ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.08.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 08.08.09
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 6 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Aquaworld - Paradisul Acvatic al Budapestei - distractie, suspans s-adrenalina

TIPĂREȘTE

Motto: De vrei adrenalina si suspans sa contopesti
Cu balaceala din piscine sa te racoresti,
Distractie pe tobogane imbarligate sa gasesti
Asezonate cu masaje-n cervical la jacuzzele
Simtind bulburaceala din lombar cum intra-n piele
Curata relaxare din cap si pana-n talpile goale
Tu, cititorule, vei fii cu siguranta entuziasmat
Asculta-ma ce-ti povestesc acum e-adevarat!
Caci Aquaworld din Budapesta e cel mai cautat!
Acest Paradis Acvatic pe mine mult m-a fermecat
Citeste, i-ati notite, ca nu-i de ignorat!

Asa cum va povesteam in review-ul meu despre hotel Ramada Resort Budapest click aici, piesa de rezistenta a constituit-o Aquaworld, considerat cel mai mare parc acvatic din Europa, ce oferea distractii, relaxare, voie buna si amuzament de la cele mai fagede varste pana la unchesi si mamaite trecute de 70 de ani.

Spun asta pentru ca am vazut in primul rand o gramada de familii cu copii, gratie ofertelor avantajoase puse la dispozitie familistilor cu copii pana in 14 ani (gratuit), iar in al doilea rand am remarcat si destule familii de varsta a 3 a, dar nu va minunati ca nu erau din randul romanilor, ci cupluri de italieni, englezi, nemti.

Cei mai multi bineinteles ca erau de-ai lor, ungurasi localnici, ce veneau la distractie mai ales in week-end, dar tot strainii de Budapesta predominau, mai ales cehi si slovaci. Pana si asiatici am vazut (chinezi sau taiwanezi, habar n-am ce erau).

Asa cum va spuneam, noi, cei cazati in hotel Ramada Resort Budapest, am avut accesul gratuit in piscinele interioare si exterioare de la Aquaworld, inclusiv la toate zonele de distractie si atractie, la toate topoganele mai mici si mai mari, cu grad de dificultate mai mic sau mai mare, la piscina cu valuri, piscina vartej, precum si la cele 2 jacuzzi de relaxare.

Dar sa le iau treptat si sa le descriu pe fiecare in parte.

Accesul la Aquaworld din hotel Ramada se facea tot pe baza de card, prin interiorul piscinei de la Oriental Spa, urma apoi o zona de joaca pentru copii, fast food-ul unde puteai la vremea pranzului sa manaci destul de rezonabil un meniu consistent, iar la final... intrai in lumea minunata a distractiei acvatice la maxim, Aquaworld-ul in toata splendoarea lui.

Pentru turistii veniti din exteriorul hotelului accesul era printr-o intrare separata, exterioara a parcului acvatic, unde acestia plateau intrarea pe o singura zi (sau altii aveau abonament) si li se inmanau niste bratari de plastic, gen ceas, unele de culoare rosie, altele albastre. Ulterior am aflat ca deparatajarea celor cu bilet de-o zi fata de cei cu acces pe baza de abonament se facea exact prin diferentierea celor 2 culori de bratara.

Oricum, dupa ce am vazut preturile la intrarea ,,oficiala’’ de la Aquaworld, am facut imediat un calcul matematic si ne-am uluit cat ne-ar fi costat daca am fi stat la alt hotel in Budapesta si am fi venit zilnic la Aquaworld. Vedeti preturile aici si... calculati click aici Deci merita cu prisosinta cazarea la hotel Ramada Budapest pentru ca include si accesul la Aquaworld pentru intreaga familie si accesul la toata distractia.

Inca o precizare utila : exista un autobuz ce face curse tur-retur de la hotel Ramada pana in Piata Eroilor, mai precis in fata Geleriilor de Arta. Acesta este gratuit atat pentru tuistii din hotel Ramada cat si pentru cei care vin numai pentru distractie la Aquaworld.

Ce m-a frapat extraordinar a fost imensitatea cladirii Aquaworld, inalta de 5 etaje si de diametru 72 metri, acoperita cu o cupola uriasa (cu schelet din lemn masiv), ce seara era superb luminata intr-un joc de culori feeric: rosu, galben, verde, albastru... splendid.

La fel, cladirea centrala m-a impresionat prin somptuozitate si arhitectura deosebita, avand forma unui templu, cu o multitudine de scari, doua turnuri mari, un pod suspendat intre alte 2 turnuri mai mici, bazine de inot si piscine pentru adulti si copii.

Cateva cuvinte despre piscine.

Piscina pentru copilasi se afla in partea stanga a parcului acvatic, intr-un loc ferit de nebuniile pentru copii mai mari si adulti. Aceasta era dotata cu un topogan frumos colorat, in nuante de verde, ca un fel de liane, numit Tobogan Jungla, urma bazinul cu apa, in centrul caruia trona un alt frumos tobogan sub forma unui cap de elefant, de culoare roz, numit Tobogan Valuri. Langa piscina am observat si un spatiu de joaca pentru cei mici, dotat cu fel de fel de jucarioare propice varstei lor.

Piscinele pentru copiii mai mari si adulti erau in numar de 17 in total (din care 2 erau in exterior). Trecerea de la piscinele interioare la cele exterioare se facea prin apa, printr-o usita-gemulet foarte simpatica, ce se deschidea automat pe baza de senzor numai cand simtea prezenta unei persoane in apropiere. Din cate am inteles piscinele exterioare functioneaza si pe timpul iernii avand apa calda.

Piscina mare din partea dreapta, din care se iesea si la piscinele exterioare, avea apa calda la 31-32 grade, dotata cu dusuri cervicale si cu masaj lombar (la fel si cele de afara), iar in incinta ei la anumite intevale de timp se forma in mijloc un parau artificial, apoi o piscina in vartej, spre deliciul curajosilor ce intrau in jocul acestor distractii.

Tot in partea dreapta se afla si un bazin de inot, cu apa ,,normala’’, unde se faceau intreceri de inot, iar seara cursuri de scafandri!!!

Langa aceasta piscina, printre uriase plante exotice, superb aranjate, se aflau cele 2 jacuzzi relaxante ce le-am frecventat zilnic spre exasperarea sotului si enervarea copiilor. De ce? Pai erau cu apa calda, calda si lor nu prea le placea mai deloc. Una avea 32-34 grade, iar cealalta 36-37 grade. Deci caldura si zaduf mare, mon chere! Dar daca mie mi-a placut la buburuci si la masaj la ceafa si la zona lombara, ce sa-i faci? Macar aici sa profit si eu nu?

De fapt mint, nu-i adevarat! Si anul trecut am fost la Brasov, la Paradisul Acvatic, unde acolo am descoperit gustul mini-jacuzzi-lor si a dusurilor cervicale, saunei cu eucalipt si meloterapia click aici.

Ce sa va zic, acum, dupa ce am vazut imensitatea de la Aquaworld, cel din Brasov mi se pare mic copil... Dar si acela merita totusi incercat, lasand la o parte preturile uriase, mai ales pentru copii.

Daca la Aquaworld diferenta intre biletul de adult (5600 HUF) si cel pentru copil (2500 HUF) pentru o zi) era vizibila, la Paradisul Acvatic in schimb te rupe pretul: 55 RON adult si 50 RON copil peste 1.30 m inaltime (reducere 5 RON in baza carnetului de elev sau student) click aici

Sincer, mi se pare exagerat!!!

Dar sa revin la piscinele noastre.

Piscina cu valuri ce era exact in partea centrala, ce te purta cu gandul la mare, la valurile inspumate... avea un efect super. Coborai in ea in panta, de aveai impresia ca esti exact la mare, numai nisipul fin nu-l simteai la talpi.

Pe aceasta piscina te puteai distra (contra cost = 990 HUF, iar daca te programai puteai sa prinzi ora de gratuitate intre 12.00-13.00) in niste mingii uriase de culoare una rosie-transparenta alta albastru-transparent, numite water ball. Adevarate burti de ras faceai daca priveai de pe margine bineinteles. In aceste mingi uriase de 2 metri, curajosii se bagau, erau inchisi cu un fermoar, li se pompa aer (timp in care bietul doritor statea cu degetele bagate in urechi din cauza zgomotului asurzitor de la compresor) pana ce se umfla mingea si pret de 5 minute incercau sa alerge in interiorul mingii si sa-si mentina echilibrul in acelasi timp pe apa. Foarte putini reuseau si de regula copiii mai mititei, caci erau mai usurei. Greutatea maxima admisa era pana la 60 kg, dar la varsta nu era limita. Daca pana si o grisina de mamaie (nu stiu ce natie o fi fost) a avut curajul sa fie introdusa in acel recipient gonflabil si spre deliciul tuturor sa admiram tumbele ce le facea saraca in interiorul mingei ca niciodata nu reusea sa stea in picioare... , va inchipuiti de distractie!!! Pana la urma, tataiele carmaci si nepotelul ce radea in hohote i-au dat o mana de ajutor mamaiei si au dus-o la mal, folosindu-se de cele 2 manere exterioare ale mingei buclucase.

Piscina surf era iar o atractie pentru impatimitii acestui sport. De asemenea era free, doar pentru cei care doreau sa ia lectii de surf se plateau sedintele cu instructor. Si baiatul nostru cel mare a avut curiozitatea si s-a balacit putin pe acea piscina. Supararea mare era ca timpul de surfing era foarte mic, pret de 2-3 minute, din cauza numarului mare de doritori. Era un echipament special cu vesta si casca, pe langa placa din dotare cu care trebuia sa-ti tii echilibrul pe apa, la indicatiile instructorului.

Langa aceasta piscina de inot se afla un bazin de inot mai mic, unde se putea si inota, dar mai mult tinerii si adultii curajosi sareau de la 3 metri inaltime la trambulina, spre admiratia necurajosilor :)

S-acum cate ceva despre tobogane.

In numar de 11, toboganele erau cele mai asaltate atat de adulti cat si de copiii curajosi, unele mai simple, altele adevarate incolacituri pline de suspans si adrenalina.

Toboganul wideslide cel mai lin dupa cele spuse de sotul meu (eu nici macar in acesta n-am avut curaj), in nuante de alb-bleu-albastru, frumos colorat, te imbia la o panta destul de abrupta dupa parerea mea, dar foarte distactiva pentru doritorii de senzatii haioase. Pe acest tobogan se puteau da 3 persoane deodata, daca se sincronizau bine si ajungeau in 3 secunde intr-un mic bazin cu apa.

Toboganul ceapa era un adevarat vartej in culoare albastra. Pornea de undeva de la 4 metri inaltime, ca o palnie uriasa te purta pe apa, pana ce jos ajungeai intr-o adevarata palie unde erai rotit si apoi zdup te trezeai intr-un mic bazin in care baldabac picai la final.

Toboganul parau de munte era de culoare bej, inconjurat de stanci, ce imita suvoiul de apa ce izvora din munte. Pe acest tobogan te puteai da numai cu niste colace uriase, de culoare albastra, ce aveau 2 manere de care te tineiai in timpul aluviunilor :) La final te dezmeticeai rasturnandu-te cu tot cu colac!

Toboganele uriase erau la mare cautare. Acestea erau in numar de 5 si accesul la ele se facea pe scari, deoarece unul pornea de la etajul 5, iar celalalt de la etajul 4.

Vartejul de vant si Kamikaze erau toboganele de la etajul 5, utilizate de adulti si copiii cu inaltime de peste 1.50 m.

Ufo, Curcubeu, Gaura neagră erau toboganele de la etajul 4, utilizate de adulti si copiii cu inaltime de peste 1.40 m.

Aceste tipuri de tobogane ce porneau de sus, din turnul de tobogane, erau numai in exterior, spiralate, intortocheate, iar prin interiorul lor se mergea in formatie de 2 persoane, pe niste barcute ce semanau cu 2 colace uriase lipite.

Trebuia sa ai corasonul tare si sa nu fii fost prea ghiftuit, chiar sa nu fii mancat mai nimic cu ceva ore bune inainte, ca altfel, la sosire (care se facea in interior, la parterul parcului Acvatic) riscai sa-ti cauti inima printre dinti, iar mancarea nedigerata.

Deci aceste tobogane cu adevarat erau indicate pentru cei insetati de suspans si dornici de adrenalina la cote maxime.

Mai bine de mine care n-am avut decat placerea sa contemplu pe altii care tipau si suierau la sosire ca din gura de sarpe si aveau ochii iesiti din orbite de frica si buzele vinete de spaima.

Restaurant tip fast-food din incinta Aquaword-ului pot spune ca avea de toate: ciorbe, cartofi prajiti cu snitel, prajituri, inghetate, sucuri, bere, ce-ti poftea inimioara. Aici copiii nostri si-au valorificat voucherele cu gratuitati: cate o prajitura, un suc si o inghetata.

Prajiturile ce si le-au ales erau haioase foc. Una avea glazura de ciocolata alba si cu pudra de cacao in forma de talpa, iar cealalta glazura de ciocolata neagra si pudrata cu nuca de cocos in forma de gura zambareata. Foarte amuzante si apetisante pentru copii.

Ce mai, una peste alta, a meritat din plin aceasta vacanta la vecinii nostri ungurasi. Deci va recomand cu cea mai mare caldura, daca vreti sa aveti tot confortul, distractia, relaxarea si placerea unei vacante reusite alegeti acest hotel cu musai acces in pret si la Aquaworld.

Pentru ca este un parc acvatic acoperit aproape in totalitate, merita sa vii in orice anotimp si nu vei regreta!

Noua ne-a placut teribil ca puteam si in timpul zilei si seara pana la ora 21.30 sa ne chicotim pe-acolo, iar pana la ora 22.00 mai dadeam o tura de balaceala si in piscinele interioare ale hotelului. Sincer, in 3 seri am avut placerea sa ne balacim si in piscinele exterioare, pentru ca afara era foarte cald, iar masajul cervical si lombar in miez de seara nu-l gasesti oriunde.

Singurul regret a fost ca n-a tinut decat 6 zile si 5 nopti acest dezmat, dar precum bine stiti ce-i frumos se termina repede si ce-i placut tine putin... speram ca vom avea ocazia sa mai revenim si sa ne mai rasfatam si cu alt prilej.

Pana atunci... voi trai din amintiri pe care vi le voi depana si voua, cu mare placere, dragi prieteni virtuali!

Deci profitati din plin de placerile vietii si gustati tot ce-i frumos, ca viata trece si... merita traita din plin!

Despre frumusetea obiectivelor turistice dn Budapesta admirate din Hop-on Hop-off, croaziera pe Dunare si plimbarea in bicicleta familiala in parcul de pe insula Elisabeta va voi povesti cat de curand ...


[fb]
---
Trimis de dananecula in 27.08.10 23:17:08
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în UNGARIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 14928 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

26 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dananecula); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Intrarea in Paradisul Acvatic Aquaworld
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10250 PMA (din 18 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

26 ecouri scrise, până acum

Alina Morar [27.08.10 23:26:11] »

L-am adaugat la favorite, desi nu l-am citit chiar tot, asa e de lung...

Am tot auzit despre acest loc si vreau sa ajung, asa ca detaliile tale imi vor fi de ajutor. Multumesc.

dananecula [27.08.10 23:37:38] »

@ Alina Morar

Draga mea, cand o sa postez pozele cu siguranta o sa mai tragi cu ochiul si la explicatiile din review

Sigur o sa-ti placa ce o sa descoperi acolo, cata culoare, cata exuberanta, cata voiosie...

Stiu ca micutul tau deocamdata nu va putea sa se balaceasca decat in piscina si toboganele pentru cei mici, dar las' c-o sa creasca el in sanul AFA si cu siguranta cand va avea peste 1.40 m va vrea sa incerce toate nebuniile de la Aquaworld.

Ma bucur ca review-ul meu ti-a starnit curiozitatea si dorinta de a ajunge la Paradisul Acvatic din Budapesta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dananecula [27.08.10 23:47:09] »

Am uitat sa precizez si site-ul pentru acest parc acvatic, care pe mine m-a impresionat teribil si mi-a placut la nebunie.

Rog un webmaster sa-l insereze acolo unde trebuie click aici

Poate sunt doritori care-i intereseaza mai multe amanunte si le pot gasi cu usurinta aici, site-ul avand si versiuni in mai multe limbi: engleza, slovaca, ceha, poloneza, dar si in romana.

Multumesc frumos!

Promit ca maine, imediat ce ma trezesc,

O frumusete de poze o sa postez,

Ca jaluzele pe ochi acum mi s-au cam tras

Si mosul Ene ma cam trage si de nas )

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
creivean [28.08.10 01:33:39] »

Târziu în noapte am ajuns sa-ti citesc acest al 2-lea review mult aşteptat. Înca o data te felicit pentru vacanţa minunată pe care ai avut-o in Ungaria. Aştept cu nerăbdare şi pozele.

presario [28.08.10 08:57:25] »

Cred ca si tu esti in pericol de a fi angajata ca ghid la Aquaworld. Asteptam pozele, ca e dimi deja si nu au aparut.

pepsi70ro [28.08.10 08:58:25] »

Pe mine m-ai convins, problema este ca trebuie sa ajung pana acolo cam greu dar nu imposibil, . Sa vad cu ochii mei diferentele uriase care exista intre cel din Mamaia si cel despre care tocmai ne-ai povestit tu.

Felicitari, ti le-as fi spus in versuri, dar nu-mi sta capul acum la asa ceva dupa o noapte de munca.

webmaster10 [28.08.10 09:15:09] »

Putina rabdare @presario, apar si pozele imediat.

magdalena [28.08.10 09:21:05] »

Ce sa spun...Ca as vrea sa ma teleportez???

fluturas1* [28.08.10 09:45:39] »

Super descrierea, de când zic să ajung şi eu pe aici poate cine ştie cât de curând.

dorgo [28.08.10 11:39:54] »

Ungurii si-au pus mintea la contributie, fiind o tara care nu prea are resurse (nici iesire la mare, nici iesire la munte), si-au dezvoltat puternic agricultura, serviciile, infrastructura, (au deja cateva autostrazi) si... "termalismul" in Estul Ungariei, zona ceva mai saraca decat Vestul, unde gasesti, spre exemplu, o casa cu curte de vanzare, cu 5-8000 de euro.

Multi aradeni si-au vandut apartamentul de bloc cu 35-40.000 euro si s-au mutat in Ungaria, langa granita si fac naveta zilnic in Romania. In plus, acestia mai au si vreo 10 statiuni termale prin preajma, "una si una", cu servicii de multe stele, care au tras clientela austriaca si germana! Veniturile Ungariei "doar" din turismul termal si gastronomic, intens stropit cu vin de Tokay, localitate ce are crame si pivnite subterane lungi de cate 2-3 km lungime, si unde se organizeaza mese festive, degustari si ceardasuri focoase uneori cu picioarele pe masa, depasesc cele ale intregului turism al tarii noaste, de 3 ori! Pare ca prin venele ungurilor, uneori, curge vin de Tokay, nu sange!

Ce bine ca Ungaria e aproape!

Felicitari pentru prezentare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
georgiana [28.08.10 12:22:39] »

Foarte util! Am citit pana la cuvantul restaurant si... voi continua dupa pranz pentru ca e cam riscant... stiu cum desrie Dana mancarea (si in proza si in versuri) si sunt inca, la lucru!

Ea ''asezoneaza '' si masajele cervicale,dar -mi-te preparatele culinare!

webmaster77 [28.08.10 15:59:05] »

mutat la "Excursii Budapesta"

dananecula [28.08.10 21:30:58] »

Multumesc tuturor pentru aprecieri!

Am vazut ca pozele s-au incarcat si acum mai incerc sa mai postez o serie, caci privelistea din interiorul Aquaworld-ului este superba .

Ce m-a fermecat cel mai tare noaptea a fost jocul de lumini, excelent colorate, ce se reflectau super in apa din piscine, precum si pe plantele exotice, care dadeau un farmec aparte acelui paradis acvatic.

Priviti pozele si o sa-mi dati dreptate!

@creivean

Te-astept si eu la cotitura

Din cand in cand mai dau o tura

Sa vad daca sacul tu ti l-ai desertat

Cu amintiri frumoase si de neuitat

Din capitala Budapesta ce pe mine mult m-a fascinat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dananecula [28.08.10 21:35:06] »

@magdalena

Merita cu adevarat

Un mic teleportat

La foc automat

In acest loc minunat!

Simplu si eficient

Inchide ochii si te simti in vest )

@fluturas1

Daca ai ocazia, nu rata macar o zi o balaceala+ditractie la Aquaworld.

@dorgo

Sa stii ca si eu auzisem de ,,teleportatul'' aradenilor si a oradenilor in Ungaria, dar nu mi-a venit a crede. Iata ca tu mi-ai intarit convingerea.

cat despre vinul Tokay, sa stii ca si noi am cumparat ca prea era atat de laudat. Dar faza cea mai nostima a fost ca am luat prima oara 2 sticle de pe Vaci Utca, dintr-un magazin de suveniruri, cu pretul de 990 HUF (oferta speciala, ca initial cica fusese 1980 HUF), apoi a doua oara l-am gasit la 450 HUF la magazinul lor TESCO (un fel de Carrefour la noi).

Deci stiu sa faca si comert ungurasii astia !!!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dananecula [28.08.10 21:43:45] »

@georgiana

Mandra doamna banateanca

Nascuta chiar braileanca

(am descoperit intr-un review

ce amintiri te leaga de Braila, tu

Sincer merita din plin

Un masaj din ala fin

Pe la ceafa, pe la sale

Unde bulburucii dau navale

Deci iti recomand pe data

Sa dai fuga macar o data

Sa gusti distractie si relaxare

La Aquaworld unde e fain tare,

Cu putina adrenalina-n vene

Si-un strop de Tokay, ce iti da putere,

Caci de tine draga mea

E aproape Budapesta!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Alina Morar [28.08.10 22:01:48] »

Eu vin din asta am gasit, in primavara, si la Auchan.

Alina Morar [28.08.10 23:43:12] »

Acum vad si pozele. Oaaauuuu! Trebuie neaparat sa ajung acolo.

krondia* [29.08.10 22:19:46] »

Ufff, nici aici nu am ajuns... Chiar trebuie să mă întorc la Budapesta. Impresionant acest parc de distracţii. Mulţumim pentru detalii, sigur mă vor ajuta în viitor.

dananecula [29.08.10 22:52:00] »

@krondia

Cu siguranta nu trebuie sa ratezi super distractia la Aquaworld, macar si pentru o zi, daca nu pentru un week-end prelungit

Sunt iarasi niste oferte tentante pentru perioada 1 septembrie - 20 decembrie ceva de genul stai 4 nopti, platesti 3, sau stai 7 nopti platesti 6 iar pentru familiile cu copii mai mici de 14 ani, iarasi niste week-end-uri tentante la pret click aici

Asa ca... pentru cei care mai aveti concedii merita o evadare acolo...

Mai ales cei din zona de vest a tarii, favorizati de distanta, pot in 4-5 ore sa ajunga lejer la Budapesta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
corinne [30.08.10 15:40:10] »

Si pe mine m-ai convins! Imi doresc sa ajung acolo, dar concediul aproape s-a terminat si in putinele zile care mi-au ramas trebuie sa ajung la Ranca...

Fetele mele ar fi cele mai fericite daca le-as duce la acest paradis acvatic! Este deosebit si cred ca merita si drumul si banii !

Felicitari pentru concediul reusit pe care l-ai avut, mai ales ca cei mai castigati au fost baietii!

Pozele sunt deosebite !

Valentina69 [30.08.10 16:17:23] »

Bravo frumos descris, un vot si de la mine cu felicitari

dananecula [30.08.10 16:42:21] »

@corinne

Un revelion sugerat de pe-acuma la ramada... n-ar strica

Sunt sigura ca fetele tale l-ar gusta... balaceala la Aquaworld in plina iarna... iti dai seama

Cat despre Ranca cred ca esti o norocoasa ca ai prins valorificarea premiului in aceasta perioada. Noi am fost de Rusalii, in luna mai click aici si ne-am simtit excelent. De aceea am mai ales inca o data aceast locatie, dar sa vedem cand s-o mai elibera, ca este foarte solicitata de membrii AFA.

Iti doresc concediu placut la Valea Mariei!

@Valentina69

Mersi frumos de aprecieri!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iman [13.10.10 13:20:59] »

Multumesc pentru frumoasa descriere a Budapeste. Un oras de vis, de poveste in care ma intorc intotdeauna cu mare drag.

dananecula [13.10.10 14:42:29] »

@iman

Ma bucur ca ti-a placut!

Intr-adevar, daca ai ocazia unei vacante sau macar unui sejur in Budapesta, crede-ma, nu e de ratat AQUAWORLD. Distractia si relaxarea in acest paradis acvatic merita atat pentru copii, cat si pentru adulti. Este de vis!!!

webmaster [09.07.13 11:32:31] »

Mutat în rubrica "Băi termale, spa, aquaparkuri în Budapesta" (nou-creată pe sait)

cazimirt [19.04.22 12:05:53] »

Se poate plati cu card la restaurant, in interior? Multumesc.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina Morar, cazimirt, corinne, dananecula, dorgo, fluturas1*, georgiana, iman, magdalena, Valentina69
Alte impresii din această RUBRICĂBăi termale, spa, aquaparkuri în Budapesta:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067471981048584 sec
    ecranul dvs: 1 x 1