Excursie la Pola şi fiordul Lim

TIPĂREȘTE

Preambul (se poate sări peste el)

Hotărât lucru, eu şi soţia mea nu suntem genul de turiști care să prefere concediile în care să nu facă nimic. Am auzit mulți zicând că destul au muncit un an întreg, în concediu vor să stea într-un loc la soare, într-un resort unde să aibă totul la dispoziție și la îndemână și să nu facă nimic altceva.

Singura excursie care se face zilnic este la Veneţia. Culmea este că exact pe asta nu am putut să o aleg. De ce? Simplu. Am ales alte patru excursii, care erau de luni până joi, fix bătute-n cuie. Ziua de vineri am exclus-o, pentru că sâmbătă plecam şi voiam să nu fim prea obosiţi (excursia la Veneţia este mai lungă şi mai obositoare). Rămăsese ziua de duminică (noi sosind sâmbătă la prânz), dar din păcate, pentru duminică nu mai erau locuri libere. Oricum, nu am regretat prea mult, pentru că Veneţia o mai văzusem şi duminică am vizitat Trieste. În total, am făcut şase excursii, doar cea de la Trieste fiind pe cont propriu, restul fiind organizate de agenţii locale.

Excursia

Deci, pentru luni am ales o excursie combinată, cu vaporaşul şi cu autocarul, spre sud, pentru a vizita fiordul Lim şi oraşul Pola. Fac aici o precizare: pentru a nu afecta pudoarea unor persoane mai sensibile, în special unele doamne, nu folosesc numele croat al vechiului oraş, ci pe cel italian. Dar să nu credeţi că italienii îi spun aşa din pudoare, pentru că există şi în Italia, mai exact în Sardinia, un oraş cu acelaşi nume ca cel al oraşului croat (click aici).

Preţul excursiei a fost de 430 kune de persoană (60 euro), în care se asigură mai multe servicii, pe lista primită de mine fiind trecute următoarele: bus, guide, entrance, oysters tasting, boat. Nu detaliez aici, pentru că o voi face pe parcursul povestirii.

De la Poreč la Pola sunt, pe drumul cel mai scurt, 60 km, dar noi am făcut mai mult, pentru că autocarul a trecut pe la mai multe hoteluri, între Poreč şi Vrsar, aflat la 10 km spre sud, tot la malul mării, pentru a aduna turiştii participanţi la excursie.

Excursia a debutat cam prost, pentru că, datorită unei lipse de comunicare între agenţia unde făcusem rezervarea şi cea organizatoare a excursiei, ne-am dus cu o oră mai devreme la autogară, de unde trebuia să ne ia autocarul. Supărarea provocată de acest incident avea să ne treacă însă pe măsură ce excursia se desfăşura şi la sfârşitul acesteia îl uitasem complet. Apropo de autogară, aceasta arăta curată şi aranjată ca un aeroport, dar nu ca aeroportul Băneasa, care arată ca autogara Obor acum 50 de ani, ci ca unul din vest.

În sfârşit, autocarul a sosit şi domnişoara Mirela, ghida noastră (de engleză şi germană, pentru rusă fiind alt ghid) ne-a întâmpinat cu un zâmbet inocent şi ne-a urat bun venit în excursie.

Peisajul pe drumul dintre Poreč şi Vrsar este splendid. La stânga, verdele vegetaţiei, combinat cu roşul solului, la dreapta albastrul pur al Mării Adriatice, toată această paletă de culori încântă privirea şi te face să uiţi de orice altceva.

Dincolo de Vrsar părăsim coasta şi începem să urcăm şi, la un moment dat, de la înălţimea drumului se deschide o panoramă de-a dreptul încântătoare: suntem pe malul fiordului Lim, spre "coada" acestuia.

Fiordul Lim este singurul din peninsula Istria, ceea ce nici nu este de mirare, fiordurile fiind de fapt caracteristice ţărmului norvegian. Are 11 km lungime, 800 m lăţime la ieşirea în mare şi 200 m lăţime la coadă. Intersant este că seamănă foarte bine cu un fiord norvegian, motiv pentru care a fost ales ca loc de filmare a unor scene din filmul Vikingii, cu Kirk Douglas, film care mi-a încântat copilăria.

Numele fiordului este foarte vechi, derivând din cuvântul latin limes, care însemnă hotar. Pe aici trecea hotarul dintre cele două regiuni romane, Colonia Pietas Iulia Pola Pollentia Herculane şi Colonia Iulia Parentium.

Drumul ne poartă spre coada fiordului, unde debarcăm într-o parcare, în care se află două restaurante şi un bazar cu tonete cu suveniruri, dintre care cele mai interesante, mai ales pentru doamne, sunt mărgelele şi cerceii din coral istrian, sau din sidef. Nu lipsesc nici delicatesele locale şi, bineînţeles, excelentul vin roşu din zonă.

Avem la dispoziţie un sfert de oră pentru cumpărături, după care ne îmbarcăm pe un vaporaş, cu care plecăm pe aple fiordului. E cam innorat, puţin cam răcoare, dar plimbarea e plăcută.

Din loc în loc, trecem pe lângă crescătorii de peşti, de stridii, sau de crustacei (raci, languste), pentru care apele liniştite ale fiordului sunt locul ideal de dezvoltare. În fiord sunt complet interzise pescuitul, înotul şi alte sporturi (sub) acvatice.

La jumătatea fiordului, în dreptul Peşterii Piraţilor, vaporaşul se întoarce şi revenim la locul de plecare. Între timp, începuse să sufle vântul şi, exact cînd vaporaşul amara, s-a dezlănţuit o ploaie torenţială, de nu se vedea la cinci paşi. Noroc că de la vaporaş la restaurant erau doarcâţiva metri, astfel că, folosind umbrelele aduse de nu ştiu cine, ne-am strecurat printre picături şi am ajuns în restaurant aproape uscaţi.

Aici, într-un salon special amenajat, ne aşteptau deja paharele de vin alb şi imediat au sosit platourile cu stridii. Da, excursia avea în program şi o degustare de stridii, o delicatesă care nu m-a impresionat prea tare, pentru că nu mă dau în vânt după moluşte. E drept că vinul era foarte bun, aşa că am mâncat şi stridiile, ca să nu beau vinul simplu.

Între timp, ploaia s-a oprit la fel de bruc, precum începuse, aşa că ne-am urcat în autocar şi ne-am continuat drumul spre sud.

Am intrat pe autostrada încă în construcţie A9, care merge de la Pola spre nord, până la graniţa cu Slovenia, de-a lungul căreia am înţeles mai bine de ce regiunii i se spune Istria Roşie. Conţinutul bogat în oxizi de fier al solului face ca acesta să fie chiar roşu.

La intrarea în Pola, exact unde se termină autostrada, traficul este atât de aglomerat, încât pierdem o oră pentru a intra în oraş.

Ajungem, în sfârşit la o parcare din port, unde debarcăm şi pornim în descoperirea oraşului. Pola este cel mai mare oraş din Istria croată (vreo 60.000 de locuitori), situat chiar în vârful sudic al peninsulei, într-un mic golf şi are o istorie foarte veche, de cel puţin 2500 de ani.

Primul obiectiv turistic şi cel mai important este Amfiteatrul, sau Arena din Pola (click aici), a cărei construcţie a început în a doua jumătate a secolului I î. C. , în vremea împăratului Claudius şi s-a terminat la sfârşitul secolului I d. C. în vremea împăratului Titus. Construcţia, ca toate celelalte de acest fel, are trei părţi: zona gradenelor pentru spectatori, zona unde aveau loc execuţiile sau luptele (arena propriu-zisă) şi galeriile subterane. În cazul amfiteatrului din Pola, galeriile au fost săpate direct în piatră, sub întreaga zonă a arenei.

Amfiteatrul s-a păstrat foarte bine, mai multe stricăciuni decât trecerea timpului provocându-i încercarea de a fi mutat în Veneţia, în secolul al XVI-lea. A mai fost o astfel de tentativă, în vremea lui Mussolini, dar s-a constatat că ar fi necesare cheltuieli prea mari şi s-a renunţat. Amfiteatrul este înconjurat de un zid înalt de vreo 30 m, de formă eliptică, cu axele de 132, respectiv 105 m, cu trei niveluri, primele două având câte 72 de deschideri în formă de arc, iar ultimul 64 de deschideri de formă dreptunghiulară.

Gradenele puteau primi peste 20.000 de spectatori. Pe primul nivel, podium, se afla locul împăratului şi al suitei sale. Pe partea opusă stăteau vestalele, consulii, pretorii, restul spaţiului fiind destinat senatorilor şi altor demnitari. Vedeţi, tot aşa este şi acum! Al doilea nivel era rezervat patricienilor, al treilea plebei, iar al patrulea, cel mai sus, pentru femei. Întreaga construcţie putea fi acoperită cu o pânză, velarium, la fel ca la Coloseul din Roma (click aici), faţă de care, drept să spun, Amfiteatrul din Pola nu e cu nimic mai prejos, doar că e mai mic.

În galeriile subterane este amenajat un muzeu, cu exponate antice legate în special de fabricarea uleiului de măsline.

Ne despărim de Amfiteatru cu un sentiment neclar, un amestec de mândrie şi pioşenie, legat de faptul că am călcat pe aceleaşi pietre pe care, acum două milenii au călcat şi strămoşii (?) noştri şi pornim, pe Istarska şi apoi pe Carrarina, spre oraşul vechi, situat în apropiere.

Oraşul vechi este situat pe o mică peninsulă, de formă semicirculară, din golful cu acelaşi nume cu cel al oraşului. În mijlocul lui, pe o colină, se află castelul, înconjurat de mai multe străzi circulare, înguste, cu pavaj roman şi clădiri medievale.

Primul obiectiv unde ne oprim este Porta Gemina Poarta dublă, datând din epoca romană, rămasă întreagă, împreună cu fragmente de zid, după dărâmarea zidurilor oraşului, la începutul secolului al XIX-lea. Ea este acum locul prin care se pătrunde în parcul din faţa Muzeului Arheologic al Istriei, parc plin de statui din vremurile când zona era o colonie romană.

Ceva mai departe, pe aceeaşi stradă, Carrarina, se găseşte cea mai veche poartă a vechiului oraş, Porta Herculea, Poarta lui Hercule. De aici, continuăm pe lângă resturile zidurilor vechiului oraş şi ajungem în scuarul Portarata, unde se găseşte, foarte bine conservat, Arco dei Sergi, Arcul familiei Sergius (click aici), construit în dreptul unei porţi de intrare în oraş, Porta aurea, demolată odată cu zidurile vechiului oraş.

De la Arco dei Sergi, începe strada pietonală Sergijevaca, care ne poartă spre vest, înconjurând parţial dealul castelului, până în Forum.

Străduţa îngustă, pavată cu pietre ce dăinuie din epoca romană, mărginită de case medievale, la parterul cărora sunt acum restaurante şi magazine, te duce cu gândul la vremuri demult apuse, mai ales că la capătul ei se pătrunde dintr-o dată într-un spaţiu larg, Augustan Forum, inima vechiului oraş roman, păstrat la fel şi în zilele noastre. Doar clădirile din jur s-au mai schimbat. Dintre cele vechi, s-a păstrat doar Tempio di Augustus, dar şi acesta a trebuit să fie refăcut, după ce a fost lovit de o bombă în 1944. Se mai păstrează o parte din peretele din spate al templului lui Juno, integrat acum în Palatul Comunal. Din templele lui Jupiter şi Minerva nu se mai păstrează în prezent nicio urmă.

Templul lui Augustus s-a păstrat pentru că în epoca medievală a fost transformat în biserică, iar în prezent el adăposteşte un lapidariu.

Ajunşi în Forum, abia am avut timp să admirăm puţin locurile, că o ploaie torenţială s-a abătut din norii adunaţi într-o clipă, astfel că am pierdut timpul întorcându-ne pe sub streşini şi arcade, spre locul de întâlnire cu ghida, de unde ne-am îndreptat spre parcare, unde ne-am îmbarcat în autocar şi am pornit spre casă.

Regretul că nu am apucat să vedem şi celelalte obiective din oraşul vechi nu a fost prea mare, pentru că Mirela, ghida noastră, ne-a explicat că vom avea timp să le vedem peste două zile, când vom reveni aici într-o altă excursie, Turul Istriei, pe care o rezervasem deja şi în care ghid ne-a fost tot Mirela. Dar despre asta, cu alt prilej.

---

VIZUALIZĂRI: 4471 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI