DIVAN / Rasfat turcesc in Centrul Istoric al Bucurestiului

TIPĂREȘTE

Poate nu ati aflat, dar la o aruncatura de bat de Piata Unirii, la doi pasi de Curtea Veche, intr-un loc unde istoria respira prin toti porii, exista de putin timp un restaurant turcesc, „Divan”.

Cum l-am descoperit? Intr-o frumoasa zi de primavara, cand soarele ne chema afara sa ne mangaie chipurile, eu si prietena mea, @ileanaxperta ne-am intalnit sa mergem la o cafea, asa, ca fetele... Mergand agale, am trecut de Hanul Manuc (inchis pentru renovare), am lasat in urma ruinele Curtii Vechi. , indreptandu-ne spre terasele din Centrul Istoric. Ne aflam la o mica intersectie de strazi celebre: Franceza, Smardan si Selari si, neavand un tel precis unde sa ne oprim, am trecut in revista „oferta” strazilor, ici o cafenea micuta, colo o pizzerie care te imbia din strada cu oferta, toate aflate la parterul unor case foarte vechi, apartinand boierilor unor vremuri de mult apuse. Exista aici un amestec de nou si vechi, pe care-l descopar cu fiecare vizita pe aici: terase moderne, utilate cu mobilier dupa ultimul standard occidental, insa cand ridic ochii, arhitectura caselor ma trimite in timp, pe vremea domnitelor cu umbrelute de soare, cu rochii cu volane si a domnilor scortosi, cu monoclu, baston si palarie... Din pacate, casele acestea pline de amintiri, care ne-ar captiva cu povestile lor daca ar putea sa vorbeasca cate au vazut caramizile lor, aceste casute, odinioara fala „fripturistilor” de Catavenci si Trahanachi, acum sunt intr-o paragina totala! Cate o casa a fost mai norocoasa isi etaleaza semeata haina de sarbatoare pe care propietarul ei i-a daruit-o, insa, daca sunteti mai sensibili, va rog, nu ridicati capul, e posibil sa va speriati ca in povestea lui Creanga cu drobul de sare... Iar acum nu mai dam cu nasul de domnite dragalase ci de niste specimene foarte ciudate: cu parul pe ochi (economie de ochelari de soare pe criza asta), cu niste pantaloni care aduc putin cu salvarii turcesti- in cazul cel mai fericit-si cu niste unghii vopsite negre, de ne intrebam oare si-au prins mana in usa?

Dupa ce am luat la pas tot ce era deschis pe strazile Franceza si pe Smardan, trecand prin fata Teatrului de Comedie, am ajuns de unde am plecat, pentru ca inca de la inceputul plimbarii noastre ne atrasese atentia o terasa, cu un fel de corturi albe, ce aveau in varf o semiluna, iar mobilierul era compus din niste canapele rosii, pline cu perne multicolore,si masute, in aceasi culoare, ce erau acoperite cu niste servete in acelasi ton cu pernele. Am intrat in acest mic... sanctuar, era ceva cu totul diferit de restul tavernelor din jur. Observam ca locatia se numeste „Divan” si pana sa ne dumirim noi ce cautam noi acolo si care e rostul nostru, vine langa noi un tanar Mustafa, ospatarul care era imbracat in straie turcesti traditionale, camasa alba si salvari rosii si intr-un perfect grai romanesc ne spune”Bine ati venit! ” si ne intinde meniurile.

Ei, daca pana sa alegem un loc de stat, a fost floare la ureche, acum sa ne vezi pe noi ce ne holbam la denumirile din oferta Divanului, de nu stiam nici una... cu ce se mananca. Ochim noi ceva si-l chemam pe Mustafa sa ne lamureasca ce am ales. Eu optasem pentru un Lahmacun, o lipie acoperita cu rosii si carne tocata, putin condimentata (9 lei) si un Kunefe, cataif cald cu branza dulce si fistic (15 lei), iar prietena mea, pe principiul „Mancam aici si murim acasa”, face aceeasi alegere cu a mea, mai putin desertul, dar amandoua alegem sa stingem dogoarea bucatelor cu un racoros frapee (14 lei). Meniul este bineinteles scris si in limba romana, tilurile fiind in turceste, in paranteza fiind traduse, iar sub ele sunt explicate fiecare preparat in parte ce contine, intr-un stil pur oriental. Sa va mai povestesc ca o muzica demna de niste cadane aflate in timpul job-ului trecea fara se deranjeze pe langa urechile noastre, creand acea senzatie de bine pe care o cautam inainte de a servi masa, tolanindu-ne cat mai bine in pernele moi si primitoare ce ne luau parca in brate, unul din punctele forte ale acestui restaurant, pentru ca aceste perne diafane creeaza dependenta!

Degeaba a incercat el saracul Stefan cel Mare sa-i goneasca pe turci ca uite, dupa ce ne-ai invadat piata cu haine si bijuterii, acum au intrat pe piata romaneasca si cu un local foarte ingenios, unde, odata ce i-ai trecut pragul, te teleportezi intr-o alta lume, orientala. Prima experienta culinara aici nu ne-a ajuns si am promis sa ne intoarcem cat mai repede. Am mai trecut intr-o dimineata cu o alta prietena, si am servit o cafea turceasca, facuta la ibric-10lei- (eu sunt fana infocata a cafelei lafiltru „pentru puturosi””, dar nu mi-a displacut gustul), prietena, un expreso lung-8 lei, iar fetitei mele i-am luat milck-shake de vanilie-14 lei-

Sambata am avut din nou o intalnire cu Ileana, pentru ca amintirile amandurora despre vacantele petrecute (eu, la Marea Neagra, ea, la Marea Egee) inrosisera tastaurile si am zis sa facem un repetir la mancarea lui Salim, parca asa il cheama pe bucatarul restaurantului. Ileana a ramas fidela Lahmacun-ului, asa ca si-a comandat o portie, insa eu am luat de asta data o Kiymali Pide cu carne tocata de vita, un fel de pizza turceasca, aluatul este mai gros un pic ca al Lahmcun-ului, portia mult mai mare si gustul mai bun, cu carne din abundenta, o portie suficienta pentru o persoana; costa 26 de lei si este ceva asemanator pizzei Calzone, insa este taiata si desfacuta. , Fetitei mele, careia ii povestisem de cataiful pufos care se topeste in gura, i-am luat acest desert insa cu inghetata, pe turceste: Dondurwa Kunefe-22 lei- Personal, nu recomand aceasta extravaganta, pentru ca diferenta intre kunefe simplu si cel de inghetata este de 9 lei, adica bulgarasul de inghetata care este in plus. Insa cataiful este ceva gen budinca de la noi, cu fidea fina si nuca strecurata intre firicelele de paste fainoase, mmm, imi ploua in gura! Si daca va face cu ochiul cafeaua turceasca autentica, portia este una micuta insa de mare efect, servita intr-un mic paharel, sa-i zic asa, de portelen care este ascuns intr-un suport de alama, care este insotita de o bucatica infima de rahat cu alune.

Recunosc, preturile aici nu sunt super convenabile, sunt cam maricele, insa atmosfera, felul in care sunt pregatite si nu in ultimul rand, persoana(gasca!) cu care veniti, vor face de neuitat vizita unui infometat aici. Daca terasa acum nu mai prezinta acum importanta datorita caldurii, va invit sa urcati la etaj, parterul mi se pare prea banal, adica, tot mese si scaune, e drept, tot ce va inconjoara poarta aceeasi amprenta tipic Istambulului- Daca pernele de jos va acaparau, sa va vad ce spuneti cand canepelele moi va vor atrage in mrejele lor, iar decoratiunile interioare, aplicele de pe pereti, tablourile, va vor transpune intr-un basm al Scheherazadei cu siguranta. Nota de plata va este inmanata intr-o cutiuta de lemn, avand pe fundul ei bonul valoric dar si 2 carti de vizita ale restaurantului. Ah! era sa uit: impatimitii narghilelelor pot gasi aici la pretul de 18 lei aceasta optiune de a fuma.

Pentru ca nu sunt in masura sa spun preturile bauturilor, (am vazut ca cea mai ieftina bere este cam 10 lei) am sa atasez un link al site-ului oficial pentru a va dumiri asupra preturilor altor produse. In afara baururilor, toate preparatele sunt specific turcesti, atentie cine nu consuma carne de oaie, kebab-ul precum si alte preparate au si acest animal! Tot aici am cateva linkuri gasite pe net, unde sunt prezentate detailat si cu poze niste preparate de aici, asta ca sa va edificati cum stau lucrurile.

Sper ca v-am trezit interesul perntru acest ”Bazar al simturilor”, cum scrie la intrare in restaurant! Iyi Istah! -Pofta buna si... mai poftiti pe la noi! Si nu uitati: faceti o vizita „micului Paris” de aici, cladirea B. N. R. -ului este recent renovata, chiar in fata ei, pe strada Lipscani este un mic targusor de produse traditionale, de la turta-dulce, la papucei si bijuterii hand-made (cele din sticla de Murano sunt deosebite! ) poze cu vechiul Bucuresti dar si tablouri sau haine de blana. Numai in week-end!

click aici

click aici

click aici

---

VIZUALIZĂRI: 10087 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI