ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.09.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Din România, la Poreč

Ilustrație video-muzicală

Brena i Miroslav - Zivela Jugoslavija
TIPĂREȘTE

Ca la orice călătorie mai lungă cu mașina și pentru minivacanța la Poreč am pornit prin a-mi face un plan de drum. Pe amfostacolo.ro nu sunt foarte multe informații despre drum, dar câteva informații utile am găsit în review-ul user-ului hardvare de aici. M-am gândit să le completez, pentru alții care ar fi interesați să ajungă prin Croația cu mașina proprie.

Ca de obicei, am încercat să-mi fac traseul cu Google Maps. Surpriză: traseul mă ducea pe la Calafat, cu trecerea Dunării cu bacul în Bulgaria și apoi intrare în Serbia, pe drumul E761 Zajecar-Paracin, unde se intră pe autostrada spre Belgrad. Traseul alternativ era (culmea!) prin Budapesta. Cum nu mă interesa nicidecum acest ocol inutil prin Bulgaria și știam că se poate direct pe la Turnu Severin, am încercat și cu alte hărți, pentru că mă interesa estimarea de timp și distanță.

Fac aici o paranteză, în legătură cu hărţile Google. Cei de la Google România s-a grăbit, astfel că pe hartă, porţiunea de 40 km dată în folosinţă (şi neterminată, am mers în vara asta pe ea) din A3 este de două ori mai mare ca în realitate, mergând de la Ungheni până dincolo de Cluj. De asemenea, apare ca fiind gata şi un alt tronson din A3 (pe care scrie chiar Autostrada Transilvania), de la Ip la Fegernic, vreo 50 km, dar şi tronsonul Bucureşti-Ploieşti. A1 are şi ea ceva în plus, centura Sibiului, iar A2 apare completă, până la Constanţa. Ei, aşa depăşire de plan, mai zic şi eu! Băieţii ăştia or fi lucrat la raportările marilor realizări socialiste de pe vrmea comunismului?

Dar să revenim la realitate, nu e cazul să visăm. Mai întâi, am trecut la Yahoo Maps. Aici mi se indica un traseu ceva mai bun, dar de la Turnu Severin ar fi trebuit să rămân pe malul stâng al Dunării și să intru în Serbia pe la Naidăș, undeva pe lângă Moldova Nouă. Numai cine nu a mers de la Turnu Severin spre Orșova nu știe cum e drumul pe-acolo, dar eu trecusem cu numai o lună mai devreme și mă săturasem de cele vreo zece porțiuni cu mers pe o singură bandă, cu semaforizare, alternativ pentru cele două sensuri.

Așa că, am trecut la a treia variantă: Bing Maps. Nimic nou, traseul recomandat identic cu cel de pe Google Maps.

În sfârșit, am ajuns la Via Michelin. Ăștia trebuie să știe, mi-am zis eu! Varianta recomandată era însă tot prin Budapesta, varianta cea mai scurtă mă purta tot prin Bulgaria, iar cea economică avea un timp mult prea lung, pentru că, firește, ocolea traseele cu taxă!

Așa că am revenit la Google Maps și am modificat traseul (cu aproximație, că nu vrea pe oriunde), astfel că am reușit performanța de a-mi configura ruta cu o precizie de 1 km. Conform estimării, aveam de parcurs 2460 km. La revenirea acasă, kilometrajul mașinii arăta că de la plecare până la revenire parcursesem 2459 km, cu un consum mediu de 7,0 l/100 km, în asta intrând și utilizarea în măsură destul de mare a aerului condiționat. Bun Loganul cu motor de 1,4, nu?

OK! Joi 26 august, la 4 și jumătate dimineața am pornit la drum. Traseul era clar, până la Belgrad îl mai făcusem și acum 20 de ani, atunci fără Google Maps și fără GPS. Apropo de GPS, harta acestuia a fost singura care mi-a indicat traseul optim, pe care am mers.

Pitești - Craiova - Turnu-Severin este un traseu de 230 km, pe un drum modernizat, în stare foarte bună, doar trecerea prin destul de multe localități face ca timpul de parcurs să fie 3 ore și ceva (3 ore și 17 minute, cum indică Google Maps). Evident, în asta se include și pierderea de timp de la podul peste linia de cale ferată, pod ce se construiește de vreo 25 de ani undeva spre Strehaia și va mai dura probabil încă pe-atât până va fi gata. La ora 8 intrăm în vamă, pe un drum neasfaltat și plin de praf (și clădirea vămii este în reconstrucție) și constatăm că trebuie să stăm și la coadă.

Ah, da, ca pe vremurile ”bune”. Chiar doream să-mi mai aduc aminte! Doar că nu ne-a dat jos din mașină și nu ne-a pus să dăm jos bagajele, în rest, ca în vremurile vechi! Am stat la coadă aproape o oră și asta în situația în care ni s-a făcut o favoare. Toate mașinile cu număr de înmatriculare de Mehedinți stăteau la altă coadă, mai mare. Mi s-a cerut nu numai pașaportul, dar și talonul de înmatriculare și cartea verde! Din 2007 și până acum, am ieșit de 5 ori prin diferite puncte vamale spre Ungaria și peste tot, cel mult s-au uitat doar la pașapoarte, în rest nimic.

În sfârșit, trecem de vama românească, traversăm barajul lacului de acumulare Porțile de Fier și intrăm în vama sârbă. Aici, o coadă mai mică, la care stăm vreo 5 minute, timp în care milițianul de frontieră îmi atrage atenția asupra unui anunț, care spunea că cetățenii străini nu au voie să fie cazați la particulari sârbi decât în cazuri speciale și aceștia trebuie să declare la miliție acest fapt.

A, nu, noi avem rezervare la hotel, spun eu. Atunci, la ieșirea din Serbia trebuie să prezentați un document eliberat de la hotel, care să ateste acest lucru, să nu uitați să-l cereți. Ce e drept, la revenire nu ne-a întrebat nimeni de așa ceva, dar este posibil, așa că, dacă sunteți într-o astfel de situație nu o tratați superficial, s-ar putea să aveți probleme.

Legea asta, care are un echivalent și în Croația, îmi amintește de una foarte asemănătoare de pe la noi, pe vremea comunismului. Și când te gândești că atunci Iugoslavia era pentru noi un fel de El Dorado!

Ieșim din vama sârbă și continuăm vreo 100 km de-a lungul Dunării, pe o șosea bună, chiar foarte bună și, surprinzător, puțin circulată, asta în timp ce pe malul românesc se văd camioanele și automobilele ce stau la coadă din loc în loc, în zonele de lucru unde se circulă pe o singură bandă.

Peisajul este splendid, de fapt toată zona de-a lungul malului sârbesc al Dunării face parte din Parcul Național Gerdap și, cum avem o vreme însorită, abia ne abținem să nu ne oprim la fiecare refugiu de pe marginea drumului, să facem fotografii și să aruncăm o privire spre Dunăre. Ne oprim în dreptul chipului săpat în stâncă al lui Decebal click aici ), trecem și prin vreo 15 tuneluri și apoi ajungem la Golubac, unde admirăm cetatea de pe malul Dunării click aici , una dintre cele mai bine conservate din Serbia, apoi la Veliko Gradişte, de unde părăsim malul Dunării și ne îndreptăm spre Pojarevaț, imediat după care intrăm pe autostrada care vine de la Niș, spre Belgrad.

Porţiunea asta de drum, de la Turnu Severin, pe malul sârbesc al Dunării, până la intrarea în autostrada Niş-Belgrad este inexistentă pe hărţile Google (şi pe celelalte). De fapt, ea apare, dar nu poţi nicidecum să configurezi un traseu pe ea şi, deci, nu poţi face o estimare de distanţă şi timp. Şi totuşi, este un drum real, foarte frumos şi în stare foarte bună. Dacă aveţi ocazia, folosiţi-l cu încredere.

La intrarea în autostradă trebuie să iei un tichet de la un automat, pe care îl prezinți la ieșire și, în funcție de distanța parcursă, plătești o anumită sumă. Este același sistem ca pe autostrăzile franceze. Atât în Serbia, cât și în Croația nu trebuie cumpărată o vignetă, se plătesc numai autostrăzile, în sistemul descris mai sus. Nu este și cazul Sloveniei, unde se plătește o vignetă (ca în Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia), asta numai dacă folosești autostrăzile. În Slovenia este cam scumpă, 15 euro pentru 7 zile.

Se poate plăti şi prin sistemul electronic automat pentru plata taxei de autostradă, cu un aparat electronic de taxare (TAG) ce se motează pe parbrizul autovehiculului, taxele de autostradă fiind debitate automat la trecerea prin dreptul staţiilor de taxare, evitându-se astfel cozile click aici

Autostrada pe care am intrat de la Pojarevaț este drumul european E75 și vine tocmai de la Salonic, traversând și Macedonia. Noi am mers pe ea doar vreo 70 de km, până la Belgrad.

Înainte de a intra în Belgrad se trece pe la punctul de plată, putnarina (de la put = drum, în sârbo-croată). Am plătit 180 dinari, cam 1,8 euro. Cursul valutar este (aproximativ) 100 RSD = 4 RON, sau 100 RSD = 0,95 EUR. Plata, atât la sârbi, cât și la croați, se face foarte simplu: ajuns în fața ghișeului, cobori geamul stânga și dai operatorului tichetul și banii, sau cardul. După plată, se ridică bariera și poți trece. Eu am plătit cu cardul, este mai comod și mai rapid, nu mai stă să-ți dea restul.

Autostrada continuă prin mijlocul Belgradului, devenind E70 (E75 se îndreaptă spre Novi Sad și Ungaria), trece peste râul Sava și se îndreaptă spre vest. Toată porțiunea de autostradă prin Belgrad am mers cu 20 km/h, datorită unor lucrări, dar și a aglomerației de week-end și a unui număr foarte mare de turci care se întorceau din concediul petrecut în țara mamă, în mașini cu număr de Germania, Belgia, Elveția, Franța și chiar Marea Britanie. Printre ei și câțiva românași în mașini cu număr de Italia sau Spania, ducându-se și ei unde e mai bine.

Parcul auto al sârbilor este destul de învechit, proporția de Yugo fiind la ei mult mai mare decât cea a vechilor Dacii la noi. Se vede că în ultimii 20 ani au trecut două războaie peste ei. Chiar și autostrada, deși în stare bună, are un aspect cam învechit.

La ieșirea din Belgrad, la Simanovci, se ia un nou tichet, care se decontează în apropierea graniței, la ieşirea de la Šid. Aici am plătit 340 de dinari. Era ora 13:10 și coada foarte mare. Am intrat în Croația la ora 14. Control vamal la bagaje nu s-a făcut, doar verificarea pașapoartelor. Atenție: dacă în Serbia, de vreo două luni se poate intra și cu cartea de identitate, în Croația pașaportul este obligatoriu.

Încă de la intrare, peisaj schimbat: autostrada are asfalt proaspăt, totul pare foarte nou, ca și cum autostrada ar fi fost abia de curând construită, deși, ca și cele de la sârbi, are peste 30 de ani. Culmea este că, excepție făcând cele două autostrăzi în construcție din Istria (administrate de un consorțiu franco-croat până în 2027, când vor trece în proprietatea statului), celelalte autostrăzi din Croația sunt administrate de societăți de stat. Mă gândeam că măcar dacă ar fi făcut și ai noștri la fel, să concesioneze unor firme străine construcţia şi administrarea temporară a unor autostrăzi, am fi avut și noi în 20 de ani o reţea rutieră cel puţin ca în Croația sau Ungaria. Da, dar nu mai venea parandărătu' și ce se mai făceau asfaltangiii noștri! ?

După vamă intrăm pe la punctul de unde luăm tichetul de autostradă, punct ce nu se mai numește ”putnarina”, ci ”cestarina”, de la cesta = rutier, tot în sârbo-croată. E70 continuă pe autostrada A3.

Temperatura de afară era de 34,9 grade Celsius, după cum ne anunța unul din desele panouri de pe autostradă (se vede treaba că la ei nu le venise unora ideea să fure cablurile de fibră optică). Se circulă destul de bine, mai ales că, spre deosebire de sârbi, unde limita de viteză pe autostradă este de 120 km/h, la croați ea este de 130 km/h. Între timp, temperatura a crescut la 35,6 grade Celsius. Noroc cu aerul condiționat.

De la Lipovac, la graniță, până la Zagreb (terminal Ivanja Reka) sunt vreo 280 km, pentru care am plătit (tot cu cardul) 105 kune. Cash se poate plăti și în euro, în acest caz 14,57 euro. De asemenea şi în Croaţia există un sistem de plată automată, ca în Serbia, care te scuteşte de statul la coadă.

Am ajuns la Zagreb pe la ora 16 și ceva și aici ne-am oprit pentru o zi.

Am continuat drumul a doua zi, pe A1/E71, spre Rijeka. Pe la jumătatea distanţei, la Bosiljevo părăsim A1 (care continuă spre sud, încă vreo 400 km, până la mai puțin de 100 km de Dubrovnik) și continuăm drumul spre vest, pe A6/E65, spre Rijeka. Distanța Zagreb-Rjeka este de vreo 160 km (parcursă de mine în o oră şi 14 minute, cum scrie pe tichetul de plată, unde sunt marcate ora de intrare şi cea de ieşire) și am plătit 60 kune, tot cu cardul.

De la Rijeka intrăm pe A7/E61, pe care o părăsim repede, pentru a intra pe A8, spre Pazin (capitala regiunii Istra, situat chiar în centrul peninsulei). A8, care nu este o autostradă, ci o șosea de mare viteză, cu limita de viteză permisă de 110 km/h, merge mai departe de Pazin 15-20 km și se unește la Kanfanar cu A9, care este o autostradă încă în construcție (are totuși sectoare cu plată), care merge din sudul insulei, de la Pula, până la granița cu Slovenia, de unde intră în Italia, spre Trieste.

Revenind la A8, aceasta, după ce trece pe lângă Opatija, intră într-un tunel ce străbate cel mai înalt munte din Croația, Učka. Tunelul, în lungime de ceva mai mult de 5 km, se numește și el tot Učka și trecerea prin el se plătește: 28 kune click aici . Deşi este foarte lung, tunelul Učka este abia al treilea, ca lungime, din Croaţia.

De la Rijeka la Pazin sunt 55 km. De la Pazin până la Poreč mai sunt vreo 30 km și se merge pe o șosea națională.

Întreg drumul (aproximativ 1200 km) de la Pitești la Poreč este în stare foarte bună, excepție făcând o mica porțiune aflată în construcție, la intrarea în Turnu-Severin.

Sper că aceste informații vor fi utile și altora, chiar dacă nu vor face exact același traseu. În orice caz, celor care ar putea avea rețineri să treacă prin Serbia (am mai auzit păreri cum că ar fi nesigură), le spun că aceasta nu este cu nimic mai ”periculoasă” ca țărișoara noastră dragă. La întoarcere, din cauza unor lucrări, drumul de la Pojarevaț spre Dunăre era blocat și GPS-ul m-a dus pe niște drumuri comunale (asfaltate și în stare bună, de altfel), prin mai multe sate și am ieșit foarte bine direct la Golubac (asta dovedește și faptul că hărțile sunt foarte exacte), fără nicio problemă.

Am ataşat şi nişte fotografii făcute pe drum, dintre care unele sunt de fapt capturi din filmul făcut în mers de către copilotul meu, pentru a putea să vă faceţi o imagine mai exactă. Scuze pentru calitatea acestora.


[fb]
---
Trimis de Costi in 13.09.10 10:34:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CROAȚIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 22639 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

25 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Am intrat în Serbia, pe drumul de pe malul drept al Dunării
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13450 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

25 ecouri scrise, până acum

CostiAUTOR REVIEW
[13.09.10 11:51:32]
»

Îmi cer scuze pentru literele "mâncate" din text. Am observat prea târziu, editarea textului nu mai era activă.

De asemenea, precizez că distanţa de 2460 km, de care vorbeam în text, este distanţa dus-întors, care cuprinde şi un drum de la Poreč la Trieste şi înapoi.

Rog WM să ataşeze la review melodia de aici:

http://www.beta. trilulilu.ro/ratkomladic/923feb5515752f

molko*
[13.09.10 11:52:42]
»

Am facut si eu acelasi drum spre Belgrad de mai multe ori... un drum extrem de placut si liber chiar.

Pe de alta parte, apropos de vami. La vamile non-EU (Serbia, Ucraina, Turcia... etc) ai nevoie de talonul masinii!! Si in mod normal nu vei putea iesi din acea tara decat tot cu masina (in sistemul vamal este trecuta pe pasaportul tau), sau cu un document de vanzare... sau... Doamne Ferestre... document care sa ateste accident etc. In punctele de frontiera ale UE fiind o uniune vamala nu este necesar talonul masinii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
sandu.53
[13.09.10 11:55:42]
»

excelent scris iar abundenta informatiilor este extraordinara... fara comentarii... m-ai dat gata! am un prieten care vrea musai sa mergem intr-o vara si in Croatia pe coasta dalmata. Daca vom merge, detaliile oferite de tine ne vor fi mai mult decat folositoare! Felicitari!

CostiAUTOR REVIEW
[13.09.10 12:13:14]
»

@molko

Singurii care mi-au cerut talonul şi cartea verde au fost românii, pe sârbi şi croaţi nu i-a interesat. Vameşul croat m-a întrebat, după ce mi-a dat paşaportul, doar dacă sunt în tranzit. Când i-am spus că mă duc la Poreč, i s-a luminat toată faţa.

@all

Preţul la benzină premium 95 era în Serbia 120 dinari litrul, iar în Croaţia 7,87 kune la sosire şi 8,3 kune la plecare (se mai scumpise). De fapt şi la sârbi se scumpise, dar numai de la 117 la 120.

Europremium, sau premium 98 era cu 5-10% mai scumpă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
molko*
[13.09.10 12:23:41]
»

@ Costi

Sincer mi se pare ciudat acest lucru. Eu am fost la Istambul acum o saptamana si mi l-au cerut la vama turca, mai mult mi-au cerut si imputernicirea (masina este pe firma). Mai mult decat atat era si un anunt clar care specifica de ce acte e nevoie pt a intra cu masina in Turcia, iar toate aceste formalitati se intamplau la zona de vama si nu la politia de frontiera. In fine... nu conteaza, astept cu interes celelalte impresii din Croatia

valimi
[13.09.10 12:23:44]
»

Unul dintre review-urile cele mai bine garnisite cu informatii utile pe care le-am citit, mai ales ca ilustreaza grija noastra, a soferilor, de a ajunge in cele mai bune conditii la destinatiile de vacanta ale familiilor noastre.

Superbonusul vine acum.

webmaster13
[13.09.10 12:38:37]
»

Pusti muzica da svire!... adica sa cante muzica !

... sper ca am scris corect !

romanitzaa
[13.09.10 13:36:52]
»

Excelent scris, foarte multe informatii utile pentru mine care plec joi (16 septembrie) in Croatia, tot pe la Drobeta Turnu Severin.

Acelasi traseu l-am "pregatit" si eu si ma bucur ca ai confirmat ca e totul in regula.

Am si 2 intrebari:

1. din Drobeta, cam cati km sunt pana la vama?

2. imi trebuie imputernicire daca masina este pe numele tatalui (avem acelasi nume de familie) ?

Maxim de puncte si din partea mea!

CostiAUTOR REVIEW
[13.09.10 14:14:07]
»

@romanitzaa

1. De la Turnu-Severin mai sunt vreo 5-10 km până la punctul de frontieră. Se iese din oraş pe Calea Timişoarei şi de acolo la Gura Văii. Drumul este direct, nu poţi greşi.

2. Uite un extras de pe http://www.politiadefrontiera.ro/

in cazul in care va aflati la volanul unui mijloc de transport, care nu va apartine (proprietarul v-a imprumutat masina si nu va insoteste in excursie, masina este in leasing, etc.), pe langa documentele masinii, trebuie sa aveti asupra dumneavoastra o procura legalizata din partea proprietarului / firmei de leasing, in care se exprima acordul pentru efectuarea calatoriei in strainatate;

Este bine să intri pe acest site şi să citeşti şi alte informaţii.

De asemenea este bine să ai şi o asigurare de sănătate (eu am făcut cu 59 de lei de persoană o asigurare valabilă un an, la Alianz-Ţiriac). Cardul de sănătate, după cum am citit eu pe site-ul casei naţionale de asigurări de sănătate, nu este valabil în Croaţia.

romanitzaa
[13.09.10 14:22:41]
»

Costi, multumesc mult pentru informatii.

Dragoș_MD
[13.09.10 14:42:42]
»

@Costi, doar o rugaminte: cand mai faci capturi de pe filme, ai rogu-te grija la pastrarea "aspect ratio", ca ai transformat pozele din format 16:9 in 4:3 si se vad cam... distorsionate. si e pacat, altfel calitatea fiind suficient de buna pentru afisare pe web.

TORA INGRID
[13.09.10 14:56:01]
»

Foarte util/foarte bun, adica numai 400PMA ptr niste instructiuni de "folosire" asa de clare.

Nu ma mira ca autostrazi inexistente, sau nefinalizate apar in harti, probabil asa au anuntat onor portocalii - ca am iesit din criza, ca poporul o duce foarte bine, se plimba cu masina prin toata Europa, ca autostrazile sunt gata si ca-i imprumutam pe occidentali (cu creiere romanesti, gratis, upgradate). In ore cat a insemnat drumul?

CostiAUTOR REVIEW
[13.09.10 15:11:45]
»

@TORA INGRID

Am plecat la 4:30 dimineaţa şi am ajuns la hotelul din Zagreb la 16:30, deci 12 ore până la Zagreb, din care scad 2 ore de stat la cele două treceri de frontieră. Evident, am mai oprit şi prin alte părţi, pe malul Dunării şi pe la parcări de pe autostradă pentru alimentare cu benzină, odihnă şi mâncare.

De la Piteşti până la Zagreb sunt cam 900 km.

Restul drumului, de la Zagreb la Poreč, adică vreo 250 km, l-am făcut a doua zi, în vreo 3 ore şi ceva.

Precizez că, deşi îmi place viteza, am mers cu viteza legală (mai ales în localităţi), pentru că, mai ales în excursii, cred că nu merită să rişti să-ţi strici sejurul pentru câteva minute pe care le-ai putea câştiga în plus. Asta am spus-o în general, pentru cei care ar fi tentaţi să facă la fel ca în România. Şi din păcate sunt destui, pe unii i-am întâlnit chiar pe acest traseu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marcelescu
[13.09.10 15:55:42]
»

salut tuturor. costi datorita tie, citind, am fost si la porec inainte de a ajunge aolo. spunemi te rog cati km sunt pina la porec si ce temperatura gasesc in 23-27.09.2010. nu ca ai fi meteorologul de serviciu. nu ti-am vazut foto postate. daca sunt. merci.

marcelescu
[13.09.10 15:56:48]
»

ma refer la cele din porec.

CostiAUTOR REVIEW
[13.09.10 16:26:17]
»

@marcelescu

De la Piteşti la Poreč am făcut vreo 1150 km.

Nu ştiu ce temperatură va fi la Poreč la sfârşitul lui septembrie, dar, ţinând cont că au un climat mediteranean şi că la ei sezonul estival ţine oficial şi în luna octombrie, este de aşteptat să ai o vreme ca pe litoralul românesc la sfârşit de august, început de septembrie.

Fotografii din Poreč încă nu am pus, le voi pune la review-ul despre acest oraş.

Îţi urez călătorie plăcută şi o vreme cât mai frumoasă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ionescunic
[13.09.10 16:38:55]
»

@ Costi multumesc frumos pentru informatii sunt foarte pretioase, am votat de dimineata, dar abia acum am citit cu atentie, refacand si traseul pe google earth.

Foarte ciudat mi se pare sa ajungi mai repede, la Porec, Umag si Rovinj ori Pola care sunt extrem de departe, privind pe harta, si mult mai greu la Dubrovnik care pare la o aruncatura de bat de noi.

marcelescu
[13.09.10 17:28:32]
»

tinand cont ca sunt tot din pitesti, cand voi ajunge la porec voi bea o bere ptr. tine.

CostiAUTOR REVIEW
[13.09.10 20:20:27]
»

@ionescunic

Dacă mergi prin Zagreb, până la Dubrovnik sunt peste 1500 de kilometri, dar dacă mergi prin Bosnia, pe traseul Kragujevac - Gorazde - Trebinje - Dubrovnik, distanţa scade la vreo 800-850. Mai e şi varianta, de la Kragujevac prin Muntenegru, pe unde distanţa este vreo 900 şi ceva de kilometri.

Am analizat şi eu posibilitatea de întoarcere prin Dubrovnik şi aşa am văzut aceste variante, dar până la urmă am renunţat, din lipsă de timp, mi-ar mai fi trebuit încă vreo două zile ca să văd Dubrovnikul pe fugă, aşa că am lăsat-o pe altă dată.

Mă gândesc poate anul viitor şi să trec şi prin Albania, am citit pe forum, aici: click aici nişte lucruri interesante.

@marcelescu

Atunci, hai noroc, dar să fie Karlovac, că e cea mai bună de la ei. De altfel, dacă ai timp, poţi să te opreşti în drum de la Zagreb spre Rijeka la Karlovac, să bei o bere de la mama ei.

Să ştii însă că berea în Croaţia este ceva mai scumpă ca la noi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ionescunic
[13.09.10 22:03:59]
»

Costi, orice traseu ai face catre Muntenegru sau Dubrovnik, oricat de scurt ar parea si oricat de repede zice viamichelin sau alt program ca faci, te asigur ca mergi de te plictisesti si nu poti ajunge in aceeasi zi.

Voi ati mers mai mult pe autostrada, insa drumurile sarbesti de la est la vest, sub Zagreb, nu prea exista si mergi mai mult in zig zag si peste munti, drumurile nu sunt rapide deloc si mai stiu un lucru ca nu poti ocoli localitatea Cacak.

Deci ma gandesc serios sa impart in doua vizitarea zonei, odata Dubrovnik si Muntenegru si cu alta ocazie nordul Croatiei, ceva insule, Postojna si Plitvice, poate si o intrare in Italia.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ovy2k5
[15.09.10 15:49:12]
»

Am fost in sept. 4-11 2010, in Porec prin Budapesta.

In Croatia se trece cu buletinul, nu este nevoie de pasaport decat pt. copii, au drumuri foarte bune, nu am vazut niciun radar si am mers cam 1000 km prin Croatia, am circulat mult si cu 160 si chiar portiuni cu 190, fara probleme.

Portiunea aglomerata a fost la iesirea spre Slovenia (am vizitat din Porec si Venetia, iar in Slovenia pestera Postojna) aici erau multe rulote nemtesti.

Statiunea era plina de nemti, rar vezi cate un roman ici colo.

Recomand din tot sufletul CROATIA.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
romanitzaa
[15.09.10 20:50:24]
»

ovy2k5, excursia in Venetia te-a costat 110 euro/persoana din Porec?

Multumesc!

presario
[15.09.10 21:03:33]
»

ionescunic - are dreptate, drumurile in partea de "jos" a Serbiei si Croatiei + Bosnia sunt destul de grele. Nu zic ca sunt rele, dar sunt "dificile", aglomerate.

De la Belgrad pana la litoralul muntenegrean faci cam 8-10 ore, pt ca este foarte aglomerat, este o portiune lunga prin munti (peisaje super).

De pe litoral - de la Budva - de ex, pana la Dubrovnik se mai face cateva ore bune, pt ca se inconjoara tot golful Kotor.

Apoi de la Dubrovnik, daca mergi in sus spre Zagreb/Plitvice - iarasi drum lung, zone cu serpentine, aglomeratie mare, etc.

Odata ajuns la Zagreb este autostrada si totul revine la "normal".

Va zic asta pt ca am facut atat Oradea-Muntenegru cat si Oradea-Muntenegru-Croatia cu masina.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
CostiAUTOR REVIEW
[15.09.10 23:07:01]
»

@romanitzaa

Pentru că ovy2k5 nu ţi-a răspuns încă, permite-mi să-ţi răspund eu.

De la Poreč la Veneţia se organizează zilnic excursii, este o firmă, Astarea, care are două vapoare, Princess of Venice şi Princess of Dubrovnik, cu care organizează astfel de excursii, la preţul de 399 kune de persoană (asta înseamnă cam 60 euro).

Excursia ţine de la 8:00 dimineaţa, până la 20:00 seara şi se asigură ghid, transfer cu vapor şi o excursie la Murano.

Este bine să faci o rezervare de la hotelul unde vei sta sau de la agenţia prin care mergi acolo (cea croată), noi am ajuns sâmbătă la prânz şi nu mai erau locuri pentru duminică.

În pivinţa afirmaţiei lui ovy2k5, cum că în Croaţia se poate intra cu buletinul, eu ştiam numai de Serbia, dar poate aşa este. Oricum, de fapt în niciun caz nu este vorba de buletin, ci de cartea de identitate.

Eu zic să iei totuşi şi paşaportul.

Sretan put!

romanitzaa
[15.09.10 23:10:13]
»

Costi multumesc mult pentru informatii.

Cu certitudine ca plec cu pasaportul, nu are rost sa risc.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Costi, marcelescu, molko*, ovy2k5, romanitzaa, sandu.53, TORA INGRID, valimi
Alte impresii din această RUBRICĂDrumul spre Croaţia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060611963272095 sec
    ecranul dvs: 1 x 1