“Maramu”, nu mai e ce-a fost!

TIPĂREȘTE

Ce e Marmuresul?

“Una dintre cele mai sarace si izolate regiuni ale tarii”-asa invatam noi la ora de geografie. "Tinutul in care satenii se duc la munca campului imbracati in haine de sarbatoare, tinutul bisericilor de lemn si al valtorilor"- vor zice altii.

Dar viata isi urmeaza cursul ei normal si merge mereu inainte, nemaiuitandu-se inapoi si lucruile se schimba repede.

De cand granitele batranului nostru continent au disparut, maramuresenii nu mai lucreaza cu “ziua” pe unde apuca si nu mai dorm uneori si-n fan pentru o bucata de paine, ca pe vremuri, ci au plecat si ei prin Spania, Italia sau alte tari si aduc de acolo multi bani, ca sunt harnici si fara pretentii mari. Cu banii castigati, ei nu s-au dus in excursii de patru sau cinci stele, croaziere, n-au vile la Monte Carlo, nu si-au construit "castele in Spania" cu alte cuvinte ci ei au mereu adus banii acasa si si-au construit cate o “casa” sau poate doua, una si pentru copiii lor. Unii si-a ridicat si cate o pensiune agroturistica sau cate un han, o moara, un gater.

In ultimul deceniu, fata Maramuresului s-a schimbat.

In urma cu cativa ani primesc in vizita o familie din partea francofona a Belgiei, ce dorea sa viziteze acei oameni "ce merg la lucru in straie de sarbatoare", cimitirul vesel de la Sapanta si manastirea Barsana. “Ehee…papa Andre, zic eu, nu mai e chiar asa, straie de sarbatoare mai poarta maramuresenii doar duminica la biserica si la unele sarbatori populare sau religioase, in rest au aparut si-n Maramu’ blugii, caschetele cu “Pepsi”, adidasii, hands-free-urile, discotecile, telefoanele mobile, televiziunea prin cablu iar daca mergi la baile Costiui, langa Rona de Sus, sau la Ocna Sugatag, vezi si fete in bikini facand top-less de-si fac cinci cruci batranele satului cand le vad! .

Andre e putin dezamagit.

“Atunci hai sa mergem duminica! ”

“OK! Hai sa mergem! Allons enfants de la francophonie! ”

Pe drum aflu ca Andre si sotia lui au trecut mai intai prin Germania si cautau o farmacie dar de fapt ei trebuiau sa intre intr-o “Apoteke”, apoi in Ungaria au intrat intr-o “Gyogyszertar”, c-au vazut crucea cu sarpele, semnul farmaciei, dar n-au inteles limba, vroiau ceva de durere de cap si farmacista nu stia o boaba frantuzeste. De-abia la Oradea au vazut ca se scrie “Farmacie”, aproape ca la ei sau ca-n Franta, si s-au simtit iar “ca acasa”. "Ohoo, i-am raspuns, ia du-te papa Andre inspre Moscova sau in China si vei vedea niste semne ce nu vei stii daca sunt litere sau nu! ”.

Ajungem la Barsana prin pasul Salva-Viseu. Si nimerim, conform planului, duminica, cand lumea iese de la biserica. Andre si sotia lui stau inmarmuriti. “Vai ce costume frumoase! . Ei si le croiesc? “Da, desigur! …iernile sunt lungi pe-aici, e munte, oamenii s-aduna pe la “sezatori” (cei mai in varsta, caci tinerii se-aduna pe la discoteci) si femeile croiesc aceste haine in care predomina albul, rosul si negrul. Eu cred ca Stendhal a vizitat mai intai Maramuresul si de-abia apoi a scris celebra epopee a iubirii dintre Julien Sorel si Mme de Renal, romanul “Rosu si Negru”. Ii arat si o valtoare si felul cum spala maramuresenii cergile rosii si albe. Andre nu mai conteneste cu semnele de exclamatie. “E-o adevarata masina de spalat a naturii, acest turbion de apa, masina ce functioneaza fara pic de curent electric”-zice el.

La Barsana, Andre nu-si mai poate dezlipi ochii de pe acoperisurile de sindrila si nu poate intelege cum de-au folosit localnicii tigle si cuie “din lemn”. Nu realizeaza cum se poate construi o cladire numai si numai din lemn. “Simplu! , ii raspund, tigla este raschetata din scoarta unui esente de lemn mai moale, din brad de exemplu iar cuiele se confectioneaza dintr-o esenta mai tare, din stejar, sa zicem”.

Dar, intr-adevar, valtorile si bisericile de lemn de aici ne uimesc pe toti, ele reprezinta o “culme” la care a ajuns inteligenta populara si arhitectura traditionala a tarii noastre.

Ceea ce-l mai frapeaza pe Andre este faptul ca in Maramures vezi atat de multe lucruri pe un spatiu atat de restrans, parca cineva ar fi “tras la sosea” toate frumusetile acestui tinut si tu nu trebuie decat sa deschizi fereastra masinii si sa le admiri. Ce spectracol, aceste pasuni verzi patate ici colo doar de albul cojoacelor ciobanilor si blana oilor grase! Nu-l las pana nu vizitam si cateva porti sculptate si oua incondeiate, ca sa-i tai piuitul de tot!

In final Andre, care a filmat totul, ma bate prieteneste pe umar si-mi zice:

“Ferice de voi romanii ca mai aveti si astfel de tinuturi neatinse inca de valurile de beton, sticla, otel si smog ale civilizatiei, care pe noi au inceput deja sa ne striveasca si sa ne sufoce”

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 3097 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI