in aceasta zona stiu ca multi turisti, vara la cort au foast vizitati, fara voia lor de cate un urs.

Am incheiat vizita in pestera, multumind ghidului nu numai verbal, ci si faptic, oferindu-i cu drag o bancnota, pentru ca era voluntar, dupa cum afirma el.

La iesire. ne-am oprit din nou la tarabele unde niste localnice vindeau produse facute de ele, adica siropuri de mugur de pin, afinata, sunca, branza, cascaval, covrigi dulci, ceaiuri si altele. A cumparat si sotia cate ceva necesar si ne-am pregatit de plecare, inapoi catre Moeciu, unde fiul meu ma tot ameninta ca in seara asta ma face praf la tennis de masa!

Nu am mai continuat drumul mai sus de pestera, auzisem ca este foarte pitoresc, dar am lasat si pe data viitoare, ca sa mai avem pretextul sa revenim.

---

VIZUALIZĂRI: 3033 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI