Bisericile rupestre din Arges

TIPĂREȘTE

In luna mai a acestui an fiind in cautarea unor obiective turistice ce puteau fi vizitate intr-o zi degetul mi s-a oprit pe harta asupra localitatii Corbi din judetul Arges. Sarindu-mi in ochi mi-am amintit ca auzisem undeva cum ca aici exista o biserica rupestra extrem de pitoreasca. Imediat Google si informatiile au inceput sa curga. Astfel am aflat ca in zona mai exista inca 2 astfel de asezaminte, Namaiesti si Negru Voda-Cetatuia. Dupa o scurta informare am pus mana pe telefon si ne-am strans 3 persoane, suficient pt mine.

Astfel intr-o zi innorata de duminica am plecat la drum.

Pe soseaua dintre Pitesti si Campulung Muscel, la cativa km inainte de de oras se face dreapta si se traverseaza spre stanga soseaua pe o pasarela. Apoi sunt indicatoare la fiecare bifurcatie spre localitatea Corbi. Am ajuns relativ repede acolo si am constatat ca suntem primii turisti din ziua respectiva. Astfel, la marginea satului se inalta o stanca de aproximativ 20 de m, lunga de cateva sute de metri, ca un fel de falie. In marginea ei din stanga este sapata o mica biserica, cu 2 incaperi, o anticamera si camera altarului. Pictura destul de uzata, probabil din cauza umezelii si a aerisirii precare. Insa sentimentul pe care il ai inauntru, ascultandu-l pe preot istorisind despre inceputurile monahismului in Arges este unul aparte, toata fiinta pare ca se detaseaza de cele lumesti, de agitatie, de stres, de tot ce inseamna cotidian. Afara, in stanca este sapata un fel de streasina unde e amplasata o masa lunga din lemn unde probabil se organizeaza mese la diverse sarbatori. Pe partea stanga a stancii exista o poteca care urca pe stanca, ce ofera o panorama superba a imprejurimilor, asupra satului, dealurilor inconjuratoare si mai in departare, crestele Fagarasilor.

De pe internet mai aflasem de Mama Uta, care are o parte din stanca pe proprietatea ei. Am localizat-o in partea dreapta a stancii. Am mers pe "falie" pana la capatul ei si am coborat in gospodaria Mamei Uta. Fascinant, indescriptibil in cuvinte! Parca ma teleportasem in lumea basmelor. Un gard de lemn, si in interior o casa din lemn si chirpici, veche de 100 de ani cum am aflat ulterior. In curte nu se afla nimeni, am strigat, nimic. Mi-am spus ca nu se poate sa plecam fara sa vizitam acest loc de basm si am intrat in curte asumandu-mi un eventual atac al unui caine iesit de cine stie unde. Insa in loc de caine a iesit o batrana garbovita care ne-a poftit inauntru (sigur nu eram primii care ii calcau pragul) sa vizitam tot ce vrem. Ea s-a asezat pe un butuc si ne-a urmarit cu privirea. In fundul curtii, ceva fantastic, partea din spate a gospodariei se termina in acea falie de care v-am povestit, formand si un fel de streasina. Sub acea streasina batrana avea o magazie de lemne si de pasari si o mica faneata. Superb!

Cireasa de pe tort era insa un parau care curgea de pe stanca, de la 15 m intr-un mic lac! Si toate acestea la cineva in curte! Eram fascinati, pozam din toate unghiurile, imi reveneau in minte povestile copilariei, in momentul acela daca plecam acasa fara sa mai vizitez nimic altceva eram multumit. Batrana ne-a facut atenta asupra unei formatiuni prinse in stanca careia ea ii spunea scheletul de urias, pt ca legenda spune ca in trecut zona era locuita de uriasi. Intr-adevar, cu putina atentie si imaginatie, acea formatiune aducea cu in schelet imens de om. I-am spus batranei ca are in curte ceva unic in Romania si mi-a raspuns ca stie asta, acum cativa ani un localnic i-a oferit 2 miliarde de lei vechi pe gospodarie dar ea a refuzat sa o vanda. Cu greu ne-am facut plecati pt ca mai aveam inca 2 obiective de atins. Ne-am luat ramas bun de la acea batranica rupta din povesti ca si casa dansei si am plecat spre Namaiesti.

Aceasta este de fapt o manastire situata imediat dupa Campulung spre Rucar. Ansamblul in sine nu este ceva atipic ceea ce face nota discordanta este biserica, care este cam 40& din beton si restul stanca. Nu o pot descrie, pozele sunt mai graitoare. Foarte frumoasa, foarte bine ingrijita, insa insistenta catorva cersetori ne-a facut sa plecam relativ repede.

Pana in comuna Cetateni, unde se afla schitul Cetatuia drumul este infernal, extrem de prost dar am perseverat si am ajuns la baza dealului pe care este amplasat schitul. Aviz amatorilor! Locul unde incepe poteca spre schit este exact la marginea unui sat numai si numai de rromi (ca sa nu zic tigani) care va vor agasa de multe ori si fizic (fara violenta insa, pun mana pe vizitatori, aproape ca se urca pe masina de nu poti sa iesi, doar doar le dai ceva de mancare sau bani). Din fericire doar copiii fac asta, in general adultii isi vad de ale lor, nici nu prea te baga in seama, doar vreo 2 stau la carciuma de langa drum, probabil sunt pusi drept observatori. Citisem aceste lucruri pe internet de la alti turisti si desi nu am o masina prea noua si scumpa eram cu inima indoita daca sa o las la marginea unui sat de rromi cateva ore. Insa cand am ajuns la intrarea in traseu m-am mai linistit vazand cateva masini mai bune ca a mea, lasate fara probleme. Initial fetele cu care eram s-au panicat cand au vazut cum trageau puradeii de masina de nici nu puteam sa ies si au zis ca ele nu coboara din masina :)). Abia dupa ce am tipat putin la puradei s-au calmat, le-am dat 10 lei "taxa de parcare" si cateva bomboane, am putut cobora. Cativa s-au tinut dupa noi cam 10 minute cerand diverse. Cheia e sa ii ignori sau sa incepi sa le pui tu intrebari: D. Usor usor am ramas doar noi 3 si poteca larga pe care din loc in loc erau amplasate bancute pt odihna. Dupa jumatate de ora eram sus, la schit. Privelistea era superba si schitul superb. Datorita reliefului este asezat in trepte si se termina cu o stanca cu 2 urme de om imprimate in ea peste care se vede trecerea vremii.

Legenda spune ca acelea sunt urmele lui Negru-Voda lasate atunci cand s-a refugiat din calea turcilor. Biserica veche este sapata toata intr-o stanca, acoperita cu iedera, absolut superb. Tot schitul este foarte ingrijit, destul de bine intretinut, probabil din donatii sau ajutor de la Episcopie. Aici am petrecut cam o ora, timp in care am admirat privelistile, am ascultat vantul si am asimilat salbaticia locului care pe vremuri mustea de sihastri. La ascunsi in pesteri. Inapoi in sat aceeasi poveste cu copiii de rromi (tigani) dar de data asta nu le-am mai dat nimic, s-au ales doar cu promisiunea ca data viitoare le vom aduce dulciuri.

Si asa s-a incheiat o zi superba, o zi in care am vazut niste locatii prea putin mediatizate dar care merita si drumul prost si lupta cu bastinasii :)

---

VIZUALIZĂRI: 4304 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI