O zi perfecta in Toscana

TIPĂREȘTE

Pentru mine Toscana este incantatoare... este verde la propriu din cauza livezilor de maslini, si a podgoriilor... este ametitoare din cauza vinului... este medievala din cauza palatelor... este arta pura din cauza renasterii care te inconjoara la tot pasul... si nu in ultimul rand este frumoasa datorita oamenilor frumosi.

Am renuntat la arta si la istoria Florentei pentru o zi, si am luat drumul soselelor ce serpuiesc printre dealurile cultivate cu maslini, cu floarea soarelui si cu vita de vie. Am plecat sa descopar frumusetea rustica a Toscanei, in partea central – estica a regiunii. Pentru cei care nu au avut parte de vacante la bunici la tara, o excursie in aceasta zona este idilica. Nici o fotografie nu va reusi vreodata sa redea adevarata frumusete. Caci la imagine, trebuie adaugat parfumul... arome de iarba, struguri si flori de camp si o alta lumina. Lumina care se reflecta din peisaj si care se trensforma din portocaliul puternc al Soarelui, in alt portocaliu imblanzit de verdele dealurilor... cald si linistitor.

Plecarea a fost de dimineata caci desi zona nu este foarte vasta, in program erau pe langa doua orase de vizitat, si un popas la o podgorie, cu crama de unde dupa degustarea vinurilor, mai pleca pe picioare cine putea.

Zona cuprinsa intre Florenta si Siena, se numeste Chianti; si este vestita in intrega lume pentru viile si pentru vinul ce-i poarta numele. In regiune sunt peste 600 de producatori, ce obtin vin din soiul de struguri Sangiovese intalnit doar in Toscana. Probabil, dupa parerea mea una din doua familii din regiune sunt cultivatori de vie si producatori de vinuri. Cel mai cunoscut este Chianti, urmat in de aproape de Brunello de Montalcino, si de Nobile de Montepulciano.

Mie acest vin imi starneste frumoase amintiri din copilarie, cand parintii mei erai buni prieteni cu o familie de italieni. Placerea lor cea mare era ca de fiecare data cand veneau la noi in vizita sa ne aduca „ bunatati „ din Toscana regiunea natala a domnului. Atunci (pe la 5 ani ai mei) am gustat prima picatura de chianti. De atunci am mai baut de cateva ori, dar nici odata la el acasa.

De cand plecasem dimineata de la hotel eram pe jumatate „ beata de fericire”

Drumul a fost o mare incantare. Soseaua buna, neteda si libera, se ingusta in unele zone, mai ales cand treceam prin mici sate, incat se vedea ca acea zona nu a fost proiectata pentru multe masini si nici nu se doreste integrarea lor prea mult in peisajul rustic, prin largirea soselei. (desi pe langa noi au trecut cu gratie si mare viteza cateva sute de cai sub capote de „ Ferari „.).

Dupa atata plimbare, a sosit si mult asteptatul popas pentru degustarea vinurilor alaturi de o gustare traitionala. Locatia aleasa era desigur una rustica, la Podgoria Casanova Sant'Agnese.

La acea ferma, se mai cultiva pe langa vita de vie, maslini din care desigur se obtine ulei in cel mai traditioanl mod cu putinta, presat cu niste prese din lemn. De asemenea acel simpatic domn, gazda noastra, mai cultiva levantica si rosmarin din care producea uleiuri aromatice prin aceleasi metode simple si fara nici un adaos de substante chimice. Dar cel mai inedit lucru mi s-a parul, cresterea si dresarea a cinci porci in scopul gasirii de trufe. Chiar am vazut doi din cei cinci cautatori de comori, cum se plimbau linistiti printr-o livada de meri.

Mai intai am vizitat un mic depozit unde se tin butoaiele de vin, unde am primit cateva informatii generale, legate de ce, din ce si cum produce gazda vinul. Vinul de Chianti este un vin rosu sau negru si este cunoscut in intrega lume atat pentru gustul sau cat si datorita sticlelor „ grasute „ infasurate in partea de jos cu o impletitura din paie numit fiasco. Atestari documentare demonstreaza ca in aceasta parte a Italiei s-a produs vin inca din sec. XIII. Reteta acestui vin in varianta recenta, a fost creata la jumatatea sec. XIX de catre baronul Bettino Ricasoli stabilind soiurile din care sa fie produs si cat din fiecare soi sa fie folosit; 70% Sangiovese, 15% Canaiolo şi 15% Malvasia Bianca. Dupa 1970, producatorii au redus tot mai mult din reteta vinul alb, incat acum se produce doar din soiul Sangiovese. Din 2005, asociatia producatorilor de vin Chianti a ales ca simbol cocosul negru. Chianti Classico trebuie să aibă o alcoolemie de cel puţin 12%, cu un minim de 24 luni îmbătrânire în lemn de stejar. Producatorul nostru vindea vinuri vechi de minim trei ani.

Apoi am trecut in alta incapere unde am primit informatii despre balsamico, si in cele din urma in cea de a treia sala unde ni s-a vorbit despre uleiul de masline.

Am fost invitati la masa pe una din terasele casei sale. Orice masa incepe cu celebrele bruschete cu rosii si busuioc, care nu stiu cum se face ca au fost cele mai bune din cate am mancat vreodata. Uleiul sa fie secretul? ... sau busuiocul? ... cine stie. Pentru cine nu stie, in Toscana painea este ridicata la rang de „regina a preparatelor culinare”. Sunt zeci de feluri de paine, cu tot atatea retete si forme si desigur tot atatea gusturi. Si lucru unic, nici una nu se prepara cu sare. Este o traditie veche de cateva sute de ani, din timpul cand toata regiunea era aprovizionata cu sare de cei din Pisa. Doar ei aveau iesire la mare si obtineau sare, in restul regiunii nefiind nici o salina. Pentru ca cei din Pisa profitau de acest lucru si aveau un pret exorbitant, restul toscanilor au decis sa nu mai cumpere sare de la ei si asa s-a ajuns la obiceiul de a nu pune sare in ceea ce nu lispseste niciodata de pe masa – painea. Obiceiul se pastreaza si azi, dar pentru turisti se presara un pic de sare pe fiecare felie.

Toscanii nu arunca niciodata painea nemancata la o masa; ea se foloseste la o salata trditionala; (paine veche de cel putin o zi), rupta in bucati mici, cu rosii, ardei, busuioc, usturoi pisat, ceapa, ulei de masline si putin piper. Totul se amesteca, gusturile se intrepatrund si este ceva pe cat de simplu pe atat de bun si sanatos.

Pe langa cele trei feluri de paine puse pe masa, au fost si platourile cu mezeluri, salam specific regiunii, gorgonzola, salata despre care am povestit si desigur vinuri. Vinul, de cinci feluri, l-am degustat, apreciat si am ascultat cu placere explicatiile date de fermierul care a organizat totul si care era o enciclopedie de bancuri internationale.

La acesta ferma am mancat ceva ce nu credeam ca exista; linte fiarta (simpla) (se poate inlocui cu fasole alba uscata fiarta) cu cateva picaturi de balsamico si cateva de ulei de masline; stupid de simplu dar avand in vedere ca nimeni nu a lasat nimic in bol, probabil ca a fost bun… Si inghetata de vanilie cu toping de …de balsamico. Unul special insa; mult mai dulce dacat cele ce se folosesc la salate.

Cativa din grup s-au „ indragostit „ de gazda nostara, de vinurile sale si de Toscana, incat cu greu au mai putut fi convinsi sa se retraga la hotel. Au pus cate 100 Eur. pe masa si au propus sa mai ramana macar o zi. Spun aceste lucruri, pentru a intelege, cat de bine s-au simtit toti. Gustarile erau bune, vinul curgea in pahare, limbile ni s-au dezlegat si din cate natioanlitati eram pe acolo, limbajul a devenit unul comul; al bunei dispozitii.

Iti doresti sa mai ramai intr-un loc, doar cand totul este perfect. Si acea zi a fost perfecta.

---

VIZUALIZĂRI: 8234 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI