Muzeul Torturii

TIPĂREȘTE

Am remarcat acest muzeu in prima seara in care am ajuns in oras, dar nu am avut taria sa intru, asociind intunericul de afara cu ceva macabru inauntru…Am stat ateva secunde, m-am uitat lung la intrarea micuta si am zis nu; nu acum …poate maine. Dar nici prim cap nu mi-a trecut sa il trec pe lista mea imaginara de obiective “ must see”. Dar intamplarea a facut ca a doua zi, nu doar sa trec pe aceeasi strada, dar sa si fiu atenta la el. Caci intrarea este atat de mica, incat daca as fi intors capul in partea stanga (el fiind in dreapta mea) chiar atunci, as fi putut trece pe langa el fara sa il mai vad.

Intr-un hol mic, pe perete din dreapta erau expuse cateva obiecte asociate subiectului; coifuri metalice cu tinte, sabii, cutite si bice…. Am stat un pic, m-am uitat la exponate si cand am intors privirea, am zarit-o pe vanzatoarea de bilete, o domnisoara miniona si draguta ce imi zambea dragalas. Mare greseala am facut ca mi-a placut figura ei…mi-am spus in sinea mea ca daca ea lucreaza acolo …si zambeste, inauntru nu e chiar asa rau. (Incercam sa imi imaginez cam cum il prezentam noi pe Dracula – adica deloc inspaimantator – si am acceptata invitatia de a vizita muzeul.

Desigur nu gratis; contra 6 Euro, am primit si un dispozitiv audio cu o inregistrare, in loc de ghid. Am fost incantata de tehnologia folosita, dar nu banuiam adevaratul motiv; e mai bine sa nu te intalnesti cu nimeni in timp ce vizitezi muzeul si in acelasi timp e bine sa ai impresia ca nu esti singur… ca cineva este langa tine. Cineva pe care nu poti sarii, daca ceva te inspaimanta acolo.

Curajoasa si zglobie am intrat in muzeul ce este amenajat in subsolul unei cladiri vechi. Am coborat pe o scara din lemn si piatra si ghidul meu electronic a inceput sa imi povesteasca cam care erau obiceiurile si motivele torturii. Stiind de la vanzatoare ca sunt mai multe sali, incercam sa le vizitez in ritmul in care se derula explicatia.

Incaperile sunt foarte joase, unele abia daca au 1,80 m inaltime, zidurile sunt din piatra, din loc in loc mai este cate o grinda de lemn si cate un prag de piatra de care trebuie sa ai grija sa nu te lovesti, atent fiind la exponate. Pe langa exponate, de care va voi povesti, fantastic mi s-a parut mirosul. Nu mirosea a beci obisnuit, nici a mucegai, nici a gunoi menajer, nici a excrmente (as fi iesit dupa primul metru daca era asa). Era un miros pe care nu l-am mai simtit niciodata, dar pe care clar l-am asociat cu temnitele din beciurile medievale; cred ca era exacat asa cum mi-l inchipuiam cand vedeam filme cu subiectul, din epoca respectiva. Poate exprimat in cuvine …semana cu un miros de paie mucegaite.

Primele exponate nu m-au impresionat; o bucata de sfoara, o foarfeca mare din fier si doi clesti, asezate intr-o vitrina mica din sticla pe o bucata de sac, nu aveau nimic inspaimantator; la fel de bine puteau fi folosite la activitati casnice, nu la tortura. Am pasit mai departe in sala slab, dar totusi luminata (fotografiile facute cu blitul sunt foarte luminoase si nu pot reda adevarata atmosfera de acolo) si am dat de prima vitrina, care avea ceva din numele muzeului; o mana taiata cu toporul pe un butuc din lemn. Aceasta era pedeapsa pentru furt din averea unui mare aristocrat. Pentru furtul din piete, o biciuire pe spatele gol cu un bici ud, sau doar un deget taiat erau suficiente.

Dupa ce am vazut bustul unui spanzurat, cu o expresie pe chip cat se poate de adevarata… unul cu un dinte scos mi s-a parut chiar o pdeapsa usoara…desi cred ca la vremea respective era vorba de o extractie totala, nu partiala. Apoi au aparut si celelalte busturi cu exemplificarea torturilor aplicate. Busturile si manechinele, sunt realizate atat de bine, incat, incet incet, oricat de tare ai fi, iti cam trece un fior rece pe sira spinarii.

In tot acest timp, in casca, se derula povestea torturii, metode si motive folosite de stramosii nostrii (am spune azi) cu minti bolnave.

Apanajul oamenilor foarte bogati si ai bisericii, tortura avea menirea sa pedepseasca greseli reale sau imaginare. De asemenea, putea fi comandata in scopul de a scapa de anumiti adversari dar mai ales, sa fie un mod de manipulare a maselor, speriate si ingrozite de aceste executii, care de multe ori se desfasurau in locuri publice. Oricum si cand tortura se desfasura in beciurile inchisorilor sau platelor, rare ori osanditii erau lasati sa moara acolo; era chemata familia sa ii ia, si in felul acesta groaza se raspandea in toata cetatea. Amenintarea cu temnita era cel mai cumplit lucru pe care cineva il putea auzi in evul mediu; caci temnita era acelasi lucru cu tortura.

Niciodata tortura nu a avut ca scop uciderea unui om (cel mult era o urmare a acestei practice nemiloase). Scopul era chinuirea fizica si psihica a lui si prin el a familiei si a comunitatii. Doar aristocaratii aveau parte de o moarte relativ rapida fara prea mari chinuri prin spanzurare sau decapitare.

Paseam incet, cu un nod in gat, in timp ce in casca, continua povestea despre motivele si instrumeltele de totura; ce pateau femeile necredincioase, ce pateau talharii si criminalii, ce pateau evereii care nu se converteau si ce pateau chiar si unii negustori instariti daca se puneau rau cu nobilii bogati ce aveau puterea in maini.

Existau adevarate coduri si regulamente oficiale care stabileau de ce, cand si cum sa aiba loc torturile. De exemplu, tortura se aplica doar in zilele de munca, niciodata duminica sau in zilele de sarbatoare (religioasa desigur). Calaul desi era foarte bine platit pentru astfel de orori, (slava Domnului ca nu se gasau pe toate drumurile sadici) era respins de societate, si de multe ori din acest motiv, meseria se transmitea din tata in fiu. Desigur daca ne raportam la toata perioada medievala, metodele au mai fost schimbate.

Toate ne par stupide si de neacceptat acum, dar in urma cu cinci sute de ani, in timp ce artisti desavarsiti creau opere de arta remarcabile, altii concetateni ai lor, creau aceste grozavii. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut (pentru ca desigur nici nu m-am gandit) cum puteau fi “ recunoscutii “ everii, desigur cei care nu acceptau sa se converteasca la crestinism. Aflati si voi ca; daca intr-o casa nu se vedea fum pe cos intr-o zi de sambata… inseamna ca acolo traiesc evrei. Daca se imbracau curat si mai frumos…aceeia erau evrei. Asta pentru ca la evrei sambata si nu duminica este sarbatoare. Va puteti imagina acum, asa ceva?

Camerele muzeului imita salile de temnita; mici, aproape neluminate, cu ziduri netencuite, cu o scandura in loc de pat si cu masa nu pentru mancat ci pentru torturat victimele. Dupa ce odata m-am impiedicat de un prag si odata m-am speriat de umbra mea, am zis ce este suficient cat am vazut. Caci una e sa vezi la tv, intr-un film documentar…si alta e sa vezi intr-un beci cu miros de ev mediu. Am iesit fericita ca nu am mai dat si cu capul de vreo grinda sau de tavan, aproape ca mi-am smuls casca lasand-o vanzatoarei de bilete si cand am ajuns in strada, am tras o gura de aer curat si am privit fericita Soarele.

Din motive lesne de inteles nu voi posta cele mai horror poze.

Imi este greu sa inteleg cum sa acord calificativul. Din punct de vedere al organizarii muzeului si al realizarii exponatelor el este ok, dar groaza care te furnica pe sira spinarii, ma imiedica sa dau nota 10.

---

VIZUALIZĂRI: 4939 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI