Antalia – croazieră pe mare - sau cum un vis poate deveni coșmar.

TIPĂREȘTE

De cum am aterizat în Antalia am fost foarte nerăbdători ca, pe lângă zilele de stat la soare și lâncezit în stil mare, să mergem într-o croazieră cu vaporul pe mare, croazieră care să ne poarte pe lângă țărmul stâncos al Antaliei și în special să ne delectăm privirile și spiritul cu priveliștea minunatei cascade de apă din zona de coastă a vestitului oraș turcesc, dealtfel mult mediatizată și lăudată.

VIS.

Așa că, de cum am ajuns în holul hotelului unde am fost cazați, i-am spus direct arcadașului (reprezentantul tur operatorului Cafe Tur din Turcia – arcadaș = prieten) care ne-a adus de la aeroport, că dorim să mergem într-o croazieră memorabilă. Acesta ne-a pus la dispoziție o sumedenie de pliante cu fotografii din respectiva croazieră, ne-a oferit mai multe variante de călătorie la diferite prețuri, care mai de care mai atractive și convenabile, după care, într-o engleză perfectă ne-a sfătuit să alegem una din variante, care până la final s-a dovedit a fi o alegere superbă. Am plătit prețul propus, am negociat, recunosc rușinați, un preț mai mic, arcadașul arătându-se încântat să ne facă un discount substanțial, am primit biletul de călătorie și ne-a spus că va veni după noi la hotel la data și la ora stabilită, nu înainte de a ne menționa toate detaliiile referitoare la excursie precum și lucrurile pe care trebuie să le luăm cu noi în magnifica croazieră.

Am așteptat cu nerăbdare ziua excursiei iar timpul trecut până când luxosul microbuz care să ne ducă la vapor a sosit, ni s-a părut o eternitate. Am urcat zâmbitori în superbul microbuz (mirosea a nou) iar șoferul, foarte profesionist, cu zâmbetul pe buze, într-o muzică relaxantă pusă în surdină, ne-a dus într-un timp foarte scurt direct la vapor. Călătoria până la vapor a fost foarte relaxantă, aerul condiționat fiind suflat din belșug, de instalația nouă a microbuzului, și ca o surpriză am fost serviți cu șampanie și fursecuri, din partea casei. Dacă microbuzul a fost cum a fost, vederea vaporului ne-a tăiat respirația: așa frumusețe de vapor n-am văzut în viața mea.

Vasul era parcă decupat din filmele de aventuri: era imens, avea trei punți frumos decorate și împodobite și totul părea nou pe el, parcă scos din cutie. Pe puntea de jos, unde se servea și masa, erau o grămadă de mese, frumos decorate cu flori iar chelneri, îmbrăcați într-un alb imaculat, roiau printre mese încercând din răsputeri, cu zâmbetul pe buze, să satisfacă pasagerii. La urcarea pe vapor te întâmpinau, cu zâmbetul pe buze, 3 mateloți îmbrăcați la 4 ace, cu haine foarte originale ce păreau luate din filmul Pirații din Caraibe dar foarte curate și îngrijite. Să nu mai menționez că fiecare cunoștea cel puțin 3 limbi străine iar unii o rupeau puțin chiar și pe românește. A doua punte era pentru VIP – adică pentru persoane foarte importante - iar spre surprinderea noastră chiar acolo am fost și conduși (ce surpriză ne-a făcut arcadașul –măi, măi, măi! Ne-a spus el ceva despre o surpriză dar chiar așa?). Nu are rost să mai menționez luxul și opulența care domnea peste tot pe această punte. O muzică în acorduri ușor orientale, rula în surdină, astfel încât atmosfera părea ireală. A treia punte, care era și ultima cea mai de sus, era amenajată pentru a se face plajă: peste tot erau șezlonguri albastre ca cerul Antaliei iar într-un colț sute de prosoape, albe ca spuma mării, așteptau să fie luate de turiștii dornici a se relaxa expunându-și sensibilele piei la blândul soare Antalian. Mai exista și un pult unde găseai, gratis bineânțeles, o grămadă de creme de protecție solară, de toate mărcile și de diferiți factori de protecție, numai bune a se aplica pe gingașele piei ale turiștilor. Mai exista și un mic bar unde un chelner spilcuit te servea cu orice băutură răcoritoare aveai preferință sau cu înghețată cu diferite arome ornată cu glazurată cu cremă de ciocolată sau de caramel.

Turiștii, care au participat împreună cu noi la această excursie, erau parcă desprinși din filmele de societate în care cuvântul de ordine este lux și opulență. Frumos îmbrăcați, manierați din cale-afară, toți de sorginte anglo-saxonă, emanau un aer de relaxare și destindere de parcă au fost aleși pe sprânceană, numai unul și unul pentru a întregi atmosfera magnifică ce înconjura vasul. Nici bine n-am reușit să ne dezmeticim, că un matelot ne-a și luat micul bagaj de mână și ne-a condus până la locurile noastre rezervate, de unde aveam o priveliște minunată asupra întregii panorame ce ni se desfășura splendidă înaintea ochilor, pe măsură ce elegantul vapor de lux înainta fără zgomot (de parcă nu ar fi avut motor), lin dar rapid prin apele albastre de smarald ale mării Antaliene. Aerul curat și sărat, soarele blând, atmosfera de basm și minunata priveliște a țărmului splendid, te îmbia la visare și relaxare. Cam după o oră de mers, am ajuns și la minunata cascadă. Vaporul s-a oprit lin, comandantul a poziționat vasul cu spatele la cascadă iar 6 mateloți voinici au întins rapid, pe apă, o frânghie cu geamanduri aranjându-le în formă de dreptunghi, formând marginile unui uriaș bazin de înnot. Turiștii s-au dus la cabine, s-au dezbrăcat, și-au pus hainele personale pe scaune și cu prosoapele albe în mână au pornit spre spatele vaporului de unde, de pe o mică punte, au sărit cu toții în apă, răcorindu-se după o scurtă etapă a minunatei călătorii. Apa era plăcută, aerul curat iar cascada care vuia lângă vapor îți dădea impresia că ești pe un tărâm ireal.

Ne-am bălăcit cam jumătate de oră, după care am ieșit din apă și ne-am îndreptat spre cabinele de duș (10 la număr) unde, după ce am spălat sarea de pe noi, ne-am îmbrăcat și ne-am așezat pe locurile noastre urmărind fascinați magnifica cădere de apă, o splendoare a minunatei naturi pământene. O voce blândă, ce venea din difuzoare, ne-a trezit din visare anunțându-ne că în scurt timp se va servi masa. Sute de mirosuri, care mai de care mai îmbietoare, arome și mirodenii la care nici nu le știu numele, au năvălit în toate simțurile noastre, declanșând, în trupurile noastre, o adevărată revoluție de dorințe culinare. Ne-am îndreptat curioși spre sala de mese unde zeci de platouri care mai de care, frumos ornate și pline de mâncăruri nemaiântâlnite, te îmbiau la un festin culinar fără precedent. Ne-am luat câte o farfurie și ne-am pus pe ea, de pe minunatele platouri cu sute de bunătăți, tot ce ne făcea cu ochiul după care ne-am îndreptat spre masa noastră, special rezervată. Un chelner ne-a luat comanda la băutură și a apărut cam după 2 minute cu două cocktailuri uriașe, îmbrăcate cu umbreluțe și tot tacâmul, iar pentru fetiță cu un uriaș pocal cu înghețată de 6 fructe exotice ornat cu multă frișcă și ciocolată. Vreau să spun că, pe durat servirii mesei, turiștii s-au purtat foarte civilizat, uneori chiar enervanți de politicoși și deși mirosurile de mâncare erau amețitor de ispititoare s-au respectat unii pe alții așteptându-și cu răbdare, cu farfuriile în mâini, rîndul.

Am mâncat tot ce am pohtit și chiar mai mult iar după ce ne-am delectat cu aromatele sucuri naturale de fructe, oferite la discreție, am purces apre locurile noastre de odihnă. Călătoria a decurs cum era de așteptat, în liniște și pace, un vânticel lin fluturându-ne, din când în când rebel, umbreluțele din voal fin care ne protejau de soare. Ceilalți turiști s-au așezat liniștiți la soare, lîsându-se pradă visării, timp în care destoinicul comandant de vas ne ducea pe creste de val, pentru a nu ne tulbura somnul și siesta.

Cam după o oră de mers, ne-am oprit lângă o mică insulă, care, prin bogăția și varietatea de verdeață pe care o etala, părea o mică junglă în mijlocul mării albastre numai bună ca Poseidon să-și tragă răsuflarea după lungu-i periplu pe mările lumii. La cerea turiștilor, s-a mai întins încă odată bazinul improvizat și a urmat a doua tură de înnot în apele verzi de albastre ale mării. După ce am terminat cu baia, am fost anunțați că se servște o mică gustare. Ne-am îndreptat curioși spre sala de mese unde, mesele centrale, erau pline de fructe exotice, frumos decupate și ornate. A urmat, după cum vă imaginați, a doua tură de desfătare a papilelor gustative. A fost magnific. În timp ce mâncam, nici nu am observat când frumosul vapor a ridicat ancora și ne-am îndreptat cu speranță spre portul de unde am plecat.

Am ajuns în port cam după 2 ore de voiaj pe apele blânde ale mării, vaporul a ancorat lin iar mateloții ne-au ajutat să coborâm de pe frumosul vapor, urându-ne o zi deosebită în continuare, mulțumindu-ne din suflet că au avut onoarea să ne aibă la bord și spunând sincer că abia așteaptă să ne mai vedem și altă dată. Ghidul ne-a așteptat în port, la cheiul la care ne-a dus vaporul și ne-a condus la luxosul microbuz unde șoferul, numai un zâmbet, ne-a urat bine am venit, și ne-a dus cu plăcere spre hotel, bucuros că ne-am întors teferi și sănătoși și... bla bla bla și bla bla bla, să nu credeți o iotă din ce v-am scris până acum și să vă spun de fapt cum a fost!!! ȚEAPĂ!!!

REALITATE ȘI COȘMAR

Începem din nou. Punctual. Așa că, de cum am ajuns în holul hotelului unde am fost cazați, i-am spus direct arcadașului (reprezentantul tur operatorului Cafe Tur din Turcia – arcadaș = prieten) care ne-a adus de la aeroport, că dorim să mergem într-o croazieră memorabilă. În primul rând, arcadașul ăsta o învârtea pe engleză cam cum învârte porcul dovleacul iar în al doilea rând habar n-avea despre ce excursie vrem. Inițial a spus că nu au așa ceva în oferte iar după ce s-a uitat prin actele firmei, pe pliantele cu fotografii și a dat vreo trei telefoane, ne-a spus că ar fi o excursie, dar numai la o anumită dată și este de fapt o croazieră de lux, care durează o zi întreagă, are servicii de ultra-allinclusive și costă 90 de euro de persoană fix și nu e negociabil pentru că e cu tot cu discount (mama lui de discount). Ceasul negru, pisica 13! Parcă asta ne-a lovit când ne-am hotărât să-i plătim turcului excursia. I-am dat banii, ne-a dat o chitanță și a dispărut ca măgaru-n ceață: nici tu ce să luăm cu noi, de unde plecăm, cu ce vapor, nimic. Noroc că pe bilet scria ora de plecare și numele vaporului: Antalian.

Ne-a cam mirosit a țeapă, dar totuși când în ziua plecării în excursie a apărut turcaletele, deși cu jumătate de oră mai târziu, ne-a mai venit inima la loc. Ne-am urcat într-un hârb de microbuz la care nu i se închideau bine geamurile (lucru bun dealtfel pentru că nici urmă de aer condiționat) și hurducăia din toate încheieturile de parcă ar fi avut roți pătrate iar șoferul, un turcalete bătrân, parcă dinadins nimerea toate gropile de pe caldarâm. De câteva ori, spre disperarea mea că nu mai ajungeam odată, s-au rătăcit. Mi-am dat seama de acest lucru pentru că au scos, de câteva ori, o hartă să se uite pe unde suntem. La un moment, dat mi-am dat seama că ne învârtim în cerc, le-am spus că nu mergem bine dar au ținut-o pe-a lor.

Într-un final, cam după o oră de zdruncinături – de credeam că nu se mai termină, am ajuns undeva la periferia Antaliei sau Kemerului, habar n-am pe unde, pentru că părea o zonă de ancorare a vapoarelor cargo. Am făcut pe cruci, după ce am coborât din microbuz, și am plecat spre vapor. Am ajuns pe malul mării unde erau ancorate două vapoare care ambele păreau pregătite pentru a realiza croaziere, dar în nici un caz de lux: unul se numea Moby Dick iar celălalt Antalian- ăsta era al nostru. Turcaletele ne-a cerut chitanța, s-a urcat pe vaporul Antalian, a predat-o unui marinar, ce părea un personaj decupat din desenele cu Popeye, și-a dispărut la fel ca prima dată: ca măgaru-n ceață, lăsându-ne năuci în fața vaporului. Comandoul de întâmpinare la bord, format din 3 indivizi cu pretenții de marinari și îmbrăcați cu haine de docheri, ne-au rânjit ca niște pești congelați, (atunci am văzut că ei aveau atâția dinți în gură câți aveam noi lipsă - și stăm bine cu dantura, vă garantez) și unul dintre ei, șeful securității – am aflat mai târziu, ne-a întrebat, într-o neaoșă limbă rusească, ce grai vorbim? Când i-am spus că vorbim engleza, franceza, germana și înțelegem italiana și-au pus mâinile-n cap și i-a umflat râsul pe toți. Ne-au luat părintește de după umeri și, tot în rusește, ne-au spus să poftim pe vapor. Am urcat pe vapor cu strângere de inimă și am început să cercetăm vaporul și pasagerii deja îmbarcați.

Vaporul Antalian, dacă se poate numi așa, părea o coajă de vapor care înainte a fost folosit, undeva cândva, probabil pentru a duce navetiști. Da! Asta a fost prima mea impresie – exact, dacă ați văzut vreodată, cum arată un tren de navetiști, ehei, exact așa arăta și ăsta – numai că era vapor și nu tren.

Vasul avea trei punți. Puntea de jos era dotată cu o încăpere, destul de mică, unde era un bar, în jurul căruia roiau 3 mateloți (probabil căutau să dea gata rezerva de rom, că prea insistau cu prezența prin zonă), deasemenea mai erau câteva mese cu banchete așezate de-o parte și de alta a meselor, care păreau destul de curate, toate, dar vechi de parcă erau de pe vremea lui Magelan. Spre partea din față a vaporului, pe punte se aflau bănci din lemn, pe alocuri rupte și cu așchii la vedere, pentru stat în aer liber. Urma, la etaj, a doua punte unde se ajungea urcând o scară destul de abruptă, iar aici se afla o încăpere destul de mare – am aflat mai târziu că era încăperea pentru VIP- cu mese și scaune și aer condiționat dar și 2 difuzoare din care muzica urla la maxim, iar în partea din față, sala se continua cu o ușă care dădea în cabina de pilotaj a vaporului, unde nu aveau acces decât membrii echipajului. Puntea a 3-a și cea mai de sus, era aranjată pentru a face plajă, dar în loc de șezlonguri erau niște perne uriașe din mușama pe care să te întinzi la soare (funguși cât cuprinde frate) care perne au fost odată albe – mai departe înțelegeți voi ce vreau să spun.

Personal n-am băgat de seamă ce fel de turiști mai erau, până să urcăm noi, pe vapor. Soția a fost cea care m-a atenționat vis-a-vis de sorgintea turiștilor – toți, dar toți erau bruneți cu ten migdalat. Ca să înțelegeți, ce vreau să vă spun în continuare, trebuie să specific că noi trei, familia noastră, suntem blonzi cu piele albă – aducem mai mult a arieni fiindcă avem și așa ceva prin arborele genealogic. M-am uitat peste bord, la celălalt vapor (Moby Dick) iar acolo mai vedeam și câțiva blonzi dar în schimb noi parcă nimerisem pe un feribot care face legătura între Islamabad și Mombasa (dac-o fi așa ceva). Între timp, în port, mai veneau microbuze și autobuze care aduceau turiști, pentru cele două vapoare: cei mai palizi și blonzi urcau pe Moby Dick iar cei bruneți urcau cu noi pe Antalian.

La acel moment pe vasul unde eram noi nu erau decât vreo 40 de turiști iar cum capacitatea vaporului era de 180 de persoane i-am spus soției să nu-și facă probleme pentru că, puțini fiind, vom avea unde să stăm pe vapor fără să fim deranjați. Fac o paranteză să vă spun că în urmă cu câțiva ani am fost în concediu în Tunisia și pe cînd vizitam Medina Tunisiană, orașul vechi, mergând pe străduțele acelea înguste, la un moment dat am rămas singuri și am fost agresați de niște vânzători de la bazarurile aflate în zonă, în sensul că au pus mâinile pe noi și ne-au tras de haine ca să le cumpărăm marfa. De atunci soția are o mare reținere în a sta în locuri restrânse împreună cu astfel de oameni – este un subiect destul de delicat, dar sper să înțelegeți. M-am dus la șeful securității și l-am întrebat dacă nu am putea să ne mutăm pe celălalt vapor – pe Moby Dick? M-a întrebat dacă este vreo problemă? I-am spus să se uite atent la noi trei, cum arătăm, și i-am explicat, că este de bun simț să observi, că familia noastră nu face parte din același tablou cu ceilalți turiști. Până la urmă a înțeles care este problema noastră, s-a uitat pe biletul nostu de călătorie pe care, din păcate, scria explicit că noi vom merge cu vaporul Antalian și el nu poate face nimic, doar dacă noi sunăm la agenția care ne-a vândut biletul și cerem alt bilet pe care să nu fie scris numele vaporului. Am sunat la agenția care ne-a vândut biletul și am cerut să vorbesc cu persoana care răspunde de noi cât suntem în Antalia, respectiv era o doamnă care vorbea românește și care am aflat că era și româncă. Am primit un număr de telefon unde să sun. Până să formez numărul, în port au intrat două autocare din care au coborât cam 120 de iranieni, cu ghid, cu cățel cu purcel și cu 4 boxe audio de 100 de w fiecare, pe care le cărau câte 8 inși voinici. Ghiciți unde au urcat? Bineâțeles că pe vaporul nostru.

În momentul acela am avut o senzație groaznică, ca și cum aș fi fost într-o cameră ermetic închisă iar în mijlocul camerei e o cutie mare de carton care se deschide și din ea ies mii de gândaci de bucătărie care, neavând loc, se suie pe tine. Am vrut să coborâm de pe vapor dar până să ne luăm lucrurile, al naibii mateloții, au ridicat ancora și vaporul a și plecat. Atunci mi-am spus: Mamă am pus-o! Soția a început să plângă iar fetița speriată, s-a lipit de mine, fiindcă toți iranienii arătau cu degetul spre ea, pentru că era blondă, și râdeau sau făceau cu mâna a lehamite. Au mai fost 2 familii de ruși, care au urcat cu puțin timp înaintea iranienilor. Și aceștia au fugit speriați sus pe puntea a 3-a și n-au mai coborât de acolo până când s-a servit masa. Efectiv vaporul a fost luat cu asalt: iranienii au ocupat toate punțile, au ocupat toate locurile pe scaune și băncuțe, s-au așezat pe lucrurile noastre – n-au mai ținut cont de nimic. În câteva minute au instalat boxele și au dat drumul, la maxim, la ceva muzică de-a lor și-au început să danseze pe tot vaporul.

Cu greu am găsit un loc pe vapor unde să stăm fără să ne atingem de ei și de unde să pot vorbi cu agenta româncă la telefon pentru că nu ne înțelegeam din cauza hărmălaiei create. I-am explicat în ce bulibășeală ne-a trimis, i-am spus că soția plânge iar fetița este speriată și nu ne simțim deloc în siguranță, ni s-au aruncat pe jos gențile, s-au așezat pe poșeta soției și pe hainele noastre și efectiv nu mai avem loc pe vapor. A spus că mă sună înapoi în 5 minute. M-a sunat înapoi, într-adevăr dar deși țineam telefonul în mână nu l-am auzit sunând din cauza gălăgiei. Realizați chestia asta? Nu mi-am auzit telefonul sunând deși îl țineam în mână!!! Așa tare mergeau boxele și vă dați seama că noi stăteam în punctul cel mai îndepărtat de pe vapor, față de boxe. Doamna agent mi-a spus că ea nu a știut că pe vapor vor fi și iranieni, și că acest aranjament (cu iranienii pe vapor în excursie) a fost făcut de către cineva de la agenție cu o seară înainte. Deci, din câte am înțeles, doamna agent nu a știut și și-a cerut scuze întrebându-ne ce poate să facă pentru noi, pentru a mai drege busuiocul. I-am spus că am dori să coborâm de pe vapor. Ne-a spus că, din păcate, acest lucru nu este posibil deoarece vaporul ar trebui să se întoarcă înapoi în portul de plecare, neavând unde să oprească altundeva. Atunci mi-a părut foarte rău că nu am insistat ca soția mea să învețe să înnoate pentru că oricum vaporul mergea foarte aproape de țărm. Agenta a cerut atunci să vorbească cu șeful securității, cu barmanul șef, cu bucătarul și cu șeful echipajului. Au vorbit toți 4, de pe telefonul meu, cam vreo 10 minute, și nu știu ce și cum le-a spus, dar toți dădeau din cap și ascultau, iar după ce a terminat de vorbit și cu ultimul m-a cerut și pe mine la telefon și mi-a spus că speră ca totul să fie bine de acum în colo. Vreau să spun că, din acel moment, am fost mai păziți decât Marele Licurici (Președintele SUA). Șeful pazei ne-a luat personal lucrurile, a eliberat o masă (i-a ridicat de la masă pe iranienii care stăteau jos fără drept de apel) și i-a spus, într-o engleză stricată, unui iranian, care era lângă acea masă, că aceea este masa noastră și că nimeni nu are voie la ea. Acesta a dat ușor din cap și a continuat ceea ce făcea de când s-a urcat pe vapor – doar se uita ce fac conaționalii lui, nimic altceva. Atunci am realizat că tipul, care era îmbrăcat cu pantaloni la dungă, cămașă albă fără guler, pantofi de lac și foarte bine îngrijit și geluit era de fapt de la SRI – ul lor sau Securitate. Și mai erau încă 5 indivizi, la fel ca el îmbrăcați, postați cîte 2 pe fiecare punte, în total 6. Șeful pazei, prin semne, i-a arătat bamanului șef masa unde stăm și în 2 minute s-a prezentat un matelot care ne-a întrebat ce dorim să servim.

Am cerut niște răcoritoare și acesta a venit cu ele cât ai clipi. Să menționez că de doreai ceva de la bar trebuia să te deplasezi personal și să stai la o coadă interminabilă, formată din iranieni – bineânțeles. De fiecare dată când cineva se apropia de masa noastră, tipul de la bar, dacă nu tipul geluit le făcea câte un semn și aceștia dispăreau precum au venit – urgent. La fiecare 2 minute, la masa noastră venea un marinar și ne întreba dacă dorim ceva de băut sau ceva de la bar: înghețată, sticksuri, bomboane spre deliciul fetiței care a vrut de toate. Soția a cerur o cafea și văzând cât suntem de protejați i-a mai venit inima la loc și s-a oprit din plâns. Muzica, în continuare, era tot așa de tare iar vaporul trepida din încheieturi datorită motorului diesel foarte vechi, probabil. Nu știu unde avea, motorul vaporului, toba de eșapament dar tot fumul venea parcă din față, trebuind să te plimbi pe vapor încontinuu pentru a găsi un loc unde să respiri aer curat.

Am vrut să mergem în salonul VIP să scăpăm de muzica dată la maxim dar acolo era plin de familii iraniene cu copii, care copii țipau mai tare ca muzica, așa că am încercat pe puntea a 3-a, la soare. De cum am apărut pe puntea a 3-a, toate femeile iraniene, care stăteau în costume de baie la soare, s-au îmbrăcat urgent și au coborât de acolo. Am mai rămas noi, cele 2 familii de ruși și cei 2 SRI-iști iranieni care ne-au privit încruntați pentru că le-am stricat priveliștea. Am stat puțin, era foarte cald, și am coborât pe puntea 1-a unde am găsit un loc mai retras și de unde aveam cât de cât o priveliște bună și nu trebuia să respirăm fumul înnecăcios al motorului vaporului. Pînă am ajuns la cascadă, cam 1 oră, n-am avut timp de admirat nimic, ocupați fiind cu găsirea unui loc pe vapor unde să fim cât de cât singuri.

Peste tot unde ne-am plimbat pe vapor aveam după noi o codiță, adică ba un marinar, ba șeful pazei, ba bucătarul șef, ba barmanul șef care toți aveau grijă de noi iar când întorceam capul și-l vedeam, pe cel care ne păzește, acesta se apropia de noi și ne întreba dacă dorim ceva. De câteva ori ne-au adus, fără să cerem, înghețată, sucuri sau cafele spre mirarea iranienilor de pe vapor care ne priveau încruntați neștiind care este motivul atenției deosebite care ne este acordată, ca simpli pasageri fiind ca și ei. Pe când am ajuns la cascadă soția era mai bine, chiar a zâmbit la o glumă făcută de unul din paznicii noștri. Foarte discret și elegant aceștia, din când în când, se mai apropiau de noi să ne întrebe dacă dorim ceva sau să ne explice pe unde suntem și ce se vede pe coastă. În sfârșit am ajuns și la cascadă, unde vaporul s-a oprit (a dispărut și fumul fiindcă s-a oprit motorul) iar doi marinari au aruncat, în apă, o frânghie cu ceva geamanduri pe ea pe care au întins-o formând un fel de delimitare aiurea fără noimă. Oricum te puteai ține de ele pentru că erau destul de mari. Nici vorbă de prosoape sau cabine de schimb. Toată lumea s-a schimbat pe punte, care cum a putut, la vedere sau după câte o ușă și, după ce și-au luat pe ei veste de salvare, au sărit în apă – numai bărbații și copii iranieni – femeile lor au rămas pe vapor. Rușii au sărit toți în apă. Veste de salvare erau suficiente, așa că toți care au dorit au putut intra în apă fără probleme. Șeful pazei ne-a întrebat dacă nu facem baie iar eu i-am spus că nu avem prosoape, pentru că nu ni s-a spus că nu vom primi prosoape într-o croazieră de lux. Acesta a plecat și s-a întors cu 3 prosoape albe și foarte curate. Aceleași mutre din partea iranienilor. Eu și fetița ne-am dezbrăcat și am sărit în apă, soția rămânând pe vapor. În apă, aceeași îngrămădeală ca și pe vapor – toți parcă vroiau să înnoate în același loc cu noi. Până la urmă, eu și fetița, ne-am îndepărtat puțin și ne-am bălăcit în liniște în apa cîlduță și foarte curată. Baia aceasta a fost unul dintre singurele chestii ok ce ni s-au întâmplat în excursie. Mi-a părut rău că soția a rămas pe vapor și nu a vrut să intre în apă, dar am înțeles-o. Am ieșit din apă, pe o mică punte din spatele vaporului, și ne-am spălat de apa sărată cu niște furtune, 3 la număr, din care curgea o apă rece ca gheața iar în loc de duș, la capăt, aveau un dispozitiv utilizat la udatul florilor. Bine și-așa – doar e de lux. Ne-am șters și ne-am schimbat de costumele de baie pe unde am putut iar șeful pazei ne-a spus că în 5 minute se servește masa și, ca să evităm înghesuiala, să mergem să ne așezăm primii la rînd.

Masa se servea în regim de bufet suedez, mâncarea fiind așezată în mijlocul barului pe niște mese improvizate. N-am apucat să ne-mbrăcăm că ghidul iranian i-a și anunțat că se servește masa iar grupul efectiv s-a năpustit în micul bar. Instantaneu s-a format o coadă cât China iar priveliștea servirii mesei a devenit dezgustătoare. Zeci de oameni se împingeau și-și băgau mâinile în tot ce era pus pe mesele cu mâncare amestecând pe aceeași farfurie cartofi prăjiți, cu pește, cu carne de vită, cu sos de vin, cu fructe de mare, cu carne de oaie cu legume fierte și tot ce exista de mâncat. În final farfuria iraniană arăta ca o troacă de porci plină cu lături, deși alimentele arătau bine. Ți mâncau cu poftă tot ce venea la rând. Animale. Am încercat să-mi imaginez dacă am mai văzut vreodată așa ceva și mi-am amintit că așa ceva se întâmpla la cozile la alimente, în România pe vremea odiosului.

Am stat deoparte până furia măslinie și-a umplut farfuriile, după care ne-am așezat și noi frumos la coada mică rămasă. Bucătarul șef ne-a văzut și a adus porții noi și a schimbat platourile cu mâncare. Acesta a fost, pentru noi cel puțin, un gest deosebit. Ne-am luat frumos mîncare, folosind cleștii special destinați și abandonați de frații iranieni, dar a apărut o altă problemă: unde ne așezăm să mâncăm. Peste tot era ocupat iar masa care a fost a noastră, s-a ocupat deoarece când am intrat în apă ne-am luat toate lucrurile de pe scaune și le-am pus lângă bar. Locurile rămânând libere, s-au ocupat. Și cum stăteam noi așa cu farfuriile în mâini, soția în pragul unei noi crize de plâns, numai ce apare șeful pazei și ne spune să mergem după el. Urcăm la salonul VIP și ne așează la o masă, destul de mare, cu șase locuri unde erau 4 scaune libere iar pe celelalte două mâncau tacticoși 2 SRI –iști iranieni. Șeful pazei ne-a întrebat ce dorim de băut, i-am spus, a plecat și a revenit cu comanda noastră precum și cu tot ce este necesar pentru a lua masa în condiții civilizate: tacâmuri, șervețele și olivieră.

Am mâncat liniștiți iar la sfârșit șeful barului ne-a adus câte o înghețată la fiecare. Am coborât pe puntea de jos pentru a admira marea și priveliștea pentru că între timp vaporul s-a pus în mișcare. Șeful pazei ne-a întrebat dacă dorim să vizităm cabina de comandă a navei sau dacă dorim să facem poze cu comandantul. I-am mulțumit frumos și i-am spus că singurul lucru ce-l dorim este puțină liniște. Inutil să vă spun că muzica iraniană a mers non stop la volum incredibil. Cam după 10 minute s-a schimbat și muzica, au pus niște muzică pop – dar asta cam 1 oră și cu volum mai mic iar după aceea au dres-o din nou cu iraniana lor. Așa, și ziceam că am coborât jos și jos măi frate s-a dezlănțuit iadul: toți, dar absolut toți iranienii au terminat de mâncat și, ca la comandă, și-au aprins, toți și mă repet absolut toți, țigările. Ieșea măi frate un fum după vapor de zici că era vapor cu aburi. Noi suntem nefumători și inutil să spun că, neavând unde să ne refugiem, a trebuit să respirăm fumul de țigară. Croazieră ai vrut, croazieră ai, na!

Și încă ceva despre civilizația iraniană: pe lângă faptul că la masă tot ce nu mâncau aruncau direct pe jos dar după ce au terminat de mâncat au aruncat aproape totul peste bord, în apă: de la resturi de mâncare, cuțite, furculițe și linguri până la pahare și, nu sunt sigur, dar am impresia că am văzut și-o farfurie zburând peste bord. Acolo pe puntea de jos, altă problemă: cum n-au fost locuri suficiente pentru servit masa, mulți au mâncat și în picioare pe marginea vaporului, care margine era lată cam de 30 de centimetri și făcută din lemn lăcuit de esență tare. Să vezi soro cum arîta marginea aceea frumoasă, după ce s-au hrănit frații lui odiosu: jale, toată unsă cu mâncare, cu resturi de pește și de legume, cafea și sucuri răsturnate, peste tot lipicioasă că nu mai era loc să pui o palmă pe ea fără să te lipești sau mânjești. Am luat câteva șervețele și am curățat o suprafață cât să stăm noi liniștiți și ne-am pus pe admirat priveliștea. Dar crezi c-am putut sta liniștiți? Aș de unde! Atunci i-a apucat pe toți plimbatul pe vapor și nu tu pardon sau scuze, nimic. Treceau pe lângă noi și efectiv se frecau de noi la un moment dat am avut impresia că o fac chiar intenționat. Unii erau deja beți, alții nici nu s-au spălat după ce au ieșit din apă, alții erau încă unși pe mâini de la mâncare iar alții s-au dat cu creme de protecție solară astfel că după jumătate de oră, după ce au trecut toate speciile astea pe lângă noi, toți trei aveam hainele și pielea unse și miroseam mai urât ca ei.

Cam după 2 ore vaporul s-a mai oprit lângă o insulă mică, habar n-aveam ce era cu insula aia, dar era lângă țărm și era nelocuită, cu ceva copaci pe ea și verdeață. Am mai stat și acolo, preț de o oră, timp în care iar s-a întins sfoara cu geamanduri pentru făcut baie. De data aceasta au fost foarte puțini care s-au mai bălăcit, poporul preferând să stea pe vapor și să-și savureze a n-sprăzecea țigară. S-au servit și fructe iar noi am avut noroc că șeful pazei ne-a reținut trei farfurii pline ochi, că de altfel nu mai ajungeam să ne luăm nimic. De-aici până ce am ajuns, în portul de unde am plecat, am făcut cam o oră și nu s-a mai întâmplat nimic deosebit, în afară de faptul că toți copii au adormit și iranienii și-au aruncat pachetele goale de țigări peste bord. Când vaporul s-a oprit în port eu mi-am făcut pe cruci și-am mulțumit Domnului iar soția a suspinat cum n-am mai văzut-o niciodată.

La coborâre, bineânțeles, că a apărut deja obișnuita cutie cu ciubuc pe care o fluturau vajnicii mateloți, urlând cât îi țineau bojocii să le dăm ceva. Le-am dat 10 euro iar marinarii ne-au condus, spre ciuda iranienilor care nici unul n-a dat nimic, până la capătul punții de coborâre. Am întors capul și m-am uitat cum arăta vaporul – jalnic, de parcă transportase o turmă de animale.

Bineâțeles că nu ne-a așteptat nimeni la vapor iar noi am coborât și am mers până în afara portului unde mai era un singur microbuz. Atunci șoferul, era altul, ne-a făcut cu mâna, ne-am urcat (cu jenă pentru că puțeam ca niște animale) în microbuz, și am ajuns, de data aceasta cu bine și repede la hotel, cam în jurul orei 18.00. Ne-am spălat și ne-am culcat – Slavă Domnului!

A doua zi am aflat de la o familie, care stăteau la același hotel cu noi, că, pentru aceeași excursie, au plătit 50 de euro de persoană (pentru vaporul Moby Dick) iar pe plajă, cei care închiriază jet schiuri, ne-au spus că ne-ar fi dus ei până la cascadă, cu o barcă rapidă cu motor (am văzut-o), maxim opt persoane și ne-ar fi plimbat și prin grotele de sub cascadă la prețul de 30 de euro de persoană.

Ce-ar mai fi de spus? Cât am fost pe vapor, am făcut și niște fotografii. Le-am postat pe cele mai reușie. Deasemenea am discutat cu cei 4 mateloți care ne-au păzit și mi-au spus că de fiecare dată când au grup de iranieni la bord este groaznic pentru că pe lângă faptul că se poartă ca niște animale, lasă după ei o mizerie de nedescris. QED.

Ar mai fi niște sfaturi, pentru voi prieteni:

- Interesați-vă, înainte de a plăti o excursie, în mai multe locuri și nu luați bilete de la primul care vi le oferă;

- Aflați toate detaliile referitoare la excursie: preț, ce vi se oferă, programul, unde mergeți, ce vizitați, ce trebuie să aveți cu voi și întrebați tot ce vă trece prin minte chiar dacă vi se pare că întrebați prostii – mai bine decât să fiți păcăliți;

- Încercați să negociați – mai salvați câțiva euro în buzunar – pentru că prețurile la turci, la orice, sunt oricum umflate rău de tot;

- Nu mergeți, în excursii, cu grupuri de iranieni – no comment.

Cam asta ar fi oameni buni! Asta am pățit noi și mi-a fost foarte greu să scriu aceste rânduri, credeți-mă, dar totuși le-am scris, pentru că ne-am dori, familia noastră, din tot sufletul ca nimeni, niciodată să nu treacă prin ce-am trecut noi sau să pățească la fel!

Vă doresc sănătate!

---

VIZUALIZĂRI: 8338 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI