Bistrita – Cetatea cu 18 turnuri

TIPĂREȘTE

"Bistrita este una din cele sapte cetati construite de sasi in Transilvania (Siebenburgen).

Am stat o zi in Bistrita si aproape tot ce am vazut in acest oras, pot spune ca mi-a placut. Caci centrele vechi medievale au un farmec aparte. Imi place aerul lor, istoria si darzenia cu care sfideaza secolele.

In cazul Bistritei, a vechii cetati medievale, s-au pastrat cateva cladiri care sunt acum un exemplu pentru arhitectura medievala a orasului.

Pe atunci, la inceputul sec. XV, cetatea era una din cele mai mari din Transilvania, la fel de importanta din punct de vedere economic si cultural, ca Brasovul, Sighisoara si Sibiul. Dupa unii ar fi fost cea mai frumoasa asezare transilvaneana din sec. XVI. Dorinta locuitorilor era sa fie recunoscuta ca oras, caci acest statul ii dadea multe drepturi si avantaje. Legea din acea vreme spunea, ca pentru a primii statutul de oras, localitatea trebuia sa fie imprejmuita cu ziduri de aparare, trebuia sa aiba turnuri de observatie si lupta si o anume structura organizatorica.

Asadar oamenii s-au pus pe munca si la jumatatea sec. XV, in vremea lui Matei Corvin, urbea a fost recunoscuta ca oras; era inconjurata de un zid de piatra solid, inalt de 10 m. gros de 2 m. iar in exteriorul sau, era un sant de aparare adanc de 3 m. plin cu apa. Mi-am pus intrebarea oare cat de rau era sa fie o balta de jur imprejurului unui oras; dar am aflat ca prin santul de aparare, apa circula, caci provenea de la un rau din apropiere; asadar, nu era o mlastina aducatoare de boli si de mirosuri grele.

De-a lungul zidului, in partea superioara a sa, in interiorul cetatii, era o pasarela din lemn (asa cum am vazut si eu pe o portiune de zid) pe care circulau in timp de pace curierii, iar in timp de asediu de acolo se tragea cu armele.

Acest zid era intrerupt in 18 locuri de tot atatea turnuri de aparare. In unele locuri ,,acolo unde s-ar mai fi putut inalta turnuri, rolul lor a fost preluat de cele trei porti cu bastioane puternice; Poarta Lemnelor, Poarta Spitalului si Poarta Ungureasca (toate trei au fost demolate in sec. XIX). Poarta lemnelor era principala intrare in oras si era strajuita de un turn de 28m. Erau de fapt doua porti alaturate; una lata prin care intrau carutele si trasurile si una mai ingusta pentru oameni.

De ce atatea turnuri si nu mai putine? Pentru ca in cetate functionau tot atatea bresle de mestesugari, care isi aveau cartierul, fiecare in jurul unui turn. In afara ca erau ca un fel de cartiere pe care locuitorii le stiau bine, fiecare breasla avea obligatia sa apere cetatea din turnul ei si la nevoie sa dea o mana de ajutor vecinilor, daca luptele erau in alta zona a zidurilor. Exista turnul rotarilor, al dogarilor, al franghierilor, al tamplarilor, al aurarilor, al macelarilor, al șelarilor, al ceasornicarilor, al fierarilor, al croitorilor, al zidarilor, al curelarilor, al pietrarilor, etc.

Breasla inseamna, o grupare de mesteri de acelas fel, in acelasi domeniu. Specializarea muncitorilor pe cate o activitate, a dus la cresterea productiei si la dezvoltarea comertului. Caci odata cu aparitia muncitorilor specializati, produsele au devenit mai abune, mai diversificate si mai fin lucrate. Pana atunci, un taran facea de toate; era si templar la nevoie, si fierar, tot el isi lucra pamantul si tot el tesea. Deci traba era facuta doar la nevoie, periodic. Mesterii s-au adunat unii langa altii pentru a se ajuta, a invata unii de la altii si asa au aparut breslele. (in ziua de azi, urmasele breslelor sunt ‘ industriile “). Fiecare breasla pe langa treburile zilnice, trebuia sa plateasca in bani sau natura un bir si avea reprezentanti in conducerea cetatii. Cetatea Bistritei ca oricare alta cetate transilvaneana, isi traia viata dupa reguli, ca un mic stat. Meseria se invata din tata in fiu, sau dupa ani grei de ucenicie, in care invatacelul nu era platit, ba din contra, familia sa il platea pe mester pentru a-l invata o meserie pe cel tanar.

Din cele 18 turnuri ce reprezinta tot atatea bresle ce au functioant mai bine de doua sute de ani, azi mai este in picioare, doar Turnul Dogarilor. Turnurile semanau destul de mult intre ele, si ca arhitectura si ca dimensiuni. In general veau o suprafata de 8 x 10 m, si erau inalte cam de 25-28 m. Asa cum am vazut eu Turnul Dogarilor, toate aveau cam trei niveluri, la parter fiind magazia de provizii a breslei, impartita in doua mari incaperi si care nu avea ferestre, iar la nivelele superioare erau salile de aparare in timp de razboi. Ferestrele etajeleor erau folosite pentru trageri, in caz de atac.

De la Turnul Dogarilor, pleca un tunel subteran, ce avea legatura cu biserica Evanghelica, cu casele Sugalete si care aveau capatul departe pe un deal din apropierea cetatii. Acum turnul are un acoperis inalt din tigla, dar nu se mai stie cu ce era acoperit acum patru sute de ani.

Dupa ce nu a mai fost folosit pentru apararea orasului, acest turn a fost inchisoare provizorie pentru femeile necredincioase care erau apoi batute cu pietre si alungate din oras.

Cam pe unde este acum hotelul de pe bdul. Republicii, era pe vremuri Turnul Croitorilor, iar langa el, cel al Selarilor. In partea de nord a cetatii era Turnul Aurarilor. Turnul Macelarilor era cam in capatul strazii Spiru Haret de azi. Intre Turnul Curelarilor si Turnul Zidarilor, care erau alaturate, curgea printr-un canal amenajat, un rau, care strabatea cetatea facand cateva bucle si iesea pe langa Poarta Ungureasca.

In centrul cetatii, functiona Biserica Evanghelica, al carei turn era simbolul orasului inca din sec. XIV. Multe din strazile vechi, pe care circulau oamenii cetatii, sunt si azi folosite, doar ca au alte nume; in vechiul centru este astazi str. Liviu Rebreanu, locul unde era Poarta Spitalului si strada spitatalului azi se numeste str. Gheorghe Sincai iar strada Ungureasca se numeste astazi Nicolae Titulescu.

Case, ateliere, magazine, un spital si o scoala, toate faceau parte din viata cetatii, si cateva s-au pastrat pana azi.

Din ce am mai vazut in oras, interesanta mi s-a parut ca si arhitectura „ sugalete-le ”. Este o constructie formata din 13 cladiri cu etaj, lipite una de alta dupa cum spun unii. Dupa parerea mea este una singura cu mai multe intrari. Pe toata lungimea parterului este un sir de bolti, iar etajul este mai lat, fiind construit peste sirul de bolti. Banuiesc ca la parter erau pravalii ale negustorilor, iar la etaj camerele de locuit ale acestora. Acest sir este singurul care s-a mai pastrat din toate cate au fost in vechea cetate.

Apoi, mergand mai departe prin oras am intalnit, Casa Argintarului. Se vede traba ca era o meserie banoasa, dupa casa mare, solida cu etaj a acelui mester. Cladirea este veche, de la inceputul sec. XV, iar la cativa ani de la terminare, a fost decorata de un artist elvetian.

Din cate cladiri vechi sunt in oras, cea mai batrana este Casa Zidarului (Casa lui Johannes Lapicida). Mi-s-a parut normal ca un zidar sa isi faca propria locuinta foarte solida. (sau cel putina asa ne place noua sa credem, ca a lui a fost). Casa are doua porti mari; prin una se intra in curtea sa interioara si prin una se intra direct in casa. Are un balcon mare (oare chiar o fi avut si acum sase sute de ani?) si este intr-o stare foarte buna.

In 2008 Biserica Evanghelica, ridicata in sec XIII a fost distrusa partial de un incendiu in timp ce se faceau renovari ale turnului si se curata ceasul. Din fericire doar turnul a fost afectat de incendiu, si stricaciunile vor fi in curand renovate. Timp de sase sute de ani, turnul ei, inalt de 75m. a dominat orasul. Multa vreme a fost cel mai inalt turn din Transilvania.

Demna de toata admiratia mi s-a parut si Casa George Cosbuc; o cladire robusta, impunatoare, care atunci cand a fost ridicata a fost sediul Asociatiei Mestesugarilor, apoi a fost casa de cultura si acum este Centru Cultural.

---

VIZUALIZĂRI: 5101 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI