Cine a scris ''Cantecul Tricolorului''? - Complexul muzeistic ''Ciprian Porumbescu''

TIPĂREȘTE

Pentru ca Ciprian Porumbescu era nascut in 14 octombrie, adica alaltaieri, m-am gandit sa scriu despre acest obiectiv turistic.

Eram de cateva zile in Bucovina, mai exact eram cazati la pensiunea ‘’Pietrele Doamnei’’ din Pojorata si am hotarat in ziua aceea sa vizitam si altceva decat tot manastiri. Pentru ca pentru mine Bucovina a insemnat cu mult mult decat manastirile. Oare gresec? !

Veneam de la Manastirea Arbore si ajunsi in Gura Humorului ne-am indrepatat catre Suceava, cativa km si acolo am urmat indicatorul catre localitatea Ciprian Porumbescu. Candva se numea Stupca si i-au schimbat denumirea in memoria compozitorului care a trait si murit pe aceste meleaguri bucovinene.

Am urmat drumul prin padure, asfaltat, in mare parte si pustiu. Cam vreo 7 sau 10km, nu-mi amintesc exact. Din fata nu venea nimeni si ne gandeam ca oare in ce catun vom ajunge. Si asa a si fost!

Deja am scos involuntar un oftat, acum cand incerc sa scriu. Mai fusem aici cu 16 ani in urma si amintirea frumoasa a acelei zile si a ceea am vazut atunci, aici, nu mi s-a sters din memorie. Probabil ca ne-a marcat si ne ramane in ungeherele creierului pentru toata viata!

Nu a fost Ciprian Porumbescu un compozitor de talia lui Verdi sau a lui Bethoven, dar pentru noi, romanii a fost intruchiparea eroului romantic, a fost cel mai faimos compozitor al vremii, din pacate meritele si talentul sau recunoscandu-i-se mai mult in strainatate.

Casa memoriala Ciprian Porumbescu

Din prima mea vizita de acum cativa ani in urma imi ramasese in minte esentialul: o casuta mica, taraneasca, cum sunt majoritatea din sat, zugravita simplu in alb, asezata exact in mijlocul unei curti mari, inconjurata de verdeata. Si emotia pe care m-a cuprins intrand in cutea in care rasuna placut una dintre cele mai frumoase piese pe care el le-a creat: Balada lui Ciprian Porumbescu! In rest, totul era rustic, cum era si mediul in care a trait si compus el. Relatia lui cu satul acesta-Stupca-isi pusese amprenta asupra personalitatii lui.

Pentru acest lucru simplu si inaltator am dorit sa revin aici. Pentru ca era in sensul invers de mers al nostru, deci nu ne era in drum. Si…ce-am gasit aici, acum, dupa cativa ani? Un sat trist si pustiu, in care bunastarea era un cuvant necunoscut. Faptul ca aici este Casa memoriala si Muzeul marelui compozitor nu le aduce prea mult ajutor si nici faima.

Am gasit cu usurinta indicatorul spre Casa memoriala. Aici nimeni! Niste caini galagiosi, dar pasnici, care erau dincolo de gard, incercand sa ne transmita ca e teritoriul lor si ca ei sunt cineva acolo! Niste vecini ne-au spus sa trebuie sa fie deschis, asa ca am indraznit sa sfidam latraturile cainilor, incercand sa ne imprietenim, vorbindu-le. Ce nu face omul cand…scopul scuza mijloacele, nu? !

Asadar, am intrat in curtea care candva fusese casa parohiala, tata compozitorului fiind preot si scriitor. Am vazut cat costa un billet de vizita pt adulti: 6 lei si programul afisat la intrare-de la 10-20 si luni inchis. Nu, nu era luni, era miercuri! Atunci era cam ora 16. Si nu era nimeni, doar linistea…Nu mai rasuna ca alta data balada lui, nu am putut intra sa vedem pianul sorei sale, fotografiile de familie, sau obiectele personale care stiam ca se afla acolo, din prima noastra vizita, obiecte expuse acolo cu scopul de a reconstitui atmosfera in care a trait.

Am vazut doar steagul tricolor care flutura pe casa. Macar atat pentru cel care este autorul Cantecul tricolorului, daca cumva ati uitat! Si o placa aplicata pe unul din pereti cu un citat scris si semnat de el. In curtea mare, plina de meri, (din care si noi am furat vreo 3 fructe, ca doar ne imprietenisem cu cainii!) …pastea un cal alb linistit. In mijlocul gradinii –un mic foisor si multe banci. Si bustul lui Ciprian Porumbescu, care contrasta teribil prin materialul alb din care era lucrat, fata de acel decor verde!

Ne-am plimbat cateva minute prin gradina! La margine erau cateva capite de fan. Deci, nu e chiar casa parasita, mai trece uneori cineva. Nu stiu daca isi mai aduce aminte de insemnatatea acestui loc, dar nu mai este cum imi amintesc eu, cand parcarea era plina de autocare cu excursionisti care veneau sa viziteze, din toate colturile tarii, sau chiar din strainatate.

Tot astepatand pe cineva care nu avea sa mai vina, ne-am hotarat sa mergem mai incolo, cateva sute de metri, ca sa vizitam si muzeul cu acelasi nume, daca acolo vom avea noroc.

La plecare, prietenie mare, unul din catei s-a si urcat in masina noastra si nu arata nici cum ca vrea sa se dea jos! Probabil si el se saturase de atata singuratate si liniste! In drumul nostru inspre muzeu, intr-o intersectie, am intalnit un benner urias care cuprindea imagini cu Compexul Muzeistic Ciprian Porumbescu.

Muzeul Ciprian Porumbesu

Ajunsi in fata Muzeului Ciprian Porumbescu, ne-am amintit si acum de vizita precedenta. Este inaugurat din 1971, intr-o cladire declarata monument de arhitectura, pentru ca dateaza de prin secolul al 17lea. E un fost conac boieresc.

In curte, in partea stanga era nu un bust, ci statuia cu vioara in mana a intemeietorului muzicii romanesti moderne, intr-un rondou de florii.

In jur o multime de arbori. Pasim pe aleea care duce spre intrare si ne atrage atentia o placa comemorativa de marmura, asezata pe perete cu ocazia implinirii a 150 de ani de la nasterea compozitorului. Ne asteptam ca macar aici puteam vedea prin reconstituirea activitatii si vietii marelui artist, partituri, scrisori, manuscrise, fotografii sau obiecte personale.

Acelasi program si aceeasi taxa de intrare pentru adulti. Si…cam atat si aici. Ooo, nu, o clanta rupta pe jumatate! Asta am gasit. Deci nu am avut nici aici noroc.

Un batranel pastea o vaca, in apropiere si l-am intrebat din masina unde este ingropat marele compozitor si ne-a indrumat catre cimitirul satului, unde sunt chiar la intrare, pe dreapta ridicate 8 cruci ale familiei Porumbescu. De fapt, el se numea Golombiovski si a luat acest nume, mai inai ca un pseudonim, apoi a devenit numele sau adevarat.

Cimitirul ,

L-am gasit cu usurinta si am oprit. Nici aici nu era nimeni, nimeni in viata, vreau sa zic! Si aici am avut cu adevarat emotii. Nu ma tem de morti sau de cimitire, sa stiti. Dar m-a emtionat ceea ce am vazut aici. Cele 8 cruci mari aliniate a lui, a fratilor, surorilor si ale parintiilor lui. Si tot acolo era si mormantul profesorului lui de muzica, fost elev al marelui Frederic Chopin.

Toate aceste cruci’’se odihneau’’ la umbra adanca a unor copaci batrani, aproape de aceeasi varsta ca si oamenii care se odihneau aici, sub lespede. Toate erau asezate chiar in linie dreapta!

Crucea lui era la capat. Pe ea era steagul tricolor. M-a rascolit! Poate ca si pe voi, daca ati fi fost acolo. Nu stiam ca am sentimente de patriotism, dar acolo, eu insumi am fost surprinsa de ce am simtit.

Pe crucea lui era uramtoarea inscriptie, ca o ultima dorinta, niste versuri din Cantecul Tricolorului, compus de el:

‘’Iar cand fratilor m-oi duce de la voi si-o fi sa mor,

Pe mormant atunci sa-mi puneti mandrul nostru tricolor! ’’

A murit la in floarea varstei, la nici 30 de ani, bolnav de o boala pe atunci fatala, de tuberculoza. Trist. Am avut pentru cateva momente impresia ca timpul s-a oprit in loc, ca muzica s-a stins, ca aplauzele au tacut. A ramas doar gandul. apoi amintirea acelei zile de toamna si acum pozele…

Iar Stupca a disparut data cu el si a ramas satul care ii poarta numele: Ciprian Porumbescu! Macar atat!

---

VIZUALIZĂRI: 5400 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI